Rezoluția CM/ResDH(2011)104 [1] Executarea hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului Mamare împotriva Franței (Recherche n 12697/03, Hotărârea din 7 noiembrie 2006, definitivă la 7 februarie 2007) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede ca Comitetul să supravegheze executarea hotărârilor definitive ale Curții Europene a Drepturilor Omului (denumite în continuare "menționate mai jos" Reamintind că încălcarea Convenției constatate de Curte în această cauză se referă la încălcarea libertății de exprimare a reclamantului condamnat pentru calomnie în temeiul art. 29-35 din Legea din 1881 privind libertatea presei (încălcarea art. 10) (a se vedea detaliile în lit. După ce a invitat guvernul statului pârât să ia măsurile pe care le-a luat pentru a se conforma hotărârii Curții în temeiul obligației care îi revine în temeiul articolului 46 alineatul (1) din Convenție, care a examinat informațiile transmise de guvern în conformitate cu normele Comitetului pentru aplicarea articolului 46 alineatul (2) din Convenție. Reamintind că constatările privind încălcarea de către Curte impun, pe lângă plata satisfacției echitabile acordate de Curte în hotărârile sale, adoptarea de către statul pârât, dacă este necesar - a unor măsuri individuale care să pună capăt încălcării și să elimine consecințele, dacă este posibil prin restitutio in integrum; și - a unor măsuri generale care să permită prevenirea unor încălcări similare; DECLARĂ, după ce a examinat măsurile luate de statul pârât (a se vedea anexa), că a îndeplinit atribuțiile care îi revin în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție în prezenta cauză și DECIDE de la > examinarea. Anexă la Rezoluția CM/ResDH(□)104 Informații privind măsurile luate pentru a se conforma hotărârii în cauza Mamare/Franța Rezumatul introductiv al cauzei Această cauză se referă la o încălcare a libertății de exprimare a reclamantului, un om politic, condamnat penal la plata unei amenzi și a unor daune-interese pentru discursurile desfășurate în cursul unei emisiuni de televiziune difuzate pe lanțul public Curtea Europeană a subliniat că lanurile se află în speță într-un caz în care art. 10 impunea, pe de două ori, un nivel ridicat de protecție a dreptului la libertatea de exprimare. Comisia a considerat, pe de o parte, că ceea ce a spus reclamantul este o chestiune de interes general (protecția mediului sănătății publice, precum și modul în care autoritățile franceze au gestionat aceste probleme), în cadrul unei dezbateri publice extrem de importante și, pe de altă parte, că reclamantul și-a exprimat, fără îndoială, în calitatea sa de "pelé" și în cadrul angajamentului său ecologist, astfel încât vorbele sale erau legate de exprimarea politică sau de exprimarea politică sau de a face parte din aceasta [...] Reamintind faptul că persoanele acuzate pe motive pe care le-au menționat pe un subiect de interes general, trebuie să aibă posibilitatea de a-și exprima responsabilitatea prin stabilirea bunei lor credințe și, pe scurt, prin demonstrarea veridicității acestora, Curtea a arătat că acest lucru nu a fost cazul în speță pentru reclamant. Comisia a considerat, pe de o parte, că motivele reținute de judecătorul intern pentru a ajunge la concluzia că nu există bună-credință în ceea ce privește o particulară rigiditate în citirea cuvintelor reclamantului, care se înțelege greșit cu dreptul la respectarea libertății de exprimare (§26 din hotărârea din 1881 privind libertatea presei) și, pe de altă parte, art. 35 din Legea din 1881 privind libertatea presei se referea la faptul că este necesar să se facă cunoscut faptul că evenimentele în cauză datează de mai mult de 10 ani. Curtea a concluzionat că condamnarea reclamantului pentru calomnie nu poate fi considerată proporțională și, prin urmare, necesară mai mult de 10 ani. Într-o societate democratică Plata satisfaciei echitabile și a măsurilor individuale Reclamantul nu a prezentat nicio cerere de satisfacie echitabilă și, prin urmare, Curtea a considerat că nu era necesar să îi acorde o sumă în acest sens. În ceea ce privește alte consecințe negative ale încălcării, în special ale înscrierii condamnării la cazierul judiciar al reclamantului, autoritățile franceze arată că, în urma hotărârii Curții Europene, recurentul avea posibilitatea de a solicita reexaminarea hotărârii naționale incriminate (art. 626-1 ss din Codul de procedură penală) și că, în afara acestei proceduri, există alte două mijloace de modificare a cazierului judiciar al reclamantului, în cazul în care acesta dorește acest lucru. Aceste două mijloace sunt prezentate în anexa la Rezoluția finală CM/ResDH(2011)57 a Comitetului de Miniștri adoptată la 8 iunie 2011. În consecință, nu a fost considerată necesară nicio altă măsură individuală. II. Măsuri generale În ceea ce privește