Iudin împotriva Republicii Moldova

Alexandr IUDIN împotriva Moldovei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 11 octombrie 2011 ca Camera compusă din: Josep Casadevill, Președintele, Corneliu Bîrsan, Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, Luis López Guerra, Nona Tsotsoria, Mihai Poalelungi, judecători și Santiago Quesada, grefierul secțiunii, având în vedere cererea depusă la 24 ianuarie 2004, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 22 martie 2011 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Alexandr Iudin, este un național moldovenesc născut în 1951 și locuiește în Chișinău.

El a fost reprezentat în fața Curții de către dna E. Iudin. Guvernul moldovenesc („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl V. Grosu. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Între 2002 și 2004, reclamantul a fost reținut în închisoarea nr. 3, unde, potrivit lui, condițiile de detenție constituie tratamente inumane și degradante. În special, celulele erau suprapopulate și deținute trebuiau să se schimbe pentru somn. Celulele erau murdare și infestate de vermin. Reclamantul s-a plâns în legătură cu condițiile de detenție slabe la numeroase organisme de stat, inclusiv la Procuratura Generală. Într-o scrisoare din data de 15 ianuarie 2004 Biroul Procurorului General a admis că închisoarea în cauză a fost suprapopulată.

COMPLAINTS Reclamantul se plânge în temeiul articolului 3 din Convenție în legătură cu condițiile inumane și degradante ale detenției sale în închisoare nr. 3. El plânge, de asemenea, fără a da nici o detaliu, despre presupusa încălcare a drepturilor sale garantate prin art. 5 din Convenție. HOTĂRÂREA plânge în temeiul articolului 3 din Convenție La 22 martie 2011, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală cu următorul conținut: „Guvernul recunoaște că a existat o încălcare a drepturilor reclamantului garantate de articolele 3 din Convenție [...] Guvernul este gata să atribuie reclamantului o sumă forfetară de 3.000 EUR. Această sumă, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile vor fi convertite în Lei moldovenesc la data de plată și fără taxe care ar putea fi aplicabile.

Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în perioada implicită plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului. În lumina celor menționate mai sus, Guvernul invită Curtea să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37§ 1 litera (c) din Convenție.” Într-o scrisoare din 15 mai 2011, reclamantul a exprimat opinia că declarația unilaterală a guvernului nu ar trebui acceptată de Curte, deoarece suma propusă de Guvern era insuficientă.

Curtea remarcă că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § (c) permite Curtea să scoată un caz din lista sa, în special în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat continuarea examinării cererii”. art. 37 § 1 în amendă include prevederea că: „Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile în cauză.” Curtea constată, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere sau o parte a acesteia în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului.

În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia , [GC] , nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI și Melnic c. Moldova , nr. 6923/03, §§ 22-25, 14 noiembrie 2006). Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația unilaterală a Guvernului din 22 martie 2011 și cantitatea de compensare propusă de Guvern (a se vedea Ostrovar c. Moldova , nr. 35207/03 , § 118, 13 septembrie 2005; Becciev c. Moldova , nr. 9190/03 , § 85, 4 octombrie 2005 și Grosu c. Moldova , (dec.), nr. 36170/05, 7 iunie 2010), Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea acestei părți din cerere (art. 37 § 1 litera (c)) (a se vedea, pentru principiile relevante, Tahsin Acar , citat mai sus, și Meriakri c. Moldova ((striking off), nr. 53487/99, 1 martie În acest sens, Curtea ia în considerare faptul că chestiunile ridicate în acest caz sunt similare cu cele examinate în Ostrovar (citate mai sus) și nu găsește motive convingătoare pentru a reitera concluziile în acest caz într-o nouă hotărâre.

Având în vedere toate considerațiile de mai sus, Curtea este convinsă că respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenție și în Protocolurile sale, nu impune să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, aceaceasta ar trebui eliminată din listă. În ceea ce privește plângerea reclamantului în temeiul articolului 5 din Convenție, și presupunând că reclamantul a epuizat toate căile de recurs interne disponibile, Curtea constată că reclamantul nu a justificat această plângere. În consecință, această parte a cererii este evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § 4 din Convenție.

Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate a termenilor declarației guvernului contestat privind plângerea reclamantului în temeiul articolului 3 din Convenție și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; hotărăște să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în măsura în care se referă la plângerea menționată anterior; declara restul cererii inadmisibilă. Santiago Quesada Josep Casadevell Președintele grefierului

THIRD SECTION

DECISION Application no. 7347/04 by Alexandr IUDIN against Moldova The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 11 October 2011 as a Chamber composed of: Josep Casadevall, President, Corneliu Bîrsan, Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, Luis López Guerra, Nona Tsotsoria, Mihai Poalelungi, judges, and Santiago Quesada, Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 24 January 2004, Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 22 March 2011 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Alexandr Iudin, is a Moldovan national who was born in 1951 and lives in Chișinău.

He was represented before the Court by Ms E. Iudin. The Moldovan Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr V. Grosu. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. Between 2002 and 2004 the applicant was detained on remand in Prison no. 3, where, according to him, the conditions of detention amounted to inhuman and degrading treatment. In particular, the cells were overcrowded and the inmates had to take turns for sleeping. The cells were dirty and infested with vermin. The applicant complained about the poor conditions of detention to numerous State bodies, including to the Prosecutor General’s Office. In a letter dated 15 January 2004 the Prosecutor General’s Office admitted that the prison in question was overcrowded.

COMPLAINTS The applicant complains under Article 3 of the Convention about the inhuman and degrading conditions of his detention in Prison no. 3. He also complains, without giving any details, about the alleged breach of his rights guaranteed by Article 5 of the Convention. THE LAW The complaint under Article 3 of the Convention On 22 March 2011 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with the following content: “The Government acknowledge that there has been a breach of the applicant’s rights guaranteed by Articles 3 of the Convention [...] The Government is ready to award the applicant a lump sum of EUR 3,000. This sum, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses will be converted into Moldovan Lei at the date applicable on the date of payment and free of any taxes that may be applicable.

It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case. In the lights of the above-mentioned, the Government invite the Court to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37§ 1 (c) of the Convention.” In a letter of 15 May 2011 the applicant expressed the view that the Government’s unilateral declaration should not be accepted by the Court because the amount proposed by the Government was insufficient.

The Court notes that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article 37 § 1 (c) enables the Court to strike a case out of its list in particular if: “for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

Article 37 § 1 in fine includes the proviso that: “However, the Court shall continue the examination of the application if respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto so requires.” The Court also notes that under certain circumstances, it may strike out an application or part thereof under Article 37 § 1 (c) of the Convention on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

To this end, the Court will examine the declaration carefully in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the Tahsin Acar judgment (see Tahsin Acar v. Turkey , [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI, and Melnic v. Moldova , no. 6923/03, §§ 22-25, 14 November 2006). Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s unilateral declaration of 22 March 2011 and to the amount of compensation proposed by the Government (see Ostrovar v. Moldova , no. 35207/03, § 118, 13 September 2005; Becciev v. Moldova , no. 9190/03, § 85, 4 October 2005 and Grosu v. Moldova (dec.), no. 36170/05, 7 June 2010), the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1 (c)) (see, for the relevant principles, Tahsin Acar , cited above, and Meriakri v. Moldova ((striking out), no. 53487/99, 1 March 2005)). In so doing, the Court takes due note of the fact that the issues raised in the present case are similar to those examined in Ostrovar (cited above) and does not find any compelling reasons to reiterate the findings in that case in a new judgment.

In the light of all the above considerations, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1 in fine ). Accordingly it should be struck out of the list. Remaining complaint In so far as the applicant’s complaint under Article 5 of the Convention is concerned, and assuming that the applicant exhausted all available domestic remedies, the Court notes that the applicant failed to substantiate this complaint. Accordingly, this part of the application is manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention and must be rejected pursuant to Article 35 § 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously Takes notes of the terms of the respondent Government’s declaration concerning the applicant’s complaint under Article 3 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein; Decides to strike the application out of its list of cases in so far as it relates to the above-mentioned complaint; Declares the remainder of the application inadmissible. Santiago Quesada Josep Casadevall Registrar President