VIJAYARASA c. BELGIQUE ET GRECE

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 17226/09 prezentată de Sukantharasa VIJAYARASA împotriva Belgiei și Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 20 septembrie 2011 într-o cameră compusă din Danutė Jočienė, președinte, Françoise Tulkens, David Thór Björgvinsson, Dragoljub Popović, Ișul Karakaș, Guido Raimondi, Linos-Alender Sicilianos, judecători; și de Stanley Naismith, grefier de secțiune. Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 31 martie 2009, având în vedere măsura provizorie indicată guvernului belgian în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură al Curții, având în vedere decizia de a trata cu prioritate cererea în temeiul articolului 41 din Regulamentul de procedură al Curții, Având în vedere observațiile prezentate de guvernele pârâte și cele prezentate ca răspuns de solicitant, având în vedere observațiile prezentate de partea terță, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, dl Sukantharasa Vijayarasa, este un resortisant sri-lankez, născut în 1985 și rezident în Steenokkerzeel. Este reprezentat în fața Curții de către M. S. Micholt, avocată la Bruges. Guvernul belgian ( Guvernul elen este reprezentat de agentul său F. Georgakopoulos, președintele Consiliului Juridic de la Õ . La 29 iunie 2010, președintele, care a acționat în funcție de secțiunea căreia i-a fost atribuită cauza, a acordat Greek Helsinki Monitor l Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul s-a născut în Jaffna și face parte din etnia tamulă. El a fost înrolat de Tigers de Eliberare de la mail (LTTE) atunci când el a avut 13 ani în 1998. În 2003, când a ajuns la vârsta de 18 ani, a scăpat și s-a refugiat în Colombo, unde a fost arestat de mai multe ori de autoritățile din Sri Lanka. În martie 2008, a fost arestat și închis timp de opt zile. În timpul detenției sale, a fost torturat. A vrut să se alăture Indiei, dar autoritățile indiene l-au trimis înapoi în Sri Lanka. La sosirea sa la aeroportul Negambo, a fost arestat din nou și pus în închisoare. Detenția sa a durat douăzeci și cinci de zile în timpul cărora a fost încă torturat. La 4 decembrie 2008, el a decis să părăsească țara cu ajutorul unui pasager. El a debarcat cu barca în Grecia la 20 ianuarie 2009 în cazul în care a rămas zece zile. Amprentele sale digitale au fost luate de acolo, dar nu a depus o cerere de azil. Prin intermediul unor documente false furnizate de omul său de serviciu, a sosit în Belgia cu avionul la 30 ianuarie 2009. În aceeași zi, Biroul Străinilor i-a eliberat un ordin de a părăsi teritoriul și de a-l ține în detenție. La 3 februarie 2009, reclamantul a depus o cerere de azil. La 12 februarie 2009, Comisia a solicitat autorităților elene să preia cererea de azil a reclamantului, în conformitate cu art. 10 alineatul (1) din Regulamentul nr. 343/2003 al Consiliului din 18 februarie 2009 februarie 2003 de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de azil prezentate în unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe (Regulamentul Dublin, a confirmat decizia sa de refuzare a șederii, precum și ordinul de a părăsi teritoriul. Motivele deciziei au fost că Belgia nu era responsabilă de prelucrarea cererii de azil a reclamantului, că reclamantul nu a demonstrat că a fost expus unui risc concret de a nu-și vedea cererea de azil pe fond de către autoritățile elene sau de a fi supus unor tratamente abuzive și că angajamentele internaționale care leagă Grecia în materie de azil și de primire a reclamanților de azil constituie garanții suficiente. În aceeași zi, reclamantul a depus o cerere de suspendare în extremă urgență a ordinului de părăsire a teritoriului în fața Consiliului de soluționare a litigiilor străinilor (□ CCE mai întâi). Cererea a fost respinsă printr-o hotărâre din 30 martie 2009 pe motiv că urgența nu a fost demonstrată. La 31 martie 2009, reclamantul prezintă Curții o cerere de măsuri provizorii în temeiul articolului 39 din Regulamentul Curții în vederea obținerii suspendării expulzării sale către Grecia. La 2 aprilie 2009, Curtea a refuzat să aplice art. 39 din regulament pe motiv că nu a fost stabilită nicio dată de expulzare în Grecia. La 14 aprilie 2009, reclamantul a informat Curtea că expulzarea