CtEDO 12.07.2011 Auto

CASE OF BACKLUND v. FINLAND

RESPONDENT
FIN
HOTĂRÂRE
12.07.2011
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
CASE OF BACKLUND v. FINLAND (CtEDO, 2011)
HUDOC · oficial

CAUZA DE CAUZĂ DE CAUZĂ DE CAUZĂ DE CAUZUL FINLAND/FINLANDA (Depunerea nr. 36498/05) JUGUL (Satisfacție echitabilă) STRASBOURG 12 iulie 2011 FINAL 12/10/2011 Această hotărâre a devenit finală în temeiul articolului 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Backlund v. Finlanda, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Al patrulea secțiunea), ședința ca Camera compusă din: Nicolas Bratza, Președintele, Lech Garlicki, Ljiljana Mijović, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, Zdravka Kalaydjieva, Nebojša Vučinić, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii, având deliberat în privat la 21 iunie 2011, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 36498/05) împotriva Republicii Finlanda depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național finlandez, dl Sven Backlund („reclamantul”), la 11 octombrie 2005. Reclamantul a fost reprezentat de dl Kenneth Peth, avocat practicant la Närpes. Guvernul finlandez (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Arto Kosonen al Ministerului Afacerilor Externe. Într-o hotărâre pronunțată la 6 iulie 2010 („Hotărârea principală”), Curtea a afirmat că, având în vedere chiar și marja de apreciere lăsată statului, aplicarea unui termen rigid pentru introducerea procedurii de paternitate, indiferent de circumstanțele unei cauze individuale și, în special, obligația de a lua măsuri în termenul respectiv, a afectat însăși esența dreptului de a respecta viața privată în temeiul articolului 8 din convenție. Având în vedere cele de mai sus și, în special, având în vedere natura absolută a perioadei de prelungire și refuzul Curții Supreme de a permite orice excepții în acest sens, Curtea a concluzionat că nu s-a constatat un echilibru echitabil între interesele implicate și, prin urmare, că nu s-a asigurat dreptul reclamantului de a respecta viața sa privată. Prin urmare, Curtea a constatat că a existat o încălcare a articolului 8 din Convenție ( Backlund v. Finlanda , nr. 36498/05, 6 iulie 2010 ). În temeiul articolului 41 din Convenție, reclamantul a solicitat satisfacție echitabilă pentru, printre altele , 140.500.20 euro (EUR) plus interesul în ceea ce privește prejudiciu material, care include partea pierdută a proprietății tatălui său putative. Întrucât întrebarea de aplicare a articolului 41 din Convenție nu a fost pregătită pentru hotărâre în ceea ce privește prejudiciu material, Curtea a rezervat-o și a invitat Guvernul și reclamantul să prezinte, în termen de șase luni de la data în care hotărârea a devenit finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, observațiile lor scrise cu privire la această chestiune și, în special, să notifice Curții orice acord pe care le-ar putea ajunge (ibid., § 66, și punctul 4 din dispozițiile operative). Hotărârea principală a devenit finală la 6 octombrie 2010. Reclamantul și Guvernul fiecare au depus observații. Hotărârea Curții a pronunțat o atribuire reclamantului în ceea ce privește prejudiciile morale și costurile și cheltuielile. Cu toate acestea, a hotărât să se rezerve aplicarea articolului 41 din convenție, în ceea ce privește prejudiciile materiale. art. 41 din convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” 2010, Curtea a constatat că instanțele naționale nu au făcut nicio încercare de a echilibra interesele concurente, și anume interesele tatălui putative și ale familiei sale, pe de o parte, și cele ale copilului, pe de altă parte, dar au concluzionat doar că cererea reclamantului a fost limitată la timp. Cu toate acestea, Curtea nu a luat nici o poziție cu privire la ce rezultatul unui astfel de act de echilibrare ar fi putut fi în cazul reclamantului, nici dacă paternitatea ar fi fost stabilită. 11. În opinia guvernului nu există nicio legătură cauzală între încălcarea articolului 8 din Convenție și orice prejudiciu material reclamate în acest caz. Întrebarea dreptului de moștenire al reclamantului nu a putut fi hotărâtă decât dacă hotărârea Curții de Apel a fost anulată și întrebarea de paternitate examinată cu privire la fondul. Până când această decizie a fost luată de o instanță internă, cererea de daune a rămas pur speculativă. Având în vedere că dreptul reclamantului de a moșteni încă nu a fost limitat la timp, el a trebuit să ia măsuri în acest sens și să epuizeze în primul rând căile de recurs interne. Faptul că proprietatea era deja împărțită nu a împiedicat redivizia sa dacă un nou moștenitor ar trebui să apară în termen de 10 ani de la moartea persoanei care părăseau proprietatea. 