CtEDO 19.07.2011 AI

AFFAIRE BELOKOPYTOVA c. RUSSIE

RESPONDENT
RUS
HOTĂRÂRE
19.07.2011
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'art. 6-1
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
AFFAIRE BELOKOPYTOVA c. RUSSIE (CtEDO, 2011)
HUDOC · oficial

PRIMA SECȚIUNE

CAUZA

BELOKOPYTOVA c. RUSIA

(Cerere nr.

39178/04)

HOTĂRÂRE

19 iulie 2011

Această hotărâre este definitivă. Poate suferi corecturi de formă.

În cauza Belokopytova c. Rusia,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședință într-un comitet compus din:

George Nicolaou,

președinte,

Anatoly Kovler,

Mirjana Lazarova Trajkovska,

judecători,

și de André Wampach,

grефier adjoint de secțiune,

După deliberare în camera închisă la 28 iunie 2011,

Pronunță hotărârea ce urmează, adoptată la această dată:

1.

La originea cauzei se află o cerere (nr. 39178/04) îndreptată împotriva Federației Ruse și depusă de o cetățeană a acestui Stat, dna Galina Andreyevna Belokopytova („reclamanta"), care a sesizat Curtea la 8 octombrie 2004 în temeiul articolului 34 al Convenției de salvgardare a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția").

2.

Guvernul rus („Guvernul") a fost reprezentat de agentul său, dl. G. Matiouchkine, reprezentant al Federației Ruse în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.

3.

La 15 ianuarie 2009, președintele primei secțiuni a decis să comunice cererea Guvernului. Conform permisiunilor articolului 29 § 1 al Convenției, s-a decis de asemenea că camera se va pronunța simultan asupra admisibilității și fondului.

I.

4.

Reclamanta s-a născut în 1959 și locuia pe vremea faptelor în orașul Nadym, regiunea Yamalo-Nenetski.

5.

Până la 3 aprilie 2001, lucra pentru „ZAO Gazstroï", o societate particulară de drept rus („Societatea"). La momentul demisiei, Societatea a încălcat obligația de a plăti reclamantei întregul salariu, cu motivul lipsei mijloacelor.

6.

La 1 noiembrie 2001, judecătorul de pace al circumscripției nr. 3 a orașului Nadym („judecătorul de pace") a pronunțat o hotărâre executorie („судебный приказ"), condamnând Societatea să plătească reclamantei 97.174,05 ruble (RUB) cu titlu de arrierate salariale.

7.

La 7 noiembrie 2001, serviciul grefierilor a inițiat procedura de execuție.

8.

Se pare că la 5 decembrie 2001, grefierul a transmis cereri de informații organismelor competente (bănci, inspecția rutieră, serviciul de înregistrare), invitând acelea să furnizeze informații despre ansamblul activelor Societății.

9.

Se pare că la 6 februarie 2002, grefierul a trimis scrisori organizațiilor debitori ai Societății, invitând acestea să confirme existența datoriilor. Către mai 2002, doar patru debtori și-au confirmat datoriile, reacția celorlalți debtori rămânând necunoscută.

10.

Conform reclamantei, la 8 aprilie 2002, grefierul a revocat dintr-un motiv nespecificat ordinul de încasare care era atașat contului curent al Societății din 2001 pentru a garanta, în caz de deschidere a fondurilor disponibile, transferul datoriei Societății în favoarea reclamantei. La 9 aprilie 2002, societatea KTP, debitor al Societății, a virat pe contul curent al Societății 200.000 RUB, de care reclamanta nu a putut beneficia.

11.

La 15 aprilie 2002, grefierul a închis procedura de execuție din motiv de imposibilitate de a găsi bunuri ale debitorului susceptibile de a fi sechestrate.

12.

