AFFAIRE FERREIRA ALVES c. PORTUGAL (N° 7)

RESPONDENT

PRT

HOTĂRÂRE

20.09.2011

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Violation de l'art. 13

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE FERREIRA ALVES c. PORTUGAL (N° 7) (CtEDO, 2011)

HUDOC · oficial

În cauza Ferreira Alves c. Portugalia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-un comitet compus din Dragoljub Popović, președinte, András Sajó, Paulo Pinto de Albuquerque, judecători, și de Françoise Elens-Passos, graffière adjuncte de secțiune, După ce a deliberat în cadrul Comitetului Consiliului la 30 august 2011, renunță la hotărâre că iată, adoptat la această dată procedural La originea cauzei se află o cerere (n 55113/08) îndreptată împotriva Republicii Portugheze și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Jorge de Jesus Ferreira Alves ( noiembrie 2008 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 4 noiembrie 2009, președinta celei de-a doua secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. La 18 ianuarie 1999, soții T. și-au prezentat apărarea și au depus o cerere reconvențională, prin care au solicitat intervenția judecătorească a unei terțe părți. Prin ordonanța din 6 aprilie 1999, Tribunalul a respins cererea de intervenție forțată. Inculpații au făcut apel la ordonanță în fața instanței de apel din Porto la 6 mai 1999. Prin hotărârea din 17 ianuarie 2000, tribunalul din Porto a pronunțat acuzații împotriva acestora. La 12 aprilie 2000, tribunalul din Porto a emis o ordonanță care specifica faptele stabilite și cele care trebuiau stabilite (despacho saneador) 10. printr-o ordonanță din 30 octombrie 2000, tribunalul din Porto a fost stabilit la 12 Cu toate acestea, Curtea a fost amânată la 17 mai 2001 din cauza absenței avocatului pârâtului. Tribunalul a organizat o a doua audiere la 18 iunie 2001 11. La 14 decembrie 2001, instanța își pronunță judecata. Asumând parțial dreptul la cererea reclamantului, instanța i-a condamnat pe soții T. să plătească reclamantului aproape 11 000 EUR, plus dobânda de drept. 12. La 18 ianuarie 2001, reclamantul a făcut apel la decizia în fața Tribunalului din Porto. Prin hotărârea din 29 octombrie 2002, tribunalul din Porto a dat curs cererii reclamantului, anulând hotărârea și revocand cauza în fața Tribunalului din Porto în vederea completării faptelor. 13. Tribunalul din Porto a pronunțat ședințele la 3 și 4 februarie 2004. Prin hotărârea din 19 aprilie 2004, tribunalul i-a condamnat pe inculpați să plătească reclamantului aproape 70 500 EUR, plus dobânda de drept. 15. Inculpații au făcut apel la judecată în fața instanței judecătorești din Porto. Ei au fost desconsiderați de pretențiile lor printr-o hotărâre din 2 mai 2005, care a confirmat hotărârea Tribunalului din Porto. 16. La data de 5 mai 2004, reclamantul a sesizat Tribunalul din Porto cu privire la o acțiune în executare împotriva soților T., care a solicitat instanței judecătorești din statul de executare a bunurilor deținute de aceștia din urmă pentru a garanta încheierea procedurii principale 18. La o dată care nu a fost indicată în dosar, un executor al justiției (solicitador de execução) a fost însărcinat cu executarea de către instanță. 19. Prin actul de notificare din 20 octombrie 2004, reclamantul a fost informat cu privire la confiscarea unui bun imobil, a unei treimi din pensiile pentru pensii, a unui vehicul și a conturilor bancare ale soților T., în vederea plății creanței la originea executării 20. La 19 ianuarie 2006, reclamantul a adus la cunoștință executorul judiciar la hotărârea Curții Supreme din 12 ianuarie 2006. La 14 decembrie 2006, tribunalul din Porto a dispus executorului judiciar să plătească reclamantului sumele obținute din confiscările efectuate în cadrul procedurii. 22. La 21 mai 2007 și 17 iulie 2007, sumele de 95 921 EUR și 7 299 EUR La 9 februarie 2007, reclamantul a introdus o acțiune în răspundere extracontractuală în fața instanței administrative și fiscale din Porto pentru a se plânge de durata procedurii civile în fața Tribunalului din Porto 24. La cererea instanței, la 15 ianuarie 2008, reclamantul și-a reformulat cererea. 25. La 21 februarie 2008, Ministerul a contestat schimbările care au fost aduse în instanță la cererea instanței. Întrucât nu a obținut un răspuns de la instanță la reclamația sa, ministerul public a anulat actele procedurale care fuseseră comise între timp. Prin ordonanța instanței din 21 septembrie 2009, cererea sa a fost respinsă. 26. La 13 octombrie 2009, procurorul public a făcut apel la ordonanță. 27. Potrivit celor mai recente informații primite, care datează din 9 iunie 2010, acțiunea în răspundere extracontractuală era încă în curs de desfășurare. Cererea nr. 19862/06 în fața Curții 28. La 11 mai 2006, reclamantul sesizase Curtea cu privire la o hotărâre judecătorească în privința procedurii civile în fața Tribunalului din Porto, încălcând articolele 6 și 13 din convenție. Printr-o decizie din 13 iunie 2006, Curtea a judecat cererea inadmisibilă pentru neajunsuri vădite de temei. ÎN DREPT PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLELOR 6 § 1 ȘI 13 DIN CONVENȚIE 30. Reclamantul susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 § 1 din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 § 1 din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 § 1 din convenție, astfel cum s-a formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) În ceea ce privește art. 13, el prevede: Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate, are dreptul la o acțiune efectivă în fața unei instanțe naționale (...) 31. Guvernul ridică o excepție de la neobosirea căilor de atac interne, susținând că acțiunea în răspundere extracontractuală introdusă de reclamant, la nivel intern, este încă în curs de desfășurare. Pentru guvern, cererea este astfel prematură. 33. Curtea amintește că, în temeiul articolului 35 1 din Convenție, aceasta nu poate fi sesizat decât după epuizarea căilor de atac interne, astfel cum este înțeles în conformitate cu principiile de drept internațional general recunoscute, și în termen de șase luni de la data deciziei interne definitive. 34. În cazul de față, Curtea consideră că excepția întemeiată pe neobosirea căilor de atac interne este strâns legată de fundamentul Ö Õ Õ articolului 13 din Convenție. Având în vedere afinitățile strânse pe care le prezintă articolele 35 alineatul (1) și 13 din Convenție (Kudla c. Polonia [GC], n 30210/96, § 152, CEDO 2000-XI), Curtea își va relua examinarea cu privire la acest punct în cadrul examinării fondului cauzei. 35. Curtea constată că obiecțiunile deduse din încălcarea articolelor 6 1 și 13 din Convenție nu sunt în mod evident greșit întemeiate, în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție și nu se confruntă cu nici un alt motiv, prin urmare, acestea trebuie declarate admisibile. Pe fond Cu privire la încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenția 36. Reclamantul denunță durata procedurii civile în fața Tribunalului din Porto. 37. Guvernul consideră că cazul de față se referă la două proceduri autonome, adică o procedură civilă urmată de o procedură de executare. Pentru guvern, durata acestor proceduri nu a depășit termenul rezonabil prevăzut la art. 6 din convenție, având în vedere complexitatea chestiunilor în litigiu și diversele incidente survenite în cursul procedurii. 38. Curtea amintește că termenul "procedură" a cărei durată este reglementată în langul articolului 6 alineatul (1) este momentul în care dreptul revendicat își găsește "realizarea efectivă" (a se vedea Estima Jorge c. Portugalia, 21 aprilie 1998, § 37, Rec., 1998, Zappia c. Italia, 26 septembrie 1996, § 23, Rec., 1996). IV), executarea unei hotărâri judecătorești sau a unei hotărâri judecătorești, în orice instanță, care trebuie considerată ca făcând parte integrantă din procesul de judecată, în sensul articolului 6 din convenție ( Hornsby c. Grecia, 19 martie 1997, § 40, Recuperarea hotărârilor și a hotărârilor 1997-II Imobiliar Saffi c. Italia [C], nr. 27743/93, § 63 CEDH 1999-V. În consecință, Curtea consideră că perioada care trebuie luată în considerare a început la 6 noiembrie 1998 și se încheie la 17 iulie 2007, cu plata ultimei sume în baza creanței reclamantului în raport cu soții T, procedura în fața instanței din Porto a durat astfel 8 ani, 8 luni și 12 zile, pentru trei instanțe sesizate. 39. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se soluționează o cauză apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și de obiectul litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII, Martins Castro și Alves Correia de Castro c. Portugalia , n 33729/06, 10 iunie 2008). 40. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare cu cele ale cazului din speță și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție (a se vedea Frydlender citată anterior, Antunes c. Portugalia, n 12707/07, 2 martie 2010). 41. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Curtea admite că procedura a suferit anumite întârzieri din cauza diferitelor incidente survenite în cursul procedurii. Cu toate acestea, Comisia consideră că anumite întârzieri țin de responsabilitatea instanțelor naționale. Astfel, aceasta subliniază în special că a fost nevoie de aproape șase luni la Tribunalul din Porto pentru a-și pronunța hotărârea, ca urmare a trimiterii Curții de Justiție din Porto în vederea completării faptelor (a se vedea punctele 12-14 de mai sus). 42. Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în cazul de față, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde cerinței privind termenul rezonabil 43. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) privind încălcarea articolului 13 din Convenția 44. Reclamantul susține că acțiunea în răspundere extracontractuală nu poate constitui o cale de atac. În sensul art. 13 din Convenție, pentru a sancționa durata excesivă a unei proceduri judiciare. 45. Guvernul consideră că nu există niciun motiv întemeiat pentru a se deduce din jurisprudența stabilită de Curte în decizia sa Paulino Tomás (dec); 58698/00, CEDH 2003-VIII, care înseamnă că acțiunea în răspundere extracontractuală a statului este un mijloc eficient, adecvat și accesibil tuturor celor care doresc să se plângă de durata excesivă a procedurilor judiciare în Portugalia. 46. Curtea amintește că art. 13 garantează o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale care permite să se plângă de o necunoaștere a obligației, impusă prin art. 6 alineatul (1), de a auzi cauzele într-un termen rezonabil (a se vedea Kudla c. Polonia , citată anterior, punctul 156. Aceasta arată că excepțiile și argumentele invocate de guvern au fost deja respinse (a se vedea, printre altele, Martins Castro și Alves Correia de Castro c. Portugalia , citată anterior) și nu vede niciun motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită în cazul de față. Astfel, în speță, Curtea consideră că aciunea în răspundere extracontractuală a lalui nu a oferit o cale de atac efectivă, în sensul articolului 13 din Convenie. 47. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 13 din Convenie. II. Cu privire la celelalte d i s p o zi ii pretinse 48. În sprijinul afirmațiilor sale, reclamantul invocă, de asemenea, încălcarea articolelor 17, 34, 35, 41, 46 din convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție. 49. Cu toate acestea, având în vedere observațiile și concluziile de mai sus, Curtea consideră că această parte a cererii nu ridică nicio altă întrebare separată care ar putea fi examinată în raport cu aceste dispoziții, cu excepția cazului în care se face referire la considerațiile pe care le va face în continuare cu privire la aplicarea articolului 41 din convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 50. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vizate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă 51. Reclamantul solicită 5 000 EUR (EUR) și 15 În ceea ce privește prejudiciul material și moral pe care l-ar fi suferit guvernul 52, guvernul contestă aceste pretenii, considerându-le excesive. 53. Curtea nu a constatat o legătură cauzală între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert. În măsura în care reclamantul ar putea primi eventual o despăgubire la termen a acțiunii în răspundere extracontractuală, încă în curs de desfășurare la nivel intern, Curtea decide să calculeze prejudiciul reclamantului în echitate, astfel cum permite art. 41 din convenție. Atunci va fi de competența instanțelor portugheze în cauză, dacă este cazul, să ia în considerare suma primită în acest sens în fața Curții (a se vedea Mora do Vale și alții c. Portugalia (satisfacție echitabilă), nr 53468/99, 19, 18 aprilie 2006). Prin urmare, aceasta îi acordă 1 200 EUR în acest sens. Costuri și cheltuieli de judecată 54. Reclamantul solicită, de asemenea, 5 150 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții. 55. Guvernul contestă aceste pretenții. 56. Având în vedere documentele aflate în posesia sa și jurisprudența sa, Curtea consideră că este rezonabil să se aloce reclamantului suma de 1 500 EUR în acest sens. Interese moratorii 57. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚA LA L cererea admisibilă cu privire la obiecțiunile întemeiate pe durata excesivă a procedurii; A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 13 din Convenție Déclare că nu se impune o examinare separată a articolelor 17, 34, 35 și 46 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr 1 la Convenția Spuse; că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 1 200 EUR (o mie două sute de euro) pentru daune morale și 1 500 EUR (o mie cinci sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit; de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 20 septembrie 2011, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Passos Dragoljub Popović Grefier adjunct președinte