Vrancsik împotriva Ungariei și a Austriei

SEGUNDA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 1677/07 de Tibor VRANCSIK împotriva Ungariei și Austria Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 11 octombrie 2011 în calitate de Cameră compusă din: Françoise Tulkens, președinte, David Thór Björgvinsson, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișıl Karakaș, Paulo Pinto de Albuquerque, Helen Keller, judecători și Stanley Naismith, grefierul secțiunii, Având în vedere cererea depusă la 12 aprilie 2007, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Dl Tibor Vrancsik, reclamantul este un național maghiar care s-a născut în 1968. În prezent, el este reținut la închisoarea Szeged. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează.

La 16 septembrie 1999, Curtea Regională de la Viena din Austria, într-o hotărâre finală, a condamnat reclamantul de crimă și alte infracțiuni și l-a condamnat la închisoare pe viață cu cea mai rapidă eliberare eliberare condiționată după 15 ani. La 21 aprilie 2005, reclamantul, deținut apoi la închisoarea Stein din Austria, a semnat o cerere de transfer la o închisoare maghiară. El susține că el nu a fost conștient de conținutul documentelor. La 25 ianuarie 2006, Curtea Regională de Budapestă din Ungaria a stabilit că condițiile legale pentru transferul reclamantului în Ungaria – astfel cum sunt conținute la art. 46 alineatul (1) din Legea nr. 38 din 1996 privind asistența internațională în materie penală – au fost îndeplinite.

După transferul său, la 30 octombrie 2006, Curtea Regională de Budapesta și-a transformat condamnarea în 20 de ani de închisoare în regim strict. Pe baza apelului urmăririi judiciare, la 29 de ani Noiembrie 2006 Curtea de Apel din Budapesta a anulat această decizie și a transformat condamnarea reclamantului în închisoare pe viață cu cea mai rapidă eliberare condiționată după 30 de ani. Curtea de Apel a observat că o condamnare pe viață în temeiul legislației maghiare este într-adevăr compatibilă cu noțiunea similară austriaca și nu a putut, prin urmare, să fie înlocuită cu închisoarea cu o durată definită.

Singurul fapt că normele privind eliberarea condiționată au fost mai severe nu a însemnat că poziția penală a reclamantului a fost agravată în sensul articolului 11 § 1 litera (d) din Convenția de 1983 privind transferul de persoane condamnate sau al articolului 17 § 2 din Tratatul de la Viena între Austria și Ungaria privind executarea reciprocă a sentințelor penale, în special având în vedere faptul că, în ceea ce privește cei condamnați la închisoare pe viață, practica austriaca, astfel cum a fost comunicată de Ministerul Federal austriac al Justiției către omologul său maghiar, trebuia să aplice o abordare foarte strictă în ceea ce privește eliberarea eliberată. Reclamantul a fost reținut la închisoarea Szeged încă de atunci.

COMPLAINTE Contra Austria, reclamantul se plâng în temeiul articolelor 5 § 2 și 6 § 3 că a fost făcut să semneze cererea de transfer fără să-și cunoască conținutul. Cu privire la Ungaria, el se plânge că conversia condamnării sale constituie o încălcare a articolului 6 § 3 din Convenție. În plus, în baza articolului 7 § 1 din Convenție, el susține, de asemenea, că condamnarea sa convertită reprezintă condamnarea retroactivă, precum și privarea nejustificată a libertății. HOTĂRÂREA Reclamantul se plânge împotriva Austria în temeiul articolelor 5 § 2 și 6 § 3 din Convenția pe care a fost făcută să semneze cererea de transfer fără a-și cunoaște conținutul. Curtea observă că procedura în Austria s-a încheiat cu semnarea reclamantului, la închisoarea Stein, a unei cereri de transfer la 21 aprilie 2005. Cu toate acestea, cererea a fost introdusă numai la 12 aprilie 2007, adică în afara termenului de șase luni prevăzut la art. 35 § 1 din convenție.

Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 §§ § 1 și 4. Reclamantul se plânge, de asemenea, împotriva Ungariei, că conversia condamnării sale a constituit o încălcare a articolului 6 § 3 din Convenție. Curtea consideră că autoritățile maghiare nu au stabilit în niciun fel o acuzație penală împotriva reclamantului atunci când își transformă condamnarea la închisoarea austriaca într-o maghiară, care este în mod evident o chestiune de executare. art. 6 fiind inaplicabilă la această procedură, această plângere este incompatibilă ratione materiae prin dispozițiile Convenției în sensul art. 35 § 3, această parte a cererii trebuie, prin urmare, respinsă în conformitate cu art. 35 § 4 din Convenție.

Pe baza articolului 7 § 1 din Convenție, reclamantul susține, în continuare, că condamnarea la viață în care autoritățile maghiare și-au convertit condamnarea inițială constituie condamnarea retroactivă și privarea nejustificată a libertății, având în vedere distanțiunea eligibilității sale în materie de eliberare condiționată. Curtea consideră că această plângere va fi examinată în conformitate cu art. 5 § 1 lit. (a) și/sau cu art. 7 § 1 din Convenție. Art. 5 § 1 lit. (a) prevede după cum urmează: „Toată lumea are dreptul la libertate și la securitatea persoanei.

