SEGUNDA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 17293/07 de către Ali GÖÇMEN și alții împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așeză la 27 septembrie 2011 în calitate de comitet compus din: David Thór Björgvinsson, președinte, Giorgio Malinverni, Guido Raimondi, judecători și Françoise Elens-Passos, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 10 aprilie 2007, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 28 ianuarie 2011 cere Curtea să excludă cererea din lista de cazuri, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamanții sunt resortisanți turci care trăiesc în Turcia. Numele și datele lor de naștere sunt indicate în apendice. Ele au fost reprezentate în fața Curții de către dl H. Geylani și dna Y. Geylani Arslan, avocați care practică în Ankara. Guvernul turc (“Guvernul”) au fost reprezentate de agentul lor. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 12 martie 1987, reclamanții au introdus o procedură de compensare împotriva Direcției Registrului Landului, susținând că administrația și-a anulat actele de titlu, deoarece proprietatea lor era înregistrată ilegal. La 30 noiembrie 1994, Curtea Civilă Kırıkhan a emis o hotărâre de lipsă de competență și a transferat cazul la Curtea Administrativă Adana. Curtea de casă a susținut hotărârea instanței de primă instanță la 31 mai 2006. Cu toate acestea, la 22 septembrie 2006, Curtea Administrativă Adana, la care a fost transferată cazul, a susținut că nu era competentă și că reclamantul nu a îndeplinit obligația procedurală de a aduce cazul în fața Curții Administrative în termenul legal. Curtea a hotărât, de asemenea, că acest caz ar trebui remis la Curtea Civilă. La 9 noiembrie 2006, decizia finală a fost acordată reclamantului. COMPLAINTE Reclamanții s-au plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii civile în fața Curții Civile Kırıkhan de Jurisdicție Generală. În baza articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamanții au susținut că acestea au fost private de proprietatea lor în sensul că administrația și-a anulat ilegal actele de titlu. Reclamanții se plângeau în principal de durata procedurii civile referitoare la un litigiu de proprietate, care se bazează pe art. 6 § 1 din Convenție, care, în măsura în care este cazul, prevede următoarele: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile..., toată lumea are dreptul la o... audiție într-un timp rezonabil de [a] tribunal...“ Prin scrisoarea din 28 ianuarie 2011, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cererea. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Je classé que le Gouvernement de la République de Turquie offre de verser au bénéficiaires, M. Ali Göçmen, M. Bektaș Göçmen, M. Yusuf Göçmen et dna Filiz Göçmen, conjugament, la somme de 15 500 (chinze mille Cinqunts) euro, couvrant tout préalable matériel et moral assi que 500 (cinq cents) euro, couvrant l’ensemble des frais et dépens, plus tot mont pouvant être à titre d’impôt par le requérant, sommes qu’il considére comme crédits à la lumière de la jurisprudență de la Cour. Cette sousme sera convertie en livres turques au taux applicable à la date du paiement, et exemptes de toute taxe économique applicable. Elle sera payee dans les trois moi suivant la date de la notification de la décision de la Cour redevenue conform à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme. Apartament de reglement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à comter de l’expiration de acesta et jusqu’au règlement Effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce verse vaudra règlement définitif de l’affaire. Le Gouvernement conseilère que la procédure interne engagée par les bénéficiaires a connu une durée excesive au sens de la jurisprudență bien établie de la Cour (Daneshpayeh c. Turquie , n 21086/04, 16 juillet 2009). Il invită respectarea la Cour à dire dire qu’il ne se justifie plus de poursuiviere l’examen de la recherche et à la rayer du rôle conformment à l’article 37 de la Convention.” Reclamanții nu au răspuns la declarația unilaterală a Guvernului. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să ia o cerere din lista sa de cazuri în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul (a), (b) sau (c) din alineatul (1) din respectivul articol. art. 37 § 1 litera (c) permite Curtea, în special, să examineze un caz din lista sa dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. Acesta reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale ale unui guvern contestat, chiar dacă reclamanții doresc să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația în funcție de principiile care iese din jurisprudența sa, în special Tahsin Acar v. Hotărârea Turciei (Tahsin Acar c. Turcia [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003 VI; de asemenea, WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03; Stark și alții c. Finlanda (dec.), nr. 39559/02, § 23, 9 octombrie 2007; Silva Marrafa c. Portugal (dec.), nr. 56936/08, 25 mai 2010; Karal c. Turcia (dec.), nr. 44655/09, 29 martie 2011; și Curtea a înființat în mai multe cauze, inclusiv cele aduse împotriva Turciei, practica sa privind încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender v. France [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDH 2000 VII; Cocchiarella v. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, CEDH 2006 Majewski v. Polonia , nr. 52690/99 , 11 octombrie 2005 , Wende și Kukówka v. Polonia , nr. 56026/00 , 10 mai 2007 și Daneshpayeh v. Turcia , nr. 21086/04 , §§ 28-29, 16 iulie 2009 . Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată această parte a cazului din listă. În ceea ce privește plângerea privind presupusa privare de bunuri Reclamanții se plângeau în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție că au fost privați de proprietățile lor în sensul că administrația a anulat ilegal actele de titlu. Curtea constată că Curtea Civilă Kırıkhan de Jurisdicție Generală, în care reclamanții au inițial introdus o procedură care pretinde o compensare, a declarat că nu este competentă și a transferat cazul la Curtea Administrativă Adana. Cu toate acestea, aceasta a susținut, de asemenea, că nu este competentă și că termenul statutar a trecut deja atunci când a fost introdus cazul. În consecință, Curtea constată că căile de recurs interne nu au fost epuizate în conformitate cu art. 35 § 1 din Convenție, întrucât reclamanții nu au formulat plângeri formulate Curții în fond în fața instanțelor interne, deoarece nu au respectat cerințele procedurale în temeiul legislației naționale. Prin urmare, această plângere trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenția pentru neepuizarea recourslor interne. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenii declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva Convenție; de a elimina aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție, în măsura în care se referă la plângerea privind durata procedurii; declară restul cererii inadmisibil. Françoise Elens-Pasos David Thór Björgvinsson Președintele adjunct de secretar APPENDIX Cerere nr. Denumirea reclamantului, data nașterii și locul de ședere Denumirea reprezentantului 17293/07 10/04/2007 Ali Göçmen 01/01/1929 Hatay Bektaș Göçmen 01/01/1938 Hatay Yusuf Göçmen 07/06/1945 Hatay Filiz Göçmen 01/01/1943 Hatay H. Geylani
Application no. 17293/07
by Ali GÖÇMEN and Others
against Turkey
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 27
September 2011 as a Committee composed of:
David Thór Björgvinsson,
President,
Giorgio Malinverni,
Guido Raimondi,
judges,
and Françoise Elens-Passos,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 10 April 2007,
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 28 January 2011 requesting the Court to strike the application out of the list of cases,
Having deliberated, decides as follows:
The applicants are Turkish nationals who live in Turkey. Their names and dates of birth are indicated in the Appendix. They were represented before the Court by Mr H. Geylani and Ms Y. Geylani Arslan, lawyers practising in Ankara. The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
On 12 March 1987 the applicants brought compensation proceedings against the Directorate of the Land Registry, claiming that the administration had annulled their title deed as their property had been registered unlawfully.
On 30 November 1994 the Kırıkhan Civil Court of General Jurisdiction issued a decision of lack of jurisdiction and transferred the case to the Adana Administrative Court. The Court of Cassation upheld the judgment of the first-instance court on 31 May 2006.
Nevertheless, on 22 September 2006 the Adana Administrative Court, to which the case had been transferred, held that it lacked jurisdiction as well and that the applicant failed to fulfil the procedural requirement to bring the case before the Administrative Court within the statutory time-limit. The court further decided that the case should be returned to the Civil Court. The impugned proceedings became final with that decision.
On 9 November 2006 the final decision was served on the applicant.
The applicants complained under Article 6 § 1 of the Convention about the length of the civil proceedings before the Kırıkhan Civil Court of General Jurisdiction.
Relying upon Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention, the applicants maintained that they were deprived of their property in that the administration unlawfully annulled their title deed.
1.
