CAIAZZO ET AUTRES c. ITALIE

RESPONDENT

ITA

HOTĂRÂRE

11.10.2011

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Irrecevable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CAIAZZO ET AUTRES c. ITALIE (CtEDO, 2011)

HUDOC · oficial

A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii n 11410/02 prezentate de Giovannina CAIAZZO și de alții împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 11 octombrie 2011 într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președintele David Thór Björgvinsson, Dragoljub Popović, András Sajó, Guido Raimondi, Paulo Pinto de Albuquerque, Helen Keller, judecători; și a lui Stanley Naismith, grefier de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 15 martie 2002, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurente, După ce au intenționat, pronunță următoarea decizie: Giovannina Caiazzo, Filomena Colucci, Giovanna Iasevoli, Rosa Bifulco, Anna Giuliano, Pasqualina Napolitano, Maria Marinelli și Carolina Fusco sunt resortisanți italieni, născuți în 1958, 1953, 1953, 1953, 1954, 1963, 1941 și 1951 și locuiți în Cicciano (Naples), Sirgnano (Naples), Baiano (Naples), Comiziano (Naples), Cicciano (Naples), Turin și, respectiv, ultimii doi, în Piazzolla di Nola (Naples). Acestea sunt reprezentate în fața Curții de către domnul Giovanni Romano și Umberto Russo, avocați din Benevent. Guvernul italian ( (1) Procedura de faliment Recurentele erau salariate ale societății C. S.r.l. , care a fost declarată în faliment printr-o hotărâre a instanței din Napoli depusă la 27 octombrie 1988. Recurentele care au solicitat să fie admise la pasivul falimentului în vederea obținerii reținerii reținerilor neplătite, precum și a primei de plată (tractamento di fin raporto - T.F.R. ) la care au considerat că au dreptul, la 3 aprilie 1989, judecătorul a acceptat această cerere la următoarele sume: - M Giovannina Caiazzo 828 500 lira italiană (ITL) (și anume, aproximativ 428 EUR (EUR) - M Filomena Colucci 1 420 482 ITL (și anume, aproximativ 734 EUR) - M Giovanna Iasevoli 1 231 290 ITL (și anume, aproximativ 636 EUR) - M Rosa Bifulco 1 421 916 ITL (și anume, aproximativ 735 EUR) - M Anna Giuliano 963 326 ITL (și anume, aproximativ 498 EUR) - M Pasqualina Napolitano 667 734 ITL (și anume, aproximativ 345 EUR) - M Maria Marinelli 1 520 594 ITL (și anume, aproximativ 785 EUR) - M Carolina Fusco 2 418 988 ITL (și anume, aproximativ 1 250 EUR). La 22 mai 1989, judecătorul a retras datoria falimentului. Guvernul a prezentat un document de la I.I.N.P.S. (Institut National de Previziance Sociale) care atestă că, între 8 noiembrie 1991 și 17 ianuarie 1994, aceasta din urmă le-a lichidat recurentelor prima lor de mai sus (T.F.R.), în conformitate cu cererea pe care o prezentaseră în sensul articolului 2 din Legea nr. 297 din 29 mai 1982 (a se vedea partea În plus, guvernul a prezentat o declarație din partea judecătorului delegat al falimentului din 13 iulie 2006 care să ateste că, la o dată nespecificată succesorală la depunerea datoriei privind falimentul, recurentele au primit, de asemenea, plata plăților lunare neplătite pentru care au fost admise la pasivul falimentului. Nu s-au furnizat informații cu privire la plățile efectuate de reclamante în momentul depunerii cererii lor în fața Curții și nici cu ocazia observațiilor ca răspuns la observațiile guvernului. Recurentele nu au contestat aceste informații, cum ar fi cele prezentate de guvern. La 8 aprilie 2003, procedura de faliment a fost închisă pentru repartizarea landului falimentului. 2. Procedura introdusă în conformitate cu Legea nr. 89 din 24 martie 2001 (de exemplu, Legea Pinto din 16 aprilie 2002, recurentele au introdus o acțiune în fața instanței din Roma în conformitate cu Legea Pinto, pentru a se plânge de durata procedurii de faliment, care, în speță, a dus la încălcarea dreptului de proprietate al acestora, în special din cauza faptului că nu și-au putut recupera creanțele pe termen lung. Printr-o decizie depusă la 20 iunie 2003, Curtea de Apel a acordat fiecărei reclamante 2 250 EUR (EUR) pentru daune morale plus cheltuielile și cheltuielile de judecată. 3. Procedura de executare a deciziei luate în conformitate cu legea Pinto Între 10 august și 13 septembrie 2004, recurentele au indicat Ministerului Justiției o punere în întârziere și, între 6 septembrie și 18 octombrie 2004, au introdus o procedură de sechestru-hotărâre (pignoramento Presso terzi) pentru a obține executarea hotărârii Tribunalului de apel din Roma depusă la 20 iunie 2003. În perioada 9 ianuarie - 20 septembrie 2006, recurentele au obținut fiecare plata a aproximativ 3 400 EUR. Dreptul intern relevant Legea nr 297 din 29 mai 1982 art. 2: Fondul de garantare 1. Un fond de garantare pentru prima d ) este înființat la Institutul Național de Previziuni Sociale (I.N.P.S.) în vederea înlocuirii angajatorului în caz de insolvabilitate a acestuia din urmă în plata primei de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . (1) Recurentele declară încălcarea dreptului lor la respectarea proprietăților lor pe motiv că nu ar fi obținut plata creanțelor lor, în special din cauza duratei procedurii de faliment. (2) Printr-o scrisoare din 20 august 2002, recurentele au introdus un nou litigiu, întemeiat pe art. 6 alineatul (1) din Convenție, sub aspectul dreptului de acces la o instanță și al articolului 13 din Convenție, în măsura în care acestea nu ar dispune de o cale de atac pentru a controla activitatea lichidatorului și pentru a solicita lichidarea bunurilor care fac parte din faliment. (3) Prin scrisoarea din 18 august 2003, recurentele au ridicat un litigiu ulterior, întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, în măsura în care, la acea dată, administrația nu le plătise încă suma acordată de instanța de apel a Romei în conformitate cu legea Pinto EN JUST (1) Recurentele declară încălcarea dreptului lor la respectarea proprietăților lor pe motiv că nu ar fi obținut plata creanțelor lor, în special din cauza duratei procedurii de faliment. (2) Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, sub aspectul dreptului de acces la o instanță și 13 din Convenție, ele denunță faptul că nu dispun de o cale de atac pentru a controla activitatea lichidatorului și pentru a solicita lichidarea bunurilor care fac parte din faliment. 3. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, recurentele se plâng, în sfârșit, de faptul că la 18 august 2003, administrația nu le plătise încă suma acordată de instanța de apel a Romei în conformitate cu legea Pinto Articolele în cauză sunt menționate astfel în părțile relevante ale art. 6 alin. (1) din Convenție. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță independentă și imparțială, stabilită prin lege, care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) art. 13 din Convenție Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate, are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. art. 1 din Protocolul nr 1 la convenție Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Guvernul a prezentat un document de la I.N.P.S. care atestă că, între 8 noiembrie 1991 și 17 În ianuarie 1994, aceasta din urmă le-a lichidat recurentelor prima lor dată (T.F.R.), în conformitate cu cererea depusă în sensul articolului 2 din Legea nr. 297 din 29 mai 1982. În plus, guvernul a prezentat o declarație din partea judecătorului delegat al falimentului din 13 iulie 2006 care să ateste că, la o dată nespecificată succesorală la depunerea datoriei privind falimentul, recurentele au primit, de asemenea, plata plăților lunare neplătite pentru care au fost admise la pasivul falimentului. Întrucât circumstanțele esențiale au fost ascunse în procedura în fața Curții, din punctul de vedere al guvernului, prezenta cerere ar trebui să fie respinsă ca atare. Subsidiar, guvernul susține că recurentele au omis să se încaseze împotriva deciziei instanței de apel a Romei sesizate în sensul legii Pinto În plus, acesta susține că procedura de faliment a fost deosebit de complexă. În plus, recurentele nu ar fi beneficiat de un bun mai mic decât cel prevăzut la art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție, deoarece creanțele admise la pasivul falimentului nu ar fi nici unele, nici definitive. Recurentele și-au reiterat obiecțiunile fără nicio referire la informațiile furnizate de guvern cu privire la atribuirea plăților efectuate de către II.N.P.S. și la obținerea plăților lunare neplătite în cursul procedurii. În ceea ce privește obiecțiunile referitoare la presupusa lipsă de lichidare a creanțelor recurentelor care derivă din admiterea acestora la pasivul falimentului (griefs n 1 și 2), Curtea arată că o cale de atac în fața acesteia poate fi declarată abuzivă atunci când recurentul omite în mod deliberat de la început omisiunea de a informa Curtea cu privire la un element esențial pentru examinarea cauzei ( mutatis mutandis Al-Nashif c. Bulgaria, nr. 50963/99, ê 89, 20 iunie 2002 și Keretchavivi c. Georgia (dec.), nr 5667/02, 2 mai 2006). Bazelo și alte c. Italia ((dec.), n 11303/02, 23 august 2011). În continuare, Comisia constată că, în conformitate cu ansamblul informațiilor furnizate de guvern, dovezi în sprijinul acestora, cel târziu în 1994, adică, cu mult înainte de data depunerii cererii în fața Curții (15 martie 2002), precum și al acțiunii în sensul Legii Pinto (la 16 aprilie 2002), recurentele În plus, la o dată nespecificată ulterior depunerii datoriei falimentului, recurentele au obținut, de asemenea, plata plăților lunare neplătite care constituie a doua parte a creanței lor. De altfel, Curtea nu vede nici un motiv de san in de la versiunea faptelor prezentate de guvernul pârât. Aceasta arată, de asemenea, că recurentele nu au furnizat nicio informație cu privire la plățile menționate la introducerea cererii lor în fața Curții și a observațiilor lor ca răspuns la cele ale guvernului. De altfel, acestea nu au contestat în nici un fel faptele, cum ar fi cele ale guvernului pârât. Prin urmare, Curtea constată că recurentele au trecut sub tăcere informațiile esențiale referitoare la faptele cauzei în scopul de a se înșela. Întrucât au comis un abuz de dreptul lor la acțiune, această parte a cererii trebuie, prin urmare, respinsă ca fiind abuzivă, în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din convenție. În ceea ce privește plângerile recurentelor referitoare la întârzierile în obținerea despăgubirii care le-a fost recunoscută în cadrul procedurii 3. Curtea constată că instanța de apel competentă nu a luat în considerare, în decizia sa, faptul că creanțele recurentelor au fost îndeplinite. Întradevăr, acest element nu a fost indicat de acestea în acțiunea lor Or, din punctul de vedere al Curții, împrejurarea că instanța de apel a Romei a recunoscut recurentelor, pe o bază eronată, o despăgubire morală, nu poate genera drepturi pentru acestea din urmă în ceea ce privește Convenția, concluziile instanței în cauză derivând, cel puțin parțial, de comportamentul vinovat al recurentelor. Această parte a cererii trebuie, prin urmare, să fie respinsă pentru lipsa evidentă a temeiului, în sensul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Stanley Naismith Françoise Tulkens Grefier Președinte