CtEDO 04.10.2011 Auto

NICORICI c. ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
04.10.2011
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
NICORICI c. ROUMANIE (CtEDO, 2011)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE a cererii nr. 668/05 prezentate de Teodor NICORICI împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 4 octombrie 2011 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Corneliu Bîrsan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemel, Luis López Guerra, Kristina Pardalos, judecători, și Marialena Tsirli; graffiter adjunct al secțiunii Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 18 noiembrie 2004, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de către reclamant, După ce a intenționat, pronunță următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, dl Teodor Nicorici, este un cetățean român, născut în 1964 și rezident în Huedin. El este reprezentat în fața Curții de către dl Teodor Nicorici. Adina Nora Buciuman, avocată la Cluj Napoca. Guvernul român, ( .) este reprezentat de agentul său, M. Irina Cambera, de la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele din acest caz Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Generarea cauzei la 10 iunie 1999, în seara respectivă, reclamantul se întorcea acasă la el într-o Camion condus de T.C. Camionul a fost arestat de doi ofițeri de poliție, B.M. și B.I. Ei au constatat că T.C. conducea sub influența alcoolului. Ei l-au rugat pe reclamant să-și decline identitatea și să depună mărturie în ancheta T.C. pentru Afacerea sub influența alcoolului. Reclamantul a informat ofițerii de poliție că a fost în măsură să prezinte actul său de identitate, pe motiv că a depus la serviciul de stare civilă pentru a fi reînnoit. Cei doi polițiști au cerut apoi reclamantului de Însoțit la sediul poliției, în mașina a unei terțe părți, P.S., arestat, de asemenea, pentru controlul rutier. L a refuzat să se urce în mașina P.S. Reclamantul susține că, după ce a constatat refuzul său de a da Identitate și urcare în mașina P.S., polițiștii au început să-l înjunghie și să-l lovească. L-au răsturnat pe podea pentru a-l imobiliza și au continuat să-l lovească. Atunci când a intrat în sediul poliției, reclamantul s-a întâlnit cu polițiștii P.D. și G.L. în prezența martorului P.S., polițistul B.M. a emis un proces-verbal de amendă și i-a amendat pe reclamant pentru refuzul de a-și declina identitatea. Reclamantul a refuzat să semneze procesul-verbal de amendă și apoi a fost liber să plece. La data de 11 iunie 1999, la centrul de medicină legală din Cluj s-a dus să se supună unui examen medical pentru a li se elibera un certificat medico-legal care să ateste leziunile provocate de polițiștii B.M. și B.I., dat fiind că nu era în posesia cardului său de identitate (punctul 3 în fine de mai sus), el a prezentat medicului o carte specială cu fotografie ( Medicul a refuzat să ia în considerare și i-a cerut să se întoarcă cu pașaportul său. Reclamantul nu deținea un astfel de document și, prin urmare, nu s-a întors pentru a solicita o nouă examinare medicală. Prima plângere penală pentru abuz de funcție La o dată nespecificată, reclamantul a depus la Parchetul militar al Cluj o plângere penală împotriva polițiștilor B.M. și B.I. pe care îl acuza de abuz de funcție (purtare abuzivă), infracțiune sancționată prin art. 250 din Codul Penal. El se plângea că, la arestarea sa din 10 iunie 1999, cei doi polițiști acuzați l-au insultat și l-au agresat. Parchetul militar i-a interogat pe polițiști și pe martori. B.M. și B.I. au declarat că l-au reținut pe reclamant, fără să-l agreseze. P.S. De ce nu i-a văzut pe polițiști atacându-l pe reclamant și că acesta a refuzat să se urce în mașina sa la cererea polițiștilor. P.D. și G.L. T.C. a declarat că nu putea afirma cu certitudine că B.M. l-a lovit pe reclamant, dar că era posibil ca B.I. să fi fost lovit. 10. La 29 noiembrie 2001, pe baza articolului 10 litera (a) din Codul de procedură penală. Acuzarea a respins cazul poliției, deoarece acuzațiile reclamantului nu au fost confirmate de dovezile cazului. 11. Reclamantul a contestat acest refuz în fața procurorului-șef al Parchetului Militar. printr-o ordonanță din 18 martie 2002, procurorul-șef a respins contestația reclamantului și a confirmat respingerea din 29 noiembrie 2001. A doua plângere penală pentru abuz de funcție și fals 12. La 30 iunie 2003, reclamantul sesizează instanța de departament din Cluj cu privire la o nouă plângere penală împotriva B.M. și B.I. că a comis abuzuri de funcție și de falsuri, infracțiuni sancționate de articolele 250 și 289 din Codul Penal. Reclamantul se plângea că, în timpul acesteia, Interpelația din 10 iunie 1999, polițiștii au fost insultați și loviți, precum și faptul că procesul-verbal de amendă cu această ocazie conținea fapte care nu erau reale. 13. În septembrie 2003, la cererea Parchetului în apropierea tribunalului departamental din Cluj, procurorul militar care a studiat prima plângere penală a reclamantului a pus la dispoziția Parchetului nou sesizat copii ale primei plângeri a reclamantului, ale declarațiilor persoanelor în cauză și ale martorilor, precum și ale hotărârilor pronunțate în cauză 14. La 20 noiembrie 2003, Parchetul din apropierea tribunalului departamental din Cluj a respins acuzațiile împotriva poliției. În ceea ce privește acuzațiile de abuz de funcție, prin aplicarea articolului 10 litera (a) din CPP, Parchetul concluzionează că faptele nu existau. În ceea ce privește acuzațiile de falsificare, procurorul consideră că elementul material al spătarului nu se afla în speță. 15. În urma unei contestații a reclamantului, printr-o decizie din 7 ianuarie 2004, procurorul-șef al Parchetului din Cluj a confirmat respingerea din 20 noiembrie 2003. 16. Pe baza articolului 278 din CPP, reclamantul a contestat refuzul în fața tribunalului departamental din Cluj. El a solicitat instanței să interogheze martorul S.E. Cererea sa a fost respinsă. 17. Prin hotărârea din 22 aprilie 2004, tribunalul departamental din Cluj a respins plângerea reclamantului și a considerat că declarațiile martorilor audiați de Parchet nu confirmă afirmațiile reclamantului cu privire la acuzația de abuz de funcție. a constatat că martorul P.S. a confirmat realitatea conținutului procesului-verbal. La recursul reclamantului, printr-o hotărâre definitivă din 25 mai 2004, tribunalul daci al Cluj a confirmat hotărârea pronunțată în primă instanță. Dreptul intern relevant 18. Dispozițiile CPP în materie de plângere prealabilă și de recurs împotriva deciziilor Parchetului sunt descrise în Hotărârea Dumitru Popescu c. România (n 49234/99, §§ 43-45, 26 aprilie 2007). 19. L În ianuarie 2004, această dispoziție prevede posibilitatea de a contesta în fața instanțelor un ordin de nejudiciare. În ceea ce privește hotărârile de nejudiciare pronunțate de Parchet înainte de intrarea în vigoare a legii menționate anterior, termenul acordat pentru depunerea unei plângeri întemeiate pe art. 278 este de un an de la data intrării în vigoare a legii menționate. GRIFS 20. Invocând în esență art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge că a fost supus unor tratamente abuzive de către agenții de la Ö Õ Õ ï în timpul incidentului din 10 iunie 1999. El reieșind că trebuie eliberat un certificat medico-legal care să ateste că a suferit leziunile sale care au avut loc la 10 iunie 1999, din cauza refuzului medicului de a-l informa în lipsa unei cărți de identitate. Invocând art. 6 din Convenție, el se plânge că ancheta penală care a avut ca obiect acuzațiile sale de maltratare nu a fost efectivă. În această privință, el susține că non-judecarea Parchetului nu poate fi contestată în fața unei instanțe, că Parchetul militar care a condus ancheta preliminară nu este un tribunal independent și imparțial. În plus, el adaugă că procedura nu a fost echitabilă, având în vedere refuzul tribunalelor de a interoga în mod direct martorii, de a organiza confruntări și de a interoga martorul S.E. Pe de altă parte, el constată că instanța și-a pronunțat deciziile doar pe baza dovezilor prezentate de Parchetul Militar și, în cele din urmă, denunță durata anchetei, care a durat între 1999 și 2004. Invocând în esență art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge de relele tratamente comise de polițiști la 10 iunie 1999. Curtea consideră că întrebările ridicate în speță trebuie examinate sub aspectele materiale și procedurale ale articolului 3 (a se vedea, printre altele, Damian-Burueana și Damian c. România, n 6773/02, § 64, 26 mai 2009 și Fahriye quall 2007). Pe de altă parte, Comisia constată că plângerile penale ale reclamantului nu sunt însoțite de o constituie a unei părți civile în sensul jurisprudenței Curții în materie la: art. 6 nu este, prin urmare, aplicabil în speță (Perez c. Franța [GC], nr 47287/99, § 64, CEDH 2004 I). La admisibilitatea cererii 24. Reclamantul invocă în esență art. 3, formulat în acest sens. Nimeni nu poate fi supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. 25. Guvernul excită din această cauză pentru neobosirea căilor de atac interne. În opinia sa, reclamantul a omis să sesizeze instanța, în termen de un an de la 1 ianuarie 2004, în temeiul articolului Pentru a se plânge de hotărârea de nejudiciare din 18 martie 2002 a Parchetului Militar. 26. Reclamantul susține în primul rând că, atunci când ordonanța din 18 martie 2002 a fost pronunțat, nu a existat nici o dispoziție legală care să îi permită să conteste în fața instanțelor hotărârea de nejudiciare pronunțată de procuror. El remarcă, de asemenea, faptul că nu a avut cunoștință de noua cale de atac, prin faptul că nu a făcut studii superioare și că nu a fost asistat de un avocat în procedura internă 27. În al doilea rând, L . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . între data agresiunii și momentul în care acțiunea invocată de guvern a devenit disponibilă 28. Reclamantul observă în cele din urmă că a depus o nouă plângere penală în fața instanțelor de drept comun împotriva acelorași persoane și privind aceleași fapte. din CPP, Tribunalul a contestat respingerea de către Parchet a instanțelor naționale. 29. Având în vedere faptele relevante, Curtea consideră că nu este necesar să se examineze această excepție de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Curtea amintește că regula celor șase luni are drept scop să servească securitatea juridică și să se asigure că cauzele care ridică întrebări în temeiul convenției sunt examinate într-un termen rezonabil, evitându-se în același timp autoritățile și alte persoane vizate să fie în incertitudine pentru o lungă perioadă de timp (P.M. c. Regatul Unit (dec.), nr. 6638/03, 24 august 2004 și Bulut și Yavuz c. Turcia (dec.), n 73065/01, 28 mai 2002. În plus, această regulă oferă reclamantului potențial un termen de reflecție suficient pentru a-i permite să aprecieze oportunitatea de a introduce o cerere (O August 2005). Numai acțiunile normale și efective pot fi luate în considerare deoarece un solicitant nu poate amâna termenul strict impus de Convenție prin încercarea de a adresa întrebări inoportune unor instanțe sau instituții care nu au autoritatea sau competența necesară pentru a acorda, în temeiul Convenției, o reparație efectivă cu privire la cauza în cauză ( Fernie c. Regatul Unit (dec.), nr 14881/04, 5 ianuarie 2006).În plus, Curtea nu are posibilitatea de a nu aplica regula celor șase luni (de exemplu, pe motiv că un guvern nu a făcut o excepție preliminară întemeiată pe această normă; a se vedea Belaousof și alții c. Grecia, nr. 66296/01, § 38, 27 mai 2004). 31. În speță, Curtea acordă importanță faptului că, prin decizia din 18 martie 2002, ancheta penală deschisă ca urmare a primei plângeri penale a reclamantului pentru denunțarea incidentului din 10 iunie 1999 a fost complet finalizat. Or, reclamantul nu a prezentat nici un argument pentru a justifica faptul că nu a sesizat Curtea cu privire la obiecțiunile sale după închiderea dosarului, în timp ce a știut că non-judiciul din 29 noiembrie 2001 a fost confirmat de către procurorul-șef și că mai multe căi de atac efective nu au fost disponibile la momentul respectiv pentru a contesta (Rupa c. România (dec.), n 58478/00, § 87-90, 14 decembrie 2004, Mogos c. România, n 20420/02, § 87-88, 13 octombrie 2005 Andrita România (dec.), n 67708/01, 27 ianuarie 2009 32. Desigur, la mai mult de un an de la respingerea definitivă a primei sale plângeri penale, în iunie 2003, reclamantul a depus o nouă plângere penală la instanțele de drept comun împotriva acelorași polițiști pentru a denunța același incident din 10 iunie 1999. La data de 20 noiembrie 2003, a fost pronunțată o nouă anulare, confirmată printr-o hotărâre definitivă din 25 mai 2004 a Tribunalului de apel din Cluj, cu aceeași motivație ca și cea din 29 noiembrie 2001, și anume, că nu există nicio dovadă care să confirme afirmațiile reclamantului. 33. Curtea constată că reclamantul și-a exprimat plângerea cu privire la această procedură judiciară la 18 noiembrie 2004, în termen de șase luni de la hotărârea definitivă din 25 mai 2004. Cu toate acestea, având în vedere circumstanțele speciale din speță, Curtea nu poate admite că această procedură poate repune reclamantul în cadrul termenului de șase luni pentru a sesiza Curtea cu privire la ineficiența în ceea ce privește ancheta desfășurată cu privire la incidentul din 10 iunie 1999 (a se vedea, mutatis mutandis Tagaçc. Turcia (dec.), nr. 55195/00, 6 noiembrie 2007 și Kazel Yildiz și alții c. Turkey (dec.), n 34542/03, 28 septembrie 2006). 34. Pe de o parte, Curtea reiterează că această a doua plângere penală nu constituie decât o simplă recerere a primei sale plângeri privind aceleași fapte și soluționate definitiv. Pe de altă parte, concluziile instanțelor erau dependente de ancheta inițială ( mutatis mutandis Dumitru Popescu c. România 1), § 54 și următoarele. Într-adevăr, după cum subliniază, de altfel, reclamantul în cauza sa, anchetatorii și instanțele sesizate cu această a doua plângere s-au bazat pe luarea deciziilor numai pe dovezile colectate de procurorul militar care a examinat prima plângere a reclamantului. Prin urmare, această procedură nu a permis nicio avansare a investigațiilor dincolo de concluziile din 18 martie 2002 ( Tagaç Turcia menționată anterior). 35. În consecință, cererea este tardivă și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Marialena Tsirli Josep Casadevall adjunctă Președintele

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă