AFFAIRE ASSUNCAO SANTOS c. PORTUGAL

RESPONDENT

PRT

HOTĂRÂRE

26.06.2012

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable (Article 6 - Procédure pénale;Article 6-1 - Délai raisonnable)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE ASSUNCAO SANTOS c. PORTUGAL (CtEDO, 2012)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA ASSUNÇÃO SANTOS c. PORTUGAL (solicitarea nr. 6015/09) HOTĂRÂREA STRASBURG 26 iunie 2012 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Assunção Santos c. Portugalia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-un comitet compus din: Dragoljub Popović, președinte, András Sajó, Paulo Pinto de Albuquerque, judecători, și de Francoise Elens-Passos, graffière adjutant de secțiune, După ce a deliberat, pronunță următoarea decizie Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată de procedură A la origine a cauzei se află o cerere (n 6015/09) îndreptată împotriva Republicii Portugheze și al cărei resortisant al acestui stat, dl Joao Assunção Santos ( În 2009, în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind drepturile omului). Reclamantul a fost reprezentat de dl V. Carreto Ribeiro, avocat la Torres Vedras (Portugalia). Guvernul portughez ( La 24 august 2010, cererea a fost comunicată guvernului. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE LA L.I.E.P.E.C. Reclamantul s-a născut în 1944 și își are reședința în Torres Vedras. La 21 ianuarie 2000, s-a deschis o anchetă împotriva mai multor persoane cu privire la o asociație de răufăcători (ancheta nr. 10/00.8JBLSB). În iulie 2000, reclamantul a fost interogat de doi inspectori ai poliției judiciare, iar la 24 iulie 2001, la 24 iulie 2001, un carriot elevator și 21 de paleți de lemn au fost capturați. La 20 septembrie 2002, reclamantul a solicitat restituirea bunurilor sale la Parchetul din apropierea tribunalului de la Lisabona și a fost exonerat de pretenția sa printr-o ordonanță a procurorului Republicii din 4 noiembrie 2002. La 26 februarie 2004, reclamantul a solicitat accelerarea anchetei procurorului general al Republicii. 10. Prin ordonanța din 23 martie 2004, cererea sa a fost respinsă. Pentru a-și justifica decizia, vicepreședintele general al republicii a luat următoarele măsuri: (...) Având în vedere data de deschidere a anchetei, obiectul acesteia și necesitatea de a determina persoanele vizate, durata maximă a acesteia a fost deja depășită, având în vedere art. 276 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală. Cu toate acestea, indiferent de evaluarea întârzierii pretinse în desfășurarea acestei anchete, poate fi justificată sau nu, și de măsurile eventual necesare pentru îndreptarea acesteia, reclamantul nu a făcut obiectul unei examinări. Prin urmare, nu are calitatea de a solicita accelerarea procedurii, în conformitate cu art. 108 din Codul de procedură penală. (...) 11. La 21 iunie 2005, Tribunalul Central de Justiție a emis un mandat de arestare împotriva reclamantului. 12. Reclamantul a fost arestat la 12 iulie 2005. În ziua următoare, a fost audiat, pus în arest provizoriu de către instanța criminală din Lisabona pe motiv că existau indicii serioase de vinovăție față de acesta și un risc de evadare. 13. La 15 iulie 2005, reclamantul a făcut apel la decizia de detenție provizorie în fața instanței de apel de la Lisabona. 14. La o dată nespecificată, reclamantul a solicitat instanței judecătorești din statul membru în cauză să aplice o măsură alternativă de detenție provizorie. La 16 august 2005, acesta a prezentat instanței diverse documente pentru a-și dovedi locul de reședință permanentă. 15. Printr-o ordonanță din 13 octombrie 2005, reclamantul a fost eliberat și reținut la reședință cu supraveghere electronică. 16. În ceea ce privește recursul împotriva detenției sale provizorii, la 25 octombrie 2005, instanța de apel de la Lisabona a pronunțat o hotărâre de radiere a cauzei (inutilidade superviniente da lide) ținând cont de faptul că, între timp, recurentul fusese eliberat. 