Nimeni nu poate fi privat de libertate, în afară de următoarele cazuri și în conformitate cu o procedură prevăzută de lege: (a) detenția legală a unei persoane după condamnarea unei instanțe competente; ...” art. 7 § 1 se citește după cum urmează: „Nimeni nu trebuie să fie considerat vinovat de orice infracțiune penală din cauza unui act sau omisiune care nu constituie o infracțiune penală în temeiul dreptului național sau internațional în momentul comisiei. Nici nu se impune o penalitate mai grea decât cea aplicabilă în momentul comisiei infracțiunii penale.” Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 § 3 litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat.

Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să se suspende examinarea plângerii reclamantului privind condamnarea retroactivă și detenția nejustificată, administrată de autoritățile maghiare; declara restul cererii inadmisibil. Stanley Naismith Françoise Tulkens Președintele grefierului

SECOND SECTION

DECISION Application no. 16770/07 by Tibor VRANCSIK against Hungary and Austria The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 11 October 2011 as a Chamber composed of: Françoise Tulkens, President, David Thór Björgvinsson, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișıl Karakaș, Paulo Pinto de Albuquerque, Helen Keller, judges, and Stanley Naismith, Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 12 April 2007, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Tibor Vrancsik, is a Hungarian national who was born in 1968. Currently, he is detained at Szeged Prison. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

On 16 September 1999 the Vienna Regional Court in Austria in a final judgment convicted the applicant of murder and other offences and sentenced him to life imprisonment with the earliest release on parole after 15 years. On 21 April 2005 the applicant, then detained at the Stein Prison in Austria, signed a request for transfer to a Hungarian prison. He submits that he was not aware of the contents of the documents. On 25 January 2006 the Budapest Regional Court in Hungary established that the legal conditions for the applicant’s transfer to Hungary – as contained in section 46(1) of Act no. 38 of 1996 on International Assistance in Criminal Matters – were met. After his transfer, on 30 October 2006 the Budapest Regional Court converted his sentence into 20 years’ imprisonment under strict regime.

On the prosecution’s appeal, on 29 November 2006 the Budapest Court of Appeal reversed this decision and converted the applicant’s sentence into life imprisonment with the earliest release on parole after 30 years. The Court of Appeal observed that a life sentence under Hungarian law was indeed compatible with the similar Austrian notion and could not therefore be replaced with imprisonment of a definite duration.

The mere fact that the rules on parole were more severe did not mean that the applicant’s penal position was aggravated within the meaning of Article 11 § 1 (d) of the 1983 Convention on the Transfer of Sentenced Persons or of Article 17 § 2 of the Vienna Treaty between Austria and Hungary on Mutual Execution of Criminal Sentences, especially in view of the fact that, in respect of those sentenced to life imprisonment, the Austrian practice, as communicated by the Austrian Federal Ministry of Justice to its Hungarian counterpart, was to apply a very strict approach in matters of release on parole. The applicant has been detained at Szeged Prison ever since. COMPLAINTS Against Austria, the applicant complains under Articles 5 § 2 and 6 § 3 that he was made to sign the request of transfer without knowing its contents.

Against Hungary, he complains that the conversion of his sentence amounted to a breach of Article 6 § 3 of the Convention. Furthermore, relying on Article 7 § 1 of the Convention, he also submits that his converted sentence represents retroactive conviction as well as unjustified deprivation of liberty. THE LAW 1. The applicant complains against Austria under Articles 5 § 2 and 6 § 3 of the Convention that he was made to sign the request of transfer without knowing its contents. The Court observes that the procedure in Austria ended with the applicant signing, at Stein Prison, a request for transfer on 21 April 2005. However, the application was introduced only on 12 April 2007, i.e. outside the six-month time-limit laid down in Article 35 § 1 of the Convention.

It follows that this part of the application must be rejected, pursuant to Article 35 §§ 1 and 4. 2. The applicant also complains against Hungary that the conversion of his sentence amounted to a breach of Article 6 § 3 of the Convention. The Court considers that the Hungarian authorities did not determine in any way a criminal charge against the applicant when converting his Austrian prison sentence into a Hungarian one, which is clearly a matter of execution. Article 6 being inapplicable to these proceedings, this complaint is incompatible ratione materiae with the provisions of the Convention within the meaning of Article 35 § 3. This part of the application must therefore be rejected, pursuant to Article 35 § 4 of the Convention.

3. The applicant further contends, relying on Article 7 § 1 of the Convention, that the life sentence into which the Hungarian authorities converted his original sentence amounts to retroactive conviction and unjustified deprivation of liberty, in view of the remoteness of his parole eligibility. The Court considers that this complaint falls to be examined under Article 5 § 1 (a) and/or Article 7 § 1 of the Convention. Article 5 § 1 (a) provides as follows: “Everyone has the right to liberty and security of person. No one shall be deprived of his liberty save in the following cases and in accordance with a procedure prescribed by law: (a) the lawful detention of a person after conviction by a competent court; ...” Article 7 § 1 reads as follows: “No one shall be held guilty of any criminal offence on account of any act or omission which did not constitute a criminal offence under national or international law at the time when it was committed.

Nor shall a heavier penalty be imposed than the one that was applicable at the time the criminal offence was committed.” The Court considers that it cannot, on the basis of the case-file, determine the admissibility of this complaint and that it is therefore necessary, in accordance with Rule 54 § 3 (b) of the Rules of Court, to give notice of this part of the application to the respondent Government. For these reasons, the Court unanimously Decides to adjourn the examination of the applicant’s complaint concerning retroactive conviction and unjustified detention, administered by the Hungarian authorities; Declares the remainder of the application inadmissible. Stanley Naismith Françoise Tulkens Registrar President