sa era prevăzută pentru 24 aprilie 2009, la 20 aprilie 2009, Curtea a hotărât să informeze guvernul belgian că este de dorit, în interesul părților și al bunei desfășurări a procedurii în fața Curții, să nu expulzeze reclamantul către Grecia până la noi ordine. Se introduce o acțiune în casarea administrativă a hotărârii CCE din 30 martie 2009, Consiliul a declarat inadmisibilă într-o hotărâre din 21 aprilie 2009. Prin hotărârea din 30 iunie 2009, CCE a respins acțiunea în anulare a ordinului de a părăsi teritoriul în care se considera că o decizie a fost motivată în mod corespunzător, întrucât Belgia nu a fost responsabilă pentru cererea de azil în temeiul Regulamentului (CE) nr. Într-o hotărâre din 13 august 2009, Consiliul de Stat a respins recursul în casare administrativă introdus împotriva hotărârii CEC din 30 iunie 2009, pe motiv că mijloacele atingeau fondul cauzei a cărei examinare nu se referea la instanța în Casație. Într-o scrisoare din 9 decembrie 2010, guvernul a informat Curtea că reclamantul a primit un permis de ședere de un an din motive medicale și că cererea de azil a reclamantului va fi examinată de Belgia. Într-o scrisoare din 18 februarie 2011, reclamantul a informat Curtea că intenționează să își mențină cererea pe motiv că Belgia a refuzat prima cerere de azil. GRIFS 1. Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul susține că, în caz de expulzare către Grecia, riscă să fie revocat în Sri Lanka, unde pretinde că se teme pentru viața și libertatea sa, fără a examina temeinicia temerilor sale. Se referă la decizia Curții în T.I.c. Regatul Unit, (dec. n 43844/98, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 2000-III). Reclamantul susține că asigurările luate în considerare de autoritățile belgiene în ceea ce privește respectarea de către Grecia a angajamentelor sale internaționale sunt pur teoretice și că, în practică, procedura de azil este inaccesibilă și deficitară din punct de vedere structural. (2) Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge că expulzarea sa către Grecia implică un risc de tratament incompatibil cu art. 3 din Convenție, ținând cont de condițiile impuse reclamanților de azil în această țară, în special în centrele de detenție. (3) Invocând art. 13 din Convenție, reclamantul susține că procedura de recurs în fața Consiliului de Instanță al străinilor nu este o acțiune efectivă pe motiv că această instanță nu examinează temeiurile pentru obiecțiunile prezentate în temeiul articolului 3 din convenție, dar se limitează la respingerea acțiunilor pe baza unei argumentații teoretice care nu se referă la situația în practică din Grecia. În orice moment al procedurii, Curtea poate decide să elimine o cerere din rol atunci când circumstanțele permit să se ajungă la concluzia (...) (b) că litigiul a fost soluționat; sau (...) Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale impun acest lucru. Pentru a stabili dacă această dispoziție trebuie aplicată în speță, Curtea trebuie să răspundă succesiv la două întrebări: în primul rând, să se stabilească dacă circumstanțele direct incriminate de reclamant rămân în continuare și, în al doilea rând, să se stabilească dacă efectele unei posibile încălcări a Convenției din cauza acestor circumstanțe au fost readuse la îndeplinire ( El Majjaoui și Stichting Touba Moskee c. Țările de Jos (radiație) [GC], n 25525/03, § 30, 20 decembrie 2007 și Lame c. Regatul Unit (dec., radiații), n 30739/08, 11 mai 2010). În cazul de față, în ceea ce privește obiecțiunile împotriva Belgiei, ar trebui să se stabilească dacă refuzul de a examina cererea de azil, față de aceasta, persistă și dacă măsurile luate de autorități pot părea o redresare suficientă a prejudiciului suferit de reclamant. Curtea amintește că, la 21 ianuarie 2011, Marea Cameră și-a pronunțat hotărârea în cauza din M.S.S. c. Belgia și Grecia [GC], în care au fost examinate de Curte obiecțiuni similare celor invocate de reclamant. În această hotărâre, Curtea a concluzionat în ceea ce privește Belgia cu privire la încălcarea articolului 3 din Convenție pe motiv că, prin retrimiterea reclamantului în Grecia, autoritățile belgiene la Ö au expus la riscuri care rezultă din deficiențele procedurii de azil din acest stat (§ 344-359), precum