17. La 29 mai 2006, a fost ridicată arestul la domiciliu al reclamantului aflat sub supraveghere electronică. 18. La o dată nespecificată, reclamantul a fost acuzat de înșelăciune de către Parchetul de lângă Tribunalul de la Lisabona. El a contestat această ordonanță în fața instanței de judecată criminale din Lisabona, care a pronunțat clasarea fără urmări a cauzei. La apelul procurorului, instanța de apel de la Lisabona a anulat ordinul de clasare fără urmare a cauzei. 19. La o dată nespecificată, Parchetul a emis din nou un ordin de punere sub acuzare împotriva reclamantului. Reclamantul a contestat această ordonanță în fața instanței de judecată criminale din Lisabona, dar a fost revocat de la revendicarea sa printr-o ordonanță din 23 noiembrie 2007 prin care a confirmat punerea sa sub acuzare. 20. La 11 decembrie 2007, Tribunalul de la Lisabona a stabilit prima dată de la data la care a avut loc judecata la 11 noiembrie 2008. 21. Prin hotărârea din 12 ianuarie 2009, tribunalul a informat reclamantul că nu a fost stabilită vinovăția sa. II. LE INTERNE PERTINENT 22. În ceea ce privește procedura de accelerare a procedurii, a se vedea Hotărârea din Mota c. Portugalia (dec.), 32082/96, CEDO 1999 IX. 23.L [...], termenul începe să curgă de la momentul în care ancheta a fost deschisă împotriva unei anumite persoane sau în momentul în care a fost examinată. (...) ÎN CURSUL VIOLAȚIEI ALEGUE DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE 24. Reclamantul susține că durata procedurii penale în fața Tribunalului de la Lisabona nu a respectat principiul termenului rezonabil. În conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) din Convenție, orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva ei. 25. Guvernul ridică o excepție de la neobosirea căilor de atac interne și susține că cererea de accelerare a procedurii introduse la 26 februarie 2004 de către solicitant a fost respinsă pe motiv că acesta din urmă nu avea calitate pentru a depune o cerere în acest sens, în conformitate cu art. 108 din Codul de procedură penală. Comitetul consideră că reclamantul ar fi putut solicita, în urma acestei respingeri, examinarea imediată și, în această calitate, ar fi formulat o nouă cerere de accelerare a procedurii. Cu toate acestea, guvernul susține că nu a făcut acest lucru, nici chiar după examinarea sa efectivă la 12 iulie 2005. Reclamantul contestă argumentul reclamantului, consideră că a epuizat căile de atac interne. 28. Curtea constată că, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) din Convenție, aceasta nu poate fi sesizat decât după epuizarea căilor de atac interne, astfel cum este înțeles în conformitate cu principiile dreptului internațional general recunoscute, și în termen de șase luni de la data deciziei interne definitive. 29. Curtea reamintește că cel care dorește să se plângă de durata unei proceduri penale în Portug al trebuie să prezinte o cerere de accelerare a procedurii în conformitate cu articolele 108 și 109 din Codul de procedură penală (IOTC Mota c. Portugalia, citată anterior). 30. Curtea reamintește că regula privind epuizarea căilor de atac interne, prevăzută la art. 35 alin. (1) din Convenție, urmărește să le ofere statelor contractante posibilitatea de a preveni sau de a corecta infracțiunile invocate împotriva lor înainte ca Curtea să fie sesizată. Prin urmare, această regulă impune întreprinderilor obligația de a utiliza anterior acțiunile pe care le oferă sistemul juridic al țării lor, motivând astfel statele să răspundă la acțiunile lor în fața Curții. Curtea subliniază că trebuie să aplice această regulă ținând seama în mod corespunzător de context. Aceasta a recunoscut astfel că art. 35 din Convenție trebuie să se aplice cu o anumită flexibilitate și fără formalism excesiv (a se