constatările Curții cu privire la motivele reținute de instanțele interne pentru a-l condamna pe solicitant, autoritățile franceze subliniază că au fost luate măsuri pentru a asigura o largă publicitate în această hotărâre și alte hotărâri similare (a se vedea. Rezoluția finală CM/ResDH(2011)57 menționată anterior, astfel încât instanțele competente care aplică direct Convenția să poată lua în considerare acest lucru în practică. În ceea ce privește dispoziția legislativă (art. 35 al cincilea paragraf din Legea din 1881 privind libertatea presei) prin care se interzice unei persoane acuzate de calomnie a salui, raportând dovada faptului (a faptelor) calomniator (s) în cazul în care se face referire la fapte care au trecut mai mult de 10 ani, autoritățile franceze au indicat că această dispoziție a fost declarată contrară Constituției printr-o decizie a Consiliului Constituțional nr. 2011-131 QPC. [2] Consiliul Constituțional a precizat că această declarație de neconstituționalitate se aplică tuturor imputărilor calomniatoare care nu au fost judecate definitiv la data publicării deciziei în Jurnalul Oficial al Republicii Franceze, respectiv la 20 mai 2011. Prin urmare, în aplicarea acestei decizii, excepția de adevăr a faptelor calomniatoare poate fi invocată de orice persoană acuzată, inclusiv atunci când faptele datează de mai mult de 10 ani. III. Concluziile instanței pârâte Guvernul consideră că nu există nicio măsură individuală specifică, că măsurile generale luate vor preveni încălcări similare și că Franța și-a îndeplinit, prin urmare, obligațiile în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție. [1] Adoptată de Comitetul de Miniștri la 14 septembrie 2011 cu ocazia celei de a 1120-a reuniuni a delegaților miniștrilor. [2] Decizia Consiliului Constituțional nr. 2011-131 QPC din 20 mai 2011, dna Teresa C. și altele.
Résolution CM/ResDH(2011)104
[1]
Exécution de l’arrêt de la Cour européenne des droits de l’homme
Mamère contre France
(Requête n
o
12697/03, arrêt du 7 novembre 2006, définitif le 7 février 2007)
Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales, qui prévoit que le Comité surveille l’exécution des arrêts définitifs de la Cour européenne des droits de l’homme (ci-après nommées «
la Convention
» et «
la Cour
»)
;
Vu l’arrêt transmis par la Cour au Comité une fois définitif
;
Rappelant que la violation de la Convention constatée par la Cour dans cette affaire concerne l’atteinte à la liberté d’expression du requérant condamné pour diffamation en vertu des articles 29 à 35 de la loi de 1881 sur la liberté de la presse (violation de l’article 10) (voir détails dans l’Annexe)
;
Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures qu’il a prises pour se conformer à l’arrêt de la Cour en vertu de l’obligation qui lui incombe au regard de l’article
46, paragraphe
1, de la Convention
;
Ayant examiné les informations transmises par le gouvernement conformément aux Règles du Comité pour l’application de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention
;
Rappelant que les constats de violation par la Cour exigent, outre le paiement de la satisfaction équitable octroyée par la Cour dans ses arrêts, l’adoption par l’Etat défendeur, si nécessaire
:
- de mesures individuelles mettant fin aux violations et en effaçant les conséquences, si possible par
restitutio in integrum
; et
- de mesures générales, permettant de prévenir des violations semblables ;
DECLARE, après avoir examiné les mesures prises par l’Etat défendeur
(voir Annexe), qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire et
DECIDE d’en clore l’examen.
Annexe à la Résolution CM/ResDH(2011)104
Informations sur les mesures prises afin de se conformer à l’arrêt dans l’affaire
Mamère contre France
Résumé introductif de l’affaire
Cette affaire concerne une atteinte à la liberté d’expression du requérant, un homme politique, condamné pénalement à verser une amende et des dommages-intérêts pour des propos tenus au cours d’une émission télévisée diffusée sur la chaîne publique «
France 2
» en octobre 1999, et où fut évoqué l’accident de la centrale nucléaire de Tchernobyl.
La Cour européenne a souligné que l’on se trouvait en l’espèce dans un cas où l’article 10 exigeait à double titre un niveau élevé de protection du droit à la liberté d’expression. Elle a considéré d’une part, que les propos tenus par le requérant relevaient de sujets d’intérêt général (protection de l’environnement de la santé publique ainsi que manière dont les autorités françaises ont géré ces questions), s’inscrivant dans un débat public d’une extrême importance et, d’autre part que le requérant s’exprimait sans aucun doute en sa qualité d’élu «
et dans le cadre de son engagement écologiste, de sorte que ses propos relevaient de l’expression politique ou «
militante
» [...]
