AFFAIRE FERREIRA ALVES c. PORTUGAL

AFFAIRE FERREIRA ALVES c. PORTUGAL (CtEDO, 2013)

Secțiunea a doua din FRREIRA ALVES c. PORTUGALIA Cerere nr. 5340/11) HOTĂRÂREA STRASBURG 2 aprilie 2013 Această hotărâre este definitivă. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Ferreira Alves c. Portugalia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-un comitet compus din Dragoljub Popović, președinte, Paulo Pinto de Albuquerque, Helen Keller, judecători, și de Françoise Elens-Passos, graffière adjuncte de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 12 martie 2013, se retrage la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedural La la origine a cauzei se află o cerere (n 5340/11) îndreptată împotriva Republicii Portugheze și inclusiv un resortisant al acestui stat, domnul Candido Ferreira Alves ( La 18 ianuarie 2011, Tribunalul a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (precum și a Convenției privind protecția drepturilor omului). Reclamantul a fost reprezentat de domnul J. J. F. Alves, avocat la Matosinhos (Portugalia). Guvernul portughez a fost reprezentat de agentul său, dl Carvalho, procuror general adjunct. La 18 octombrie 2011, cererea a fost comunicată guvernului. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE LA L.ESPECE Reclamantul s-a născut în 1944 și își are reședința în São Paulo (Brazilia). La 15 noiembrie 2004, societatea E. a introdus o acțiune în plată și în răspundere civilă în fața Tribunalului din Porto împotriva 105 pârâti, inclusiv reclamantul și soția sa (procedura internă nr. 5878/04.6TVPRT). În acest sens, societatea E. a solicitat plata unei sume pentru construirea unei clădiri și a solicitat despăgubiri pentru prejudiciile suferite ca urmare a faptului că pârâtii garanției constituite de societatea respectivă în cadrul contractului de construcție. La 25 ianuarie 2006, soția reclamantului a fost citată. În perioada 1 octombrie 2007 - 29 aprilie 2010, ca urmare a decesului mai multor pârâti, Tribunalul a dispus suspendarea instanței judecătorești în așteptarea încheierii procedurilor de încuviințare a moștenitorilor respectivi. Până la 16 februarie 2011, Tribunalul a primit diferite memorii în apărare a unui număr de pârâti. 10. Ultimele informații primite, care datează de la 9 martie 2012, ar fi în continuare în curs de desfășurare la data adoptării prezentei hotărâri. În ceea ce privește VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 6 ALINEATUL (1) ȘI 13 DIN CONVENȚIE 11. Reclamantul susține că durata procedurii civile a încălcat principiul termenului rezonabil Invocând art. 13 din Convenție, acesta denunță, de asemenea, eficiența, la nivel intern, a acțiunii în răspundere extracontractuală pentru a contesta durata excesivă a unei proceduri. În sprijinul afirmațiilor sale, reclamantul invocă, de asemenea, încălcarea articolelor 14, 17, 34, 35, 41, 46 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr 1 la Convenție. 12. Stăpâna calificării juridice a faptelor cauzei (Guerra și alții c. Italia , 19 februarie 1998, § 44, Rec., 1998, § 44, Rec., 1998, I), Curtea consideră că cauza trebuie examinată numai în lumina articolelor 6 alineatul (1) și 13 din Convenție ale căror dispoziții relevante în speță se citesc după cum urmează art. 6 alineatul (1) Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Art. 13 Cu privire la admisibilitate, guvernul ridică o excepție de la neobosirea căilor de atac interne, susținând că reclamantul a omis să introducă o acțiune în răspundere extracontractuală la nivel intern pentru a se plânge de durata procedurii în litigiu, conform dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Convenție. 15. Curtea reamintește doar în temeiul articolului 35 1 din Convenție, aceasta nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne, astfel cum este înțeles în conformitate cu principiile dreptului internațional general recunoscute, și în termen de șase luni de la data deciziei interne definitive 16. Cu toate acestea, Curtea consideră că, în speță, excepția de la neobosirea căilor de atac interne este strâns legată de fundamentul Ö articolului 13 din Convenție. Având în vedere afinitățile strânse pe care le prezintă articolele 35 alineatul (1) și 13 din Convenție (Kudła c. Polonia [GC], n 30210/96, § 152, CEDH 2000 XI), prin urmare, Curtea își va relua examinarea cu privire la acest punct în cadrul examinării fondului cauzei. 