La 28 mai 2002, judecătorul de pace, hotărând asupra unei plângeri depuse de reclamantă, a declarat neconforme cu legea acțiunile grefierilor în cadrul procedurii de execuție a hotărârii din 1 noiembrie 2001. Hotărârea se citi în părțile sale relevante:

„...[judecătorul estimează că] este indubitabil stabilit că la 1 iulie 2001 debitorul deținea active lichide: stocuri, inclusiv materii prime, materiale și alte valori similare (ceea ce rezultă din tabelul de contabilitate al întreprinderii debitor); grefierii de justiție au eșuat în a acționa. A fost de asemenea stabilit că [Societatea] avea creanțe clienți cu privire la care nu s-au luat măsuri [de către grefieri]. Judecătorul respinge teza susținută de grefier conform căreia măsurile corespunzătoare au fost luate verbal. [Judecătorul observă că] grefierul a retras ordinul de încasare, depus la bancă [aceea unde Societatea avea contul curent] în cadrul procedurii de execuție, cu motiv că nu se aștepta niciun virement în favoarea contului Societății. Cu toate acestea, dosarul [al datoriilor neachitate] rămâne atașat contului curent până acum. Grefierul nu a furnizat nicio explicație inteligibilă cu privire la comportament. Judecătorul concluzionează că măsurile necesare executării [hotărârii] nu au fost luate. Judecătorul nu este în stare să înțeleagă de ce nici o sancțiune nu a fost aplicată organizațiilor care refuzau să se supună ordinelor grefierului (articolele 4 și 87 ale Legii pe căile de execuție)...".

Grefierul a fost obligat să corecteze greșelile comise și să ia toate măsurile de execuție forțată prevăzute de legea pe căile de execuție.

13.

La 29 mai 2002, grefierul a sechestrat creanța Societății faț de patru societăți debitori care și-au confirmat datoriile. La 3 iunie 2002, referindu-se la opinia unui expert, societatea YNGS, grefierul a ridicat sechestrul cu motiv de lipsă de lichiditate a creanțelor și de imposibilitate de a aprecia valoarea de piață a creanțelor.

14.

La 25 iunie 2002, societatea KTP, debitor al Societății, a făcut un virement nou de 200.000 RUB pe contul Societății.

15.

La 2 iulie 2002, ca urmare a repartizării pro rata a sumelor între creditorii Societății, reclamanta a primit pe contul ei 6.810,05 RUB, ceea ce reprezentă aproximativ 7% din datoria inițială.

16.

Printr-o hotărâre din 5 august 2002 tribunalul orașului Nadym a enterinat în apel concluziile hotărârii din 28 mai 2002, subliniind deficiențele următoare:

„... nici o măsură vizând executarea hotărârii nu a fost îndeplinită de grefier până la 5 decembrie 2001 (...), grefierul nu a procedat în timp util la căutarea bunurilor debitorului (...), asignațiile de prezentare adresate lui L., director al Societății, sunt falsificate [deoarece poartă dată ulterioară datei prezentării în tribunal] (...), ordinele de încasare remise pe contul curent al debitorului au fost revocate fără motiv valid...".

17.

La 21 octombrie 2002, grefierul a închis din nou procedura de execuție, referindu-se în continuare la imposibilitatea de a detecta bunuri sechestrable ale Societății.

18.

Printr-o hotărâre din 27 martie 2003 judecătorul de pace, hotărând asupra plângerii reclamantei, a anulat decizia din 21 octombrie 2002, prin care procedura de execuție fusese închisă, și a ordonat din nou grefierului să corecteze greșelile comise și să ia toate măsurile de execuție forțată prevăzute de lege. Hotărârea menționa în special că:

„... a fost indubitabil stabilit că Societatea debitor deține creanțe clienți cu privire la care nu s-au luat de facto măsuri de recuperare. Judecătorul respinge teza grefierului conform căreia creanțele clienți erau neliquide. Mai mult, grefierul nu a furnizat raport privind lipsa de lichiditate a creanțelor. Ridicarea sechestrului creanțelor, motivată prin lipsa de lichiditate a acestora și prin imposibilitate de a aprecia valoarea de piață, era contrară legii (...) După revocarea ordinelor de încasare societatea KTP [debitor al Societății], a cărei datorie era considerată nelicidă, a virat pe contul Societății o sumă de 465.000 RUB; la 7 februarie 2003 altă societate, SGE, debitor solvent, a achitat în favoarea Societății chiria pentru vehicule. Judecătorul este deosebit de surprins de faptul că după închiderea procedurii de execuție (...) grefierul aveau în continuare pe conturile lor fonduri recuperate asupra Societății...".

19.

Reclamanta a intentat o acțiune civilă împotriva Ministerului Justiției, căutând să obțină ordonanța conform căreia acesta va suporta restul creanței, și anume suma de 90.364 RUB.

20.

La 12 ianuarie 2004, tribunalul orașului Salekhard a respins reclamanta de la acțiune:

„... este adevărat că comportamentul grefierului a fost recunoscut neconform cu legea de către tribunale. Cu toate acestea, acțiunile grefierului, deși recunoscute ilegale, nu au rezultat în diminuare reală a drepturilor patrimoniale ale reclamantei și nu au încălcat dreptul ei la recuperarea datoriei salariale".

21.

La 15 martie 2004, curtea regiunii Yamalo-Nenetski a anulat în apel hotărârea din 12 ianuarie 2004 și a ordonat reexaminarea cauzei.

22.

La 28 aprilie 2004, tribunalul orașului Salekhard a respins din nou reclamanta de la acțiune împotriva Ministerului Justiției:

„...acuzațiile reclamantei, conform cărora datoria salarială rezultase din inacțiunea grefierilor, sunt prost fondate, deoarece este stabilit că grefierul au întreprins toate măsurile necesare pentru executarea hotărârii, ceea ce este dovedit prin recuperarea parțială a datoriei. Nici o legătură directă de cauzalitate între comportamentul grefierului din Nadym și consecințele care rezultă din neexecutarea hotărârii nu a fost stabilită. Acțiunile grefierului privind închiderea procedurii de execuție sunt conforme cu legea...".

23.

La 8 iulie 2004, curtea regiunii Yamalo-Nenetski a enterinat în apel hotărârea din 28 aprilie 2004.

24.

La 13 iulie 2006, tribunalul comercial al regiunii Yamalo-Nenetski a închis procedura de lichidare judiciară a Societății, inițiată la o dată nespecificată, și a pronunțat radierea Societății din Registrul Național al Persoanelor Morale. Din acel moment, toate datoriile Societății au fost considerate achitate.

II.

25.

În temeiul articolului 4 al legii federale pe căile de execuție (nr. 119-FZ din 21 iulie 1997), orice autoritate sau organizație, orice agent public sau particular sunt obligați să respecte ordinele unui grefier privind executarea unui act judecătoresc (...).

26.

art. 13 al legii menționate prevede că urmare a primirii unui titlu executabil grefierul dispune de doi luni pentru a îndeplini acte de execuție și pentru a se conforma imperativelor cuprinse în titlul executabil.

27.

Articolele 44 și 45 ale legii menționate prevad că absența executării voluntare [a unui titlu executabil] în termenele stabilite antreneaza aplicarea măsurilor de execuție forțată, acestea incluzând între altele sechestrul-vânzarea bunurilor debitorului, sechiestrul pe veniturile debitorului și sechiestrul pe sumele și bunurile debitorului deținute de terți.

28.

art. 87 al legii menționate prevede că în cazurile în care indivizi sau agenți publici refuza să se supună ordinelor legale ale unui grefier, acesta din urmă este autorizat să aplice amenzi, să-l facă să comparaie forțat pe persoană refuzând să comparaie voluntar [în fața grefierului în exercitarea funcțiilor] sau încă să solicite declanșarea urmăririi penale.

I.

29.

Sub aspectul articolului 6 reclamanta se plânge de faptul că hotărârea din 1 noiembrie 2001 a fost doar parțial executată. În acest sens, ea pune în cauză comportamentul autorităților implicate în procedura de execuție. art. 6 se citește în părțile sale relevante:

„Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de către un tribunal (...), care va decide (...) asupra litigiilor privind drepturile și obligațiile sale de natură civilă (...)".

A.

Privind admisibilitatea

30.

Curtea constată că grieful acesta nu este evident prost fondat în sensul articolului 35 § 3 al Convenției. Curtea remarcă, de altfel, că acesta nu se lovește de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarat admisibil.

B.

Privind fondul

31.

Guvernul susține că în cauza de față autoritățile au întreprins toate măsurile conforme cu legea pentru a executa hotărârea din 1 noiembrie 2001 în termen rezonabil: grefierul au ordonat Societății să execute hotărârea și au procedat la căutarea bunurilor acesteia, băncile și autoritățile competente au fost obligate să furnizeze informații despre starea patrimonială a Societății, ordinul de încasare a fost depus pe contul bancar al Societății, Societatea a fost avertizată de responsabilitatea penală în caz de neexecutare, responsabilitatea sa administrativă a fost angajată.

Întârzierile în execuție ar fi datorat realizării de către părți a drepturilor procedurale lor, precum și necesității de a urma proceduri prevăzute de legislația rusă pentru a asigura executarea actelor judiciare.

În sfârșit, Guvernul se referă la complexitatea procedurii de execuție, subliniind dificultățile legate de lichidarea judiciară a Societății-debitor și radierea acesteia din Registrul Național al Persoanelor Morale.

32.

Reclamanta susține că există o legătură directă de cauzalitate între comportamentul grefierului din Nadym și consecințele care rezultă din neexecutarea hotărârii din 1 noiembrie 2001. Ea afirmă că Societatea deținea bunuri sechestrable (stocuri, inclusiv materii prime, materiale și alte valori similare), creanțe clienți, dar grefierul au eșuat în a acționa. Ea le reproșează în special nu a fi sechestrat în timp util nici contul bancar al Societății, nici bunurile acesteia, nici creanțele clienți. Reclamanta se referă în special la 7 luni de inactivitate a grefierului între noiembrie 2001 și mai 2002, perioadă în care execuția nu ar fi pus nicio problemă.

33.

Curtea reamintește că în cazurile în care hotărârea a fost pronunțată împotriva unui defendent „privat", obligația pozitivă care revine Statului constă în a se dota cu un arsenal juridic permitând indivizilor să obțină de la debitorii lor refractari plata sumelor alocate de instanțe (a se vedea Dachar c. Franța, nr. 42338/98, 6 iunie 2000). Sigur, nu este vorba de obligație de rezultat, ci de obligație de mijloace. Autoritățile trebuie să fi luat măsurile care le erau rezonabil accesibile pentru a ajuta creditorii. În consecință, dacă nu este stabilit că măsurile adoptate de autoritățile naționale nu au fost adecvate și suficiente, Statul nu poate fi ținut responsabil de neexecutarea unei creanțe de o parte „privată" (a se vedea în acest sens Shestakov c. Rusia (decizie), nr. 48757/99, 18 iunie 2002; Ruianu c. România, nr. 34647/97, § 66, 17 iunie 2003; Kesyan c. Rusia, nr. 36496/02, 19 octombrie 2006; și Anokhin c. Rusia (decizie), nr. 25867/02, 31 mai 2007).

34.

Curtea estimează că orice neîndeplinire a autorităților angajate în procedura de execuție constatată de instanțele interne nu este suficientă pentru a genera constatarea unei încălcări a Convenției. Pentru a încălca Convenția actul sau omisiunea atribuibilă Statului trebuie să fi antrenenat un efect dăunător important asupra procedurii de execuție în întregul (a se vedea, mutatis mutandis, Krivonogova c. Rusia (decizie), nr. 74694/01, 1 aprilie 2004).

35.

Citite la lumina sistemului juridic rus, principiile enunțate mai sus vizează în principal și în primul rând grefierul, de la care se cere o diligență deosebită în îndeplinirea funcțiilor pentru ca hotărârile pronunțate împotriva debitorilor privați să primească cât se poate execuția integrală.

36.

