Sari la conținut
CtEDO 13.09.2011 AI

HAMIDOVIC c. ITALIE

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
13.09.2011
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
  • Partiellement irrecevable
conform formulării originale HUDOC
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
HAMIDOVIC c. ITALIE (CtEDO, 2011)
HUDOC · oficial

DECIZIE

cererii nr. 31956/05 prezentată de Nevresa HAMIDOVIC împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), sediul pe 13 septembrie 2011 în Camera compusă din: Françoise Tulkens, președintă, David Thór Björgvinsson, Dragoljub Popović, Giorgio Malinverni, András Sajó, Guido Raimondi, Paulo Pinto de Albuquerque, judecători, și de Stanley Naismith, grefier de secțiune, Având în vedere cererea menționată mai sus introdusă pe 2 septembrie 2005, Având în vedere măsura provizoriu indicată guvernului pârât în temeiul articolului 39 din regulamentul Curții și ridicată ulterior, Având în vedere decizia de a prioritiza cererea în temeiul articolului 41 din regulamentul Curții, Având în vedere că, prin scrisoare din 5 aprilie 2007, Guvernul Bosniei și Herțegovinei a fost invitat, dacă dorește, să prezinte observații scrise asupra acestei cauze în sensul articolului 36 § 1 din Convenție și că nu a răspuns la această cerere, Având în vedere că art. 29 § 3 din Convenție nu fusese aplicat la comunicarea cauzei guvernului pârât, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate în răspuns de reclamantă, După ce a deliberat, pronunță următoarea decizie: PE FAPT Reclamanta, Doamna Nevresa Hamidovic, este cetățeană a Bosniei și Herțegovinei, născută în 1975 și rezident în tabăra nomadă « Castel Romano », la Roma.

Este reprezentată înaintea Curții de Domnul Luca Santini, avocat la Roma. Guvernul italian (« Guvernul ») este reprezentat de agentul său, Doamna E. Spatafora, precum și de coagenții săi, Doamnele P. Accardo și S. Coppari. A. Circumstanțele cauzei Faptele cauzei, cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează.

1. Invocând art. 8 din Convenție, reclamanta susține că executarea deciziei de expulzare către Bosnia și Hertegovina ar aduce încălcarea dreptului la respectul vieții private și familiale. Acest articol se cuvine: « 1. Orice persoană are dreptul la respectul vieții private și familiale (...). 2. Nu poate avea loc vreo ingerință a unei autorități publice în exercitarea acestui drept, cu excepția cazului în care această ingerință este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară (...) la apărarea ordinii și prevenția infracțiunilor penale (...). » Guvernul observă de la început că reclamanta omisese să ceară permis de ședere. Respingerea eventuale a unei asemenea cereri ar fi permis-o să introducă recurs înaintea autorităților judiciare competente.

Căile de atac interne nu ar fi fost deci epuizate. El susține apoi că art. 8 din Convenție nu garantează străinilor dreptul de a alege locul cel mai potrivit pentru a dezvolta viață familială și că Convenția nu consacră dreptul la regrupare familială. Guvernul observă și că reclamanta fondase familie în cursul clandestinității sale în Italia și nu furnizase vreo dovadă privind școlarizarea copiilor și integrarea socială a familiei. În fine, reamintește că expulzarea reclamantei fusese ordonată pe baza articolului 5 al decretului-lege nr. 286/98, aceasta lipsind de permis de ședere cu valabilitate în curs, și că niciunul din motivele prevăzute de articolele 13 alineatul 2 b) (forță majoră) și 19 din același decret nu făcea obstacol acestei expulzări.

