CASE OF LOMBARDI VALLAURI AGAINST ITALY

Rezoluția CM/ResDH(2011)120 [1] Execuția hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului Lombardi Vallauri împotriva Italiei (Declarația nr. 39128/05, hotărârea din 20/10/2009, finală la 20 ianuarie 2010) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede că Comitetul supraveghează executarea hotărârilor finale ale Curții Europene a Drepturilor Omului (denumită în continuare „Convenția” și „Curtea”); având în vedere hotărârea transmisă de Curte Comitetului odată ce a devenit finală; Amintind că încălcarea Convenției constatată de Curte în acest caz se referă la lipsa de raționament acordată pentru decizia Consiliului Facultății Universității catolice din Milano care refuză să angajare reclamantul, un profesor care nu a fost aprobat de autoritățile ecclesiastice, precum și faptul că instanțele administrative din hotărârile lor nu au abordat această lipsă de raționament (violații articolului 10 și din art. 6§1) (a se vedea detaliile din apendicele); după ce a invitat Guvernul Statului pârât să informeze Comitetul cu privire la măsurile luate pentru a se conforma obligației sale în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție de a se conforma hotărârii;

după examinarea informațiilor furnizate de guvern în conformitate cu normele Comitetului pentru aplicarea articolului 46 alineatul (2) din convenție; Având în vedere faptul că Statul pârât a plătit reclamantului satisfacția echitabilă prevăzută în hotărâre (a se vedea detaliile din apendice), reamintind că constatarea încălcărilor de către Curte necesită, mai mult și mai mult decât plata satisfăcării juste acordate în hotărâri, adoptarea statului contestat, după caz, de - măsuri individuale pentru a pune capăt încălcărilor și șterge consecințele acestora în vederea realizării, în măsura posibilului, a reactivării în integritate; și - măsuri generale pentru prevenirea încălcărilor similare; DECLARE, după examinarea măsurilor luate de Statul pârât (a se vedea apendicele), care și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție în acest caz și Apendicele la Rezoluția CM/ResDH(2011)120 Informații privind măsurile luate pentru a se conforma hotărârii în cazul Lombardi Vallauri împotriva Italiei Acest caz se referă la o încălcare a libertății de exprimare a reclamantului, deoarece nu i s-a dat niciun motiv pentru decizia luată de Consiliul Facultății Universității Catolice din Milano de a nu lua în considerare cererea sa de un post de predare în 1998 (violația articolului 10). Acesta se referă, de asemenea,

la faptul că nu i-a permis accesul la o instanță, având în vedere că instanța administrativă la care a fost depusă cazul a refuzat să se pronunțe cu privire la lipsa de raționament în deciziile pe care le-au pronunțat în 2001 și 2005 (violație la art. 6§1). Decizia Consiliului Facultății s-a bazat pe faptul că Sfânta Sede a refuzat să acorde reclamantului aprobarea necesară pentru predarea în universitatea catolică în cauză, având în vedere că unele din opiniile sale au fost „în opoziție clară la doctrina catolica”. Curtea Europeană a remarcat în primul rând că Consiliul de Facultate a omis să explice reclamantului modul în care opiniile sale, care se presupune că sunt contrare doctrinei catolice, au fost reflectate în predarea sa și în modul în care acestea sunt capabile să afecteze interesele Universității în dispunerea de predare pe baza doctrinei catolice.

În ceea ce privește revizuirea judiciară a deciziei, Curtea a remarcat că instanța internă a refuzat să se pronunțe cu privire la faptul că Consiliul Facultății nu a explicat reclamantului care din opiniile sale autoritățile Sfântei Sedii au obiectat. De asemenea, Comisia a remarcat că, departe de a insinua că autoritățile judiciare ar trebui să declare compatibilitatea dintre opiniile reclamantului și doctrina catolica, faptul de a comunica aceste elemente reclamantului ar fi făcut-o conștientă și i-ar fi dat posibilitatea de a contesta presupusa legătura dintre opiniile sale și învățătura sa. În concluzie, Curtea a considerat că interesul universității de a difuza învățământul pe baza doctrinei catolice nu ar putea să afecteze chiar substanța garanțiilor procedurale acordate reclamantului în temeiul articolului 10 din Convenție (§47, 52 și 55 din hotărâre).