Referindu-se la circumstanțele cauzei, Curtea observă că sunt practic identice cu altei cauze privind neachitarea de aceeași Societate a arieratelor salariale unui alt fost angajat (a se vedea Kunashko c. Rusia, nr. 36337/03, 17 decembrie 2009). În cauza precitată Curtea a ajuns la următoarele concluzii:

„... Curtea observă din start că instanțele interne au avut patru ocazii (de două ori în primă instanță, de două ori în a doua) pentru a hotărî asupra comportamentului grefierului. Instanțele succesiv sesizate au concluzionat unanim că în cursul procedurii de execuție a hotărârii din 13 iunie 2001 grefierul s-au comportat în mod contrar cu legea sub mai mulți aspecti.

42.

Ținând seama de aceste constatări, Curtea propune mai întâi să aprecieze cele două voleturi principale ale comportamentului grefierului, și anume: măsurile luate cu privire la bunurile mobile ale Societății și măsurile luate cu privire la „creanțele clienți" ale Societății.

43.

Cu privire la căutarea bunurilor Societății, Curtea observă că conform tabelului de contabilitate întocmit la 1 iulie 2001, Societatea deținea diverse active (stocuri, materii prime, materiale), a cărei valoare se ridica la 1.344.000 RUB. Guvernul a omis să explice motivul pentru care aceste bunuri nu au putut fi sechestrate în 2001; de asemenea, n-a explicat destinul acestor active în 2002-2003. Curtea observă că instanțele interne au recunoscut de mai multe ori că căutarea bunurilor nu a fost în mod corespunzător îndeplinită de grefier. Cu toate acestea, dosarul nu conține niciun element susceptibil de a confirma că acțiunile necesare căutării bunurilor au fost întreprinse în consecință.

44.

Cu privire la „creanțele clienți", Curtea remarcă de asemenea că tabelul de contabilitate al Societății, valabil la 1 iulie 2001, indică că opt organizații datorau Societății un total de 11.369.490 RUB, ceea ce este aproximativ 100 de ori mai mare decât suma creanței deținute de reclamantă. [...] Curtea se alătură opiniei judecătorului de pace [...] care a respins ca neprovatâ teza nonlichidității creanțelor. De altfel, Curtea și-o face pe ale concluziei judecătorului de pace conform cărora ridicarea sechestrului „creanțelor clienți" la 3 iunie 2002 nu a fost o măsură adecvată. Curtea consideră că viramentele ulterioare provenind de la societățile KTP și SGE (în iulie 2002 și februarie 2003 respectiv), ale căror datorii au fost considerate de grefier irecuperabile, contribuie la confirmarea caracterului lichid, cel puțin parțial, al acelor creanțe. [...]

45.

Curtea consideră că neîndeplinirile reprochate în cauza de față grefierului sunt serioase și sunt de natură să submineze caracterul adecvat al procedurii de execuție în întregul. Curtea nu este convinsă de argumentul Guvernului conform căruia grefierul s-a conformat obligației de a-și corecta greșelile impuse de mai multe ori de judecători: niciun element plauzibil care să sprijine aceasta n-a fost versați în dosar.

46.

Apoi, Curtea estimează că faptul că reclamanta n-a reușit să obțină victorie în fața instanțelor interne în procedura de reparație a pierderilor [...] nu ar trebui să prejudicieze chestiunea compatibilității comportamentului autorităților cu obligațiile pozitive care le revin în temeiul articolului 6 al Convenției. [...]

48.

Aceste elemente sunt suficiente pentru Curtea pentru a concluziona că asistența acordată reclamantei în cauza de față de autoritățile publice, reprezentate în principal de grefierul, nu a fost adecvată și suficientă".

37.

Curtea constată apoi că în cauza de față este vorba de aceeași Societate și acțiunile aceluiași grefier ca în cauza Kunashko, precitată.

