AFFAIRE ANTUNES c. PORTUGAL

RESPONDENT

PRT

HOTĂRÂRE

20.12.2011

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Violation de l'art. 13

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE ANTUNES c. PORTUGAL (CtEDO, 2011)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA CERINȚE CONTRACTANTE c. PORTUGALIA (solicitarea nr. 24360/10) HOTĂRÂREA STRASBURG 20 decembrie 2011 Această hotărâre este definitivă. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Antunes (II) c. Portugalia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-un comitet compus din Dragoljub Popović, președinte, András Sajó, Paulo Pinto de Albuquerque, judecători; și de Françoise Elens-Passos, graffière adjuncte de secțiune, După ce a deliberat în cadrul Comitetului Consiliului la 29 noiembrie 2011, renunță la hotărâre că iată, adoptat la această dată procedural La originea cauzei se află o cerere (n 2476/10) îndreptată împotriva Republicii Portugheze și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Manuel Afonso Fernandes Antunes, a sesizat Curtea la 16 aprilie 2010 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 15 noiembrie 2010, președinta celei de-a doua secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. La 23 decembrie 2004, reclamantul a fost numit în fața Tribunalului pentru afaceri familiale din Matosinhos în scopul partajării bunurilor comune în cadrul unei acțiuni prezentate de fosta sa soție în urma divorțului lor. La 7 aprilie 2005, fosta soție a reclamantului a pus la îndoială inventarul bunurilor care fusese stabilit de reclamant și a fost respinsă de cererea sa printr-o ordonanță din 28 noiembrie 2005. La 27 ianuarie 2006, Tribunalul a pronunțat o hotărâre prin care s-a ajuns la un acord între părți, care prevedea că persoana în cauză avea obligația de a plăti o sumă de bani reclamantului pentru a compensa atribuirea care îi fusese făcută cu privire la ansamblul bunurilor comune. La 16 februarie 2006, Tribunalul de apel din Porto a pronunțat o hotărâre de respingere în ceea ce privește acțiunea care fusese interjucată de către fosta soție a reclamantului. Procedura de executare La 15 noiembrie 2006, reclamantul sesizează Tribunalul pentru afaceri familiale din Matosinhos cu privire la o cerere de executare forțată a hotărârii din 27 ianuarie 2006, în măsura în care fosta sa soție nu i-a plătit încă suma de bani convenită. 10. La 7 iulie 2007, instanța a dispus vânzarea unora dintre bunurile care fuseseră atribuite ex-soției reclamantului 11. La o dată care nu a fost indicată în dosar, un aprod al justiției (soția de execução) a fost însărcinat cu executarea de către instanță. 12. Prin ordonanța 9 octombrie 2009, instanța a stabilit la 17 decembrie 2009 data de deschidere a ofertelor. 13. La 25 noiembrie 2009, reclamantul și fosta sa soție au informat instanța cu privire la faptul că au încheiat un acord, solicitând eliminarea rolului cauzei ( Tribunalul a invitat părțile să le clarifice cererea. 15. La 26 februarie 2010, reclamantul și fosta sa soție au solicitat instanței să suspende judecata pentru o perioadă de trei luni pentru a formaliza protocolul de acord tranzacțional. Tribunalul a acceptat această cerere printr-o ordonanță din 26 martie 2010. La 6 iulie 2010, părțile au solicitat prelungirea termenului de suspendare, care a fost din nou acordat de instanță. 17. La 22 octombrie 2010, reclamantul și fosta sa soție și-au prezentat acordul de tranzacție în instanță, solicitând eliminarea rolului cauzei. 18. printr-o hotărâre din 15 noiembrie 2010, Tribunalul a acceptat această cerere. Cu privire la violarea art. 6 alin. (1) și (13) din Convenție 19. Reclamantul susține că durata procedurii nu a respectat principiul termenului rezonabil. În conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) din Convenție. Invocând art. 13 din Convenție, acesta denunță, de asemenea, eficiența, la nivel intern, a acțiunii în răspundere extracontractuală pentru a contesta durata excesivă a unei proceduri. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) În ceea ce privește art. 13, el prevede: Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac efectivă în fața unei instanțe naționale (...) Guvernul ridică o excepție de la neobosirea căilor de atac interne, susținând că reclamantul a omis să introducă o acțiune în răspundere civilă extracontractuală la nivel intern pentru a se plânge de obiecțiunile de mai sus. 21. Curtea amintește că, în termenii articolului 35 1 din convenție, aceasta nu poate fi sesizat decât după epuizarea căilor de atac interne, astfel cum este înțeles în conformitate cu principiile de drept internațional general recunoscute, și în termen de șase luni de la data deciziei interne definitive. 22. În cazul de față, Curtea consideră că excepția întemeiată pe neobosirea căilor de atac interne este strâns legată de fundamentul travaliului întemeiat de art. 13 din Convenție. Având în vedere afinitățile strânse ale articolelor 35 alineatul (1) și 13 din Convenție (Kudła c. Polonia [GC], 30210/96, § 152, CEDO 2000-XI), Curtea își va relua examinarea cu privire la acest punct în cadrul examinării fondului cauzei. 23. Curtea constată că obiecțiunile deduse din încălcarea articolelor 1 și 13 din Convenție nu sunt în mod evident greșit întemeiate, în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție și nu se confruntă cu nici un alt motiv, prin urmare, acestea trebuie declarate admisibile. Pe fond Cu privire la încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenție 24. Reclamantul denunță durata procedurii civile în fața tribunalului pentru cauzele familiale din Matosinhos. 