vedea, printre altele, Ankerl c. Elveția, 23 octombrie 1996, § 34, Rec., p. În cazul în care, în urma unei cereri din partea unui stat membru sau a unui stat membru sau a unui stat membru sau a unui stat membru al Uniunii Europene sau a unui stat membru al Uniunii Europene sau a unui stat membru al Uniunii Europene sau a unei țări terțe care nu este parte la APE din SADC, Comisia poate adopta acte de punere în aplicare în conformitate cu procedura de examinare menționată la alineatul (1). Curtea subliniază că nu are ca sarcină să se substituie instanțelor interne. C a fost în primul rând autorităților naționale și, în special, curților și instanțelor, pe care le deleagă legislației interne (Edificacies March Gallego S.A. c. Spania, 19 februarie 1998, § 33, Recuperarea hotărârilor și a deciziilor 1998 I. Rolul Curții este limitat la verificarea compatibilității cu Convenția privind efectele unei astfel de interpretări. Acest lucru este deosebit de real în ceea ce privește interpretarea de către instanțe a normelor de natură procedurală, cum ar fi formele și termenele care reglementează introducerea unei căi de atac (Pierretul Radei Cavanilles c. Spania, 28 octombrie 1998, § 43, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1998 VIII).Rolul Curții se limitează la verificarea compatibilității cu Convenția privind efectele unei astfel de interpretări. 32. Curtea reamintește, de asemenea, că atunci când o instanță de recurs examinează dreptul la o cale de atac, deși consideră că aceasta este inadmisibilă, sunt respectate condițiile de admisibilitate prevăzute la art. 35 alin. (1) din Convenție ( Voggenreiter c. Germania (dec.), n 47169/99, 28 noiembrie 2002). 33. În speță, Curtea constată că cererea de accelerare a procedurii formulată la 26 februarie 2004 de către reclamant în fața procurorului general al Republicii a fost respinsă printr-o ordonanță din 23 martie 2004 pe motiv că reclamantul nu avea, în acest moment, calitatea de a acționa, codul de procedură penală care oferea această posibilitate persoanelor care au fost examinate în mod oficial în cadrul unei proceduri penale. 34. În speță, este vorba dacă, pentru a îndeplini cerința de epuizare a căilor de atac interne formulate prin art. 35 alineatul (1) din convenție, reclamantul ar fi trebuit să repete o astfel de cerere. 35. Curtea constată că, în ordonanța sa, vicepreședintele general al Republicii a recunoscut că durata maximă a anchetei prevăzute la art. 276 §1 din Codul de procedură penală a fost depășită în acel moment (a se vedea punctul 10 de mai sus). Se poate concluziona că, în ciuda cererii reclamantului, vice-procurorul general al republicii se pronunță într-o anumită măsură în ceea ce privește bunul întemeiat al cererii reclamantului. În aceste condiții, a solicita, după cum indică guvernul, ca reclamantul să formuleze o a doua cerere, solicitând în special punerea sa în discuție, să fie considerată formalism excesiv. 36. În acest caz, Curtea consideră că cerința de epuizare a căilor de atac interne a fost îndeplinită de către reclamant. Prin urmare, excepția impusă de guvern trebuie respinsă. 37. Curtea constată că motivul întemeiat pe durata procedurii nu este în mod vădit greșit întemeiat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, aceasta arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, acesta trebuie declarat admisibil. Pe fond 38. Reclamantul denunță durata procedurii penale. 39. Curtea amintește că noțiunea de "acuzare" nu se aplică. În sensul convenției și nu numai în conformitate cu semnificația sa în legislația națională. Acuzația poate fi definită ca o notificare oficială din partea autorității competente, a reproșului că a comis o infracțiune. Deweer c. Belgia, 27 februarie 1980, §§ 42 și 46, seria A n 35, Eckle c. Germania, 15 iulie 1982, § 73, seria A n 51 și Serves c. Franța, octombrie 1997, § 42, Rec., 1997-VI. Curtea amintește că, în repetate rânduri, Curtea a considerat că garanțiile prevăzute la art. 6 s 308, § 35. În special, în materie penală, termenul rezonabil de la art. 1 începe din momentul în care o persoană este găsită în fața unei instanțe judecătorești; aceasta poate avea loc la o dată anterioară sesizării instanței judecătorești, în special în ceea ce privește arestarea, inculparea sau deschiderea anchetei preliminare (Strategii și comunicări și Dumoulin c. Belgia , 37370/97, § 39, 15 iulie 2002). 40. În speță, Curtea arată că a fost deschisă ancheta la 21 ianuarie 2000 împotriva reclamantului. Interogat în iulie 2000, examinarea acestuia din urmă nu a fost pronunțată că la 12 iulie 2005, adică cinci. Curtea remarcă faptul că un plug de lemn și 21 de paleți de lemn care îi aparțin fuseseră totuși sechestrați în iulie 2000. În plus, Curtea constată că reclamantul a solicitat restituirea acestor bunuri la 20 septembrie 2002, fără a obține câștig de cauză (a se vedea punctul 8 de mai sus). 41. Având în vedere jurisprudența Curții menționată mai sus la punctul 39, Curtea consideră că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre multe altele, Pelioire și Sassi c. Franța [GC], n 25444/94, § 67, CEDH 1999-II). 43. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică întrebări similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului din convenție (a se vedea Pelioire și Sassi citată anterior). 44. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că nu există niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în acest caz. Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde cerinței termenului rezonabil 45. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. II. PRIVIND ALTE VIOLAȚII ALEGATE 46. Reclamantul se plânge că a fost victima unei detenții ilegale, cu încălcarea articolului 5 din Convenție. Cu toate acestea, Curtea constată că detenția provizorie a reclamantului a avut loc în cadrul unei proceduri penale în conformitate cu art. 5 alineatul (1) litera (c) din Convenție. În plus, din dosar nu reiese nici o aparență derbitrară, întrucât reclamantul a fost, de altfel, achitat. Prin urmare, aceste obiecțiuni sunt în mod evident nefondate și, prin urmare, ele trebuie respinse în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. 47. Fără a invoca nicio dispoziție a convenției, reclamantul contestă arestarea la domiciliu cu supraveghere electronică și afirmă, de asemenea, că mai multe dintre bunurile sale personale nu i-au fost returnate la încheierea procedurii. Cu toate acestea, reclamantul nu a sesizat instanțele interne pentru a solicita aplicarea unei măsuri mai puțin obligatorii; pe de altă parte, acesta nu a solicitat restituirea bunurilor sale după achitarea sa, așa cum permite art. 178 alin. (6) din Codul de procedură penală. Prin urmare, aceste obiecții trebuie respinse pentru neobosirea căilor de atac interne, în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ impediment consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 49. Reclamantul nu a prezentat nicio cerere de satisfacție echitabilă. Deși, în scrisoarea care i-a fost adresată la 20 decembrie 2010, atenția sa a fost atrasă asupra articolului 60 din Regulamentul Curții, care prevede că orice cerere de satisfacție echitabilă în temeiul articolului 41 din convenție trebuie prezentată în termenul stabilit pentru prezentarea observațiilor scrise privind fondul în comun sau într-un document separat. Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesar să se dea o sumă în temeiul articolului 41 din Convenție (Wilekens c. Belgia, nr. 50859/99, ê 27, 24 aprilie 2003). a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție din cauza duratei excesive a procedurii. În limba franceză, apoi a fost comunicat în scris la 26 iunie 2012, în conformitate cu art. 77 § 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Passos Dragoljub Popov