Ambele reclamante au obținut hotărâri ordonând Societății să le plătească întregul salariu (114.417,06 RUB în cauza Kunashko); apoi, din lipsă de progres tangibil în procedura de execuție, ambele au intentat în fața instanțelor naționale plângeri împotriva acțiunilor grefierului și au participat inițial împreună în procedurile judiciare (a se vedea supra, paragrafele 13 și 17, și Kunashko, precitat, §§ 15 și 19). În ambele cazuri judecătorii naționali au concluzionat de mai multe ori că în cursul procedurii de execuție grefierul s-au comportat în mod contrar cu legea sub mai mulți aspecti (a se vedea supra, paragrafele 13 și 17).

38.

Ținând seama de aceste constatări, Curtea nu vede niciun motiv pentru a se abate în cauza de față de la concluziile la care a ajuns în cauza Kunashko, precitată. Curtea concluzionează deci că asistența acordată reclamantei de autoritățile publice, reprezentate în principal de grefierul, nu a fost adecvată și suficientă în cauza de față.

39.

De aceea, a avut loc o încălcare a articolului 6 § 1 al Convenției.

II.

40.

Reclamanta denunță o încălcare a articolului 1 al Protocolului nr. 1 referindu-se în continuare la imposibilitate de a obține executarea hotărârii din 17 iunie 2001.

41.

Curtea reamintește că de multe ori a constatat încălcări ale articolului 1 al Protocolului nr. 1 în cauze unde Statul eșuase să execute o decizie judiciară pronunțată împotriva acestuia (a se vedea printre altele Bourdov c. Rusia, nr. 59498/00, CEDO 2002-III). Cu toate acestea, după cum a fost notat mai sus (a se vedea supra, §33), neexecutarea unei hotărâri pronunțate împotriva unei persoane private prezintă diferențe importante cu cazul unei hotărâri pronunțate împotriva unui organism public, în măsura în care Statul este în primul caz doar legat de o obligație de mijloace, aceea de a depune mijloacele necesare pentru execuție, și nu de o obligație de rezultat, care ar fi încălcată de faptul că transferul efectiv al sumelor sau obiectelor adjudecate creditorului n-a fost obținut. Curtea nu exclude că o neîndeplinire a Statului a obligațiilor sale pozitive în materia aceasta ar putea eventual ridica o problemă pe terenul articolului 1 al Protocolului nr. 1 (a se vedea cauza Kesyan, precitată). Cu toate acestea, având în vedere concluziile sale figurând la paragrafele 36-38 de mai sus și ținând seama, în special, de faptul că a deja controlat respectarea obligației pozitive care i revine Statului în cauza de față, Curtea estimează că grieful formulat sub aspectul articolului 1 al Protocolului nr. 1 trebuie declarat admisibil, dar nu ar trebui să hotărască pe această temă (a se vedea Kunashko, precitat, § 51, Vasile c. România, nr. 40162/02, §§ 65-66, 29 aprilie 2008, și Elena Negulescu c. România, nr. 25111/02, § 51, 1 iulie 2008).

III.

42.

Sub aspectul articolului 4 al Convenției reclamanta se plânge de a fi fost obligată să îndeplinească muncă forțată.

43.

Ținând seama de ansamblul elementelor în posesia sa, și în măsura în care este competentă pentru a cunoaște acuzațiile formulate, Curtea nu observă nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de articolul Convenției invocat de reclamantă.

Din aceasta rezultă că această parte a cererii este evident prost fondată și trebuie respinsă în aplicarea articolului 35 §§ 3 și 4 al Convenției.

IV.

44.

Conform articolului 41 al Convenției,

„Dacă Curtea constată că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale, și dacă dreptul intern al Părții Contractante nu permite să remedieze decât în mod imperfect consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.

"

A.

Daune

45.

Reclamanta solicită 525.425,2 ruble (RUB) cu titlu de prejudiciu material pe care l-ar fi suferit. Acest total se defalcă după cum urmează: suma creanței inițiale (90.364 RUB), pierderi datorită inflației (201.511,72 RUB), compensație pentru utilizarea banilor altuia (110.839,91 RUB), pierdere de câștig (122.709,57 RUB). Revendicarea reclamantei cu titlu de prejudiciu moral se ridică la 20.000 euro (EUR).