25. Guvernul susține că există două proceduri în cazul de față : o procedură de împărțire a bunurilor urmată mai târziu de o procedură de executare; de asemenea, consideră că nu este responsabil de întârzierea cauzată de suspendarea instanței, la cererea reclamantului și a pârâtului. Astfel, pentru guvern, durata procedurilor nu a depășit termenul rezonabil garantat prin art. 6 alineatul (1) din convenție. 26. Curtea reamintește că termenul "procedură" a cărei durată este discutată în langul articolului 6 alineatul (1) este momentul în care dreptul revendicat își găsește execuția efectivă (a se vedea Estima Jorge c. Portugalia, 21 aprilie 1998, § 37, reculegerea hotărârilor și a Deciziilor 1998 Zappia Italia, 26 septembrie 1996, § 23, Rec., 1996). IV), executarea unei hotărâri judecătorești sau a unei hotărâri judecătorești, în orice instanță, care trebuie considerată ca făcând parte integrantă din procesul de judecată, în sensul articolului 6 din convenție ( Hornsby c. Grecia, 19 martie 1997, § 40, Recuperarea hotărârilor și a hotărârilor 1997-II Imobiliar Saffi c. Italia [C], nr. 27743/93, § 63 CEDH 1999-V 27. Curtea constată că, în cazul de față, perioada care trebuie luată în considerare a început la 23 decembrie 2004, data la care reclamantul a fost numit în cadrul acțiunii partajate, și sa încheiat la 15 noiembrie 2010, data la care s-a pronunțat hotărârea de radiere a rolului cauzei. 28. Procedura a durat astfel 5 ani, 10 luni și 24 de zile pe două niveluri de jurisdicție sesizată. 29. Curtea admite că statul nu poate fi tras la răspundere nici pentru durata dintre hotărârea procedurii civile și introducerea acțiunii în executare (în acest caz, 9 luni și 20 de zile) și nici pentru perioada de suspendare a procedurii de executare (7 luni, 21 de zile), la cererea părților. 30. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se soluționează o cauză apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și de obiectul litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII. 31. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Frydlender citată anterior). În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. În special, aceasta arată că Õ a fost nevoie de mai mult de doi ani în instanță pentru a Õdeschide ofertele privind punerea în vânzare a bunurilor (a se vedea § 10-12 de mai sus). 33. Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde cerinței termenului rezonabil 34. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. Cu privire la încălcarea articolului 13 din Convenție 35. Pe lângă art. 13 din Convenție, reclamantul se plânge, de asemenea, de faptul că în Portugalia nu există jurisdicție în care să se poată face o plângere cu privire la durata excesivă a procedurii. 36. Guvernul consideră că acțiunea în răspundere extracontractuală a statului este un mijloc eficient, adecvat și accesibil tuturor celor care doresc să se plângă de durata excesivă a procedurilor judiciare din Portugalia. 37. Curtea amintește că art. 13 din convenție garantează o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale care permite să se plângă de o necunoaștere a obligației, impusă prin art. 6 alineatul (1) din convenție, de a auzi cauzele într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła Polonia , citată anterior, punctul 156. Aceasta arată că excepția și argumentele invocate de guvern au fost deja respinse anterior (a se vedea, printre altele, Martins Castro și Alves Correia de Castro c. Portugalia , citată anterior) și nu vede niciun motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită în cazul de față. Astfel, în speță, Curtea consideră că acțiunea în răspundere extracontractuală a lalui nu constituia o cale de atac efectivă, în sensul articolului 13 din Convenție. 38. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 13 din Convenție. II. Cu privire la celelalte dispoziții invocate 39. În sprijinul afirmațiilor sale, reclamantul invocă, de asemenea, încălcarea articolelor 17, 34, 35, 41, 46 din convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție. 40. Cu toate acestea, având în vedere observațiile și concluziile de mai sus, Curtea consideră că această parte a cererii nu ridică nicio altă întrebare separată care ar putea fi examinată în raport cu aceste dispoziții, cu excepția cazului în care se face referire la considerațiile pe care le va face în continuare cu privire la aplicarea articolului 41 din Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 41. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vizate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită o sumă pentru prejudiciul material pe care l-ar fi suferit, solicitând Curții să se pronunțe în mod echitabil în această privință și solicită, de asemenea, 16 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral suferit. 43. Guvernul contestă aceste pretenții. 44. În afară de faptul că valoarea prejudiciului material nu este criptată, Curtea nu a primit o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material invocat și respinge această cerere. În schimb, Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului 2 000 EUR pentru prejudiciul moral. Reclamantul solicită, de asemenea, 3 450 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața Curții. 46. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, ÎN L cererea admisibilă cu privire la obiecțiunile întemeiate pe durata excesivă a procedurii; A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 13 din Convenție Déclare că nu se impune o examinare separată a articolelor 17, 34, 35 și 46 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr 1 la Convenția Spuse; că statul pârât trebuie să plătească reclamantului în termen de trei luni, 2 000 EUR (două mii EUR) pentru daune morale și 1 000 EUR (mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit; de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 20 decembrie 2011, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Passos Dragoljub Popović Grefier adjunct președinte