CtEDO 06.09.2011 Auto

KARABABA c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
06.09.2011
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
KARABABA c. TURQUIE (CtEDO, 2011)
HUDOC · oficial

A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 67698/09 prezentate de Hüseyin KARABABA împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 6 septembrie 2011 într-o Cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, Giorgio Malinverni, András Sajó, Ișil Karakaș, Paulo Pinto de Albuquerque, judecători; și de Françoise Elens-Passos, graffière adjunct de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 30 martie 2009, după ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, dl Hüseyin Karababa, este un resortisant turc născut în 1961 și rezident în Ankara. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: La 11 octombrie 2007, în jurul orei 23:00, a avut loc o confruntare între poliție și un grup de persoane din cartierul în care se afla reclamantul. Un membru al acestui grup a fost împușcat. Reclamantul a ajutat pe cel rănit în timp ce a fost dus la spitalul public din Numune (Ankara). După ce a ajuns la fața locului, el a rămas cu rudele rănitului. Doi polițiști, R.V. și M.Y., au ajuns la spital pentru a investiga incidentul, interogând martorii, inclusiv pe reclamant, care a refuzat să răspundă și a sfătuit rudele celor răniți să facă același lucru. R.V. și M.Y. l-au somat pe reclamant să nu-l interogheze sub pedeapsa de a fi arestat pentru rezistență la forțele de securitate. Ca răspuns, reclamantul a opus reprezentanților ordinii, i-a împins de mai multe ori și a refuzat în mod definitiv să le ofere explicații. R.V. și M.Y. au încercat să se oprească. Reclamantul, declarându-se reprezentant al drepturilor omului, a strigat: mai este vreun reprezentant al mass-mediei? După ce n-au reușit să-l țină sub control pe reclamant, R.V. și M.Y. au chemat colegii lor ca întăriri. După ce au reușit să-l aresteze prin forță și au întocmit un proces-verbal de arestare, l-au dus la secție. Reclamantul, care a refuzat să semneze procesul-verbal, a fost arestat pentru rezistență la forțele de securitate. La scurt timp după miezul nopții, la institutul medico-legal din Ankara, rata de alcool a fost de El suferea de o contuzie de 0,3 cm în mijlocul regiunii frontale și se plângea de durere în zona temporală dreaptă. Întotdeauna conform acestui raport, rana a fost ușoară și putea fi tratată printr-o intervenție medicală simplă, iar prognosticul vital nu a fost angajat. La 12 octombrie 2007, la ora 10:30, reclamantul, asistat de un avocat, a fost ascultat de poliție și-a folosit dreptul de a păstra tăcerea. În aceeași zi, acuzat de a fi opus forțelor de securitate, a fost ascultat de procurorul Republicii Dankara. Respingând această acuzație, el a depus plângere împotriva R.V. și M.Y. pentru abuz de putere, maltratări și insulte. La 17 octombrie 2007, procurorul a dat un ordin de nejudiciare pe motiv că elementele materiale și intenționate ale dreptului de proprietate nu au fost reunite. Procedura penală împotriva polițiștilor Ca urmare a plângerii depuse de reclamant, procurorul a început urmărirea penală împotriva R.V. și M.Y. În declarația sa în fața procurorului, reclamantul a susținut că ofițerii de poliție l-au acuzat că l-au dus pe rănit la spital și că a acționat în numele lui Robin Hood. În plus, a susținut că cei doi ofițeri de poliție l-au târât pe scări și l-au dus la secție și l-au lovit cu walkie-talkie-ul lor. În timpul interogatoriului lor de către procuror, R.V. și M.Y. La 24 iunie 2008, după audierea reclamantului și a ofițerilor de poliție, procurorul a emis un ordin de nejudiciare. Luând în considerare procesul-verbal, care menționa comportamentul agresiv al reclamantului, precum și raportul medico-legal care demonstra natura și gradul scăzut de gravitate al rănii sale, el a considerat că o astfel de rană ar fi putut fi cauzată de intervenția celor doi polițiști aflați la locul faptei și a celor care au sosit ulterior. Cu toate acestea, el a indicat în decizia sa că, chiar dacă forța folosită de agenții de poliție pentru a aresta și a imobiliza reclamantul a fost la originea acestei răni, intervenția lor și utilizarea forței în litigiu au fost strict necesare și proporționale cu comportamentele lui El a adăugat că elementele de probă care i-au fost prezentate nu i-au permis să stabilească existența unor acte care depășesc această limită și care constau într-o încălcare voluntară a integrității corporale, așa cum