». La Cour en a déduit que «
la marge d’appréciation dont disposaient les autorités pour juger de la «
nécessité
» de la mesure litigieuse était particulièrement restreinte
» (paragraphe
20 de l’arrêt).
Rappelant que les personnes poursuivies à raison de propos qu’elles ont tenus sur un sujet d’intérêt général, doivent pouvoir s’exonérer de leur responsabilité en établissant leur bonne foi et, s’agissant d’assertions de faits, en prouvant la véracité de ceux-ci, la Cour a relevé que tel n’avait pas été le cas en l’espèce pour le requérant. Elle a estimé d’une part que les motifs retenus par le juge interne pour conclure à l’absence de bonne foi mettaient «
en exergue une particulière raideur dans la lecture des propos du requérant, qui se concilie mal avec le droit au respect de la liberté d’expression
» (paragraphe 26 de l’arrêt) et d’autre part que l’article 35 de la loi de 1881 sur la liberté de la presse empêchait l’intéressé de faire valoir l’
exceptio veritatis
(paragraphe 24), les évènements concernés remontant à plus de dix ans.
La Cour a conclu que la condamnation du requérant pour diffamation ne saurait passer pour proportionnée et donc pour «
nécessaire
» «
dans une société démocratique
».
I.
Paiement de la satisfaction équitable et mesures individuelles
Le requérant n’a présenté aucune demande de satisfaction équitable et partant, la Cour a estimé qu’il n’y avait pas lieu de lui octroyer de somme à ce titre.
S’agissant d’éventuelles autres conséquences négatives de la violation, en particulier de l’inscription de la condamnation au casier judiciaire du requérant, les autorités françaises indiquent que, suite à l’arrêt de la Cour européenne, le requérant avait la possibilité de demander le réexamen de la décision nationale incriminée (article 626-1 ss du code de procédure pénale) et qu’il existe, en dehors de cette procédure, deux autres moyens de faire modifier le casier judiciaire du requérant si celui-ci le souhaitait. Ces deux moyens sont exposés dans l’annexe à la Résolution finale
CM/ResDH(2011)57
du Comité des Ministres adoptée le 8
juin 2011.
En conséquence, aucune autre mesure individuelle n’a été considérée nécessaire par le Comité des Ministres.
II.
Mesures générales
En ce qui concerne les constats de la Cour au sujet des motifs retenus par les juridictions internes pour condamner le requérant, les autorités françaises soulignent que des mesures ont été prises pour assurer une large publicité à cet arrêt et d’autres arrêts similaires (cf. Résolution finale CM/ResDH(2011)57 précitée) afin que les juridictions compétentes qui appliquent directement la Convention puissent en tenir compte en pratique.
L’arrêt Mamère a également été diffusé et commenté sur le réseau intranet du Bureau du droit européen, international et constitutionnel de la Direction des libertés publiques et des affaires juridiques du Ministère de l’intérieur.
S’agissant de la disposition législative (5ème alinéa de l’article 35 de la loi de 1881 sur la liberté de la presse) interdisant à une personne poursuivie pour diffamation de s’exonérer de sa responsabilité en rapportant la preuve du/des fait(s) diffamatoire(s) lorsque l’imputation se réfère à des faits qui remontent à plus de dix ans, les autorités françaises ont indiqué que cette disposition a été déclarée contraire à la Constitution par une décision du Conseil constitutionnel n
o
[2]
Le Conseil constitutionnel a précisé que cette déclaration d’inconstitutionnalité est applicable à toutes les imputations diffamatoires non jugées définitivement au jour de la publication de la décision au journal officiel de la République française, soit au 20 mai 2011.
Dès lors, en application de cette décision, l’exception de vérité des faits diffamatoires peut être invoquée par toute personne poursuivie, y compris lorsque les faits remontent à plus de dix ans.
III.
Conclusions de l’Etat défendeur
Le gouvernement estime qu’aucune mesure individuelle spécifique ne s’impose, que les mesures générales prises vont prévenir des violations semblables et que la France a par conséquent rempli ses obligations en vertu de l’article 46, paragraphe 1, de la Convention.
[1]
Adoptée par le Comité des Ministres le 14 septembre 2011 lors de la 1120e réunion des Délégués des Ministres.
[2]
Décision du Conseil constitutionnel n°2011-131 QPC du 20 mai 2011, Mme Térésa C. et autre.