Având în vedere faptul că nu s-a efectuat o revizuire judiciară suficientă a cauzei, Curtea a concluzionat că dreptul reclamantului de a avea acces efectiv la o instanță a fost, de asemenea, încălcat. În opinia autorităților italiene, restitutio in integrum nu este posibil, deoarece postul a fost dat unui alt profesor: singura formă de reparație este reprezentată de satisfacție echitabilă în ceea ce privește prejudiciile morale, care a fost acordată de Curtea Europeană. În plus, reclamantul nu a făcut nicio plângere în fața Comitetului miniștrilor și orice sugestie de redeschidere a procedurii în cauză pare să se înregistreze împotriva principiului certitudinei juridice la care celălalt membru al procedurii are dreptul.

Prin urmare, nu este necesară nicio altă măsură individuală. II. Măsuri generale Autoritățile italiene observă că ambele încălcări constatate de Curtea Europeană sunt rezultatul unei aplicări nelegiuite a cerinței generale prevăzute de legislația administrativă italiană, în temeiul căreia orice decizie administrativă trebuie să fie motivată în mod corespunzător. Prin urmare, autoritățile consideră că nu este necesară nicio modificare legislativă și că o abordare jurisprudenței ar fi cea mai adecvată măsură generală pentru a evita viitoarele încălcări similare. În acest scop, publicarea și difuzarea corespunzătoare sunt considerate necesare și suficiente de către autoritățile. Hotărârea a fost publicată pe site-ul internet al Curții de Casație, în baza de date privind jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Acest site web este folosit pe scară largă de toți cei care practică legea în Italia: funcționari, avocați, procurori și judecători. Acesta a fost, de asemenea, difuzat în mare măsură, împreună cu o notă explicativă, către universitate în cauză, către instituții publice și private, precum și către autoritățile judiciare competente pentru acest tip de cazuri. III. Concluzii ale statului contestat Guvernul consideră că nici o măsură individuală nu a fost posibilă în acest caz, în afară de plata satisfacției juste acordate reclamantului de către Curte, că măsurile generale adoptate vor preveni încălcări similare și că, prin urmare, Italia a respectat obligațiile sale în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție [1]. Adoptată de Comitetul de Miniștri la 14 septembrie 2011 la a 1120-a ședință a Deputaților Miniștri

Resolution CM/ResDH(2011)120 [1] Execution of the judgment of the European Court of Human Rights Lombardi Vallauri against Italy (Application No. 39128/05, judgment of 20/10/2009, final on 20 January 2010) The Committee of Ministers, under the terms of Article 46, paragraph 2, of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms, which provides that the Committee supervises the execution of final judgments of the European Court of Human Rights (hereinafter “the Convention” and “the Court”); Having regard to the judgment transmitted by the Court to the Committee once it had become final; Recalling that the violation of the Convention found by the Court in this case concerns the lack of reasoning given for the decision of the Faculty Board of the Catholic University of Milan refusing to employ the applicant, a lecturer who had not been approved by the ecclesiastical authorities, as well as the fact that the administrative courts in their judgments did not address this lack of reasoning (violations of Article 10 and of Article 6§1) (see details in Appendix); Having invited the government of the respondent state to inform the Committee of the measures taken to comply with its obligation under Article 46, paragraph 1, of the Convention to abide by the judgment;

Having examined the information provided by the government in accordance with the Committee’s Rules for the application of Article 46, paragraph 2, of the Convention; Having satisfied itself that the respondent state paid the applicant the just satisfaction provided in the judgment (see details in Appendix), Recalling that a finding of violations by the Court requires, over and above the payment of just satisfaction awarded in the judgments, the adoption by the respondent state, where appropriate, of - individual measures to put an end to the violations and erase their consequences so as to achieve as far as possible restitutio in integrum ; and - general measures preventing similar violations; DECLARES, having examined the measures taken by the respondent state (see Appendix), that it has exercised its functions under Article 46, paragraph 2, of the Convention in this case and DECIDES to close the examination of this case.