12. Reclamantul a susținut că există o legătură cauzală clară între daunele reclamate și încălcarea constatată de Curte. Paternitatea N.S. a fost un fapt care a fost verificat prin testele ADN, iar afirmația paternității ar fi avut succes dacă nu ar fi existat termen-limită pentru introducerea unei astfel de cereri. N.S. a murit fără moștenitori directi și intestat în timpul procedurii de paternitate. Valoarea netă a proprietății a fost de 140.500.20 EUR și, ca un singur copil, reclamantul ar fi moștenit întreaga proprietate. Situația nu ar mai putea fi rectificată pe măsură ce s-a împărțit proprietatea. Legea finlandeză nu a permis nici o reparație în acest caz. Evaluarea Curții 13. Curtea reiterează că, în principiu, o hotărâre în care constată încălcarea Convenției impune statului contestat o obligație juridică de a face reparații pentru consecințele sale în așa fel încât să restabilească, în măsura posibilă, situația existentă înainte de încălcare (a se vedea Scozzari și Giunta v. Italia [GC], nos. 39221/98 și 41963/98, § 249, CEDH 2000 VIII). Curtea trebuie să stabilească la discreție nivelul justului de satisfacție, având în vedere ceea ce este echitabil (a se vedea Duminică Times c. Regatul Unit (n. 1) (art. 50), 6 noiembrie 1980, § 15, Serie A nr. 38). Pentru a fi acordată o atribuire în ceea ce privește prejudiciu material, reclamantul trebuie să demonstreze că există o legătură cauzală între încălcarea și orice pierdere financiară presupusă (a se vedea, de exemplu, Družstevní záložna Pria și alții c. Republica Cehă satisfacție echitabilă), nr. 72034/01, § 9, 21 ianuarie 2010). 14. În hotărârea principală, Curtea a considerat că nu s-a asigurat dreptul reclamantului de a respecta viața sa privată datorită aplicării unui termen rigid pentru încheierea procedurii de paternitate, indiferent de circumstanțele unei cauze individuale și, în special, obligația de a lua măsuri în termenul respectiv, cu rezultatul că cazul reclamantului nu a fost niciodată examinat cu privire la fond. Curtea remarcă că a examinat doar problema termenului și compatibilitatea sa cu Convenția, nu cu meritul prezentului caz. Problema paternității nu a fost încă confirmată legal, această sarcină fiind în competența exclusivă a instanțelor interne. 15. Având în vedere că Curtea nu a luat o poziție asupra problemei de paternitate în sine, cu excepția confirmării paternității în cazul reclamantului, Curtea constată că nu există nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată în hotărârea principală și prejudiciile materiale reclamate. În consecință, nici o atribuire pentru prejudiciu material nu poate fi acordată în cazul în cauză și cererea reclamantului în ceea ce privește prejudiciu material trebuie respinsă. Costuri și cheltuieli 16. Reclamantul a solicitat 2,826,29 EUR plus dobânzi pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții după eliberarea hotărârii principale. 17. Guvernul a remarcat că, în hotărârea principală din 6 iulie 2010, reclamantul a primit deja 6000 de euro în ceea ce privește costurile și cheltuielile și, în opinia guvernului, această compensație era suficientă. Dacă Curtea ar avea un alt aviz, suma totală a compensației pentru costurile și cheltuielile nu ar trebui să depășească 250 EUR (inclusiv impozitul pe valoarea adăugată). 18. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea sumei de 500 EUR (inclusiv impozitul pe valoarea adăugată) în cadrul acestui cap. Dobânzi implicite 19. Curtea consideră oportună faptul că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUSY deține (a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 500 EUR (cincă sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) cel de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe suma de mai sus, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale; restul cererii reclamantei pentru o justă satisfacție. Efectuat în limba engleză și notificat în scris la 12 iulie 2011, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Fatoș Aracı Nicolas Bratza Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă