AFFAIRE LEITE DE OLIVEIRA c. PORTUGAL

RESPONDENT

PRT

HOTĂRÂRE

26.07.2011

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Violation de l'art. 13

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE LEITE DE OLIVEIRA c. PORTUGAL (CtEDO, 2011)

HUDOC · oficial

În cauza Leite de Oliveira c. Portugalia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-un comitet compus din Dragoljub Popović, președinte, András Sajó, Paulo Pinto de Albuquerque, judecători, și de Françoise Elens-Passos, graffière adjuncte de secțiune, După ce a deliberat în cadrul Comitetului Consiliului la 5 iulie 2011, Renunță la hotărârea adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere (n 51251/09) îndreptată împotriva Republicii Portugheze și al cărei resortisant al acestui stat, Manuel José Leite de Oliveira, a sesizat Curtea la data de 18 În septembrie 2009, în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind drepturile omului). Reclamantul a fost reprezentat de domnul Alves, avocat la Matosinhos (Portugalia). Guvernul portughez (atractul) a fost reprezentat de agentul său, domnul F. Carvalho, procuror general adjunct. La 9 iulie 2010, președintele celei de-a doua secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR SPEPEI, reclamantul s-a născut în 1954 și își are reședința în Guifões (Portugalia) la 9 ianuarie 2001, el sesizează Tribunalul din Santo Tirso cu privire la o cerere de recuperare a unei creanțe de 3 521,39 EUR împotriva societății N., care a făcut apoi obiectul unei proceduri de lichidare judiciară concomitent cu alte cinci societăți. La 10 octombrie 2001, instanța a pronunțat falimentul societății N. La 15 ianuarie 2002, Tribunalul a considerat că termenul de depunere a plângerilor de creanță împotriva societății N. La 9 februarie 2002, lichidatorul judiciar a trimis raportul său cu privire la creanțele solicitate. Prin ordonanța din 9 iulie 2002, instanța a recunoscut și a clasat creanțele societății N., inclusiv cele ale reclamantului. 10. Faza de realizare a activelor societății N. a fost deschisă de lichidatorul judiciar. Acesta din urmă a efectuat registrul bunurilor și vânzarea bunurilor imobile și mobile (automobile) ale societății și a efectuat, de asemenea, cercetări cu privire la conturile bancare ale societății, ceea ce a necesitat, printre altele, anularea mai multor confiscări care fuseseră deja ordonate în alte cazuri. 11. La 21 iulie 2009, lichidatorul judiciar a încheiat vânzarea bunurilor și a pregătit elaborarea planului contabil și de rambursare. 12. La 14 mai 2010, instanța a elaborat planul de rambursare a creanțelor ținând seama de activele disponibile ale societății, acordându-i reclamantului suma de 943, 03 EUR pentru creanța sa față de societatea N. ÎN DREPT PRIVIND ÎNCĂLCAREA ALEGUTĂ A ARTICOLULUI 6 ALINEATUL (1) ȘI 13 DIN CONVENȚIA 13. Reclamantul susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil În conformitate cu art. 6 alineatul (1) din Convenție. În temeiul articolului 13 din Convenție, acesta denunță, de asemenea, ineficiența, la nivel intern, a acțiunii în răspundere extracontractuală pentru a contesta durata excesivă a unei proceduri. art. 6 alineatul (1) din partea sa relevantă este formulat astfel. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) În ceea ce privește art. 13, el prevede: Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale (...) Guvernul ridică o excepție de la neobosirea căilor de atac interne, susținând că reclamantul a omis să introducă o acțiune în răspundere extracontractuală la nivel intern pentru a expune obiecțiunile de care se plânge în fața Curții, astfel cum se prevede la art. 35 alineatul (1) din Convenție. 16. Curtea amintește că, în temeiul articolului 35 1 din Convenție, aceasta nu poate fi sesizat decât după epuizarea căilor de atac interne, astfel cum este înțeles în conformitate cu principiile de drept internațional general recunoscute, și în termen de șase luni de la data deciziei interne definitive. 17. În cazul de față, Curtea consideră că excepția bazată pe neobosirea căilor de atac interne este strâns legată de temeinicia motivului întemeiat de art. 13 din convenție. Având în vedere afinitățile înguste prezentate la articolele 35 alineatul (1) și 13 din Convenție (Kudla c. Polonia [GC], 30210/96, § 152, CEDO 2000-XI), Curtea își va relua examinarea cu privire la acest aspect în cadrul examinării fondului cauzei. 18. Curtea constată că obiecțiunile deduse din încălcarea articolelor 1 și 13 din Convenție nu sunt vădit nefondate în sensul art. 35 alin. (3) și nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate; prin urmare, acestea trebuie declarate admisibile. Pe fond Cu privire la încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenție 19. Reclamantul denunță durata procedurii civile în fața Tribunalului de la Santo Tirso 20. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 9 ianuarie 2001, împreună cu cererea de creanță a reclamantului și s-a încheiat la 14 mai 2010 cu ordinul privind planul de rambursare a datoriilor societății N. Prin urmare, procedura a durat 9 ani, 4 luni și 5 zile pentru o instanță. Guvernul consideră că procedura nu a avut loc în niciun caz și subliniază că procedura a fost deosebit de complexă în măsura în care aceasta viza șase societăți și 630 de creditori. În ceea ce privește societatea N., acesta susține că au fost solicitate 372 de creanțe. Pentru guvern, durata procedurii a fost necesară pentru a garanta cel mai bine toate interesele în cauză. 22. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și provocarea litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII. 23. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică întrebări similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului din convenție (a se vedea Frydlender) În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în cazul de față. 24. Cu toate acestea, Comisia consideră că complexitatea unei proceduri de faliment nu justifică, în sine, termene importante pentru examinarea unei cauze (a se vedea, printre altele, Michele Tedesco c. Italia, n 44455/98, 27 februarie 2001 Zanasi c. Italia, n 44462/98, 1 martie 2001 Meneghini c. Italia, n 51677/99, 11 decembrie În special, Curtea arată că lichidatorul judiciar a avut nevoie de șapte ani pentru a încheia realizarea activelor societății (a se vedea §§ 9-11 de mai sus). 25. Curtea reafirmă că revine statelor contractante sarcina de a-și organiza sistemul judiciar astfel încât instanțele să își poată îndeplini fiecare dintre cerințele lor, inclusiv obligația de a soluționa cauzele în termene rezonabile (a se vedea Peliosier și Sassi c. Franța [GC], n 25444/94, § 74, CEDO 1999 II 26. Având în vedere observațiile și concluziile de mai sus, având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu îndeplinește cerința privind termenul rezonabil 27. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) privind încălcarea articolului 13 din Convenția 28. Reclamantul susține că acțiunea în răspundere extracontractuală nu poate constitui o cale de atac efectivă, în sensul articolului 13 din convenție, pentru a sancționa durata excesivă a unei proceduri judiciare. 29. Guvernul consideră că nu există niciun motiv pentru a se abate de la jurisprudența stabilită de Curte în decizia sa Paulino Tomás ((dec.), 58698/00, CEDO 2003 VIII), considerând că acțiunea în răspundere extracontractuală a statului este un mijloc eficient, adecvat și accesibil tuturor celor care doresc să se plângă de durata excesivă a procedurilor judiciare în Portugalia. 30. Curtea amintește că art. 13 garantează o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale care să permită să se plângă de o necunoaștere a obligației impuse prin art. 6 alineatul (1) de a auzi cauzele într-un termen rezonabil (a se vedea Kudla c. Polonia , citată anterior, punctul 156. Aceasta subliniază faptul că excepțiile și argumentele invocate de guvern au fost deja respinse (a se vedea printre multe alte Martins Castro și Alves Correia de Castro c. Portugalia, n 33729/06, 10 iunie 2008) și nu vede niciun motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită în cazul de față. Astfel, în speță, Curtea consideră că acțiunea în răspundere extracontractuală a statului nu a oferit o cale de atac efectivă în sensul articolului 13 din Convenție în cazul de față. 31. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție. III. PRIVIND ALTE VIOLAȚII ALEGATE 32. În sprijinul afirmațiilor sale, reclamantul invocă, de asemenea, încălcarea articolelor 17, 34, 35, 41, 46 din convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție. 33. Cu toate acestea, având în vedere observațiile și concluziile de mai sus, Curtea consideră că această parte a cererii nu ridică nicio altă întrebare separată care ar putea fi examinată din perspectiva acestor dispoziții, cu excepția considerațiilor pe care le va face în continuare cu privire la aplicarea articolului 41 din convenție. IV. privind aplicarea articolului 41 din Convenție 34. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită o sumă pentru prejudiciul material suferit, solicitând Curții să se pronunțe în mod echitabil în această privință și solicită, de asemenea, 20 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral. 36. Guvernul contestă aceste pretenții. 37. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și o presupusă prejudiciu material respinge această cerere.În schimb, Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert. Statuând în echitate, aceasta îi acordă 10 400 EUR în acest sens. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 38. Reclamantul solicită, de asemenea, 4 350 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții. 39. Guvernul contestă aceste pretenții. 40. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. 41. Având în vedere documentele aflate în posesia sa și jurisprudența sa, Curtea consideră rezonabilă alocarea sumei de 1 500 EUR în acest sens. Interese moratorii 42. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moraturale pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. DE CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Joint în fond excepția preliminară a guvernului întemeiat pe neobosirea căilor de atac interne și o respinge A se indica cererea admisibilă cu privire la obiecțiunile trase din durata excesivă a procedurii și inadmisibilă pentru surplus A se vedea că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție A se vedea că a existat o încălcare a articolului 13 din convenție A se vedea că nu este necesar să se examineze separat articolele 17, 34, 35 și 46 din convenție și art. 1 din Protocolul nr 1 la Convenția A se vedea, statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 10 400 EUR (zece mii patru sute de euro) pentru daune morale și 1 500 EUR (mii cinci sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit; de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 26 iulie 2011, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Passos Dragoljub Popović Grefier Adjunct Președinte