Appendix to Resolution CM/ResDH(2011)120 Information on the measures taken to comply with the judgment in the case of Lombardi Vallauri against Italy Introductory case summary This case concerns a breach of the applicant’s freedom of expression as he was given no reasons for the decision taken by the Faculty Board of the Catholic University of Milan not to consider his application for a teaching post in 1998 (violation of Article 10). It also concerns the failure to grant him access to a court given that the administrative courts to which the case was submitted refused to rule on the lack of reasoning in the decisions they handed down in 2001 and 2005 (violation of Article 6§1). The decision of the Faculty Board was based on the fact that the Holy See had refused to grant the applicant the approval required for teaching in the Catholic university in question on the grounds that some of his views were “in clear opposition to Catholic doctrine”.

The European Court first noted that the Faculty Board had omitted to explain to the applicant how his views, which supposedly ran counter to Catholic doctrine, were reflected in his teaching and how they were liable to affect the University’s interests in dispensing teaching based on Catholic doctrine. With regard to the judicial review of the decision, the Court noted that the domestic courts had refused to rule on the fact that the Faculty Board had failed to explain to the applicant which of his opinions the Holy See authorities objected to. It also noted that, far from implying that the judicial authorities themselves should rule on the compatibility between the applicant’s views and Catholic doctrine, the fact of communicating these elements to the applicant would have made him aware of and given him the opportunity to challenge the alleged link between his opinions and his teaching.

In conclusion, the Court considered that the University’s interest in dispensing teaching based on Catholic doctrine could not extend to impairing the very substance of the procedural guarantees afforded to the applicant by Article 10 of the Convention (§§47, 52 and 55 of the judgment). The fact that there had been insufficient judicial review of the case led the Court to conclude that the applicant’s right of effective access to a court had also been violated. I. Payment of just satisfaction and individual measures a) Details of just satisfaction Pecuniary damage Non-pecuniary damage Costs and expenses Total - 10 000 EUR - 10 000 EUR Paid on 22/04/2010 b) Individual measures In the view of the Italian authorities, restitutio in integrum is not possible, as the post was given to another professor: the only form of reparation is represented by just satisfaction in respect of non-pecuniary damages, which was awarded by the European Court.

Moreover, the applicant made no complaint before the Committee of Ministers and any suggestion of reopening the proceedings at issue would seem to run up against the principle of legal certainty to which the other party to the proceedings is entitled. Therefore, no further individual measure appears to be necessary. II. General measures The Italian authorities observe that both the violations found by the European Court are the result of a wrongful application of the general requirement prescribed by Italian administrative law, pursuant to which any administrative decision has to be adequately reasoned. The authorities therefore consider that no legislative modification is needed and that a case-law approach would be the most appropriate general measure to avoid future similar violations.

To this end, publication and appropriate dissemination are considered by the authorities to be necessary and sufficient. The judgment has been published on the Internet site of the Court of Cassation, in the database on the case-law of the European Court of Human Rights. This website is widely used by all those who practice law in Italy: civil servants, lawyers, prosecutors and judges alike. It has been also extensively disseminated, together with an explanatory note, to the university concerned, to public and private institutions, and to the judicial authorities competent for this kind of cases. III. Conclusions of the respondent state The government considers that no individual measure was possible in this case, apart from the payment of the just satisfaction awarded to the applicant by the Court, that the general measures adopted will prevent similar violations and that Italy has thus complied with its obligations under Article 46, paragraph 1, of the Convention.

[1] Adopted by the Committee of Ministers on 14 September 2011 at the 1120th Meeting of the Ministers’ Deputies