CtEDO 06.03.2012 Auto

CASE OF SIRBU v. MOLDOVA

RESPONDENT
MDA
HOTĂRÂRE
06.03.2012
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly struck out of the list;Partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
CASE OF SIRBU v. MOLDOVA (CtEDO, 2012)
HUDOC · oficial

DECIZIA nr. 44200/06 Victor SIRBU împotriva Moldovei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 6 martie 2012 ca Camera compusă din: Josep Casadevill, Președintele, Corneliu Bîrsan, Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, Luis López Guerra, Nona Tsotsoria, Mihai Poalelungi, judecători și Marialena Tsirli, secretar adjunct al secțiunii; având în vedere cererea depusă la 18 octombrie 2006, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 28 septembrie 2011 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Victor Sirbu, este un național moldovenesc născut în 1960 și locuiește în Dobrogea. Guvernul moldovenesc („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl V. Grosu. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1998 reclamantul a fost condamnat și condamnat la 24 de ani de închisoare. Între 1998 și data depunerii acestei cereri, reclamantul a fost reținut în închisoarea nr. 3, 5, 6, 9, 12, 13, 16, 15 și 17. Se pare că în prezent reclamantul nu mai este reținut. Potrivit reclamantului, condițiile de detenție în toate centrele de detenție constituie tratamente inumane și degradante. În special, reclamantul se confruntă cu condițiile materiale de detenție, cum ar fi, printre altele, , lipsa alimentelor adecvate, lipsa condițiilor de igienă, inclusiv prezența verminului, detenția și transportul deținuților sănătoși cu persoane care suferă de boli contagioase și lipsa asistenței medicale adecvate. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la refuzul Biroului Procurorului de a iniția proceduri penale împotriva ofițerilor de poliție care se presupune că l-au tratat rău. El s-a plâns, de asemenea, în conformitate cu art. 8 din Convenția luată singur și coroborat cu art. 13 despre respingerea cererii sale de a fi văzute de un psihiatru și despre încălcarea dreptului său de a primi vizite de la familie. În plus, el s-a plâns în temeiul articolului 10 din Convenție cu privire la lipsa ziarelor din închisoare și în temeiul articolului 14 din Convenție pe care procurorii îl numeau criminal. În cele din urmă, el s-a plâns în temeiul articolului 3 din Convenție cu privire la condițiile de detenție slabe. După comunicarea plângerii în temeiul articolului 3 din Convenție către Guvernul contestat și după primirea observațiilor guvernului cu privire la admisibilitatea și meritul cauzei, Curtea a invitat reclamantul să își prezinte observațiile împreună cu afirmațiile sale juste de satisfacție echitabilă în temeiul articolului 41 din Convenție înainte de 4 iunie 2010. Reclamantul a fost informat că, în termenul permis, nu a depus cererile de la art. 41 ar avea ca consecință faptul că, fie Curtea nu ar face o atribuire de justă satisfacție, fie ar respinge, în parte, cererea. La 31 mai 2010, reclamantul a prezentat observații în ceea ce privește argumentele guvernamentale, dar nici o reclamație în temeiul articolului 41 din convenție. La 17 septembrie 2010, Guvernul a prezentat observațiile finale în care au remarcat că reclamantul nu a prezentat doar cereri de satisfacție. Aceste observații au fost trimise reclamantului la 24 septembrie 2010. Nici o reacție nu a fost urmată de el sau de reprezentantul său. La 28 septembrie 2011, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunilor legate de cerere. Textul scrisorii lor adresate Curții a citit după cum urmează: „Guvernul recunoaște că a existat o încălcare a drepturilor reclamantului garantate de art. 3 din Convenție din cauza condițiilor inumane și degradante în care reclamantul a fost reținut... Evaluarea lor a circumstanțelor prezentului caz [Guvernul] propune o sumă globală de 3.000 de euro (3 mii de euro) pentru prejudiciu material, morale, precum și pentru costurile și cheltuielile suportate. Având în vedere cele de mai sus, Guvernul invită Curtea să ia act de termenele declarației unilaterale menționate mai sus, pentru a decide că nu există motive pentru a justifica o examinare continuă a cererii și pentru a-l elimina în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție” Declarația de mai sus a fost transmisă reclamantului la 30 septembrie 2011. Deoarece Curtea nu a primit răspunsul reclamantului la scrisoarea sa în termenul transmis pentru aceasta, la 9 decembrie 2011, el a fost contactat prin telefon de către un membru al Registrului. Reclamantul a informat Curtea că nu este de acord cu propunerea Guvernului de a ataca cazul și a insistat că guvernul ar trebui să-i plătească aproximativ 65.000 de euro (EUR) în compensare. Curtea remarcă că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § 1 litera (c) permite Curtea să scoată un caz din lista sa, în special în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat continuarea examinării cererii”. art. 37 § 1 în amendă include prevederea că: „Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile în cauză.” Curtea constată, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere sau o parte a acesteia în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia , [GC] , nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI și Melnic c. Moldova , nr. 6923/03, §§ 22-25, 14 noiembrie 2006). Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația unilaterală a Guvernului din 28 septembrie 2011 și cuantumul compensației propuse de Guvern, precum și urmărirea mai mică decât vigoroasă a cazului, inclusiv faptul că nu a prezentat observații în ceea ce privește o justă satisfacție, Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea acestei părți din cerere (art. 37 § 1 litera (c)) (a se vedea principiile relevante, Tahsin Acar , citat mai sus, și Meriakri v. Moldova (striking out), nr. 53487/99, 1 martie 2005). În acest sens, Curtea ia atenția asupra faptului că chestiunile ridicate în acest caz sunt similare cu cele examinate în Ostrovar (nr. 35207/03, 13 septembrie 2005) și nu găsește motive convingătoare pentru a reitera concluziile în acest caz într-o nouă hotărâre. Având în vedere toate considerațiile de mai sus, Curtea este convinsă că respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenție și în Protocolurile sale, nu impune să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, aceaceasta ar trebui eliminată din listă. În ceea ce privește încălcările reclamantei, Curtea consideră că acestea nu sunt justificate și constată că nu există nimic în dosar care să sugereze că dispozițiile invocate de reclamant au fost încălcate. În consecință, această parte a cererii este evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenii declarației guvernului contestat; de a elimina aplicarea din lista sa de cazuri în ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 3 din Convenție; declară restul cererii inadmisibil. Marialena Tsirli Josep Casadevell Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă