AFFAIRE NORMA S.R.L. c. MOLDOVA

RESPONDENT

MDA

HOTĂRÂRE

03.11.2011

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6;Violation de P1-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE NORMA S.R.L. c. MOLDOVA (CtEDO, 2011)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA NORMA S.R.L. c. MOLDOVA (solicitarea nr. 38503/08) HOTĂRÂREA fond STRASBURG 3 noiembrie 2011 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Norma S.R.L. c. Moldova, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea secțiunea), care are loc la 11 octombrie 2011 într-un comitet compus din Egbert Myjer, președinte, Luis López Guerra, Mihai Poalelungi, judecători; și Marialena Tsirli, adjuncta graffière de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 11 octombrie 2011, Renunță la hotărâre că aici, adoptat la această dată de procedură La data de origine a cauza se află o cerere (n 38503/08) îndreptată împotriva Republicii Moldova și introdusă de o societate de drept moldovean, Norma S.R.L. ( La 6 august 2008, recurenta a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind dreptul omului). Societatea reclamantă este reprezentată de domnul V. Berlinschi, avocat la Chișinău. Guvernul Moldovean a fost reprezentat de agentul său, dl V. Grosu. La 15 martie 2010, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE L (a) având ca obiect proiectarea, fabricarea și exploatarea cablurilor de fibră optică în zona adiacentă căii ferate pe tronsonul Chișinău-Ungheni-Frontiera de stat. Potrivit contractului menționat anterior, societatea reclamantă trebuia să furnizeze CFM, la sfârșitul lucrărilor, un cablu de opt fibre optice și să păstreze proprietatea, printre altele, a unui alt cablu de șaisprezece fibre. Prin scrisoarea din 26 mai 2006, CM a solicitat societății reclamante să suspende lucrările inițiate în temeiul contractului. iunie 2006, CFM Motiva această decizie, referindu-se la ședința din 12 iunie 2006 a Ministerului Transporturilor și Aviculturii. În procesul-verbal al reuniunii, aceste autorități recomandau CFM să întrerupă executarea contractului din cauza lipsei de reglementări în materie și a unei eventuale încălcări a intereselor economice ale Moldtelecom S.A., operatorul național al telecomunicațiilor care aparțin statului. Societatea reclamantă se asigură că procesul-verbal din 12 octombrie 2012 este pus în aplicare în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene. Prin hotărârea din 18 ianuarie 2008, Tribunalul din Chișinău a primit acțiunea și a anulat procesul-verbal în cauză, prin care a dispus MTV și CFM să reia pe teren executarea contractului din 18 martie 2005. Prin decizia definitivă din 5 martie 2008, Curtea Supremă de Justiție a confirmat hotărârea Curții Supreme de Justiție. La 19 martie 2008, societatea reclamantă a prezentat titlul executoriu, emis în temeiul hotărârii din 18 ianuarie 2008, în cadrul Oficiului de executare din Centru. La 21 martie, 21 aprilie și 8 mai 2008, oficiul a solicitat MTV și CFM să execute în mod voluntar titlul în cauză. Între timp, MTV și CFM au depus în fața Curții Supreme de Justiție o cerere de revizuire a procesului. La 14 aprilie 2008, directorul CFM a adresat o scrisoare prim-ministrului de la acea vreme care solicita sprijin juridic la examinarea cererii în curs de revizuire. La 15 aprilie 2008, prim-ministrul a solicitat miniștrilor economiei și justiției și procurorului general al Republicii Moldova sprijinul juridic solicitat. La 16 aprilie 2008, Curtea Supremă de Justiție respingea ca inadmisibil cererea în revizuire. 10. La 17 aprilie 2008, procurorul general al Republicii Moldova, acționând în interesul statului, inițiase o acțiune în nulitate a contractului din 18 martie 2005. Prin hotărârea din 22 mai 2008, Curtea Supremă de Justiție a hotărât suspendarea lucrărilor prevăzute de contractul în cauză. La 12 iunie 2008, această hotărâre a fost confirmată de Curtea Supremă de Justiție. 