Secțiunea a treia Cerere nr. 47303/08 prezentată de Martxelo OtaMENDi EGIGUREN împotriva Spaniei introdusă la 9 septembrie 2008 EXPOSAT DE FĂCUT: Reclamantul, dl Martxelo Otamendi Egiguren, este un cetățean spaniol, născut în 1957 și rezident în Tolosa. Este reprezentat în fața Curții de către dl D. Rouget și I. Iruin Sanz, avocați la Saint Jean de Luz și, respectiv, Saint Sebastian. Circumstanțele speciei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, se pot rezuma după cum urmează. Reclamantul, jurnalist de profesie, a fost directorul de zi cu zi în limba bască Euskaldunon Egunkaria la momentul faptelor. La 20 februarie 2003, reclamantul a fost arestat la domiciliu de către agenți de pază civilă în cadrul unei anchete judiciare privind presupuse infracțiuni de integrare și de colaborare cu organizația teroristă E.TA. În aceeași zi, judecătorul central de cercetare nr. 6 pe lângă Audiencia Nacional la 21 februarie 2003, același judecător a prelungit detenția neraportată cu încă 48 de ore, care a durat în cele din urmă patru zile. În timpul detenției sale, reclamantul a fost vizitat de un medic legist de patru ori, în zilele de 20, 21, 22 și 23 februarie 2003. În prima zi, medicul legist nu a constatat nicio dovadă de violență la solicitant, specificând în raportul său că acesta a declarat că nu a fost supus unor tratamente abuzive în momentul arestării sale. La 21 februarie 2003, medicul legist a raportat că reclamantul se plângea că nu poate dormi, deoarece împărți celula cu un alt deținut, că a fost obligat să facă îndoiri în timpul interogatoriilor și că a fost amenințat cu punerea unei pungi de plastic pe capul său. În plus, medicul legist a raportat că reclamantul a refuzat să fie examinat, susținând că nu a existat nicio dovadă de violență. La 22 februarie 2003, medicul legist nota că reclamantul a refuzat din nou să fie examinat și consemnează în raportul său că acesta a afirmat că a fost obligat să facă îndoiri în timpul interogatoriilor, că a fost lovit în organele genitale și că a simțit plasarea unui obiect metalic la tâmplă și că, ulterior, s-a simulat un foc de armă. La 23 februarie 2003, medicul legist a notat că reclamantul a declarat că nu a fost supus unui tratament abuziv de la ultima vizită și că a dormit bine, refuzând să fie examinat. La 24 februarie 2003, reclamantul a fost dus în fața instanței centrale de cercetare nr. 6 la Audiencia Nacional În ziua următoare, același judecător central de instrucție a emis o decizie prin care solicita eliberarea provizorie a reclamantului pe cauțiune de 30.000 de euro. După ce a fost eliberat, la 27 februarie 2003, reclamantul a solicitat judecătorului central de instrucțiuni nr. 6 trimiterea unei copii a declarației pe care a făcut-o în fața sa prin care a denunțat relele tratamente judecătorului de instrucție de gardă de la Madrid. Prin decizia din 5 martie 2003, judecătorul central de instrucție nr 6 a respins pretenția reclamantului din cauza caracterului secret al instrucțiunii. Împotriva acestei decizii, reclamantul a prezentat o acțiune de reformare La care s-a alăturat ministerul public. Prin decizia din 24 martie 2003, judecătorul central de cercetare n 6 El a respins recursul. El a amintit că secretul instrucțiunii trebuie respectat și a constatat că înregistrarea declarației reclamantului nu fusese încă transcrisă, ceea ce făcea dificilă determinarea părții declarației al cărei secret putea fi înlăturat. La 25 martie 2003, reclamantul a depus o plângere în fața judecătorului de cercetare decan din Madrid, care se plângea că a fost supus unor tratamente abuzive în timpul detenției sale necomunicate. Judecătorul de instrucție nr. 5 din Madrid căruia i s-a atribuit cazul a ordonat deschiderea unei anchete. În cadrul anchetei, la 7 aprilie 2003, comanda gărzii civile a informat judecătorul de instrucție n 5 că nu figurează în registrul lor că reclamantul a fost reținut în dependențele lor între 20 și 24 februarie 2003 printr-o decizie din 16 februarie 2004, judecătorul de instrucție nr. 5 din Madrid a dat un refuz provizoriu și a clasat cazul. Comitetul a considerat că nu există dovezi care să demonstreze că relele tratamente denunțate de reclamant au avut loc, ținând cont de rapoartele medicului legist și de declarația pe care a făcut-o în fața sa. Pe de altă parte, instanța a considerat că nu era necesar să se analizeze dovezile propuse de solicitant, deoarece acestea nu prezentau indicii diferite de cele ale mărturiei efectuate de solicitant. Reclamantul a prezentat o acțiune de reformulare care a fost respinsă printr-o decizie din 14 aprilie 2004 pronunțată de același judecător de cercetare. Prin decizia din 20 iulie 2005, audiencia Provencial de Madrid Tribunalul a considerat că declarația deținutului care a împărțit celula cu reclamantul nu putea aduce lumină asupra faptelor denunțate de acesta din urmă. În plus, s-a considerat că vizionarea video a declarației făcute de reclamant la postul de televiziune basc E.I.T.B. la 25 Februarie 2003 nu a putut furniza informații diferite de cele conținute în plângerea sa și în declarația sa în fața instanței centrale de instrucție nr. 6. În plus, instanța nota că judecătorul a avut posibilitatea de a auzi declarația medicului legist în conformitate cu principiile de immediatitate și contradicție. Reclamantul a formulat o acțiune de amgaro printr-o decizie din 10 martie 2008, notificată la 13 martie 2008, înalta instanță a declarat acțiunea inadmisibilă ca fiind vădit lipsită de conținut care justifică o hotărâre pe fond din partea Tribunalului Constituțional. Ulterior, printr-o hotărâre din 12 aprilie 2010, pronunțată după desfășurarea unei ședințe publice cu privire la justificarea cauzei, prima secțiune a Camerei Penale a Audiencia Nacional În ceea ce privește relele tratamente denunțate de reclamant și de alți inculpați, Audientcia Nacional se pronunță după cum urmează: În cele din urmă, analiza declarațiilor inculpaților, permite să se menționeze, în special în ceea ce privește plângerile lor referitoare la relele tratamente și torturi suferite în timpul detenției lor nelegale, care au fost prezentate în detaliu în timpul audierii și anterior în fața instanței de judecată, și care au făcut, de asemenea, obiectul unor plângeri la instanțele de detenție, că acestea [aceste declarații] sunt compatibile cu concluziile expuse în rapoartele medico-legale întocmite după examinarea inculpaților în centrul de detenție. Prin urmare, această instanță nu poate ajunge la concluzii juridice semnificative din punct de vedere penal pe această temă decât dacă a constatat că nu a existat un control judiciar suficient și eficient al condițiilor de detenție neraportate. Dreptul intern relevant Constituție art. 15 Orice persoană are dreptul la viață și la integritate fizică și morală; nimeni nu poate fi supus, indiferent de circumstanțe, torturii sau pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante (...) Orice persoană are dreptul de a obține protecția efectivă a judecătorilor și a instanțelor în exercitarea drepturilor și intereselor sale legitime, fără ca în niciun caz aceasta să poată fi pusă în imposibilitatea de a se apăra. În mod similar, fiecare are dreptul de a fi adus în fața judecătorului obișnuit stabilit prin lege, de a fi apărat și asistat de un avocat, de a fi informat cu privire la acuzația adusă împotriva sa, de a beneficia de un proces public fără întârzieri nejustificate și cu toate garanțiile, de a utiliza mijloacele de probă relevante pentru apărarea sa, de a nu declara împotriva sa, de a nu face mărturisiri și de a fi considerat nevinovat. (...) GRIEF Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge de absența unei anchete efective din partea instanțelor interne cu privire la relele tratamente pe care le-a suferit în timpul detenției sale neraportate și că, din cauza insuficienței anchetei constatate de Audiencia Nacional, nu au putut fi reținute de instanțele interne. Având în vedere protecția procedurală împotriva tratamentelor inumane sau degradante (a se vedea punctul 131 din Hotărârea Labita c. Italia [GC], reclamantul a fost supus, cu încălcarea articolului 3 din convenție, torturii sau tratamentelor inumane sau degradante 2. 26772/95, CEDO 2000-IV), ancheta efectuată în acest caz de către autoritățile interne a îndeplinit cerințele articolului 3 din convenție
Requête n
o
47303/08
présentée par Martxelo OTAMENDI EGIGUREN
contre l'Espagne
introduite le 9 septembre 2008
Le requérant, M. Martxelo Otamendi Egiguren, est un ressortissant espagnol, né en 1957 et résidant à Tolosa. Il est représenté devant la Cour par M
es
A.
Les circonstances de l'espèce
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le requérant, journaliste de profession, était le directeur du quotidien en langue basque
Euskaldunon Egunkaria
au moment de faits.
Le 20 février 2003, le requérant fut arrêté à son domicile par des agents de la garde civile dans le cadre d'une enquête judiciaire portant sur des délits présumés d'intégration et de collaboration avec l'organisation terroriste E.TA. Ce même jour, le juge central d'instruction n
o
6 auprès de
l'Audiencia Nacional
rendit une décision ordonnant le placement en détention non communiquée du requérant. Le 21 février 2003, le même juge prolongea de 48 heures supplémentaires la détention non communiquée, qui dura finalement quatre jours.
Pendant sa détention, le requérant fut visité par un médecin légiste à quatre reprises, les 20, 21, 22 et 23 février 2003. Le premier jour, le médecin légiste ne constata aucune trace de violence chez le requérant, précisant dans son rapport que celui-ci avait déclaré qu'il n'avait pas subi de mauvais traitements lors de son arrestation. Le 21 février 2003, le médecin légiste signala que le requérant se plaignait de ne pas pourvoir dormir, car il partageait la cellule avec un autre détenu, d'avoir été obligé de faire des flexions pendant les interrogatoires et d'avoir été menacé avec la pose d'un sac en plastique sur sa tête. Par ailleurs, le médecin légiste signala que le requérant avait refusé d'être examiné alléguant qu'il n'avait pas de traces de violence. Le 22 février 2003, le médecin légiste nota que le requérant avait refusé à nouveau d'être examiné, et consigna dans son rapport que celui-ci avait affirmé avoir été obligé de faire des flexions pendant les interrogatoires, avoir reçu de coups sur ses organes génitaux et avoir senti le placement d'un objet métallique sur sa tempe, et qu'un coup de feu a été par la suite simulé. Le 23 février 2003, le médecin légiste nota que le requérant avait déclaré ne pas avoir subi de mauvais traitements depuis la dernier visite et avoir bien dormi, refusant d'être examiné.
Le 24 février 2003, le requérant fut conduit devant le juge central d'instruction n
o
6 auprès de l'
Audiencia Nacional
,
où il déclara avoir fait l'objet de mauvais traitements au cours de la période de détention. Le lendemain, le même juge central d'instruction rendit une décision ordonnant la mise en liberté provisoire du requérant sous caution de 30.000 euros.
Une fois mis en liberté, le 27 février 2003, le requérant sollicita du juge central d'instruction n
o
6 l'envoi d'une copie de la déclaration qu'il avait effectuée devant lui dénonçant les mauvais traitements au juge d'instruction de garde de Madrid. Par une décision du 5 mars 2003, le juge central d'instruction n
o
6 rejeta la prétention du requérant en raison du caractère secret de l'instruction.
Contre cette décision, le requérant présenta un recours de
reforma
auquel se rallia le ministère public. Par une décision du 24 mars 2003, le juge central d'instruction n
o
6 rejeta le recours. Il rappela que le secret de l'instruction devait être respecté et constata que l'enregistrement de la déclaration du requérant n'avait pas encore été transcrite, ce qui rendait difficile de déterminer la partie de la déclaration dont le secret pouvait être éventuellement levé.
Le 25 mars 2003, le requérant porta plainte devant le juge d'instruction doyen de Madrid, se plaignant d'avoir subi de mauvais traitements pendant sa détention non communiquée. Le juge d'instruction n
o
5 de Madrid auquel fut attribuée l'affaire, ordonna l'ouverture d'une enquête.
Dans le cadre de l'enquête, le 7 avril 2003, le commandement de la garde civile, informa le juge d'instruction n
o
5 qu'il ne figurait pas dans leur registre que le requérant avait été détenu dans leurs dépendances entre le 20
et le 24 février 2003.
Par une décision du 16 février 2004, le juge d'instruction n
o
5 de Madrid rendit un non-lieu provisoire et classa l'affaire. Il considéra qu'il n'y avait pas d'indices démontrant que les mauvais traitements dénoncés par le requérant avaient eu lieu, compte tenu des rapports du médecin légiste et de la déclaration qu'il avait effectuée devant lui. Par ailleurs, le juge estima qu'il n'était pas nécessaire d'analyser les preuves proposées par le requérant, car elles n'apportaient pas d'indices différents de ceux de la déposition effectuée par le requérant.
