AFFAIRE SOARES c. PORTUGAL

RESPONDENT

PRT

HOTĂRÂRE

12.07.2011

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Violation de l'art. 13

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE SOARES c. PORTUGAL (CtEDO, 2011)

HUDOC · oficial

A DOUA SECȚIUNE CAUZA SOARES c. PORTUGALIA Cerere nr 42925/09) HOTĂRÂREA STRASBURG 12 iulie 2011 Această hotărâre este definitivă. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Soares c. Portugalia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea secțiunea a patra), care se află într-un comitet compus din Dragoljub Popović, președinte, András Sajó, Paulo Pinto de Albuquerque, judecători, și Françoise Elens-Passos; graffière adjunct de secțiune, După ce s-a pronunțat în cadrul Comitetului Consiliului la 21 iunie 2011, se pronunță pronunțarea hotărârii, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 42925/09) îndreptată împotriva Republicii Portugheze și al cărei resortisant al acestui stat, dl Carlos Alberto Oliveira Soares, a sesizat Curtea la data de 31 În iulie 2009, în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 9 iulie 2010, președintele celei de-a doua secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE LA L.I.PECE Reclamantul s-a născut în 1957 și își are reședința în Perafita (Portugalia). Procedura în fața Tribunalului Muncii din Matosinhos (cauza internă nr. 14/03.9TUMTS) La 21 martie 2003, reclamantul a atribuit societății P., angajatorul său, în fața Tribunalului Muncii din Matosinhos, pentru a obține plata diferitelor salarii și subvenții după încetarea contractului său de muncă de comun acord. Prin hotărârea din 10 octombrie 2003, Tribunalul Muncii din Matosinhos a primit cererea reclamantului, condamnând societatea P. să plătească reclamantului suma de 2 101, 06 EUR (EUR), plus dobânda de drept. Procedura de lichidare judiciară în fața Tribunalului din Santo Tirso (cauza internă nr 1146-Z/2002) Prin scrisoarea din 24 iulie 2003, reclamantul a fost informat de un lichidator judiciar că societatea P a fost declarată în faliment printr-o hotărâre a Tribunalului din Santo Tirso din 10 aprilie 2003. La 17 februarie 2004, reclamantul a înaintat o cerere în fața Tribunalului din Santo Tirso privind recuperarea creanței sale față de societatea P. Printr-o decizie din 12 mai 2004, tribunalul a admis cererea sa prin recunoașterea creanței respective. 10. Prin hotărârea din 29 martie 2005, Tribunalul din Santo Tirso a clasat diferitele creanțe ale societății P. Creanța reclamantului a fost astfel clasificată la rangul 274. 11. Printr-o ordonanță din 29 septembrie 2006, tribunalul a ordonat Trezoreriei Publice să restituie la masa în faliment sumele care au fost încasate de la societatea P. cu titlu de TVA. Procuratura a făcut apel la această ordonanță în fața instanței de apel de la Lisabona, care printr-o hotărâre din 13 September 2007 și-a primit pretenția, iar lichidatorul judiciar s-a ocupat de casarea în fața Curții Supreme, dar s-a retras în cele din urmă din recursul său. La 24 iulie 2009, reclamantul a primit o notificare cu privire la planul de rambursare a diferitelor creanțe, ținând seama de activele disponibile ale societății P., suma de 874,05 EUR a fost acordată acesteia. Această sumă a fost ulterior redusă la 523,41 EUR și a fost plătită reclamantului la 6 aprilie 2010. Reclamantul susține că durata procedurii nu a respectat principiul termenului rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție. Invocând art. 13 din convenție, acesta arată, de asemenea, că acțiunea în răspundere extracontractuală este ineficientă la nivel intern pentru a contesta durata excesivă a unei proceduri. La art. 6 alin. (1), în partea sa relevantă, este exprimat astfel Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) În ceea ce privește art. 13, el stipulează: Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac efectivă în fața unei instanțe naționale (...) Guvernul ridică o excepție de la neobosirea căilor de atac interne, susținând că reclamantul a omis să introducă o acțiune în răspundere extracontractuală la nivel intern pentru a expune obiecțiunile de care se plânge în fața Curții, astfel cum se prevede la art. 35 alineatul (1) din convenție. 