OZENBAS v. TURKEY

SEGUNDA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 7383/06 de Buket ÖZENBAȘ împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așeză la 27 septembrie 2011 în calitate de comitet compus din: David Thór Björgvinsson, președinte, Giorgio Malinverni, Guido Raimondi, judecători și Françoise Elens-Passos, grefierul secțiunii adjuncte, având în vedere cererea depusă la 16 februarie 2006, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 28 ianuarie 2011 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dna Buket Özenbaș, este un cetățean turc născut în 1947 și trăiește în Muğla. Guvernul turc (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Cererea se referă la mai multe seturi de proceduri care pot fi împărțite în două grupuri. Primul grup este format din două seturi de procedură, care au fost introduse de o terță persoană la 17 februarie 1997 împotriva reclamantului pentru anularea actului ei de titlu și anularea unei vânzări fictive. Aceste două seturi de procedură au fost aderate mai târziu. La 25 martie 2003, Curtea Civilă Muğla a Jurisdicției Generale a acceptat cazul reclamantului și a anulat actele de titlu ale reclamantului. La 14 iulie 2005, Curtea de Casație a susținut hotărârea instanței de primă instanță, hotărârea finală referitoare la această procedură a fost transmisă reclamantului la 18 august 2005. Al doilea grup se referă la procedură introdusă la 20 mai 2005 de către reclamant împotriva persoanelor terțe pentru anularea unui anumit protocol. La 20 septembrie 2005, Curtea Civilă Muğla de Jurisdicție Generală a respins cauza, deoarece a constatat că reclamantul nu este parte la protocol și că nu are dreptul de a introduce o astfel de procedură. La 4 octombrie 2007, Curtea de Casație a susținut această hotărâre. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolelor 6 și 10 din Convenție că ambele seturi de proceduri au durat în mod irazonabil. De asemenea, a susținut că Curtea Civilă Muğla a Jurisdicției Generale nu a avut imparțialitate și că nu a examinat martorii ei. De asemenea, a susținut că instanța nu a eliberat hotărâri motivate. În baza articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamantul a susținut că a fost privată de proprietatea ei ca urmare a rezultatului procedurii. HOTĂRÂREA privind plângerea privind durata procedurii Reclamantul s-a plâns cu privire la durata primului set de proceduri civile, adus împotriva ei de către o terță persoană. Ea se bazează pe art. 6 § 1 din Convenția care, în măsura în care este relevant, prevede următoarele: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile..., toată lumea are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” Prin scrisoarea din 28 ianuarie 2011, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cererea. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Je classé que le Gouvernement de la République de Turquie offre de verser à la recherche, M Buket Özenbaș, la somme de 3 500 (trois mille cinq cents) euro, couvrant tout préjudice matériel et moral assi que 500 (cinq cents) euro, couvrant l’ensemble des frais et dépens, plus tout mont pouvant être d’impôt par le réquérant, sommes qu’il considére comme crédites à la lumière de la jurisprudență de la Cour. Cette sousme sera convertie en livres turques au taux applicable à la date du paiement, et scutes de toute taxa éventuale aplicabile. Elle sera payée dans les trois moi suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformement à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme. Apartament de reglement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à comter de l’expiration de acesta et jusqu’au règlement Effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce verse vaudra règlement définitif de l’affaire. Le Gouvernement conseilère que la procédure interne engagée par la partie requisante a connu une durée excesive au sens de la jurisprudență bien établie de la Cour (Daneshpayeh c. Turquie , no 21086/04, 16 juillet 2009). Il invită respectarea la Cour à dire dire qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la recherche et à la rayer du roule conformment à l’article 37 de la Convention.” Într-o scrisoare din 23 martie 2011, reclamantul a exprimat opinia că suma menționată în declarația guvernului era inacceptabil scăzută și că declarația unilaterală nu a respectat celelalte plângeri formulate în cererea sa. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § 1 litera (c) permite Curtea, în special, să elimine o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003 VI; și WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03; Stark și alții c. Finlanda v. Finlanda (striking out), nr. 39559/02, § 23, 9 octombrie 2007; Silva Marrafa c. Portugalia (dec.), nr. 56936/08, 25 mai 2010; Karal c. Turcia (dec.), nr. 44655/09, 29 martie 2011, și Barıș İnan c. Turcia (dec.), nr. 20315/10, 24 mai 2011). Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva Turciei, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDH 2000 VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 Majewski c. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; Wende și Kukówka c. Polonia , nr. 56026/00 , 10 mai 2007 și Daneshpayeh c. Turcia , nr. 21086/04 , §§ 28 29, 16 iulie 2009 . Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se încheie această parte a cazului din listă. În ceea ce privește celelalte plângeri Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la lungimea excesivă a celui de-al doilea set de proceduri în fața Curții Civile Muğla de Jurisdicție Generală. Curtea constată că procedurile încurcate au început la 20 mai 2005 și s-au încheiat la 4 octombrie 2007, după ce au durat astfel o perioadă de doi ani și patru luni, și consideră că această perioadă nu susține o problemă în temeiul Convenției. Având în vedere articolele 6 și 10 din Convenție, reclamantul a susținut că Curtea Civilă Muğla a Jurisdicției Generale nu a fost imparțială și că nu a examinat martorii ei și a susținut, de asemenea, că instanța nu a eliberat hotărâri motivate. Având examinat tot materialul de care dispune, Curtea constată că aceste plângeri sunt în întregime nefondate. În sfârșit, reclamantul a susținut, în temeiul articolului 1 din Protocolul 1 la Convenție, că a fost privată de proprietatea ei din cauza rezultatului procedurii. Curtea constată că plângerea se referă direct la interpretarea legii instanței interne și trebuie evaluată numai din punctul de vedere al articolului 6 din Convenție. Curtea reiterează că nu este o instanță a patra. nu este funcția sa de a face față erorilor de fapt sau de lege comise de o instanță națională, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea au încălcat drepturile și libertățile protejate de Convenția (a se vedea García Ruiz c. Spania [GC], nr. 30544/96, § 28, CEDH 1999 I, și Streletz, Kessler și Krenz c. Germania [GC], nr. 34044/96, 3553/97 și 44801/98, § 49, ECHR 2001 II). În cazul în cauză, nu există nicio apariție de arbitrare în evaluarea dreptului intern a instanței interne. Prin urmare, având în vedere tot materialul în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că aceste plângeri sunt manifestamente nefondate și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 (c) din Convenție, în măsura în care se referă la plângerea cu privire la durata primului set de proceduri; declara restul cererii inadmisibil. Françoise Elens-Pasos David Thór Björgvinsson Președintele adjunct al grefierului