și în condiții de deținere și de existență în acest stat contrar acestui articol (§ 362-368). Curtea a concluzionat, de asemenea, încălcarea de către Belgia a articolului din Convenția combinată cu art. 3 pe motiv că reclamantul nu a avut acces la o cale de atac eficientă împotriva ordinului de expulzare (§ 385-397). În plus, aceasta a decis că Într-o scrisoare din 9 martie 2011, Curtea a întrebat guvernul belgian ce consecințe practice intenționa să tragă din hotărârea M.S.S. citat anterior în ceea ce privește prezenta cauză. Într-o scrisoare din 6 aprilie 2011, guvernul a confirmat că autoritățile belgiene preluau prelucrarea cererii de azil a reclamantului. Curtea constată că autoritățile belgiene și-au asumat angajamentul de a examina ele însele cererea de azil a reclamantului. În practică, acesta din urmă nu va fi trimis înapoi în Grecia în temeiul Regulamentului Dublin. Curtea consideră că, în acest fel, obiecțiunile reclamantului împotriva Belgiei au fost retrimise într-un mod adecvat și suficient. Având în vedere această situație, Curtea consideră că obiecțiunile împotriva Greciei sunt nefondate. În concluzie, Curtea consideră că cele două condiții care permit aplicarea articolului 37 alineatul (1) litera (b) din convenție sunt îndeplinite. În plus, în sensul art. 37 alin. (1) lit. (b) din Convenție, nu există circumstanțe speciale privind respectarea drepturilor garantate de Convenție sau a protocoalelor sale n În cele din urmă, Curtea consideră că este important să se sublinieze că: în aplicarea articolului 37 alineatul (2) din Convenție, Curtea poate decide reinscrierea la rolul unei instanțe în cazul în care consideră că circumstanțele justifică acest lucru. În plus, Comisia reamintește că reclamantul va avea posibilitatea, dacă este cazul, de a introduce o nouă cerere în fața Curții, inclusiv posibilitatea de a solicita măsuri provizorii în temeiul articolului 39 din Regulamentul său de procedură. B. Cu privire la satisfacția echitabilă Reclamantul solicită 10 000 EUR (EUR) pentru repararea prejudiciului său moral. Curtea reamintește că art. 41 din Convenție nu-i permite să acorde o satisfacție echitabilă părții mai puțin decât în cazul unei încălcări a Convenției sau a Protocoalelor sale În speță, nu a încălcat Convenția sau Protocoale. Prin urmare, nu se poate da curs cererii (în acest sens, Noori c. Belgia și Grecia (dec.), nr 17182/09, 5 iulie 2011). C. Cu privire la aplicarea articolului 43 § 4 din Regulamentul Curții la art. 43 § 4 din Regulamentul de procedură al Curții este astfel formulată. Atunci când o cerere a fost retrasă din rol, cheltuielile de judecată sunt lăsate la latitudinea Curții. (...) În revendicările sale în temeiul articolului 41 din Convenție, reclamantul solicită rambursarea cheltuielilor generate pentru apărarea sa în fața instanțelor belgiene și în fața Curții în valoare de 5 000 EUR. Curtea amintește că principiile generale care reglementează rambursarea cheltuielilor în temeiul articolului 43 alineatul (4) din regulament sunt, în esență, identice cu cele aplicate în temeiul articolului 41 din convenție [a se vedea Pisano c. Italia [GC] (radiație), nr. 36732/97, §§ 53-54, 24 octombrie 2002, El Majjaoui și Stichting Touba Moskee, citată anterior, § 39-40. Cu alte cuvinte, cheltuielile și cheltuielile de judecată nu pot fi rambursate în temeiul articolului 41 din convenție decât în cazul în care este stabilit că au fost efectiv expuse, că au fost conforme cu o necesitate și că sunt rezonabile în ceea ce privește rata lor. În plus, cheltuielile de judecată nu pot fi recuperate decât în măsura în care se referă la încălcarea constatată sau presupusă (a se vedea, printre multe altele, Sanoma Uitgevers B.V. c. Țările de Jos [GC], n 38224/03, § 109, 14 septembrie 2010). Curtea arată că reclamantul nu a prezentat nicio notă de cheltuieli și denorare. În aceste condiții, aceasta își respinge cererea (a se vedea Efstathiou și Michailidis & C Motel Amerika c. Grecia 55794/00, § 40, CEDH 2003 IX). Prin aceste motive, Curtea, în lament, decide să ridice măsura provizorie decisă să respingă cererea pentru cheltuieli de judecată decisă să elimine cererea de rol. Stanley Naismith Danutė Jočienė Modulul Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