Le requérant présenta un recours de
reforma
qui fut rejeté par une décision du 14 avril 2004 rendue par le même juge d'instruction.
Le requérant fit appel. Par une décision du 20 juillet 2005, l'
Audiencia Provincial
de Madrid
confirma la décision de non-lieu. Le tribunal considéra que la déclaration du détenu ayant partagé la cellule avec le requérant ne pouvait pas apporter de la lumière sur les faits dénoncés par ce dernier. Par ailleurs, il estima que le visionnage de la vidéo de la déclaration effectuée par le requérant à la chaine de télévision basque E.I.T.B. le 25
février 2003 ne pouvait pas fournir d'informations différentes de celles contenues dans sa plainte et dans sa déclaration devant le juge central d'instruction n
o
6.Au demeurant, le tribunal nota que le juge
a quo
avait eu la possibilité d'entendre la déclaration du médecin légiste conformément aux principes d'immédiateté et de contradiction.
Le requérant forma un recours d'
amparo
auprès du Tribunal constitutionnel. Par une décision du 10 mars 2008, notifiée le 13 mars 2008, la haute juridiction déclara le recours irrecevable comme étant manifestement dépourvu de contenu justifiant un arrêt sur le fond de la part du Tribunal constitutionnel.
Ultérieurement, par un jugement du 12 avril 2010, rendu après la tenue d'une audience publique sur le bien-fondé de l'affaire, la première section de la chambre pénale de l'
Audiencia Nacional
acquitta le requérant et quatre autres personnes du délit d'appartenance à un groupe terroriste dont ils avaient été accusés. Concernant les mauvais traitements dénoncés par le requérant et les autres accusés, l'
Audiencia Nacional
se prononça comme suit
:
« Enfin, l'analyse des déclarations des accusés, permet de relever, tout particulièrement s'agissant de leurs plaintes relatives aux mauvais traitements et tortures subis pendant leur détention non communiquée – qui ont été exposés en détail lors de l'audience et antérieurement devant le juge d'instruction, et qui firent aussi l'objet de plaintes auprès des tribunaux – qu'elles [ces déclarations] sont compatibles avec les conclusions exposées dans les rapports médico-légaux établis après l'examen des accusés dans le centre de détention. Ce tribunal ne peut donc pas parvenir à des conclusions juridiques pénalement significatives sur le sujet sauf constater qu'il n'y a pas eu un contrôle judiciaire suffisant et efficace des conditions de la détention non communiquée.
»
B.
Le droit interne pertinent
Constitution
Article 15
« Toute personne a droit à la vie et à l'intégrité physique et morale. Nul ne peut être soumis, quelles que soient les circonstances, à la torture ni à des peines ou traitements inhumains ou dégradants (...) »
Article 24
« 1.
Toute personne a droit à obtenir la protection effective des juges et tribunaux dans l'exercice de ses droits et intérêts légitimes, sans qu'en aucun cas elle puisse être mise dans l'impossibilité de se défendre.
2.
De même, chacun a droit à être traduit devant le juge ordinaire déterminé par la loi, à être défendu et assisté par un avocat, à être informé de l'accusation portée contre lui, à bénéficier d'un procès public sans délais indus et avec toutes les garanties, à utiliser les moyens de preuve pertinents pour sa défense, à ne pas déclarer contre lui-même, à ne pas faire des aveux et à être présumé innocent.
(...) »
GRIEF
Invoquant l'article 3 de la Convention, le requérant se plaint de l'absence d'une enquête effective de la part des juridictions internes au sujet des mauvais traitements qu'il dénonça avoir subi au cours de sa détention non communiquée et qu'en raison de l'insuffisance de l'enquête constatée par l'
Audiencia Nacional
, n'ont pas pu être relevées par les juridictions internes.
1.Le requérant a-t-il été soumis, en violation de l'article 3 de la Convention, à la torture ou à des traitements inhumains ou dégradants
?
2.Eu égard à la protection procédurale contre les traitements inhumains ou dégradants (voir le paragraphe 131 de l'arrêt
Labita c. Italie
[GC], n
o
26772/95, CEDH 2000-IV), l'enquête menée en l'espèce par les autorités internes a-t-elle satisfait aux exigences de l'article 3 de la Convention
?