EMIR c. TURQUIE

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 23278/04 prezentate de Duhter EM.R împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 30 august 2011 într-un comitet compus din David Thór Björgvinsson, președinte, Giorgio Malinverni, Guido Raimondi, judecători, și Françoise Elens-Passos, graffière de secțiune; Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 30 aprilie 2004, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurenta, domnul Duhter Emir, este un resortisant turc, născut în 1947 și rezident în Hatay. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către M. Emir, avocat al Samandei.

Guvernul turc a fost reprezentat de agentul său. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: reclamanta era proprietara terenului nr. 1217, cu o suprafață de 720 , situat pe malul Samandei. La 4 iulie 1995, Trezoreria Publică ( La 2 iunie 2000, tribunalul a respins cererea Trezoreriei pe motiv că terenul reclamantei nu făcea parte din coastă. La 13 februarie 2001, Curtea de Casație a pronunțat această hotărâre. În lumina procedurilor care vizau parcele învecinate, aceasta a considerat că terenul în litigiu era bine situat pe fâșia de coastă. La 11 iunie 2002, tribunalul s-a conformat la Tribunalul de Casație și a anulat titlul de proprietate al reclamantei în beneficiul Trezoreriei.

La 9 iunie 2003, Curtea de Casație a confirmat hotărârea de primă instanță și, la 24 decembrie 2003, a respins cererea de încuviințarea hotărârii. GRIFS Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, recurenta se plânge că nu a fost despăgubită pentru pierderea proprietății sale în beneficiul Trezoreriei Publice. Invocând art. 6 din Convenție, Comisia se plânge de lipsa motivării hotărârilor de respingere a Curții de Casație. ÎN Â invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamanta se plânge de anularea titlului de proprietate fără despăgubiri. Curtea constată că, la 30 aprilie 2004, recurenta a depus cererea nr. 23014/04, în care se plângea și de anularea titlului său de proprietate asupra aceluiași teren.

La 7 iunie 2011, Curtea a încheiat, în cererea menționată anterior, încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1, din cauza pierderii dreptului de proprietate al recurentei fără despăgubire. Prezenta cerere nu conține fapte noi. Or, în conformitate cu art. 35 alineatul (2) litera (b) din Convenție, Curtea nu reține nicio cerere individuală formulată în temeiul articolului 34, atunci când aceaceasta este în esență aceeași ca o instanță care a fost examinată anterior de aceasta și în cazul în care aceasta nu conține fapte noi. Prin urmare, Curtea consideră că această cauză trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (2) lit. (b) și 4 din Convenție pentru că este în esență același cu cel prezentat în cadrul cererii menționate anterior.

Invocând art. 6 din Convenție, recurenta se plânge de lipsa motivării hotărârilor de respingere a Curții de Casație. Curtea a examinat acest aspect, așa cum a fost prezentat de recurentă. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, aceasta nu arată nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate prin convenție. Ea concluzionează că acest aspect este în mod vădit nefondat și că trebuie respins, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Declară cererea inadmisibilă. Françoise Elens-Passos David Thór Björgvinsson Grefier Adjunct Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n o 23278/04 présentée par Duhter EMİR contre la Turquie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 30 août 2011 en un comité composé de : David Thór Björgvinsson, président, Giorgio Malinverni, Guido Raimondi, juges, et de Françoise Elens-Passos, greffière adjointe de section, Vu la requête susmentionnée introduite le 30 avril 2004, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par la requérante, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT La requérante, M me Duhter Emir, est une ressortissante turque, née en 1947 et résidant à Hatay. Elle a été représentée devant la Cour par M e Z. Emir, avocat à Samandağ.

Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») a été représenté par son agent. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. La requérante était propriétaire de la parcelle n o 1217, d’une superficie de 720 m 2 , située sur le littoral à Samandağ. Le 4 juillet 1995, le Trésor public (« le Trésor ») saisit le tribunal de grande instance de Samandağ (« le tribunal ») d’une demande d’annulation du titre de propriété de la requérante au motif que son terrain faisait partie de la bande littorale et ne pouvait être l’objet d’une propriété privée. Le 2 juin 2000, le tribunal rejeta la demande du Trésor au motif que le terrain de la requérante ne faisait pas partie du littoral.

Le 13 février 2001, la Cour de cassation cassa ce jugement. A la lumière des procédures qui concernaient des parcelles voisines, elle estima que le terrain litigieux était bien situé sur la bande littorale. Le 11 juin 2002, le tribunal se conforma à l’arrêt de cassation et annula le titre de propriété de la requérante au profit du Trésor. Le 9 juin 2003, la Cour de cassation confirma le jugement de première instance et, le 24 décembre 2003, rejeta la demande de rectification d’arrêt. GRIEFS Invoquant l’article 1 du Protocole n o 1, la requérante se plaint de n’avoir pas été indemnisée pour la perte de sa propriété au profit du Trésor public. Invoquant l’article 6 de la Convention, elle se plaint du défaut de motivation des arrêts de rejet de la Cour de cassation.

EN DROIT 1. Invoquant l’article 1 du Protocole n o 1, la requérante se plaint de l’annulation de son titre de propriété sans indemnisation. La Cour note que, le 30 avril 2004, la requérante a introduit la requête n o 23014/04, dans laquelle elle se plaignait aussi de l’annulation de son titre de propriété portant sur le même terrain. Le 7 juin 2011, la Cour a conclu, dans la requête susmentionnée, à la violation de l’article 1 du Protocole n o 1, en raison de la perte du droit de propriété de la requérante sans indemnisation. La présente requête ne contient pas de faits nouveaux. Or, aux termes de l’article 35 § 2 b) de la Convention, la Cour ne retient aucune requête individuelle introduite en application de l’article 34, lorsque celle-ci est essentiellement la même qu’une requête précédemment examinée par elle et si celle-ci ne contient pas de faits nouveaux.

Par conséquent, la Cour estime que ce grief doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 2 b) et 4 de la Convention parce qu’il est essentiellement le même que celui présenté dans le cadre de la requête susmentionnée. 2. Invoquant l’article 6 de la Convention, la requérante se plaint du défaut de motivation des arrêts de rejet de la Cour de cassation. La Cour a examiné ce grief, tel qu’il a été présenté par la requérante. Au vu de l’ensemble des éléments en sa possession, elle ne relève aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention. Elle conclut que ce grief est manifestement mal fondé et qu’il doit être rejeté, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Françoise Elens-Passos David Thór Björgvinsson Greffière adjointe Président