17. Curtea constată că obiecțiunile deduse din încălcarea articolelor 1 și 13 din Convenție nu sunt în mod vădit nefondate în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și că acestea nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, acestea trebuie declarate admisibile. Pe fond Cu privire la încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenția 18. Reclamantul denunță durata excesivă a procedurii în fața tribunalului din Porto 19. Guvernul a afirmat că durata procedurii de recurs se explică prin numărul de pârâti (în total 105 pârâti) și prin faptul că a trebuit să se facă față decesului unora dintre aceștia prin deschiderea de demersuri pentru a-i împuternici pe moștenitorii respectivi în cadrul procedurii civile 20. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 14 martie 2006, data la care reclamantul a fost citat de tribunalul din Porto și nu a încetat încă la 9 martie 2012. În ziua adoptării hotărârii, procedura a durat 6 ani, 11 luni și 26 de zile pentru o instanță. 21. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se soluționează o cauză apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și de obiectul litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII). 22. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului din convenție (a se vedea Frydlender citată anterior 23. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. 24. Curtea admite că numărul de pârâti ar fi putut cauza anumite întârzieri în cursul procedurii. În special, Comisia constată că moartea unora dintre ei a obligat instanța să suspende instanța de mai multe ori pentru a deschide procedurile de detenție ale moștenitorilor. În afară de cele menționate anterior, aceasta constată că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde cerinței privind termenul rezonabil 26. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție. Cu privire la încălcarea articolului 13 din convenție 27. Reclamantul susține că acțiunea în răspundere extracontractuală nu poate constitui o cale de atac eficientă, în sensul articolului 13 din convenție, pentru a sancționa durata excesivă a unei proceduri judiciare. 28. Guvernul contestă teza reclamantului. 29. Curtea amintește că art. 13 garantează o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale care să permită să se plângă de o necunoaștere a obligației, impusă prin art. 6 alineatul (1), de a auzi cauzele într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia , citată anterior, punctul 156. Aceasta arată că excepțiile și argumentele invocate de guvern au fost deja respinse (a se vedea, printre altele, Martins Castro și Alves Correia de Castro c. Portugalia, n 33729/06, 10 iunie 2008; Garcia Franco și alții c. Portugalia, 9273/07, § 50, 22 iunie 2010) și nu vede niciun motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită în cazul de față. Astfel, în speță, Curtea consideră că aciunea în răspundere extracontractuală a lalui nu constituia o cale de atac efectivă în sensul articolului 13 din Convenie în cazul de față. 30. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 13 din Convenia. II. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă că sunt imprecise consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită o sumă nespecificată pentru prejudiciul material pe care l-ar fi suferit, solicitând Curții să se pronunțe în mod echitabil în această privință și solicită, de asemenea, 16 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral. 33. Guvernul contestă aceste pretenții. 34. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins, pe de altă parte necuantificat, și respinge această cerere. Pe de altă parte, Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert. Statuând în echitate, ținând seama de numărul de pârâti în cadrul procedurii, aceasta îi acordă 4 500 EUR în acest sens. Reclamantul solicită, de asemenea, 3 450 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții. 36. Guvernul contestă aceste pretenții. 37. Având în vedere documentele aflate în posesia sa și jurisprudența sa, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 000 EUR pentru procedura în fața Curții și acordul la care se acordă reclamantului. Interese moratoriu 38. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚA LA L 6 alin. (1) din Convenție A spus că a avut loc o încălcare a art. 13 din Convenție A spus că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume 4 500 EUR (patru mii cinci sute de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale (ii) 1 000 EUR (mii de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitant, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, începând cu data expirării termenului respectiv și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respins cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 2 aprilie 2013, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. {semnture_p_1} Françoise Elens-Passos Dragoljub Popović Președinte adjunct

