CASE OF CARNEX S.R.L. v. MOLDOVA

DIRECȚIUNEA TERZĂ DECIZIE Nr. 36087/07 de către CARNEX S.R.L. împotriva Moldovei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 6 septembrie 2011 în calitate de comitet compus din: Egbert Myjer, președinte, Luis López Guerra, Mihai Poalelungi, judecători și Marialena Tsirli, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 30 iulie 2007, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 4 aprilie 2011 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul societății reclamante la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Societatea reclamantă, Carnex S.R.L., este înregistrată în Moldova. A fost reprezentată de dna Tatiana Puiu, avocată practicată în Chișinău. Guvernul Moldovei (“Governul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl V. Grosu. La 27 iulie 2001, reclamantul a instituit o procedură civilă împotriva unei alte companii și a mai multor autorități locale, cerând un ordin judecător care anulează vânzarea unei parcele de teren. La 17 octombrie 2006, Curtea de Apel Bălți a susținut parțial afirmațiile societății reclamante. Prin o hotărâre finală din 14 februarie 2007, Curtea Supremă de Justiție a susținut decizia Curții de Apel Bălți. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la durata excesivă a procedurii civile în cauză. 1 din Protocolul nr. 1, acesta s-a plâns, de asemenea, că lungimea excesivă a procedurii în cauză i-a afectat dreptul la bucurarea pașnică a bunurilor. La 2 septembrie 2010, Curtea a hotărât să comunice guvernului contestat plângerea în temeiul articolului 6 din Convenție și a hotărât, de asemenea, să ridice din propunerea sa, problema lipsei de căi de recurs efective în temeiul articolului 13 din Convenție. Reclamantul s-a plâns de o lungime excesivă a procedurii, bazată pe art. 6 din Convenție, care, în măsura în care este cazul, prevede următoarele: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o ... audiere într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal ...” Prin scrisoarea din 4 aprilie 2011, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cererea. Guvernul a recunoscut că a existat o încălcare a drepturilor reclamantului garantate de articolele 6 și 13 din Convenție, având în vedere durata excesivă a procedurii, care s-au oferit să plătească 1000 de euro în compensație, cerindu-se Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenția. Într-o scrisoare din 31 mai 2011, reclamantul a exprimat opinia că suma menționată în declarația Guvernului era inacceptabil de scăzută și a cerut Curții să nu examineze plângerea făcută în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1, prin urmare, Curtea nu va examina această plângere. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI); WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03. Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Moldovei, practica sa privind plângerile cu privire la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Cravcenco c. Moldova , nr. 13012/02, 15 ianuarie 2008; Boboc c. Moldova , nr. 27581/04, 4 noiembrie 2008; Deservire SRL c. Moldova , nr. 17328/04, 6 octombrie 2009; și Oculist și Imaș v. Moldova , nr. 44964/05, 28 iunie 2011). Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația guvernului, precum și valoarea compensației propusă – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificată continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate a termenilor declarației guvernului contestat și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; hotărăște să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Marialena Tsirli Egbert Myjer Președintele adjunct al grefierului

THIRD SECTION

DECISION

Application no. 36087/07

by CARNEX S.R.L.

against Moldova

The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 6

September 2011 as a Committee composed of:

Egbert Myjer,

President,

Luis López Guerra,

Mihai Poalelungi,

judges,

and Marialena Tsirli,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 30 July 2007,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 4

April 2011 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant company’s reply to that declaration,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant company, Carnex S.R.L., is registered in Moldova. It was represented by Mrs Tatiana Puiu, a lawyer practising in Chișinău. The Moldovan Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr V. Grosu.

On 27 July 2001 the applicant instituted civil proceedings against another company and several local authorities, seeking a court order annulling the sale of a plot of land.

On 17 October 2006 the Bălți Court of Appeal partly upheld the applicant company’s claims.

By a final judgment of 14 February 2007 the Supreme Court of Justice upheld the decision of the Bălți Court of Appeal.

The applicant complained under Article 6 of the Convention about the excessive length of the civil proceedings in question. Relying on Article

1 of Protocol No. 1, it also complained that the excessive length of the proceedings in question had affected its right to peaceful enjoyment of possessions.

On 2 September 2010 the Court decided to communicate to the respondent Government the complaint under Article 6 of the Convention. It decided also to raise of its own motion the question of lack of effective remedies under Article 13 of the Convention.

THE LAW

The applicant complained about excessive length of the proceedings. It relied on Article 6 of the Convention which, in so far as relevant, provides as follows:

“In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal ...”

By letter dated 4 April 2011 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application.

The Government acknowledged that there had been a violation of the applicant’s rights guaranteed by Articles 6 and 13 of the Convention on account of the excessive length of the proceedings. They offered to pay 1,000 euros in compensation, requesting the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

In a letter of 31 May 2011 the applicant expressed the view that the sum mentioned in the Government’s declaration was unacceptably low. It also asked the Court not to examine its complaint made under Article 1 of Protocol No. 1. Accordingly, the Court will not examine this complaint.

The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article

37 §

1

(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the

Tahsin Acar

judgment (

Tahsin Acar v. Turkey

[GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR

2003-VI);

WAZA Spółka z o.o. v. Poland

(dec.), no. 11602/02, 26

June 2007; and

Sulwińska v. Poland

(dec.), no. 28953/03.

The Court has established in a number of cases, including those brought against Moldova, its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example,

Cravcenco v. Moldova

, no. 13012/02, 15 January 2008;

Boboc v. Moldova

, no. 27581/04, 4 November 2008;

Deservire SRL v. Moldova

, no. 17328/04, 6 October 2009; and

Oculist and Imaș v. Moldova

, no. 44964/05, 28 June 2011).

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)).

Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1

in fine

).

For these reasons, the Court unanimously

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.

Marialena Tsirli

Egbert Myjer

Deputy Registrar

President