SECOND SECTION

DECISION

Application no. 7383/06

by Buket ÖZENBAȘ

against Turkey

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 27

September 2011 as a Committee composed of:

David Thór Björgvinsson,

President,

Giorgio Malinverni,

Guido Raimondi,

judges,

and Françoise Elens-Passos,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 16 February 2006,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 28 January 2011 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Ms Buket Özenbaș, is a Turkish national who was born in

1947 and lives in Muğla. The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

The application concerns several sets of proceedings which can be divided into two groups.

The first group consists of two sets of proceedings, which were brought by a third person on 17 February 1997 against the applicant for the annulment of her title deed and the annulment of a fictitious sale. These two sets of proceedings were later joined.

On 25 March 2003 the Muğla Civil Court of General Jurisdiction accepted the plaintiff’s case and annulled the applicant’s title deed.

On 14 July 2005 the Court of Cassation upheld the judgment of the first-instance court.

The final decision concerning these proceedings was served on the applicant on 18 August 2005.

The second group concerns proceedings brought on 20 May 2005 by the applicant against third persons for the annulment of a certain protocol.

On 20 September 2005 the Muğla Civil Court of General Jurisdiction dismissed the case as it found that the applicant was not a party to the protocol and as she had no right to bring such proceedings.

On 4 October 2007 the Court of Cassation upheld that judgment.

COMPLAINTS

The applicant complained under Articles 6 and 10 of the Convention that both sets of proceedings had lasted unreasonably long. She also maintained that the Muğla Civil Court of General Jurisdiction had lacked impartiality and that it had failed to examine her witnesses. She further argued that the court had failed to deliver reasoned judgments.

Relying upon Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention, the applicant submitted that she had been deprived of her property as a result of the outcome of the proceedings.

THE LAW

1.

