AFFAIRE AREDE RUIVO c. PORTUGAL

RESPONDENT

PRT

HOTĂRÂRE

12.07.2011

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE AREDE RUIVO c. PORTUGAL (CtEDO, 2011)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA AREDE RUIVO c. PORTUGALIA Cerere nr 26655/09) HOTĂRÂREA STRASBURG 12 iulie 2011 Această hotărâre este definitivă. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Arede Ruivo c. Portugalia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-un comitet compus din Dragoljub Popović, președinte, András Sajó, Paulo Pinto de Albuquerque, judecători, și de Françoise Elens-Passos, graffière adjuncte de secțiune, După ce a deliberat în cadrul Comitetului Consiliului la 21 iunie 2011, renunță la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedural La originea cauzei se află o cerere (n 26655/09) îndreptată împotriva Republicii Portugheze și al cărei resortisant al acestui stat, dl Vítor Manuel Arede Ruivo, a sesizat Curtea la 12 mai În 2009, în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind drepturile omului). Reclamantul a fost reprezentat de dl A. G. Lavoura, avocat la Águeda (Portugalia). Guvernul portughez (atl'a'u') a fost reprezentat de agentul său, dl F. Carvalho, procuror general adjunct. La 9 iulie 2010, președinta celei de-a doua secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. La data de 31 martie 2004, societatea a prezentat memoriul în apărare. La 21 decembrie 2004, tribunalul d'Águeda a emis o ordonanță pregătitoare (despacho saneador), specificând faptele stabilite și cele care trebuiau stabilite printr-o ordonanță din 25 februarie 2005, tribunalul a stabilit data la care a fost pronunțată interdicția la 29 noiembrie 2005. În ziua în care a avut loc audierea, părțile au solicitat Tribunalului să suspende judecata pentru o perioadă de 20 de zile, pentru a le permite să studieze posibilele căi de conciliere, astfel încât instanța să fie îndreptățită. 10. La 16 ianuarie 2006, tribunalul da Águeda a întrebat părțile dacă au ajuns la un acord. Ca răspuns, la 25 ianuarie 2006, reclamantul a solicitat urmărirea în justiție a cauzei. 11. La 16 februarie 2006, tribunalul a stabilit data la care a fost pronunțată în instanță la 26 octombrie 2006. Printr-o ordonanță din 23 noiembrie 2006, instanța a dispus efectuarea unei expertize pentru a determina cauza deteriorării materialelor în cauză. La 28 februarie 2007, raportul de competență a fost prezentat instanței. La 28 august 2007, Tribunalul și-a pronunțat sentința, făcând obiectul unei excepții de la obligația care fusese ridicată de către societatea pârâtă, motivându-l astfel pe reclamant de pretenția sa. 14. La 19 septembrie 2007, reclamantul a solicitat judecarea cauzei în fața instanței judecătorești din Coimbra, care printr-o hotărâre din 9 decembrie 2008 a confirmat sentința instanței da Águeda. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE 15. Reclamantul susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil de termen stabilit la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 16. În decembrie 2008, Curtea de Apel din Coimbra a fost închisă și, prin urmare, a durat 4 ani, 9 luni și 7 zile, pentru două niveluri de jurisdicție sesizate. Cu privire la admisibilitatea privind calitatea de victimă a reclamantului 18. Guvernanța a afirmat că, de la introducerea acțiunii, reclamantul știa că dreptul său de a acționa era forclos și cauza inutilă. Pentru guvern, procedura intră sub incidența venirii contrafactum proprium, reclamantul fiind responsabil exclusiv pentru faptele de care se plânge în fața Curții. 19. Curtea reamintește că, în aplicarea articolului 34 din Convenție, aceasta poate fi sesizată de orice persoană fizică (...) care se pretinde a fi victima unei încălcări de către una dintre părțile înalte contractante a drepturilor recunoscute în Convenție sau a protocoalelor sale (Bourdov c. Rusia, nr. 59498/00, § 30 CEDH 2002-III). 20. Întrebarea dacă o persoană se poate preface încă victimă a unei încălcări a Convenției implică în principal o examinare ex post facto pentru Curte situația persoanei vizate. Din jurisprudența constantă a Curții cu privire la cauzele de durată a procedurii reiese că, atunci când autoritățile naționale au recunoscut, în mod explicit sau în esență, încălcarea convenției și că persoana în cauză a obținut pentru prejudiciul care i-a fost cauzat o reparație Victima în sensul articolului 34 din Convenție (Holzinger c. Austria 1), n 23459/94, § 21, CEDH 2001-I, Cocchiarella c. Italia [GC], n 64886/01, § 71, CEDH 2006 V. 21. În speță, Curtea consideră că reclamantul poate pretinde că este victima unei încălcări a drepturilor prevăzute de Convenție în sensul articolului 34 din Convenție. Comisia consideră că eșecul procedurii civile pentru reclamant nu constituie, în speță, un argument relevant pentru analiza calității sale de victimă. În plus, Curtea constată că comportamentul reclamantului ca parte la procedură intră sub