SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE Cerere nr. 12495/05 Galina ȚOPA împotriva Moldovei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 6 septembrie 2011 într-un comitet compus din Ján Šikuta, președinte, Ineta Ziemele, Kristina Pardalos, judecători, și Marialena Tsirli, asistentă de secțiune, având în vedere cererea menționată anterior formulată la 12 martie 2005, Având în vedere declarația depusă de guvernul pârât la 20 decembrie 2010 și 1 februarie 2011 și invitând Curtea să șteargă cererea de rol, precum și răspunsul reclamantului la această declarație După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Cererea a fost formulată de către M. Galina Țopa, un resortisant moldovean, rezident în Chișinău. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către domnul Popa, avocat în Chișinău. Guvernul Moldovei a fost reprezentat de agentul său, dl V. Grosu. Faptele relevante pentru cauza respectivă pot fi rezumate după cum urmează. La 2 iunie 1997, o acțiune a fost inițiată împotriva recurentei care intenționa să dea înapoi dreptul de a ocupa cu fiul său o cameră într-un cămin. Într-o primă etapă, procesul a dus la o hotărâre definitivă a instanței de apel a Republicii Moldova la data de 5 mai 1998. La 17 iunie 1998, Curtea de apel a redeschis procesul din cauza admiterii unei acțiuni extraordinare formulate de partea pârâtă. Instanța menționată a retrimis cauza în fața primei instanțe pentru o nouă examinare. La 5 aprilie 2002, Tribunalul din Rișcani a primit acțiunea inițiată împotriva reclamantei. Hotărârea sa a fost confirmată de instanța din Chișinău, la 19 aprilie 2002, mai 2004; apoi a fost aprobat de Curtea Supremă de Justiție la 29 septembrie 2004. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, recurenta se plânge de durata excesivă a procesului intern, de lipsa de imparțialitate și de independență a instanțelor naționale și de încălcarea principiilor contradicției și a egalității armelor față de aceasta. Printr-o scrisoare din 14 iunie 2010, recurenta a ridicat un nou litigiu întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 și s-a plâns de pierderea dreptului de a utiliza locuințele în litigiu și de a deveni proprietar al acestora. Pârâta reclamantă susține că durata procesului la nivel național a fost irațională; aceasta se referă la art. 6 alineatul (1) din Convenție, ale cărui pasaje relevante sunt astfel exprimate Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Prin scrisorile din 20 decembrie 2010 și 1 februarie 2011, guvernul a informat Curtea că are în vedere formularea unei declarații unilaterale pentru soluționarea problemei ridicate de cerere și a invitat Curtea să o elimine din rolul său în aplicarea articolului 37 din convenție. Potrivit declarației menționate anterior, guvernul recunoaște că a avut loc o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție din cauza duratei excesive a procesului civil împotriva reclamantei. În termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 din Convenția europeană a drepturilor omului. În lipsa decontării în termenul menționat, acesta se angajează să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. Prin scrisoarea din 21 martie 2011, reclamanta și-a exprimat punctul de vedere conform căruia suma indicată în declarația guvernului era mult prea mică. Curtea amintește că, în conformitate cu art. 37 din convenție, în orice moment al procedurii, aceasta poate decide să elimine o cerere din rol atunci când circumstanțele la care se face referire la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. pentru orice alt motiv pe care Curtea îl constată că există, nu mai este justificat să se continue examinarea cererii Curții amintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o cerere din rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să aibă loc. În acest scop, Curtea trebuie să examineze cu atenție declarația în lumina principiilor pe care le consacră jurisprudența sa, în special Hotărârea Tahsin Acar Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], 26307/95, § 77, CEDH 2003 WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) n 11602/02, 26 iunie 2007 ; și Sulwińska c. Polonia (dec.) n 28953/03). Curtea a stabilit într-un anumit număr de cauze, inclusiv cele îndreptate împotriva Moldovei, practica sa în ceea ce privește obiecțiunile întemeiate pe încălcarea dreptului de a fi ascultat într-un termen rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43 CEDH 2000 VII; Cocchiarella c. Italia [GC], n 64886/01, §§ 69-98, CEDH 2006 Majewski c. Polonia, n 52690/99, 11 octombrie 2005 Wende și Kukówka c. Polonia , n 56026/00, 10 mai 2007 Boboc c. Moldova , n 