As to the complaint about the length of proceedings

The applicant complained about the length of the first set of civil proceedings, brought against her by a third person. She relied on Article

6 §

1 of the Convention which, in so far as relevant, provides as follows:

“In the determination of his civil rights and obligations..., everyone is entitled to a... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”

By letter dated 28 January 2011 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

The declaration provided as follows:

“Je déclare que le Gouvernement de la République de Turquie offre de verser à la requérante, M

me

Buket Özenbaș, la somme de 3

500 (trois mille cinq cents) euros, couvrant tout préjudice matériel et moral ainsi que 500 (cinq cents) euros, couvrant l’ensemble des frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par le requérant, sommes qu’il considère comme appropriées à la lumière de la jurisprudence de la Cour.

Cette somme sera convertie en livres turques au taux applicable à la date du paiement, et exemptes de toute taxe éventuellement applicable. Elle sera payée dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.

Le Gouvernement considère que la procédure interne engagée par la partie requérante a connu une durée excessive au sens de la jurisprudence bien établie de la Cour (

Daneshpayeh c. Turquie

, no 21086/04, 16 juillet 2009). Il invite respectueusement la Cour à dire qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête et à la rayer du rôle conformément à l’article 37 de la Convention.”

In a letter of 23 March 2011 the applicant expressed the view that the sum mentioned in the Government’s declaration was unacceptably low and that the unilateral declaration disregarded the other complaints she had raised in her application.

The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under

(a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article 37 § 1 (c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the

Tahsin Acar

judgment (

Tahsin Acar v. Turkey

[GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003

‑

VI; also

WAZA Spółka z o.o. v. Poland

(dec.), no. 11602/02, 26

June 2007;

Sulwińska v. Poland

(dec.), no. 28953/03;

Stark and Others v.

Finland

(striking out), no. 39559/02, § 23, 9 October 2007;

Silva Marrafa v.

Portugal

(dec.), no. 56936/08, 25 May 2010;

Karal v. Turkey

(dec.), no.

44655/09, 29 March 2011, and

Barıș İnan v. Turkey

(dec.), no.

20315/10, 24 May 2011).

The Court has established in a number of cases, including those brought against Turkey, its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example,

Frydlender v. France

[GC], no.

30979/96, § 43, ECHR 2000

‑

VII;

Cocchiarella v.

Italy

[GC], no. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006

‑

V;

Majewski v. Poland

, no. 52690/99, 11 October 2005;

Wende and Kukówka v. Poland

, no. 56026/00, 10 May 2007, and

Daneshpayeh v.

Turkey

, no.

21086/04, §§ 28

‑

29, 16 July 2009).

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1 (c)).

Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article

37 § 1

in fine

).

In view of the above, it is appropriate to strike this part of the case out of the list.

2.

As to the other complaints

The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention about the excessive length of the second set of proceedings before the Muğla Civil Court of General Jurisdiction. The Court notes that the impugned proceedings began on 20 May 2005 and ended on 4 October 2007, having thus lasted for a period of two years and four months, and it considers that this period does not raise an issue under the Convention.

Relying upon Articles 6 and 10 of the Convention, the applicant maintained that the Muğla Civil Court of General Jurisdiction had lacked impartiality and that it had failed to examine her witnesses. She further argued that the court had failed to deliver reasoned judgments. Having examined all the material at its disposal, the Court finds that these complaints are wholly unsubstantiated.

Finally, the applicant submitted under Article 1 of Protocol 1 to the Convention that she was deprived of her property due to the outcome of the proceedings. The Court notes that the complaint directly concerns the domestic court’s interpretation of the law and must be evaluated from the standpoint of Article 6 of the Convention alone. The Court reiterates that it is not a court of

fourth

instance and it is not its function to deal with errors of fact or law allegedly committed by a national court unless and in so far as they may have infringed rights and freedoms protected by the Convention (see

García Ruiz v. Spain

[GC], no. 30544/96, § 28, ECHR 1999

‑

I, and

Streletz, Kessler and Krenz v. Germany

[GC], nos. 34044/96, 35532/97 and 44801/98, § 49, ECHR 2001

‑

II). In the present case, there is no appearance of arbitrariness in the domestic court’s evaluation of national law.

Accordingly, in the light of all the material in its possession, and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court finds that these complaints are manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 6 § 1 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike the application out of its list of cases in accordance with Article

37 § 1 (c) of the Convention, in so far as it concerns the complaint about the length of the first set of proceedings;

Declares

the remainder of the application inadmissible.

Françoise Elens-Passos

David Thór Björgvinsson

Deputy Registrar

President