As to the complaint about the length of proceedings
The applicants mainly complained about the length of civil proceedings concerning a property dispute. They relied on Article 6 § 1 of the Convention which, in so far as relevant, provides as follows:
“In the determination of his civil rights and obligations..., everyone is entitled to a... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal... ”
By letter dated 28 January 2011 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.
The declaration provided as follows:
“Je déclare que le Gouvernement de la République de Turquie offre de verser au requérants, M. Ali Göçmen, M. Bektaș Göçmen, M. Yusuf Göçmen et Mme Filiz Göçmen, conjointement, la somme de 15
500 (quinze mille cinq cents) euros, couvrant tout préjudice matériel et moral ainsi que 500
(cinq cents) euros, couvrant l’ensemble des frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par le requérant, sommes qu’il considère comme appropriées à la lumière de la jurisprudence de la Cour.
Cette somme sera convertie en livres turques au taux applicable à la date du paiement, et exemptes de toute taxe éventuellement applicable. Elle sera payée dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.
Le Gouvernement considère que la procédure interne engagée par les requérants a connu une durée excessive au sens de la jurisprudence bien établie de la Cour (
Daneshpayeh c. Turquie
, n
o
21086/04, 16 juillet 2009). Il invite respectueusement la Cour à dire qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête et à la rayer du rôle conformément à l’article 37 de la Convention.”
The applicants did not respond to the unilateral declaration of the Government.
The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under
(a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article 37 § 1 (c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:
“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicants wish the examination of the case to be continued.
To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the
Tahsin Acar v.
Turkey
judgment (
Tahsin Acar v. Turkey
[GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003
‑
VI; also
WAZA Spółka z o.o. v. Poland
(dec.), no.
11602/02, 26
June 2007;
Sulwińska v. Poland
(dec.), no. 28953/03;
Stark and Others v.
Finland
(striking out), no. 39559/02, § 23, 9 October 2007;
Silva Marrafa v.
Portugal
(dec.), no. 56936/08, 25 May 2010;
Karal v. Turkey
(dec.), no.
44655/09, 29 March 2011; and
Barıș İnan v. Turkey
(dec.), no.
20315/10, 24 May 2011).
The Court has established in a number of cases, including those brought against Turkey, its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example,
Frydlender v. France
[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000
‑
VII;
Cocchiarella v.
Italy
[GC], no. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006
‑
V;
Majewski v. Poland
, no. 52690/99, 11 October 2005;
Wende and Kukówka v.
Poland
, no. 56026/00, 10 May 2007; and
Daneshpayeh v.
Turkey
, no.
21086/04, §§ 28-29, 16 July 2009).
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1 (c)).
Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1
in fine
).
In view of the above, it is appropriate to strike this part of the case out of the list.
2.
As to the complaint about the alleged deprivation of possessions
The applicants complained under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention that they were deprived of their property in that the administration unlawfully annulled their title deed.
The Court notes that the Kırıkhan Civil Court of General Jurisdiction, before which the applicants initially brought a case claiming compensation, declared that it lacked jurisdiction and transferred the case to the Adana Administrative Court. Nevertheless, the latter also held that it lacked jurisdiction and that the statutory time-limit had already passed when the case was brought before it. Accordingly, the Court finds that domestic remedies had not been exhausted as required by Article
35 § 1 of the Convention, since the applicants did not raise the complaints made to the Court in substance before the domestic courts as they failed to comply with the procedural requirements under the national law.
It follows that this complaint must be rejected under Article
35 §§
1 and
4 of the Convention for non-exhaustion of domestic remedies.
For these reasons, the Court unanimously
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 6 § 1 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention, in so far as it concerns the complaint about the length of the proceedings;
Declares
the remainder of the application inadmissible.
Françoise Elens-Passos
David Thór Björgvinsson
Deputy Registrar
President
Application no.
Date of introduction
Applicant’s name, date of birth and place of residence
Name of representative
17293/07
10/04/2007
Ali Göçmen
01/01/1929
Hatay
Bektaș Göçmen
01/01/1938
Hatay
Yusuf Göçmen
07/06/1945
Hatay
Filiz Göçmen
01/01/1943
Hatay