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE

FERREIRA ALVES c. PORTUGAL

(

Requête n

o

5340/11)

ARRÊT

STRASBOURG

2 avril 2013

Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Ferreira Alves c. Portugal,

La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en un Comité composé de

:

Dragoljub Popović,

président,

Paulo Pinto de Albuquerque,

Helen Keller,

juges,

et de Françoise Elens-Passos,

greffière adjointe

de section,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 12 mars 2013,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

5340/11) dirigée contre la République portugaise et dont un ressortissant de cet Etat, M.

Cândido Ferreira Alves («

le requérant

»), a saisi la Cour le 18 janvier 2011 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le requérant a été représenté par M

e

J. J. F. Alves, avocat à Matosinhos (Portugal). Le gouvernement portugais («

le Gouvernement

») a été représenté par son agent, M

me

M.

F.

Carvalho, procureur général adjoint.

3.

Le 18 octobre 2011, la requête a été communiquée au Gouvernement.

EN FAIT

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

4.

Le requérant est né en 1944 et réside à São Paulo (Brésil).

5.

Le 15 novembre 2004, la société E. introduisit une action en paiement et en responsabilité civile devant le tribunal de Porto contre 105 défendeurs, dont le requérant et son épouse (procédure interne n

o

5878/04.6TVPRT).

6.

En l’occurrence, la société E. réclamait le paiement d’une somme pour la construction d’un immeuble. Elle demandait également des dommages et intérêts pour les préjudices subis en raison de l’appropriation par les défendeurs de la garantie constituée par ladite société dans le cadre du contrat de construction.

7.

Le 25 janvier 2006, l’épouse du requérant fut citée. Ce dernier le fut le 14 mars 2006.

8.

Entre le 1

er

octobre 2007 et le 29 avril 2010, suite au décès de plusieurs défendeurs, le tribunal ordonna la suspension de l’instance en l’attente de la conclusion des procédures d’habilitation des héritiers respectifs.

9.

Jusqu’au 16 février 2011, le tribunal reçut différents mémoires en défense d’un certain nombre de défendeurs.

10.

Aux dernières informations reçues, lesquelles remontent au 9 mars 2012, la procédure serait toujours pendante à la date de l’adoption du présent arrêt.

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DES ARTICLES 6 § 1 ET 13 DE LA CONVENTION

11.

Le requérant allègue que la durée de la procédure civile a méconnu le principe du «

délai raisonnable

» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention. Invoquant l’article 13 de la Convention, il dénonce également l’inefficacité, au niveau interne, de l’action en responsabilité extracontractuelle pour contester la durée excessive d’une procédure. A l’appui de ses allégations, le requérant invoque également la violation des articles 14, 17, 34, 35, 41, 46 de la Convention et l’article 1 du Protocole n

o

1 à la Convention.

12.

Maîtresse de la qualification juridique des faits de la cause (

Guerra et autres c. Italie

, 19 février 1998, § 44, Recueil des arrêts et décisions 1998

‑

I), la Cour estime que l’affaire doit être examinée uniquement à la lumière des articles 6 § 1 et 13 de la Convention dont les dispositions pertinentes en l’espèce se lisent comme suit

:

Article 6 § 1

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

Article 13

« Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale (...) »

13.

Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.

A.

Sur la recevabilité

14.

Le Gouvernement soulève une exception tirée du non-épuisement des voies de recours internes en faisant valoir que le requérant a omis d’introduire une action en responsabilité extracontractuelle au niveau interne pour se plaindre de la durée de la procédure litigieuse, comme l’exige l’article 35 § 1 de la Convention.

15.

La Cour rappelle qu’aux termes de l’article 35

§

1 de la Convention, elle «

ne peut être saisie qu’après l’épuisement des voies de recours internes tel qu’il est entendu selon les principes de droit international généralement reconnus, et dans un délai de six mois à partir de la date de la décision interne définitive

».

16.

En l’espèce, la Cour estime toutefois que l’exception tirée du non-épuisement des voies de recours internes est étroitement liée au bien-fondé du grief tiré de l’article 13 de la Convention. Compte tenu des affinités étroites que présentent les articles 35 § 1 et 13 de la Convention (

Kudła c.

Pologne

[GC], n

o

30210/96, § 152, CEDH 2000

‑

XI), la Cour reprendra donc ci-après son examen sur ce point dans le cadre de l’examen du fond de l’affaire.

17.

La Cour constate que les griefs déduits de la violation des articles

6

§

1 et 13 de la Convention ne sont pas manifestement mal fondés au sens de l’article 35 § 3 de la Convention et qu’ils ne se heurtent à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de les déclarer recevables.

B.

Sur le fond

1.

Sur la violation de l’article 6 § 1 de la Convention

18.

Le requérant dénonce la durée excessive de la procédure devant le tribunal de Porto.

19.

Le Gouvernement affirme que la durée de la procédure s’explique par le nombre de défendeurs (au total, 105 défendeurs) et par le fait qu’il ait fallu faire face au décès de certains d’entre eux en ouvrant des démarches pour habiliter les héritiers respectifs dans le cadre de la procédure civile.

20.

La période à considérer a débuté le 14 mars 2006, date à laquelle le requérant fut cité par le tribunal de Porto, et n’avait pas encore pris fin au 9

mars 2012. Au jour de l’adoption de l’arrêt, la procédure avait duré 6

années, 11 mois et 26 jours pour une instance.

21.

La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres,

Frydlender c. France

[GC], n

o

30979/96, § 43, CEDH 2000-VII).

22.

La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article

6

§

1

de la Convention (voir

Frydlender

précité).

23.

Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent.

24.

La Cour admet que le nombre de défendeurs ait pu causer certains retards au cours de la procédure. Elle constate notamment que le décès de certains d’entre eux a contraint le tribunal à suspendre l’instance à différentes reprises afin d’ouvrir les procédures d’habilitation des héritiers. Hormis ce qui précède, elle note que l’affaire ne présente pas de complexité particulière, aucune raison n’ayant été avancée pour expliquer pourquoi la procédure n’avance pas depuis plus d’un an.

25.

Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce, la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l’exigence du «

délai raisonnable

».

26.

Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention.

2.

Sur la violation de l’article 13 de la Convention

27.

Le requérant soutient que l’action en responsabilité extracontractuelle ne saurait constituer un recours « effectif », au sens de l’article 13 de la Convention, pour faire sanctionner la durée excessive d’une procédure judiciaire.

28.

Le Gouvernement conteste la thèse du requérant.

29.

La Cour rappelle que l’article 13 garantit un recours effectif devant une instance nationale permettant de se plaindre d’une méconnaissance de l’obligation, imposée par l’article 6 § 1, d’entendre les causes dans un délai raisonnable (voir

Kudła c. Pologne

, précité, § 156). Elle relève que les exceptions et arguments soulevés par le Gouvernement ont déjà été rejetés précédemment (voir parmi d’autres,

Martins Castro et Alves Correia de Castro c. Portugal

, n

o

33729/06, 10 juin 2008 ;

Garcia Franco et autres c.

Portugal

, n

o

9273/07, § 50, 22 juin 2010) et ne voit pas de raison de parvenir à une conclusion différente dans le cas présent. Ainsi, en l’espèce, la Cour estime que l’action en responsabilité extracontractuelle de l’Etat ne constituait pas un recours « effectif » au sens de l’article 13 de la Convention dans le cas d’espèce.

30.

Partant, il y a eu violation de l’article 13 de la Convention.

II.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

31.

Aux termes de l’article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

32.

Le requérant réclame une somme non spécifiée au titre du préjudice matériel qu’il aurait subi, demandant à la Cour de statuer en équité à cet égard. Il demande également 16

000 euros (EUR) au titre du dommage moral.

33.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

34.

La Cour n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué, par ailleurs non quantifié, et rejette cette demande. En revanche, elle estime que le requérant a subi un tort moral certain. Statuant en équité, en tenant compte du nombre de défendeurs dans le cadre de la procédure, elle lui accorde 4

500 EUR à ce titre.

B.

Frais et dépens

35.

Le requérant demande également 3 450 EUR pour les frais et dépens engagés devant la Cour.

36.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

37.

Compte tenu des documents en sa possession et de sa jurisprudence, la Cour estime raisonnable la somme de 1

000 EUR pour la procédure devant la Cour et l’accorde au requérant.

C.

Intérêts moratoires

38.

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR À L’UNANIMITÉ,

1.

Joint

au fond l’exception préliminaire du Gouvernement tiré du non-épuisement des voies de recours internes et la rejette

;

2.

Déclare

la requête recevable

;

3.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention

;

4.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 13 de la Convention

;

5.

Dit

a)

que l’Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois, les sommes suivantes

:

i)

4 500 EUR (quatre mille cinq cents euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, pour dommage moral

;

ii)

1 000 EUR (mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par le requérant, pour frais et dépens

;

b)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

6.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 2 avril 2013, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

{signature_p_1}

Françoise Elens-Passos

Dragoljub Popović

Greffière adjointe

Président