incidența examinării fondului cauzei. Prin urmare, este necesar să se respingă excepția acordată de guvern în ceea ce privește absența calității de victimă a reclamantului. Guvernul constată, de asemenea, o excepție de la neobosirea căilor de atac interne, susținând că reclamantul a omis să introducă la nivel intern o acțiune în răspundere civilă extracontractuală pentru a se plânge de încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție. 23. Curtea amintește jurisprudența stabilită în hotărârea pronunțată în Martins Castro și Alves Correia de Castro c. Portugalia , n 33729/06, 10 iunie 2008 conform căreia acțiunea în răspundere extracontractuală a lalui nu poate fi considerată o cale de atac efectivă În sensul articolului 13 din Convenție, atâta timp cât jurisprudența care decurge din hotărârea Curții Supreme Administrative din 28 noiembrie 2007 nu va fi consolidată în ordinea juridică portugheză, prin armonizarea divergențelor jurisdicționale. Curtea constată că motivul întemeiat pe durata procedurii nu este în mod vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv d Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se soluționează o cauză apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și de obiectul litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII. 26. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului Õ din convenție (a se vedea Frydlender citată anterior 27. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Pe de altă parte, aceasta arată că, la tribunalul din Águeda, a fost nevoie de nouă luni pentru a-și desfășura prima ședință și de aproape opt luni pentru a deschide a doua ședință (a se vedea punctul 8 și 11 de mai sus) după eșecul încercărilor de conciliere între părți. 28. Curtea reafirmă că este de competența statelor contractante să își organizeze sistemul judiciar astfel încât instanțele să își poată îndeplini fiecare dintre cerințele lor, inclusiv obligația de a soluționa cauzele în termene rezonabile (a se vedea Pelioire și Sassi c. Franța [GC], n 25444/94, § 74, CEDH 1999 II). 29. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde la cerina termenului rezonabil 30. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1). II. PE ALTE VIOLAȚII ALEGATE 31. Invocând art. 6 din Convenie, recurentul ridică la Curtea constată că recurentul contestă în mod esențial rezultatul procedurii, care i-a fost contrară. Cu toate acestea, Curtea constată că nu are ca sarcină, în temeiul articolului 19 din Convenție, că trebuie să asigure respectarea angajamentelor care rezultă din Convenția pentru statele contractante. Nu este de competența sa să cunoască erori de fapt sau de drept presupuse comise de o instanță, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea ar fi putut aduce atingere drepturilor și libertăților protejate prin convenție (Schenk Elveția, 12 iulie 1988, § 45, seria A n 140). Din dosar nu reiese nici un indiciu care să sugereze că instanțele interne au demonstrat o lipsă de imparțialitate față de reclamant, tîlmăcirea trasă din procedura care se încadrează în speță a celui de-al patrulea instanță (emmache c. Franța (n, 24 noiembrie 1994, § 44, seria A n 296 C). În aceste condiții, nu există nici o aparență de încălcare a art. din Convenție în această privință. În consecință, partea în cauză trebuie să fie respinsă pentru neajunsuri vădite de fond. III. PE LEGĂTURA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 32. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Cu privire la prejudiciul material și moral, 500 EUR ar fi suferit. 34. Guvernul contestă aceste pretenții. 35. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert. Statuând în echitate, aceasta decide să îi acorde suma solicitată pentru prejudiciul moral în întregime. Comisioane și cheltuieli de judecată 36. Reclamantul solicită, de asemenea, 2 485,29 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată aferente procedurii civile în fața instanțelor naționale; cu toate acestea, guvernul nu solicită nicio sumă pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate ca urmare a procedurii în fața Curții. 37. Guvernul contestă aceste pretenții. 38. Având în vedere documentele aflate în posesia sa și jurisprudența sa, Curtea respinge cererea privind cheltuielile și cheltuielile de judecată ale procedurii naționale. În plus, reclamantul nu a solicitat sume pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața Curții, nu este necesar să i le acorde în acest sens. Interese moratorii 39. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, LA L că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenția menționată, pe care statul pârât trebuie să o plătească reclamantului, în termen de trei luni, 1 500 EUR (mii de mii cinci sute de euro) pentru daune morale de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 12 iulie 2011, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Passos Dragoljub Popović Grefier adjunct Președinte