a fost impusă de reclamant. La 14 octombrie 2008, instanța de judecată a lui Sincan a conchis ordonanța de nejudiciare. GRIFS Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge de relele tratamente pe care i le-ar fi făcut polițiștii în momentul arestării sale. ÎN JUSTIȚIE, reclamantul declară o încălcare a articolului 3 din Convenție, astfel încât nimeni nu poate fi supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. Curtea amintește că, atunci când o persoană este privată de libertatea sa sau, mai general, se confruntă cu agenți ai forțelor de ordine, utilizarea forței fizice în raport cu aceasta, deși nu este impusă de comportamentul său, aduce atingere demnității umane și constituie, în principiu, o încălcare a dreptului garantat prin art. 3 din Convenție (a se vedea, printre altele, R.L. și M.-J.D. c. Franța, nr. 44568/98, § 61, 19 mai 2004, și Umar Karatepe c. Turcia, nr. 20502/05, § 57, 12 octombrie 2010). Curtea amintește, de asemenea, că acuzațiile de rele tratamente contrare articolului 3 trebuie să fie susținute de elemente de probă adecvate (Martinez Sala și altele c. Spania, n 58438/00, § 121, 2 noiembrie 2004). Pentru a stabili faptele invocate, Comisia utilizează criteriul probei, dincolo de orice dubiu rațional, o astfel de dovadă putând totuși să provină dintr-o fâșie de fil, sau din prezumții neconcludente, suficient de grave, precise și concordante (Irlanda c. Regatul Unit, 18 ianuarie 1978, § 161 in fine, seria A n 25, și Labita c. Italia [GC], n 26772/95, § 121 și 152, CEDO 2000 IV). În speță, Comisia constată că reclamantul a fost rănit în timpul arestării și că a rezistat poliției. În această privință, Curtea arată că singurul element de probă supus evaluării sale este raportul medical din 12 octombrie 2007, care indică faptul că reclamantul prezenta o alcoolemie de 0,15 g/l, suferea de o contuzie de 0,3 cm în mijlocul regiunii frontale și se plângea de o durere în zona temporală dreaptă. Din elementele din dosar reiese, în special, din procesul-verbal de arestare, că, în cursul anchetei, reclamantul a împins de mai multe ori ofițerii de poliție și a demonstrat rezistență și agresivitate, fapt care a făcut necesară recurgerea la forță pentru a-l imobiliza și a-l aresta. Pe de altă parte, Curtea constată că, după audierea reclamantului și a polițiștilor implicați în arestarea sa, procurorul Republicii și-a motivat ordinul de nejudiciare din 24 iunie 2008, indicând faptul că rana raportată în raportul medical a avut ca origine lalalta pe care recurentul a avut-o cu poliția și că natura și intensitatea acestei răni pot corespunde utilizării proporționate a unei forțe strict necesare de comportamentul persoanei în cauză. Curtea constată, de asemenea, că nu există niciun element supus examinării sale care să confirme astfel relatarea despre la Õ , potrivit căreia poliția l-ar fi lovit cu walkie-talkie-talkie-ul și l-ar fi târât pe scări. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că Özlem Alparslan c. Turcia (dec.), nr. 52663/99, 25 august 2005 și Cem Yelmaz c. Turcia (dec.), nr. 43497/04, 17 iunie 2008). Prin urmare, art. 3 din Convenție este vădit nefondat și trebuie respins, în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Grefier Adjunct Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2011-07-05
0,95
UGUR c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 44400/09 présentée par Şehmuz UĞUR contre la Turquie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 5 juillet 2011 en une Chambre composée d
CtEDO 2011-10-04
0,94
AKBURU ET AUTRES c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 16600/08 présentée par Hakan AKBURU et autres contre la Turquie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 4 octobre 2011 en une Chambre composée de : Françoise Tulkens, pr
CtEDO 2011-01-25
0,94
KOCLARDAN c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 26285/08 présentée par Görgü KOÇLARDAN contre la Turquie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 25 janvier 2011 en une chambre composée de : F
CtEDO 2009-09-22
0,94
DIRIOZ c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 38560/04 présentée par Ümit DİRİÖZ contre la Turquie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 22 septembre 2009 en une chambre composé
CtEDO 2001-10-09
0,94
HULKİ GÜNEȘ contre la TURQUIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 28490/95 présentée par Hulki GUNES contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 9 octobre 2001 en une chambre composée de MM. J.-
Sursă