27581/04, 4 noiembrie 2008 Mazepa c. Moldova , n 1115/02, 10 mai 2007 ; și Strechie c. Moldova (dec.), n 21379/04, 2 octombrie 2007). Curtea constată că, în prezenta cauză, procesul la nivel național a durat puțin peste șapte ani, implicând trei grade de jurisdicție. Având în vedere natura concesiunilor pe care le conține declarația guvernului, precum și cuantumul taxei propuse, care este în conformitate cu sumele alocate în cauze similare, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării acestei părți a cererii (articolul c)). În plus, în lumina considerațiilor de mai sus, și având în vedere în special jurisprudența sa clară și abundentă în această privință, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta din urmă să nu impună examinarea acestei părți a cererii [art. 37 alineatul (1) în fine Alte obiecțiuni Griefs revocate de la În ceea ce privește această dispoziție, recurenta se plânge, în plus față de durata nejustificată a procedurii, de lipsa de imparțialitate și de independență a instanțelor interne și de încălcarea principiilor contradictoriei și a egalității armelor față de aceasta, susținând în general că procedura desfășurată în fața instanțelor naționale a fost inechitabilă. Curtea reamintește că nu are ca sarcină înlocuirea propriei aprecieri a faptelor și a probelor cu cea a instanțelor interne, sarcina sa fiind de a se asigura că mijloacele de probă au fost prezentate astfel încât să se garanteze un proces echitabil. În primul rând, este vorba de autoritățile naționale și, în special, de instanțe și instanțe, că este de competența de a se pronunța și de a aplica legislația internă. De asemenea, nu se referă la Curtea în legătură cu o cerere referitoare la erori de fapt sau de drept comise de instanțele naționale. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea consideră că instanțele interne au apreciat, în speță, în mod suveran și având în vedere toate circumstanțele cazului, diferitele mijloace de probă prezentate de părți și că au motivat în mod corespunzător deciziile lor. Acestea au fost luate la termen de o procedură contradictorie în cursul căreia recurenta, fără a fi plasată într-o situație mai puțin favorabilă decât partea pârâtă, a putut prezenta observațiile și mijloacele pe care le-a considerat necesare, precum și argumente în sprijinul tezei sale. În plus, Curtea constată că nici un element din dosar nu ar putea fi considerat ca pun în discuție independența judecătorilor naționali sau aruncând îndoieli cu privire la imparțialitatea acestora. În acest sens, afirmațiile recurentei nu sunt susținute, motivările sale nefiind justificate în mod obiectiv. Având în vedere cele de mai sus, nu se poate considera că procedura nu a respectat cerințele de echitate în sensul art. 1 din Convenție. În consecință, aceasta trebuie respinsă pentru lipsa evidentă a temeiului, în conformitate cu art. 35 alin. (3) lit. (a) și 4 din Convenție. Invocând această dispoziție, recurenta se plânge de pierderea, pe de o parte, a dreptului de a utiliza bunul imobil în litigiu și, pe de altă parte, de posibilitatea de a deveni proprietar al acestuia. Curtea ia notă de faptul că a ridicat această cauză pentru prima dată în scrisoarea sa din 14 iunie 2010, adică la mai mult de șase luni de la decizia internă definitivă, care este pronunțată de Curtea Supremă de Justiție la 29 septembrie 2004. În continuare, aceasta trebuie respinsă ca întârziere, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) în fine din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Ia act de termenii declarației guvernului pârât cu privire la motivul întemeiat pe durata excesivă a procedurii și pe modalitățile prevăzute pentru asigurarea respectării angajamentelor astfel luate Decide să elimine această parte din cererea de rol în temeiul art. 37 alin. (1) lit. (c) din Convenție hotărâtă să declare restul cererii inadmisibile. Marialena Tsirli Ján Šikuta Grefier adjunct Președinte
Requête n
o
12495/05
Galina ȚOPA
contre la Moldova
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 6 septembre 2011 en un comité composé de
:
Ján Šikuta,
président,
Ineta Ziemele,
Kristina Pardalos,
juges,
et de Marialena Tsirli,
greffière adjointe
de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 12 mars 2005,
Vu la déclaration déposée par le gouvernement défendeur les 20
décembre 2010 et 1
er
février 2011 et invitant la Cour à rayer la requête du rôle, ainsi que la réponse de la partie requérante à cette déclaration
;
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requête a été introduite par M
me
Galina Țopa, une ressortissante moldave, résidant à Chișinău. Elle a été représentée devant la Cour par M
e
P.