17226/09

présentée par Sukantharasa VIJAYARASA

contre la Belgique et la Grèce

La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 20 septembre 2011 en une chambre composée de

:

Danutė Jočienė,

présidente,

Françoise Tulkens,

David Thór Björgvinsson,

Dragoljub Popović,

Ișıl Karakaș,

Guido Raimondi,

Linos-Alexandre Sicilianos,

juges,

et de Stanley Naismith,

greffier de section.

Vu la requête susmentionnée introduite le 31 mars 2009,

Vu la mesure provisoire indiquée au gouvernement belge en vertu de l’article 39 du règlement de la Cour,

Vu la décision de traiter en priorité la requête en vertu de l’article 41 du règlement de la Cour,

Vu les observations soumises par les gouvernements défendeurs et celles présentées en réponse par le requérant,

Vu les observations soumises par la tierce partie,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, M. Sukantharasa Vijayarasa, est un ressortissant sri-lankais, né en 1985 et résidant à Steenokkerzeel. Il est représenté devant la Cour par M

e

S. Micholt, avocate à Bruges. Le gouvernement belge («

le Gouvernement

») est représenté par son agent, M. M. Tysebaert, conseiller général, service public fédéral de la Justice.

Le 8 mars 2010, le président faisant fonction de la section à laquelle l’affaire a été attribuée, décida de communiquer la requête

ex proprio motu

au Gouvernement grec. Le gouvernement grec est représenté par son agent, M. F. Georgakopoulos, président du Conseil juridique de l’Etat.

Le 29 juin 2010, le président faisant fonction de la section à laquelle l’affaire a été attribuée, accorda au

Greek Helsinki Monitor

l’autorisation d’intervenir en qualité de tierce partie dans la procédure.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

Le requérant est né à Jaffna et appartient à l’ethnie tamoule. Il fut enrôlé par les Tigres de libération de l’Eelam (LTTE) quand il avait treize ans en 1998. En 2003, quand il atteignit l’âge de dix-huit ans, il s’échappa et se réfugia à Colombo où il fut arrêté à plusieurs reprises par les autorités sri-lankaises. En mars 2008, il fut arrêté et enfermé durant huit jours. Durant sa détention, il fut torturé. Il voulut rejoindre l’Inde mais les autorités indiennes le renvoyèrent au Sri-Lanka. A son arrivée à l’aéroport de Negambo, il fut à nouveau arrêté et placé en prison. Sa détention dura

vingt-cinq jours au cours desquels il fut encore torturé.

Le 4 décembre 2008, il décida de quitter le pays à l’aide d’un passeur. Il débarqua par bateau en Grèce le 20 janvier 2009 où il resta dix jours. Ses empreintes digitales y furent prélevées mais il ne déposa pas de demande d’asile.

Grâce à de faux papiers fournis par son passeur, il arriva en Belgique par avion le 30 janvier 2009.

Le jour même, l’Office des étrangers («

OE

») lui délivra un ordre de quitter le territoire et ordonna son maintien en détention.

Le 3 février 2009, le requérant fit une demande d’asile.

L’OE délivra un nouvel ordre de quitter le territoire le 5 février 2009.

Le 12 février 2009, l’OE demanda aux autorités grecques de prendre en charge la demande d’asile du requérant, conformément à l’article 10 § 1 du règlement n

o

343/2003 du Conseil du 18

février 2003 établissant les critères et mécanismes de détermination de l’Etat membre responsable de l’examen d’une demande d’asile présentée dans l’un des Etats membres par un ressortissant d’un pays tiers (le règlement «

Dublin

»).

Le 27 mars 2009, en l’absence de réponse, l’OE considéra qu’il y avait accord tacite de la part des autorités grecques en application de l’article

18

§

7 du règlement «

Dublin

», confirma sa décision de refus de séjour ainsi que l’ordre de quitter le territoire. Les motifs de la décision tenaient à ce que la Belgique n’était pas responsable du traitement de la demande d’asile du requérant, que le requérant n’avait pas démontré qu’il encourait un risque concret de ne pas voir sa demande d’asile examinée au fond par les autorités grecques ou de subir des mauvais traitements et que les engagements internationaux liant la Grèce en matière d’asile et d’accueil des demandeurs d’asile constituaient des garanties suffisantes.

Le même jour, le requérant introduisit une demande de suspension en extrême urgence de l’ordre de quitter le territoire devant le Conseil du contentieux des étrangers («

CCE

»). La demande fut rejetée par un arrêt du 30 mars 2009 au motif que l’urgence n’était pas démontrée.

Le 31 mars 2009, le requérant saisit la Cour d’une demande de mesures provisoires en application de l’article 39 du Règlement de la Cour en vue d’obtenir la suspension de son expulsion vers la Grèce.