16. Curtea reamintește că art. 35 alineatul (1) din convenție, aceasta nu poate fi sesizat decât după epuizarea căilor de atac interne, astfel cum este înțeles în conformitate cu principiile de drept internațional general recunoscute, și în termen de șase luni de la data deciziei interne definitive 17. În cazul de față, Curtea consideră că excepția întemeiată pe neobosirea căilor de atac interne este strâns legată de fundamentul Ö Õ Õ articolului 13 din Convenție. Având în vedere afinitățile strânse pe care le prezintă articolele 35 alineatul (1) și 13 din Convenție (Kudla c. Polonia [GC], n 30210/96, § 152, CEDO 2000-XI), Curtea își va relua examinarea cu privire la acest punct în cadrul examinării fondului cauzei. 18. Curtea constată că obiecțiunile deduse din încălcarea articolelor 6 1 și 13 din Convenție nu sunt în mod evident greșit întemeiate în sensul art. 35 alin. Reclamantul susține că procedura a început la 21 martie 2003 cu sesizarea Tribunalului Muncii din Matosinhos. 20. Guvernul susține că există două proceduri distincte în cazul de față, pe de o parte, procedura în fața Tribunalului Muncii din Matosinhos și, pe de altă parte, procedura în fața Tribunalului din Santo Tirso. Prin urmare, pentru guvern, procedurile merită o examinare separată. 21. Curtea amintește că termenul "procedură" a cărei durată este reglementată în langul articolului 6 alineatul (1) este momentul în care dreptul revendicat își găsește "realizarea efectivă" (a se vedea Estima Jorge c. Portugalia, 21 aprilie 1998, § 37, Rec., 1998, Zappia c. Italia, 26 septembrie 1996, § 23, Rec., 1996 IV 22. Comisia reamintește, de asemenea, că, în conformitate cu jurisprudența sa, executarea unei hotărâri sau a unei hotărâri din orice instanță trebuie considerată ca făcând parte integrantă din procesul de judecată mai întâi în sensul articolului 6 din Convenție ( Hornsby c. Grecia, 19 martie 1997, § 40, Recuperarea hotărârilor și a hotărârilor 1997-II Imobiliar Saffi c. Italia [GC], nr. 2774/93, § 63 CEDH 1999-V. 23. În speță, Curtea arată că procedura în fața Tribunalului din Santo Tirso viza recuperarea creanței recunoscute de tribunalul muncii din Matosinhos. De asemenea, Curtea consideră că procedura a început la 21 martie 2003, cu sesizarea Tribunalului Muncii de la Matosinhos și se încheie la 6 aprilie 2010, ziua plății sumei acordate reclamantului de către Tribunalul Santo Tirso pentru creanța sa față de societatea P. Constatând că, în cazul de față, reclamantul nu a luat act de acțiune în vederea acoperirii creanței sale decât la 4 luni și la 4 zile de la pronunțarea hotărârii Tribunalului Muncii din Matosinhos, în timp ce acesta știa, începând cu 24 iulie 2003, că societatea P. era în proces de lichidare judiciară, această perioadă va trebui să fie dedusă din perioada globală a acțiunii. Astfel, procedura civilă a durat 6 ani, 8 luni și 14 zile pentru două niveluri judiciare sesizate. Caracterul rezonabil al duratei procedurii 24. Guvernul consideră că procedura de lichidare judiciară a fost extrem de complexă din punct de vedere juridic, susținând, printre altele, că peste 500 de bunuri au fost vândute în cadrul lichidării judiciare a societății P. pentru a permite plata diferitelor creanțe, inclusiv a reclamantului. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se soluționează o cauză apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și de obiectul litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII). 26. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului din convenție (a se vedea Frydlender menționat anterior, a se vedea, de asemenea, Sequeira c. Portugalia, 18545/06, § 22, 20 octombrie 2009). După ce a examinat toate elementele care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön Õa prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. 27. Aceasta recunoaște că Õ cauza prezenta o anumită complexitate, inerentă materiei, și anume lichidarea Cu toate acestea, Comisia consideră că complexitatea unei proceduri de faliment nu justifică în sine termene importante în examinarea unei cauze (a se vedea, printre altele, Michele Tedesco c. Italia, nr. 44425/95, 27 februarie 2001 Zanasi c. Italia, nr. 44462/98, 1 martie 2001; și Meneghini c. Italia, nr. 5167/99, 11 decembrie 2001). 28. Curtea reafirmă că este de competența statelor contractante să își organizeze sistemul judiciar astfel încât instanțele să își poată îndeplini fiecare dintre cerințele lor, inclusiv obligația de a soluționa cauzele în termene rezonabile (a se vedea Pelioire și Sassi c. Franța [GC], n 25444/94, § 74, CEDH 1999 II). 29. Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în cazul de față, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde cerinței privind termenul rezonabil 30. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) privind încălcarea articolului 13 din Convenția 31. Reclamantul susține că nu poate constitui o acțiune în răspundere extracontractuală. În sensul art. 13 din Convenție, pentru a sancționa durata excesivă a unei proceduri judiciare. 32. Guvernul consideră că Öil Õy are nici un motiv întemeiat pentru a se conforma jurisprudenței stabilite de Curte prin Decizia Paulino Tomás c. Portugalia ((dec.), nr. 58698/00, CEDH 2003 VIII) întrucât acțiunea în răspundere extracontractuală a statului rămâne un mijloc eficient, adecvat și accesibil tuturor celor care doresc să se plângă de durata excesivă a procedurilor judiciare din Portugalia. 33. Curtea amintește că art. 13 garantează o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale care permite să se plângă de o necunoaștere a obligației, impusă prin art. 6 alineatul (1), de a auzi cauzele într-un termen rezonabil (a se vedea Kudla c. Polonia , citată anterior, punctul 156. Aceasta arată că excepțiile și argumentele invocate de guvern au fost deja respinse (a se vedea, printre altele, Martins Castro Alves Correia de Castro c. Portugalia, n 33729/06, 10 iunie 2008) și nu vede nici un motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită în cazul de față. Astfel, în speță, Curtea consideră că acțiunea în răspundere extracontractuală a statului nu constituia o cale de atac efectivă în sensul articolului 13 din Convenție în cazul de față. 34. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 13 din Convenție. II. PRIVIND ALTE D I S P O ZI Ț II ALEGATE 35. În sprijinul afirmațiilor sale, reclamantul invocă, de asemenea, încălcarea art. 17, 34, 35, 41, 46 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. 36. Cu toate acestea, având în vedere observațiile și concluziile de mai sus, Curtea consideră că această parte a cererii nu ridică nicio altă întrebare separată care ar putea fi examinată în raport cu aceste dispoziții, cu excepția cazului în care se face referire la considerațiile pe care le va face în continuare cu privire la aplicarea articolului 41 din Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 37. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vizate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită o sumă pentru prejudiciul material, solicitând Curții să se pronunțe în mod echitabil în această privință și solicită, de asemenea, 16 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral suferit. 39. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și o presupusă prejudiciu material și respinge această cerere.În schimb, Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert. Statuând în echitate, aceasta îi acordă 6 200 EUR în acest sens. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 40. Reclamantul solicită, de asemenea, 4 350 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții. 41. Guvernul contestă aceste pretenții. 42. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor sale și cheltuielilor de judecată decât în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. 43. Având în vedere documentele aflate în posesia sa și jurisprudența sa, Curtea consideră că este rezonabil să se aloce reclamantului suma de 1 500 EUR în acest sens. Interese moratorii 44. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la dobândă a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES, CURTEA, ÎN L Se declară cererea admisibilă în ceea ce privește obiecțiunile întemeiate pe durata excesivă a procedurii; se afirmă că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A se vedea că a avut loc o încălcare a articolului 13 din Convenție A se vedea nota de subsol 17; 34, 35 și 46 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Sinte; că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 6 200 EUR (șase mii două sute de euro) pentru daune morale și 1 500 EUR (o mie cinci sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit; de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 12 iulie 2011, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Passos Dragoljub Popović Grefier adjunct Președinte