Popa, avocat à Chișinău. Le gouvernement moldave («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent, M. V. Grosu.
Les faits pertinents pour l’affaire peuvent être résumés comme suit.
Le 2 juin 1997, une action fut entamée à l’encontre de la requérante tendant à la déchoir du droit d’occuper avec son fils une chambre dans un foyer.
Dans un premier temps, le procès déboucha sur un arrêt définitif de la cour d’appel de la République de Moldova en date du 5 mai 1998. L’issue de l’affaire fut favorable à la requérante.
Le 17 juin 1998, la cour d’appel susmentionnée rouvrit le procès en raison de l’admission d’un recours extraordinaire formé par la partie adverse. Ladite juridiction renvoya l’affaire devant la première instance pour un nouvel examen.
Le 5 avril 2002, le tribunal de Rîșcani accueillit l’action engagée à l’encontre de la requérante. Son jugement fut confirmé par la cour d’appel de Chișinău, le 19
mai
2004
; puis, il fut entériné par la Cour suprême de justice, le 29
septembre 2004.
1.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante se plaint de la durée excessive du procès interne, du manque d’impartialité et d’indépendance des tribunaux nationaux et de la violation des principes du contradictoire et de l’égalité des armes à son égard. Elle met en cause d’une manière générale l’équité de la procédure menée devant les juridictions internes.
2.
Par une lettre en date du 14 juin 2010, la requérante a soulevé un nouveau grief tiré de l’article 1 du Protocole n
o
1.Elle se plaignait de la perte du droit d’utiliser le logement litigieux et de l’impossibilité subséquente d’en devenir propriétaire.
A.
Grief tiré de la duré excessive de la procédure
La partie requérante allégue que la durée du procès au niveau national a été déraisonnable. Elle invoque l’article 6 § 1 de la Convention, dont les passages pertinents sont ainsi libellés
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
Par lettres des 20 décembre 2010 et 1
er
février 2011, le Gouvernement a informé la Cour qu’il envisageait de formuler une déclaration unilatérale afin de résoudre la question soulevée par la requête. Il a en outre invité la Cour à rayer celle-ci du rôle en application de l’article 37 de la Convention.
Aux termes de la déclaration susmentionnée, le Gouvernement reconnaît qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention en raison de la durée excessive du procès civil entamé à l’encontre de la requérante. Il offre à l’intéressée 1
500 euros dans le but de couvrir tout préjudice qu’elle a pu subir ains que les frais et dépens encourus.
Le Gouvernement s’engage à payer la somme en question, convertie en lei moldaves, dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 de la Convention européenne des droits de l’homme. A défaut de règlement dans ledit délai, il s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.
Par une lettre du 21 mars 2011, la partie requérante a exprimé l’avis que la somme indiquée dans la déclaration du Gouvernement était d’un montant beaucoup trop faible.
La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 37 de la Convention, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances l’amènent à l’une des conclusions énoncées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. L’article 37 § 1 c) lui permet en particulier de rayer une affaire du rôle si
:
«
pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête
».
La Cour rappelle aussi que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive.
A cette fin, la Cour doit examiner de près la déclaration à la lumière des principes que consacre sa jurisprudence, en particulier l’arrêt
Tahsin Acar
(
Tahsin Acar c. Turquie
(question préliminaire) [GC],
n
o
26307/95, §§
75
‑
‑
VI
;
WAZA Spółka z o.o. c. Pologne
(déc.) n
o
11602/02, 26
juin 2007
; et
Sulwińska c. Pologne
(déc.) n
o
28953/03).
La Cour a établi dans un certain nombre d’affaires, dont celles dirigées contre la Moldova, sa pratique en ce qui concerne les griefs tirés de la violation du droit à être entendu dans un délai raisonnable (voir, par exemple,
Frydlender c. France
[GC], n
o
‑
VII;
Cocchiarella c.