Le 2 avril 2009, la Cour refusa d’appliquer l’article 39 du règlement au motif qu’aucune date d’expulsion n’avait été fixée.

Le 14 avril 2009, le requérant informa la Cour que son expulsion était prévue pour le 24 avril 2009.

Le 20 avril 2009, la Cour décida d’indiquer au gouvernement belge qu’il était souhaitable, dans l’intérêt des parties et du bon déroulement de la procédure devant la Cour, de ne pas expulser le requérant vers la Grèce jusqu’à nouvel ordre.

Saisi d’un recours en cassation administrative de l’arrêt du CCE du 30

mars 2009, le Conseil d’Etat le déclara irrecevable dans un arrêt

du 21 avril 2009.

Par un arrêt du 30 juin 2009, le CCE rejeta le recours en annulation de l’ordre de quitter le territoire considérant que l’OE avait correctement motivé sa décision, la Belgique n’étant pas responsable de la demande d’asile en application du règlement «

Dublin

» et les autorités grecques étant seules compétentes pour se prononcer sur le risque que court le requérant en cas de retour au Sri-Lanka.

Dans un arrêt du 13 août 2009, le Conseil d’Etat rejeta le recours en cassation administrative introduit contre l’arrêt du CCE du 30 juin 2009, au motif que les moyens touchaient le fond de l’affaire dont l’examen n’appartenait pas au juge en cassation.

Dans un courrier du 9 décembre 2010, le Gouvernement informa la Cour que le requérant avait reçu un titre de séjour d’un an pour raisons médicales et que la demande d’asile du requérant serait examinée par la Belgique.

Dans un courrier du 18 février 2011, le requérant informa la Cour qu’il entendait maintenir sa requête au motif que la Belgique avait refusé la première demande d’asile.

GRIEFS

T.I. c. Royaume-Uni

, (déc. n

o

43844/98,

Recueil des arrêts et décisions

2000-III). Le requérant soutient que les assurances prises en compte par les autorités belges quant au respect par la Grèce de ses engagements internationaux sont purement théoriques et qu’en pratique, la procédure d’asile est inaccessible et structurellement défaillante.

bien-fondé des griefs présentés au titre de l’article 3 de la Convention mais se contente de rejeter les recours sur la base d’une argumentation théorique qui n’a pas égard à la situation en pratique en Grèce.

EN DROIT

A. Sur la radiation du rôle

L’article 37 § 1 de la Convention énonce

:

«1. A tout moment de la procédure, la Cour peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances permettent de conclure

(...)

b) que le litige a été résolu

; ou

(...)

Toutefois, la Cour poursuit l’examen de la requête si le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles l’exige.

»

Pour déterminer s’il y a lieu de faire application de cette disposition en l’espèce, la Cour doit répondre successivement à deux questions

: tout d’abord, celle de savoir si les circonstances directement incriminées par le requérant subsistent toujours, et, ensuite, celle de savoir si les effets d’une possible violation de la Convention à raison de ces circonstances ont été redressés (

El Majjaoui et Stichting Touba Moskee c. Pays-Bas

(radiation) [GC], n

o

25525/03, § 30, 20 décembre 2007, et

Lame c. Royaume Uni

(déc., radiation), n

o

30739/08, 11 mai 2010).

En l’espèce, en ce qui concerne les griefs à l’encontre de la Belgique, il convient d’établir si le refus d’examiner la demande d’asile, opposé par l’OE, persiste et si les mesures prises par les autorités peuvent passer pour un redressement suffisant du préjudice subi par le requérant.

La Cour rappelle que le 21 janvier 2011, la Grande Chambre a rendu son arrêt dans l’affaire de

M.S.S. c. Belgique et Grèce

[GC], dans lequel des griefs similaires à ceux invoqués par la partie requérante ont été examinés par la Cour. Dans cet arrêt, la Cour a conclu en ce qui concerne la Belgique à la violation de l’article

3 de la Convention au motif qu’en renvoyant le requérant en Grèce, les autorités belges l’avaient exposé à des risques résultant des défaillances de la procédure d’asile dans cet Etat (§§ 344-359), ainsi qu’à des conditions de détention et d’existence

dans cet Etat contraires à cet article (§§ 362-368). La Cour a également conclu à la violation par la Belgique de l’article

13

de la Convention combiné avec l’article 3 au motif que le requérant n’avait pas eu accès à un recours effectif contre l’ordre d’expulsion (§§ 385-397). Elle a en outre décidé qu’il n’y avait pas lieu d’examiner les griefs du requérant sous l’angle de l’article 2 de la Convention (§§ 360-361).

Dans un courrier du 9 mars 2011, la Cour demanda au Gouvernement belge quelles conséquences pratiques il entendait tirer de l’arrêt

M.S.S.

précité en ce qui concerne la présente affaire.

Dans un courrier du 6 avril 2011, le Gouvernement confirma que les autorités belges prenaient en charge le traitement de la demande d’asile du requérant.

La Cour constate que les autorités belges ont pris l’engagement d’examiner elles-mêmes la demande d’asile du requérant. Il en résulte en pratique que ce dernier ne sera pas renvoyé en Grèce en application du règlement Dublin. La Cour estime que, de cette manière, les griefs du requérant à l’encontre de la Belgique ont été redressés d’une manière adéquate et suffisante.

Compte tenu de cette situation, la Cour considère que les griefs à l’encontre de la Grèce sont sans fondement.

En conclusion, la Cour juge réunies les deux conditions permettant de faire application de l’article 37 § 1 b) de la Convention. Le litige opposant le requérant aux gouvernements défendeurs peut à présent être considéré comme «

résolu

», au sens de l’article 37 § 1 b) de la Convention. De plus, aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention ou ses Protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête, au sens de l’article 37 § 1

in fine

de la Convention. Partant, il convient de mettre fin à l’application de l’article 39 du règlement et de rayer l’affaire du rôle.

Enfin, la Cour estime important de souligner qu’en application de l’article 37 § 2 de la Convention, elle peut décider la réinscription au rôle d’une requête lorsqu’elle estime que les circonstances le justifient. De plus, elle rappelle que le requérant aura la possibilité, s’il y a lieu, d’introduire une nouvelle requête devant la Cour, y compris la possibilité de demander des mesures provisoires sur la base de l’article

39 de son règlement.

B. Sur la satisfaction équitable

Le requérant demande 10

000 euros (EUR) au titre de la réparation de son préjudice moral. La Cour rappelle que l’article 41 de la Convention ne lui permet d’accorder de satisfaction équitable à «

la partie lésée

» qu’en cas de constatation d’une «

violation de la Convention ou de ses Protocoles

». En l’espèce, il n’y a pas eu violation de la Convention ou de ses Protocoles. En conséquence, aucune suite ne peut être donnée à la demande (en ce sens,

Noori c. Belgique et Grèce

(déc.), n

o

17182/09, 5 juillet 2011).

C. Sur l’application de l’article 43 § 4 du Règlement de la Cour

L’article 43 § 4 du règlement de la Cour est ainsi libellé

:

«

Lorsqu’une requête a été rayée du rôle, les dépens sont laissés à l’appréciation de la Cour. (...)

»

Dans ses prétentions au titre de l’article 41 de la Convention, le requérant demande le remboursement des frais engendrés pour sa défense devant les juridictions belges et devant la Cour à concurrence de 5

000 EUR.

La Cour rappelle que les principes généraux régissant le remboursement des frais au titre de l’article 43 § 4 du règlement sont en substance identiques à ceux appliqués dans le cadre de l’article 41 de la Convention (voir

Pisano c. Italie

[GC] (radiation), n

o

36732/97, §§ 53-54, 24

octobre

2002,

et

El Majjaoui et Stichting Touba Moskee,

précité,

§§ 39-40. Autrement dit, les frais et dépens ne peuvent donner lieu à remboursement au titre de l’article 41 de la Convention que s’il est établi qu’ils ont été réellement exposés, qu’ils correspondaient à une nécessité et qu’ils sont raisonnables quant à leur taux. De surcroît, les frais de justice ne peuvent être recouvrés que dans la mesure où ils se rapportent à la violation constatée ou alléguée (voir, parmi beaucoup d’autres,

Sanoma Uitgevers

B.V. c. Pays-Bas

[GC], n

o

38224/03, § 109, 14

septembre

2010).

La Cour relève que le requérant n’a présenté aucune note de frais et d’honoraires. Dans ces conditions, elle rejette sa demande (voir

Efstathiou et Michaïlidis & C

ie

Motel Amerika c. Grèce

,

n

o

55794/00, § 40, CEDH

2003

‑

IX).

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Décide

de lever la mesure provisoire

;

Décide

de rejeter la demande pour dépens

;

Décide

de rayer la requête du rôle.

Stanley Naismith

Danutė Jočienė

Greffier

Présidente