CASE OF CARNEX S.R.L. v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,

efectuată de către organizația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”

SECȚIA A TREIA

DECIZIE

Cererea nr. 36087/07

depusă de CARNEX S.R.L.

împotriva Republicii Moldova

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a Treia), întrunită la 6 septembrie 2011 în cadrul unui comitet compus din:

Egbert Myjer,

Președinte,

Luis López Guerra,

Mihai Poalelungi,

judecătoris,

și Marialena Tsirli,

Grefier Adjunct al Secției,

Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 30 iulie 2007,

Având în vedere declarația depusă de Guvernul pârât la 4 aprilie 2011 în care solicită Curții să scoată cererea de pe rol și răspunsul companiei reclamante la acea declarație,

În urma deliberării, decide următoarele:

ÎN FAPT

Compania reclamantă, Carnex S.R.L., este înregistrată în Republica Moldova. Ea a fost reprezentată de către dna Tatiana Puiu, avocat în Chișinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl Vladimir Grosu.

La 27 iulie 2001, compania reclamantă a inițiat proceduri civile împotriva unei alte companii și a câtorva autorități locale, pentru a cere anularea de către instanța de judecată a vânzării unui lot de pământ.

La 17 octombrie 2006, Curtea de Apel Bălți a admis parțial cererea companiei reclamante.

Prin decizia finală a Curții Supreme de Justiție din 14 februarie 2007 a fost menținută decizia Curții de Apel Bălți.

Compania reclamantă s-a plâns în temeiul articolului 6 al Convenției de durata excesiv de lungă a procesului civil în cauză. Bazându-se pe articolul 1 al Protocolului nr.1, ea s-a plâns și de faptul că durata lungă a procesului în cauză i-a afectat dreptul la protecția proprietății.

La 2 septembrie 2010, Curtea a decis să comunice Guvernului pârât plângerea formulată în temeiul articolului 6 al Convenției. De asemenea, ea a decis să ridice din oficiu problema lipsei unor recursuri efective în temeiul articolului 13 al Convenției.

ÎN DREPT

Reclamanta s-a plâns de durata excesivă a procesului. Ea s-a bazat pe articolul 6 al Convenției, care, în partea relevantă, prevede următoarele:

„Orice persoană are dreptul la judecarea ... într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță ..., care va hotărî ... asupra drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil ... ”

Prin scrisoarea din 4 aprilie 2011, Guvernul a informat Curtea că propune să facă o declarație unilaterală în vederea reglementării chestiunii formulate în cerere.

Guvernul a recunoscut că a avut loc încălcarea drepturilor companiei reclamante garantate de articolele 6 și 13 ale Convenției pe motivul duratei excesive a procesului. El s-a oferit să plătească 1,000 de euro cu titlu de despăgubiri, solicitând Curții să scoată cererea de pe rol, în conformitate cu articolul 37 al Convenției.

În scrisoarea din 31 mai 2011, compania reclamantă și-a exprimat opinia că suma menționată în declarația Guvernului este inacceptabil de mică. El a solicitat Curții să nu examineze pretenția sa formulată în temeiul articolului 1 al Protocolului nr.1. Așadar, Curtea nu va examina această pretenție.

Curtea amintește că articolul 37 al Convenției prevede că ea poate, în orice stadiu al procedurii, să decidă scoaterea de pe rol a unei cereri atunci când circumstanțele duc la una din concluziile precizate în paragraful 1 (a), (b) sau (c) al acelui articol. Articolul 37 §

1

(c) permite Curții să scoată o cerere de pe rolul său dacă:

“

din orice alt motiv constatat de Curte, continuarea examinării cererii nu se mai justifică

”.

De asemenea, Curtea amintește că în anumite circumstanțe ea poate scoate o cerere de pe rol, în temeiul articolului 37 § 1(c), în baza unei declarații unilaterale a Guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește continuarea examinării cauzei.

În acest scop, Curtea va examina atent declarația în lumina principiilor care reies din jurisprudența sa, în special hotărârea în cauza

Tahsin Acar

(

Tahsin Acar v.

Turkey

, [GC], nr.

26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI);

WAZA Spółka z o.o. v. Poland

(dec.) nr. 11602/02, 26

iunie

2007; și

Sulwińska v. Poland

(dec.) nr. 28953/03.

Curtea a stabilit într-un număr de cauze, inclusiv în cele depuse împotriva Republicii Moldova, practica ei referitoare la plângerile privind încălcarea dreptului la judecată într-un termen rezonabil (a se vedea, de exemplu,

Cravcenco v. Moldova

, nr. 13012/02, 15 ianuarie 2008;

Boboc v. Moldova

, nr. 27581/04, 4 noiembrie 2008;

Deservire SRL v. Moldova

, nr. 17328/04, 6 octombrie 2009; și

Oculist and Imaș v. Moldova

, nr. 44964/05, 28 iunie 2011).

Având în vedere caracterul recunoașterii din declarația Guvernului, precum și suma compensației propuse – care este comparabilă sumelor acordate în alte cauze – Curtea consideră că nu se justifică continuarea examinării aceste părți a cererii (articolul 37 § 1(c)).

Mai mult, în lumina considerentelor de mai sus, și în special având în vedere jurisprudența clară și amplă la acest subiect, Curtea nu se îndoiește că reglementarea este bazată pe respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție și Protocoalele sale și nu constată vreun motiv care ar justifica continuarea examinării cererii (articolul 37 § 1

in fine

).

Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,

Ia notă

de prevederile declarației Guvernului pârât și de modalitățile de asigurare a executării angajamentelor menționate în aceasta;

Decide

să scoată cererea de pe rol, în conformitate cu articolul 37 § 1 (c) al Convenției.

Marialena Tsirli

Egbert Myjer

Grefier Adjunct

Președinte