Italie
[GC], n
o
‑
V;
Majewski c. Pologne
, n
o
52690/99, 11 octobre 2005
;
Wende et Kukówka c.
Pologne
, n
o
56026/00, 10 mai 2007
;
Boboc c. Moldova
, n
o
27581/04, 4
novembre 2008
;
Mazepa c. Moldova
, n
o
1115/02, 10 mai 2007
; et
Strechie c. Moldova
(déc.), n
o
21379/04, 2 octobre 2007).
La Cour note que, dans la présente affaire, le procès au niveau national a duré un peu plus de sept ans impliquant trois degrés de juridiction.
Eu égard à la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement, ainsi qu’au montant de l’indemnisation proposée – qui est conforme aux montants alloués dans des affaires similaires –, la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de cette partie de la requête (article
37
§
1
c)).
En outre, à la lumière des considérations qui précèdent, et eu égard en particulier à sa jurisprudence claire et abondante à ce sujet, la Cour estime que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de cette partie de la requête (article 37 § 1
in fine
).
B.
Autres griefs
1.
Griefs tirés de l’article 6 § 1 de la Convention
Sous l’angle de cette disposition, la requérante se plaint, en outre de la durée déraisonnable de la procédure, du manque d’impartialité et d’indépendance des juridictions internes et de la violation des principes du contradictoire et de l’égalité des armes à son égard. Elle allègue en général que la procédure menée devant les tribunaux nationaux a été inéquitable.
La Cour rappelle d’emblée qu’elle n’a pas pour tâche de substituer sa propre appréciation des faits et des preuves à celle des juridictions internes, sa tâche étant de s’assurer que les moyens de preuve ont été présentés de manière à garantir un procès équitable. C’est au premier chef aux autorités nationales, et singulièrement aux cours et tribunaux, qu’il incombe d’interpréter et d’appliquer la législation interne. Il n’appartient pas non plus à la Cour d’examiner une requête relative à des
erreurs de fait ou de droit prétendument commises par les juridictions nationales.
Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour estime que les tribunaux internes ont en l’espèce apprécié souverainement et au regard de l’ensemble des circonstances du dossier les divers moyens de preuve soumis par les parties et qu’ils ont dûment motivé leurs décisions. Celles-ci ont été prises à l’issue d’une procédure contradictoire au cours de laquelle la requérante, sans être placée dans une situation moins favorable que la partie adverse, a pu fournir les observations et moyens qu’elle a jugés nécessaires ainsi que des arguments à l’appui de sa thèse. De surcroît, la Cour note qu’aucun élément du dossier ne saurait s’interpréter comme mettant en cause l’indépendance des juges nationaux ou jetant le doute sur leur impartialité. À ce sujet, les allégations de la requérante ne sont pas étayées, ses appréhensions n’étant pas objectivement justifiées. Au vu de ce qui précède, l’on ne saurait considérer que la procédure n’ait pas respecté les exigences de l’équité au sens de l’article
6
§
1 de la Convention.
Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté pour défaut manifeste de fondement, en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention.
2.
Grief tiré de l’article 1 du Protocole n
o
1
Invoquant cette disposition, la requérante se plaint de la perte, d’un côté, du droit d’utiliser le bien immeuble litigieux et, de l’autre, de la possibilité d’en devenir propriétaire.
La Cour note que l’intéressée a soulevé ce grief pour la première fois dans sa lettre du 14 juin 2010, soit plus de six mois après la décision interne définitive qui est l’arrêt de la Cour suprême de justice en date du 29
septembre 2004.
Il s’en suit que ce grief doit être rejeté comme tardif, en application de l’article 35 § 1
in fine
de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Prend acte
des termes de la déclaration du gouvernement défendeur concernant le grief tiré de la durée excessive de la procédure et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements ainsi pris
;
Décide
de rayer cette partie de la requête du rôle en application de l’article 37 § 1 c) de la Convention
;
Décide
de déclarer le restant de la requête irrecevable.
Marialena Tsirli
Ján Šikuta
Greffière adjointe
Président