Reclamanta observă că avea legături familiale solide în Italia, și anume soțul și cinci copii. Ea indică și că rezida în Italia din 1988 și, chiar dacă pentru o scurtă perioadă, fusese titulară ai unui permis de ședere. Reclamanta invocă și că decizia de o expulza era lipsită de temei, fiindcă, în conformitate cu art. 29 al decretului-lege nr. 286/98, ar putea obține regruparea familială. Reclamanta indică și că locuiește în prezent în legalitate datorită mijloacelor de subsistență derivând din activitatea soțului. Cu privire la excepția de neepuizare a căilor de atac interne ridicată de Guvern, Curtea observă de la început că, contrar informațiilor furnizate de Guvern, pe 19 august 1998, reclamanta ceruse reînnoria permisului de ședere.

Totuși, în aplicare a legii nr. 390/1992, cererea fusese respinsă, reclamanta având comisese infracțiuni penale. Ținând seama de aceste motive de respingere, Curtea observă de altfel că o cerere ulterioară a reclamantei vizând obținere permis de ședere nu ar fi avut șanse de succes. Excepția Guvernului trebuie deci respinsă. La lumina întregului argument al părților, Curtea consideră că această pretenție pune întrebări grave de fapt și de dret care nu pot fi rezolvate la acest stadiu al examinării cererii, ci necesită examinare pe fond; rezultă că această pretenție nu ar putea fi declarată manifestement neîntemeiată, în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. 2. Reclamanta se plânge, de asemenea, de faptul că fusese expulsată în ciuda aplicării articolului 39 din regulamentul Curții.

Din opinia Curții, această pretenție trebuie analizată din unghiul articolului 34 din Convenție care prevede: « Curtea poate fi sesizată de o cerere de orice persoană fizică, orice organizație neguvernamentală sau orice grup de persoane particulare care se pretinde victimă a unei încălcări de o Parte Contractantă a drepturilor recunoscute în Convenție sau protocoalele acesteia. Părțile Contractante se angajează să nu stea în calea prin nicio măsură a exercitării eficace a acestui drept. » art. 39 din regulamentul Curții prevede: « 1. Camera sau, după caz, președintele acesteia pot, la cererea uneia dintre părți sau a oricărei alte persoane interesat sau din oficiu, indica părților orice măsură provizoriu pe care o consideră că trebuie adoptată în interes al părților sau al bună desfășurare a procedurii.

2. Comitetul Miniștrilor este informat. 3. Camera poate invita părțile să furnizeze informații cu privire la orice chestiune legată de punerea în aplicare a măsurilor provizorii indicate de ea. » Guvernul observă de la început că necunoașterea articolului 34 necesită ca Statul în cauză să fi avut intenția de a obstrucționa exercitare dreptului de recurs individual al reclamantului. În cazul de specie, îndepărtarea reclamantei fusese consecința « unei regretabile defecțiuni în lanțul de transmitere al informațiilor », fără ca Guvernul să fi avuț o voință de a acționa în acest sens. El explică că măsura provizoriu fusese comunicată Reprezentanței permanente a Italiei la Strasbourg vineri 2 septembrie 2005 la 18:30.

Ea nu fusese deci tratată în următoarele două zile, fiind vorba despre weekend. Prin fax trimis luni 5 septembrie 2005 la 15:30, Reprezentanța Italiei la Strasbourg comunicase această măsură ministerului de interne și, în dimineața lui 6 septembrie 2005, reclamanta fusese expulsată. Guvernul invocă deci o nefericită pierdere de două zile datorată weekendului, precum și o întârziere în transmiterea ordinului de suspendare executării către organele executive, atât din partea Reprezentanței permanente a Italiei, cât și din partea autorităților interne competente. Notează și că, în pofida faptului că luni 5 septembrie 2005, la 13:08, reprezentantul reclamantei comunicase existența măsurii provizorii centrului de retenție din Roma, Ponte Galeria, acesta din urmă nu putea suspenda, din propria inițiativă, îndepărtarea reclamantei, fiindcă ar fi încălcat ordinele impuse de superioriهij ierarhici, care nu fuseseră deja revocați.

Subliniază, totuși, că, după luare cunoștință despre acest deficit de transmitere a informațiilor, autoritățile competente entamaseră imediat demersurile necesare pentru readmitere reclamantei în Italia. Guvernul indică, în fine, că nicio cerere de obținere de viză nu fusese introdusă de reclamantă la consulatul Italiei la Sarajevo. Reclamanta, care în observațiile sa în răspuns la comunicarea pretenției bazate pe art. 8 din Convenție plângutsese de faptul că fusese expulsată în ciuda aplicării articolului 39 din regulament, nu a totuși replicat observațiilor Guvernului cu privire la art. 34 din Convenție ca urmare a comunicării acestei pretenții, pe 11 aprilie 2006. Curtea reamintește mai întâi că nu sunt indicate măsuri provizoriu în temeiul articolului 39 din regulament decât în cazuri limitate.

În practică, Curtea folosește această posibilitate doar în cazul riscului iminente a prejudiciului ireparabil. Dacă nu exista vreo dispoziție particulară în Convenție referitoare la domenii aplicării articolului 39, cererile purtau cel mai adesea pe dreptul la viață (art. 2), pe dreptul de a nu fi supus torturii și tratamentelor inumane și degradante (art. 3), și cu excepții pe dreptul la respectul vieții private și familiale (art. 8) sau alte drepturi garantate de Convenție (a se vedea, mutatis mutandis, Mamatkulov și Askarov c. Turcia [GC], nr. 46827/99 și 46951/99, § 104, CEDH 2005-I). În sistemul Convenției, măsurile provizoriu se dovedesc a avea importanță fundamentală pentru a evita situații ireversibile care ar împiedica Curtea să procedeze în bune condiții la examinare cererii și, după caz, să asigure reclamantului frustrarea practică și efectivă a dreptului protejat de Convenție pe care îl invocă.

De aceea, nerespectare de către un Stat pârât a măsurilor provizoriu pune în pericol eficacitate dreptului de recurs individual, garantat de art. 34, și angajamentul formal al Statului, în temeiul articolului 1, de a apăra drepturile și libertățile enunțate în Convenție (Mamatkulov și Askarov c. Turcia, precitată, § 125, Ben Khemais c. Italia, nr. 246/07, § 81, CEDH 2009-..., Al-Saadoon și Mufdhi c. Regatul Unit, nr. 61498/08, §§ 160-161, CEDH 2010-...).

Va exista deci încălcare articolului 34 dacă autoritățile unui Stat contractant nu iau toate măsurile care puteau fi în mod rezonabil envisajate pentru a se conforma măsurii indicate de Curte (Paladi c. Moldova [GC], nr. 39806/05, § 88, 10 martie 2009). Întoarcendu-se la prezenta cauză, la fel ca Guvernul, Curtea releva o regretabilă întârziere a Reprezentanței Italiei la Strasbourg în transmiterea informației privind aplicarea articolului 39 din Regulament ministerului de interne, și mai ales în cursul dimineții lui 5 septembrie 2005, și, apoi, din partea acestui minister către alte autorități interne competente (mutatis mutandis, Kamaliyevy c. Rusia, nr. 52812/07, § 77, 3 iunie 2010 și Paladi c. Moldova, precitată, § 94). Observă totuși că perioada dintre aplicarea măsurii provizorii și expulzarea reclamantei a fost relativ scurtă, și anume o zi lucrătoare (mutatis mutandis, Mamatkulov și Askarov c. Turcia, precitată, §§ 24-27).

De altfel, pentru ceea ce privește comunicarea măsurii provizorii de către reprezentantul reclamantei la centrul de retenție din Ponte Galeria luni 5 septembrie la 13:08, circumstanța că acesta din urmă nu dispunea de nici o putere de decizie privind revocare ordinului de expulzare din care fusese obiect reclamanta nu a fost contestată de reclamantă (mutatis mutandis, Paladi c. Moldova, precitată, §§ 55, 99 și 100). Curtea consideră apoi că, spre deosebire de alte cauze (a se vedea, mutatis mutandis, Mamatkulov și Askarov c. Turcia, precitată, § 108 și, Ben Khemais c. Italia, precitată, § 87), necunoașterea articolului 39 din regulament din partea autorităților italiene nu adusese pierderea contactului reclamantei cu avocatul.

Nici nu pusese în cauză posibilitate Curții de a aprecia corect dacă dreptul la respectul vieții private și familiale fusese afectat. Într-adevăr, nerespectarea măsurii provizorii în cauză, chiar dacă imputabilă unei erori regretabile din partea Guvernului în gestionarea procedurii interne, nu adusese situații ireversibile împiedicând Curtea de a proceda în bune condiții la examinarea cererii și la protecția potențialei încălcări a articolului 8 din Convenție.

Curtea observă de altfel că Guvernul a luat imediat măsuri pentru a clarifica circumstanțele cauzei și pentru a permite întoarcerea reclamantei în Italia (a se vedea nota comisariatului de poliție din Roma din 10 septembrie 2005 și scrisoare ministerului de interne din 16 septembrie 2005). Curtea releva, în fine, că, în cazul de specie, riscul prejudiciului reclamantei privind Convenția nu purta asupra unuia din drepturile aparținând nucleului dur al drepturilor protejate de Convenție (a se vedea, mutatis mutandis, Paladi c. Moldova, precitată, § 89). Ținând seama de aceste elemente, Curtea consideră că această parte a cererii trebuie respinsă ca ființă manifestement neîntemeiată în sensul articolului 35 §§ 3 și 4 din Convenție.

Pentru aceste motive, Curtea, la unanimitate, Declară recevabilă, toate mijloacele de fond rezervate, pretențiile reclamantei bazate pe art. 8 din Convenție, privind dreptul la respectul vieții private și familiale al reclamantei; și, la majoritate, Declară restul cererii inadmisibil. Stanley Naismith Françoise Tulkens Grefier Președintă [1] Nu reiese din dosar că ordinul fusese executat.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2012-12-04
0,96
AFFAIRE HAMIDOVIC c. ITALIE
SECȚIUNEA A DOUA CAUZA HAMIDOVIC c. ITALIA (Cerere nr. 31956/05) HOTĂRÂRE STRASBOURG 4 decembrie 2012 DEFINITIVĂ 04/03/2013 Această hotărâre a devenit definitivă în virtutea articolului 44 § 2 al Convenției. Ea poate fi modificată din punct
CtEDO 2011-06-28
0,94
AFFAIRE DE CATERINA ET AUTRES c. ITALIE
A DOUA SECȚIUNE A CTERINA ȘI ALTELE c. ITALIA (solicitarea nr. 65278/01) HOTĂRÂREA STRASBOURG 28 iunie 2011 DEFINIF 28/09/2011 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus un
CtEDO 2006-12-14
0,94
AFFAIRE IULIANO ET AUTRES c. ITALIE
În cazul Iuliano și al alții, Italia (solicitarea nr. 13396/03) hotărăște STRASBURG 14 decembrie 2006 DEFINIF 14/03/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile prevăzute la art. 44 alineatul (2) din convenție. Poate fi supusă u
CtEDO 2010-01-05
0,94
AFFAIRE BONGIORNO ET AUTRES c. ITALIE
SECȚIUNEA A DOUA CAUZA BONGIORNO ȘI ALȚII c. ITALIA (Cererea nr. 4514/07) HOTĂRÂRE STRASBOURG 5 ianuarie 2010 DEFINITIVĂ 05/04/2010 Această hotărâre a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 § 2 al Convenției. Aceasta poate fi supusă
CtEDO 2009-01-08
0,94
AFFAIRE SOTIRA c. ITALIE
SECȚIUNEA A DOUA CAUZA SOTIRA c. ITALIA (solicitarea nr. 16508/05) HOTĂRÂREA STRASBURG 8 ianuarie 2009 DEFINITIVF 08/04/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Sotira c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilo
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă