Secțiunea a treia Cerere nr. 1044/05 Sergiu și Victoria GÂTLAN împotriva Moldovei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 6 septembrie 2011 într-un comitet compus din Ján Šikuta, președinte, Ineta Ziemel, Kristina Pardalos, judecători, și Marialena Tsirli, asistentă de secțiune, având în vedere cererea sus-menționată formulată la 28 februarie 2005, Având în vedere declarația depusă de guvernul pârât la 17 ianuarie 2011 și invitând Curtea să șteargă cererea de rol, precum și răspunsul reclamantului la această declarație După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Cererea a fost formulată de domnul Sergiu Gatlan și de doamna Victoria Gatlan, resortisanți moldoveni, născuți în 1941 și, respectiv, 1942, care formează un cuplu căsătorit și rezident în Soroca. Guvernul moldoven a fost reprezentat de agentul său, dl V. Grosu. Faptele relevante pentru cauza respectivă pot fi rezumate după cum urmează. La 14 iulie 1997, reclamanții au inițiat o acțiune în culpă a unui teren care a aparținut bunicului reclamantei și care a fost confiscată în 1944 de către l . Mai târziu, aceștia și-au completat acțiunea și au solicitat restituirea altor bunuri confiscate de la bunicul reclamantei, inclusiv clădiri, terenuri agricole și bunuri mobile. În cadrul procesului, în cursul a patru cicluri procedurale, au avut loc 12 instanțe. De fapt, Curtea Supremă de Justiție a dispus de trei ori revizuirea cauzei de către prima instanță. În cursul ultimului ciclu procedural, Tribunalul din Soroca a respins, la 17 mai 2007, acțiunea reclamanților ca fiind nefondată. Instanța nota că nu a fost stabilită că bunurile imobile revendicate aparțineau bunicului reclamantei. În ceea ce privește terenurile agricole solicitate, instanța menționată anterior nu a putut fi restituită conform legilor în vigoare. În cele din urmă, instanța a precizat că instanța nu mai avea dreptul la o compensație a valorii bunurilor mobile confiscate, dat fiind că o despăgubire în acest sens fusese deja plătită în 1996 tatălui reclamantei. Hotărârea Tribunalului din Soroca a fost confirmată de instanța judecătorească din Bălți, la 4 septembrie 2007, și apoi de Curtea Supremă de Justiție, la 27 decembrie 2007. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanții se plâng de durata excesivă a procesului în fața instanțelor interne. Reclamanții susțin că nerestituirea integrală a bunurilor confiscate de la adresa bunicului reclamantei aduce atingere dreptului acestora de a respecta bunurile garantate prin art. 1 din Protocolul 1 la Convenție. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție, reclamanții consideră că au fost discriminați de autoritățile statului. ÎN DREPTul Grief, cu durata excesivă a procesului Reclamanții se plâng că durata procesului în fața instanțelor interne a fost irațională. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va hotărî (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Printr-o scrisoare din 17 ianuarie 2011, guvernul a informat Curtea că a luat în considerare formularea unei declarații unilaterale pentru a soluționa problema ridicată de cerere și a invitat Curtea să o elimine din rolul său în aplicarea articolului 37 din Convenție. Conform declarației menționate anterior, guvernul recunoaște că a avut loc o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție din cauza duratei excesive a procesului civil inițiat de solicitanți și oferă părților interesate 3 500 EUR pentru a acoperi prejudiciile materiale și morale suferite, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate. În termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 din Convenția europeană a drepturilor omului. În lipsa decontării în termenul menționat, acesta se angajează să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. Reclamanții au omis să prezinte observații cu privire la declarația făcută de guvern. Cu toate acestea, din corespondența lor a reieșit că doresc ca examinarea cererii să continue. Curtea amintește că, în conformitate cu art. 37 din convenție, în orice moment al procedurii, aceasta poate decide să elimine o cerere din rol atunci când circumstanțele la care se face referire la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. pentru orice alt motiv pe care Curtea îl constată că există, nu mai este justificat să se continue examinarea cererii Curții amintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o cerere din rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să aibă loc. În acest scop, Curtea trebuie să examineze cu atenție declarația în lumina principiilor pe care le consacră jurisprudența sa, în special Hotărârea Tahsin Acar Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], 26307/95, § 77, CEDH 2003 WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) n 11602/02, 26 iunie 2007 ; și Sulwińska c. Polonia (dec.) n 28953/03). Curtea a stabilit într-un anumit număr de cauze, inclusiv cele îndreptate împotriva Moldovei, practica sa în ceea ce privește obiecțiunile întemeiate pe încălcarea dreptului de a fi ascultat într-un termen rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43 CEDH 2000 VII; Cocchiarella c. Italia [GC], n 64886/01, §§ 69-98, CEDH 2006 Majewski c. Polonia, n 52690/99, 11 octombrie 2005 Wende și Kukówka c. Polonia , n 56026/00, 10 mai 2007 Boboc c. Moldova , n 27581/04, 4 noiembrie 2008 Mazepa c. Moldova , n 1115/02, 10 mai 2007 ; și Strechie c. Moldova (dec.), n 21379/04, 2 octombrie 2007). Curtea constată că, în prezenta cauză, procesul la nivel național a durat mai mult de 10 ani, implicând trei grade de jurisdicție. Având în vedere natura concesiunilor pe care le cuprinde declarația guvernului, precum și cuantumul taxei de judecată propuse mai întâi, care este în conformitate cu sumele alocate în cauze similare, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării acestei părți a cererii [art. 37 alineatul (c) ]. În plus, în lumina considerațiilor de mai sus, și având în vedere în special jurisprudența sa clară și abundentă în această privință, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta din urmă să nu impună examinarea acestei părți a cererii (art. 37 alineatul (1) în fine Alte obiecțiuni Grief retrase din Reclamanții susțin că nerestituirea integrală a bunurilor confiscate de la persoana în cauză către bunicul recurentei aduce atingere dreptului acestora de a respecta bunurile garantate prin art. 1 din Protocolul 1 la convenție. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. (...) Curtea dorește să reamintească că art. 1 din Protocolul nr. 1 nu garantează dreptul de a achiziționa bunuri (Fener Rum Erkek Lisesi Vakf 34478/97, § 52, CEDH 2007-......... speranța de a se vedea recunoașterea unui drept de proprietate pe care l-am avut în dreptul de a exercita efectiv nu poate fi considerat drept un "bine" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 (Prințul Hans-Adam II din Liechtenstein menționat anterior, §§ 82-83, și Gratzinger și Gratzingerova c. Republica Cehă (dec.) [GC], n 39794/98, § 69, CEDH 2002-VII). În prezenta cauză, Curtea constată că, potrivit autorităților judiciare: nu s-a stabilit că bunurile imobile revendicate de solicitanți au aparținut bunicului recurentei; legile în vigoare nu permit restituirea terenurilor agricole ;iar inculpații n Prin urmare, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, nu se poate considera că reclamanții dețin un drept de proprietate sau un drept la despăgubire în ceea ce privește În sensul jurisprudenței Curții. În consecință, acest aspect trebuie respins pentru incompatibilitate rațională cu dispozițiile Convenției, în conformitate cu art. 35 alin. (3) lit. (a) și 4 din Convenție. Grief tras de la art. 1 din Protocolul nr pe marginea unghiului acestei dispoziții, reclamanții se plâng că au fost discriminați de autoritățile statului. Curtea ia notă de faptul că Protocolul nr. 12 nu a fost ratificat de Moldova. În același timp, Curtea nu identifică nicio formă de încălcare a articolului 14 din Convenție, combinată cu nicio altă dispoziție a Convenției sau a Protocoalelor acesteia. Prin urmare, acest aspect trebuie respins ca inadmisibil, în aplicarea articolului 35 alineatul (3) litera (a) și a articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului pârât cu privire la motivul întemeiat pe durata procedurii interne și de modalitățile prevăzute pentru asigurarea respectării angajamentelor astfel luate, hotărăște să elimine această parte a cererii de rol în aplicarea art. 37 alin. (1) lit. (c) din Convenție Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Marialena Tsirli Ján Šikuta Grefier Adjunct Președinte
Requête n
o
10174/05
Sergiu et Victoria GÂTLAN
contre la Moldova
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 6 septembre 2011 en un comité composé de
:
Ján Šikuta,
président,
Ineta Ziemele,
Kristina Pardalos,
juges,
et de Marialena Tsirli,
greffière adjointe
de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 28 février 2005,
Vu la déclaration déposée par le gouvernement défendeur le 17 janvier 2011 et invitant la Cour à rayer la requête du rôle, ainsi que la réponse de la partie requérante à cette déclaration
;
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requête a été introduite par M. Sergiu Gâtlan et Mme Victoria Gâtlan, des ressortissants moldaves, nés respectivement en 1941 et 1942. Ils forment un couple marié et résident à Soroca. Le gouvernement moldave («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent, M. V. Grosu.
Les faits pertinents pour l’affaire peuvent être résumés comme suit.
Le 14 juillet 1997, les requérants entamèrent une action en revendication d’un terrain ayant appartenu au grand-père de la requérante et ayant été confisqué en 1944 par l’Etat. Plus tard, ils complétèrent leur action et demandèrent la restitution d’autres biens qui avaient été confisqués au grand-père de la requérante, notamment des immeubles, terrains agricoles et biens meubles.
Dans le cadre du procès, douze instances se prononcèrent au cours de quatre cycles procéduraux. En fait, la Cour suprême de justice ordonna à trois reprises le réexamen de l’affaire par la première instance.
Lors du dernier cycle procédural, le tribunal de Soroca rejeta, le 17
mai 2007, l’action des requérants comme étant mal fondée. Le tribunal nota qu’il n’avait pas été établi que les biens immeubles revendiqués avaient appartenu au grand-père de la requérante. Quant aux terrains agricoles réclamés, ladite juridiction releva que selon les lois en vigueur ils ne pouvaient pas être restitués. Finalement, le tribunal précisa que les requérants n’avaient plus droit à une compensation de la valeur des biens meubles confisqués étant donné qu’une indemnisation à ce titre avait déjà été versée en 1996 au père de la requérante.
Le jugement du tribunal de Soroca fut confirmé par la cour d’appel de Bălți, le 4 septembre 2007, et puis par la Cour suprême de justice, le 27
décembre 2007.
1.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignent de la durée excessive du procès devant les juridictions internes.
2.
Les requérants allèguent que la non-restitution intégrale des biens confisqués par l’Etat au grand-père de la requérante porte atteinte à leur droit au respect des biens garanti par l’article 1 du Protocole
n
o
1 à la Convention.
3.
Invoquant l’article 1 du Protocole n
o
12 à la Convention, les requérants estiment avoir été discriminés par les autorités étatiques.
A.
Grief tiré de la durée excessive du procès
Les requérants se plaignent que la durée du procès devant les juridictions internes a été déraisonnable. Ils invoquent l’article 6 § 1 de la Convention, dont les passages pertinents sont ainsi libellés
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
Par une lettre du 17 janvier 2011, le Gouvernement a informé la Cour qu’il envisageait de formuler une déclaration unilatérale afin de résoudre la question soulevée par la requête. Il a en outre invité la Cour à rayer celle-ci du rôle en application de l’article 37 de la Convention.
Aux termes de la déclaration susmentionnée, le Gouvernement reconnaît qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention en raison de la durée excessive du procès civil entamé par les requérants. Il offre aux intéressés 3
500 euros dans le but de couvrir les préjudices matériel et moral subis ainsi que les frais et dépens encourus.
Le Gouvernement s’engage à payer la somme en question, convertie en lei moldaves, dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 de la Convention européenne des droits de l’homme. A défaut de règlement dans ledit délai, il s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.
Les requérants ont omis de fournir des commentaires concernant la déclaration faite par le Gouvernement. Toutefois, il ressort de leur correspondance subséquente qu’ils souhaitent que l’examen de la requête se poursuive.
La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 37 de la Convention, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances l’amènent à l’une des conclusions énoncées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. L’article 37 § 1 c) lui permet en particulier de rayer une affaire du rôle si
:
«
pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête
».
La Cour rappelle aussi que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive.
A cette fin, la Cour doit examiner de près la déclaration à la lumière des principes que consacre sa jurisprudence, en particulier l’arrêt
Tahsin Acar
(
Tahsin Acar c. Turquie
(question préliminaire) [GC],
n
o
26307/95, §§
75
‑
‑
VI
;
WAZA Spółka z o.o. c. Pologne
(déc.) n
o
11602/02, 26
juin 2007
; et
Sulwińska c. Pologne
(déc.) n
o
28953/03).
La Cour a établi dans un certain nombre d’affaires, dont celles dirigées contre la Moldova, sa pratique en ce qui concerne les griefs tirés de la violation du droit à être entendu dans un délai raisonnable (voir, par exemple,
Frydlender c. France
[GC], n
o
‑
VII;
Cocchiarella c.
Italie
[GC], n
o
‑
V;
Majewski c. Pologne
, n
o
52690/99, 11 octobre 2005
;
Wende et Kukówka c.
Pologne
, n
o
56026/00, 10 mai 2007
;
Boboc c. Moldova
, n
o
27581/04, 4
novembre 2008
;
Mazepa c. Moldova
, n
o
1115/02, 10 mai 2007
; et
Strechie c. Moldova
(déc.), n
o
21379/04, 2 octobre 2007).
La Cour note que, dans la présente affaire, le procès au niveau national a duré plus de dix ans impliquant trois degrés de juridiction.
Eu égard à la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement, ainsi qu’au montant de l’indemnisation proposée – qui est conforme aux montants alloués dans des affaires similaires –, la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de cette partie de la requête (article 37 §
1
c)).
En outre, à la lumière des considérations qui précèdent, et eu égard en particulier à sa jurisprudence claire et abondante à ce sujet, la Cour estime que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de cette partie de la requête (article 37 § 1
in fine
).
B.
Autres griefs
1.
Grief tiré de l’article 1 du Protocole n
o
1
Les requérants allèguent que la non-restitution intégrale des biens confisqués par l’Etat au grand-père de la requérante porte atteinte à leur droit au respect des biens garanti par l’article 1 du Protocole
n
o
1 à la Convention. Les passages pertinents de cette disposition sont ainsi libellés
:
«
Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international. (...)
»
La Cour tient à rappeler que l’article 1 du Protocole n
o
1 ne garantit pas de droit à acquérir des biens (
Fener Rum Erkek Lisesi Vakfı c. Turquie
, n
o
34478/97, § 52, CEDH 2007-...). L’espoir de voir reconnaître un droit de propriété que l’on est dans l’impossibilité d’exercer effectivement ne peut être considéré comme un «
bien
» au sens de l’article 1 du Protocole n
o
1 (
Prince Hans-Adam II de Liechtenstein
précité, §§ 82-83, et
Gratzinger et Gratzingerova c.
République tchèque
(déc.) [GC], n
o
Dans la présente affaire, la Cour note que, selon les autorités judiciaires
: il n’a pas été établi que les biens immeubles revendiqués par les requérants avaient appartenu au grand-père de la requérante
; les lois en vigueur ne permettent pas la restitution des terrains agricoles
; et les requérants n’avaient plus droit à une compensation de la valeur des biens meubles confisqués au grand-père de la requérante étant donné qu’une indemnisation à ce titre avait déjà été versée en 1996 au père de l’intéressée. La Cour conclut donc que les requérants ne pouvaient avoir une «
espérance légitime
» d’obtenir la restitution des biens en question ou des compensations d’un montant déterminé. Dès lors, aux fins de l’article
1 du Protocole n
o
1, on ne saurait considérer que les requérants détenaient un droit de propriété ou un droit à réparation à l’encontre de la Moldova s’analysant en une «
espérance légitime
» au sens de la jurisprudence de la Cour. Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté pour incompatibilité
rationae materiae
avec les dispositions de la Convention, en application de l’article
35 §§ 3 a) et 4 de la Convention.
2.
Grief tiré de l’article 1 du Protocole n
o
12
Sous l’angle de cette disposition, les requérants se plaignent d’avoir été discriminés par les autorités étatiques.
La Cour note d’emblée que le Protocole n
o
12 n’a pas été ratifié par la Moldova. En même temps, la Cour ne décèle aucune apparence de violation de l’article 14 de la Convention combiné avec une quelconque autre disposition de la Convention ou de ses Protocoles.
Partant, ce grief doit être rejeté comme étant irrecevable, en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Prend acte
des termes de la déclaration du gouvernement défendeur concernant le grief tiré de la durée de la procédure interne et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements ainsi pris
;
Décide
de rayer cette partie de la requête du rôle en application de l’article 37 § 1 c) de la Convention
;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Marialena Tsirli
Ján Šikuta
Greffière adjointe
Président