46.

Guvernul nu a prezentat observații cu privire la satisfacția echitabilă.

47.

Urmând abordarea adoptată în cauza Kunashko, precitată, și ținând seama de perioada scursă din adoptarea hotărârii în favoarea reclamantei în prezenta cauză, Curtea consideră că este cazul să admită parțial, excludând capitolul compensației pentru utilizarea banilor altuia, revendicarea reclamantei cu titlu de prejudiciu material. Curtea aloca reclamantei 10.200 EUR în acest sens.

48.

Curtea consideră de asemenea că reclamanta a trebuit să simtă neliniste și frustrare din cauza asistența inadecvată din partea autorităților competente în recuperarea creanței. Hotărând în echitate, Curtea aloca reclamantei 2.000 EUR pentru prejudiciu moral.

B.

Cheltuieli și costuri

49.

Reclamanta nu revendică nimic pentru cheltuieli și costuri. Curtea nu aloca, deci, nicio sumă pentru aceasta.

C.

Dobânzi de întârziere

50.

Curtea consideră potrivit să reproducă rata dobânzilor de întârziere pe rata dobânzii facilității de prêt marginal a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte de procent.

1.

Declară

cererea admisibilă cu privire la griefurile derivate din art. 6 § 1 al Convenției și art. 1 al Protocolului nr. 1 și inadmisibilă pentru rest;

2.

Constată

că a avut loc o încălcare a articolului 6 § 1 al Convenției;

3.

Constată

că nu este cazul să se examineze grieful derivat din art. 1 al Protocolului nr. 1 al Convenției;

4.

Constată

a)

că Statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni, 10.200 EUR (zece mii doi sute euro) pentru prejudiciu material și 2.000 EUR (doi mii euro) pentru prejudiciu moral, sumele menționate fiind transformate în ruble ruse la rata aplicabilă la data soluționării, plus orice sumă datorată cu titlu de impozit;

b)

că, cu începere din expirarea menționatului termen și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de prêt marginal a Băncii Centrale Europene aplicabilă în perioada aceasta, majorată cu trei puncte de procent;

5.

Respinge

cererea de satisfacție echitabilă pentru rest.

Redactat în franceză, apoi comunicat prin scris la 19 iulie 2011, în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 al regulamentului.

André Wampach

George Nicolaou

Grефier adjoint

Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2011-12-13
0,96
AFFAIRE TRUDOV c. RUSSIE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE TRUDOV c. RUSSIE (Requête n o 43330/09) ARRÊT STRASBOURG 13 décembre 2011 DÉFINITIF 13/03/2012 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l
CtEDO 2011-12-13
0,95
AFFAIRE KOKURKHAYEV c. RUSSIE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE KOKURKHAYEV c. RUSSIE (Requête n o 46356/09) ARRÊT STRASBOURG 13 décembre 2011 DÉFINITIF 04/06/2012 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 c) de la Convention. Il peut subir des retouches de for
CtEDO 2009-02-10
0,95
AFFAIRE BEZZOUBIKOVA c. RUSSIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE BEZZOUBIKOVA c. RUSSIE (Requête n o 32048/03) ARRÊT STRASBOURG 10 février 2009 DÉFINITIF 10/05/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Bezzoubikova c. Russie, La Cour européenne des droits de
CtEDO 2009-01-29
0,95
AFFAIRE KOTSAR c. RUSSIE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE KOTSAR c. RUSSIE (Requête n o 25971/03) ARRÊT STRASBOURG 29 janvier 2009 DÉFINITIF 29/04/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Kotsar c. Russie, La Cour européenne des droits de l’homme (pre
CtEDO 2008-04-10
0,95
AFFAIRE GOROKHOV c. RUSSIE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE GOROKHOV c. RUSSIE (Requête n o 40136/02) ARRÊT STRASBOURG 10 avril 2008 DÉFINITIF 10/07/2008 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Gorokhov c. Russie, La Cour européenne des droits de l’homme (p
Sursă