12. Statuând pe fond la 29 ianuarie 2009, instana de apel economică se pronună în defavoarea societăii solicitante și a declarat nul contractul din 18 martie 2005. Cu toate acestea, Curtea Supremă de Justiție infirmă, la 29 octombrie 2009, hotărârea din 29 octombrie 2009, hotărârea din partea instanei inferioare și a confirmat validitatea contractului, anulând în același timp măsura asigurătorie impusă de hotărâre înainte de a declara drept din 22 mai 2008, Curtea Supremă nota, printre altele, că legalitatea contractului din 18 martie 2005 fusese deja verificată în cursul primului proces (punctul 7 de mai sus). Curtea Supremă a subliniat faptul că introducerea acțiunii de către procurorul general și admiterea acesteia de către tribunalul de apel economic au fost contrare principiului autorității de lucru judecat. În plus, aceasta a arătat că acțiunea procurorului general a fost forclosă din cauza expirării termenului de trei ani de prescripție extinctivă aplicabilă dreptului de a acționa în justiție. Curtea Supremă a considerat că, în aceste condiții, hotărârea din partea instanei inferioare era incompatibilă cu principiul securităii rapoartelor juridice și constituise o interferenă nejustificată în dreptul de proprietate al societăii reclamante 13. La 19 noiembrie 2009, societatea reclamantă și CFFM au organizat o reuniune comună și au decis să reia executarea contractului din 18 martie 2005. II. DREPTUL INTERN PERTINENT 14. În conformitate cu art. 70 alineatul (1) din Codul de punere în aplicare din 24 decembrie 2004, titlul executoriu trebuie să fie pus în aplicare în termenul prevăzut în acest document sau, în cazul în care nu se indică niciun termen limită, într-un termen rezonabil. În temeiul articolului 70 alineatul (2) din același cod, executorul justiției trebuie să întreprindă imediat toate acțiunile care se impun în vederea executării hotărârii judecătorești ;încheierea termenului de executare se oprește în cursul perioadei de suspendare sau de amânare a executării.În ceea ce privește VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 DIN CONVENȚIE ȘI DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL N 15. Societatea reclamantă susține că executarea hotărârilor din 18 ianuarie și 5 martie 2008 și-a încălcat dreptul de acces la un tribunal garantat prin art. 6 alineatul (1) din convenție, precum și dreptul la respectarea bunurilor sale, astfel cum este garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 1. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) art. 1 din Protocolul nr. 1 Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietății sale (...) Cu privire la admisibilitatea privind absența de calitate a victimei. Guvernul excită din lipsă de calitate de victimă a societății reclamante. El ia notă că, la momentul depunerii cererii în fața Curții, procedura de executare a hotărârii din 18 ianuarie 2008 a fost suspendată din cauza acțiunii civile inițiate de procurorul general (punctele 10-11 de mai sus). În opinia guvernului, societatea reclamantă nu dispunea, în momentul introducerii cererii, de o hotărâre definitivă în favoarea sa, având în vedere că procedura inițiată de procurorul general era încă în curs de desfășurare 17. Curtea arată că, prin hotărârea din 18 ianuarie 2008, Tribunalul din Chișinău a pronunțat în favoarea societății reclamante și a dispus reluarea executării contractului din 18 martie 2005. Această hotărâre a fost aprobată prin decizia definitivă a Curții Supreme de Justiție din 5 martie 2008. În acest caz, trebuie să se constate că societatea reclamantă dispune de o hotărâre definitivă pronunțată în favoarea sa și că, în momentul introducerii prezentei cereri, această hotărâre nu era executată. Prin urmare, nu se poate afirma că drepturile societății reclamante nu erau afectate în mod concret în momentul sesizării Curții. În ceea ce privește argumentul referitor la suspendarea executării hotărârii din 18 ianuarie 2008 în urma depunerii acțiunii procurorului general, Curtea consideră că este strâns legat de fondul cauzei și va fi examinat mai jos. Astfel, Curtea respinge excepția guvernului. Pe de altă parte, pe de altă parte, guvernul ridică o excepție de la obligația de a abuza de dreptul la o cale de atac individuală din partea societății reclamante, în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. În această privință, el consideră că caracterul abuziv rezultă din absența unei calități de victimă a societății reclamante 19. Curtea amintește că, în anumite cazuri excepționale, o cerere poate fi respinsă ca fiind abuzivă în cazul în care reclamantul o pune în competența de a se pronunța (fără a informa) sau în mod deliberat în eroare (a se vedea Akdivar și alții c. Turcia, 16 septembrie 1996, §§ 53-54, Recuperarea hotărârilor și a deciziilor 1996 Varbanov c. Bulgaria, n 31365/96, § 36, CEDH 2000; și I.S. c. Bulgaria , n 32438/96, 6 aprilie 2000). De asemenea, în mod excepțional, utilizarea repetitivă de către un solicitant a unui limbaj deosebit de jignitor, amenințător sau provocator împotriva guvernului pârât, a Curții sau a grefei sale poate fi calificată drept abuz de drept în mod direct și poate duce la respingerea cererii (Stamulakatos c. Grecia , 32857/96, Decizia Comisiei din 3 decembrie 1997 Rehak c. Cehia, (dec.) nr. 67208/01, 18 mai 2004 L.R. c. Austria, nr. 2424/65, Decizia Comisiei din 24 mai 1966. Sau, de asemenea, Curtea a statuat că abuzul de drept de apel poate rezulta dintr-o utilizare frivolă a dreptului de recurs (a se vedea Bock c. Germania (dec.), nr. 22051/07, 19 ianuarie 2010 X. C. RFA (dec.), nr. 31417/67, 30 septembrie 1968). 20. Având în vedere jurisprudența menționată anterior, Curtea nu descoperă, în prezenta cauză, niciun element care să o determine să considere că societatea reclamantă a abuzat de dreptul său individual de a acționa; prin urmare, această excepție a guvernului trebuie, de asemenea, eliminată. 21. În plus, Curtea constată că nu este în mod vădit greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de nevinovăție. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Pe fond 22. Societatea reclamantă se plânge de încuviințarea hotărârilor din 18 ianuarie și 5 martie 2008 pronunțate în favoarea sa. 23. Guvernul susține că hotărârea definitivă în favoarea societății reclamante este decizia Curții Supreme de Justiție din 29 octombrie 2009, care a fost executată la 19 noiembrie 2009 (punctele 12 și 13 de mai sus. În orice caz, consideră că perioada în care executarea hotărârilor din 18 ianuarie și 5 martie 2008 a fost suspendată, și anume de la 22 mai 2008 până la 29 octombrie 2009 (punctele 11 și 12 de mai sus) nu trebuie luate în considerare la calcularea termenului de executare. Indiferent de data de la care se va considera că societatea reclamantă are o hotărâre definitivă în favoarea sa, guvernul consideră că termenul de executare a fost rezonabil 24. Curtea reamintește poziția sa, exprimată în repetate rânduri în cauze referitoare la neîndeplinirea obligațiilor de executare, potrivit căreia, în cazul unui creditor, să fie executată integral și într-un termen rezonabil, o hotărâre pronunțată în favoarea sa constituie o încălcare în șeful său a dreptului la o instanță art. 6 alineatul (1) din Convenție, precum și dreptul la libertate al bunurilor garantate prin art. 1 din Protocolul nr. 1 (Prodan c. Moldova, nr. 49806/99, § 56 și 62, CEDH 2004 III (extracturi) Sîrbu și alții c. Moldova, nr. 73562/01, 73565/01, 73712/01, 73744/01, 73972/01 și 73973/01, § 40, 15 iunie 2004 Bourdov c. Rusia, nr. 59498/00, § 34, CEDH 2002-III Lupacescu și altele, cum ar fi Moldova , n 3417/02, 5994/02, 28365/02, 5742/03, 8693/03, 31976/03, 13681/03 și 32759/03, § 24, 21 martie 2006 . 25. Pentru a putea judeca respectarea termenului de executare rezonabil, Curtea ia în considerare complexitatea procedurii, comportamentul părților, precum și obiectul deciziei care urmează să fie executată (Raylyan c. Rusia; 22000/03, § 31, 15 februarie 2007). În prezenta cauză, Curtea constată că, prin hotărârile din 18 ianuarie și 5 martie 2008, tribunalele moldovenești au obligat MTV și CFM să reia executarea contractului din 18 martie 2005. În opinia Curții, statul este considerat răspunzător pentru faptele și omisiunile acestor două entități, deoarece este vorba despre un minister și o companie publică. În comparație cu aceasta din urmă, Curtea constată că Ö nu a demonstrat că Õ are o independență instituțională și operațională suficientă față de Õ ï , proprietarul acesteia, astfel încât acesta din urmă să poată fi exonerat de răspundere în raport cu Convenția pentru faptele și omisiunile sale (a se vedea Cooperativa Agricola Slobozia Hanesei c. Moldova, 39745/02, § 19, 3 aprilie 2007 Grigoryev și Kakaurova c. Rusia , n 13820/04, § 35, 12 aprilie 2007 Moldovanu c. România , n 13386/02, § 34, 29 iulie 2008). 28. Curtea constată că la 18 ianuarie 2008 a devenit definitivă la 5 martie 2008 și a fost executată la 19 noiembrie 2009. Curtea nu poate accepta argumentul guvernului potrivit căruia perioada de un an, cinci luni și opt zile în cursul căreia executarea hotărârii din 18 ianuarie 2008 a fost suspendată (punctul 23 de mai sus) nu trebuie luată în considerare. Într-adevăr, suspendarea în cauză a fost adoptată ca urmare a introducerii de către procurorul general a unei acțiuni în nulitate a contractului din 18 martie 2005. Or, Curtea Supremă de Justiție, în hotărârea sa din 29 octombrie 2009, a statuat că această acțiune era contrară principiului autorității de lucru judecat și, în plus, era forclose (punctul 12 de mai sus). Curtea constată că acțiunea procurorului general a fost condamnată la eșec. Unul dintre efectele dilatorii ale acestei acțiuni a fost lamentabil de executarea hotărârii din 18 ianuarie 2008. Curtea consideră că guvernul nu poate invoca suspendarea menționată anterior pentru a-și declina răspunderea în ceea ce privește executarea prelungită a hotărârii din 18 ianuarie 2008 (a se vedea, mutatis mutandis Abramiuc c. România, n 37411/02, § 88, 24 În acest sens, Curtea ia act de constatarea Curții Supreme formulată în hotărârea sa din 29 octombrie 2009 (punctul 12 de mai sus) potrivit căreia admiterea de către tribunal a acțiunii procurorului general a încălcat principiul securității rapoartelor juridice și a constituit o interferență nejustificată în dreptul de proprietate al societății reclamante 29. În ceea ce privește comportamentul societății reclamante, Curtea constată că, cooperând cu autoritățile competente, a luat iniiativa de a iniția o procedură de executare silită și nu a contribuit la întârzierea executării. 30. Aceste elemente sunt suficiente pentru a concluziona Curții că executarea prelungită a hotărârilor definitive pronunțate în favoarea societății reclamante și-a încălcat dreptul la o instanță, garantată prin art. 1 din convenție, precum și dreptul la libertate a bunurilor sale consacrat prin art. 1 din Protocolul nr. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 31. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții pârâte, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 32. 857 EUR (EUR) pentru prejudiciul material pe care l-ar fi suferit, pe baza unui raport financiar efectuat de o societate privată; suma este compusă din estimarea deficitului de câștig pentru perioada cuprinsă între 12 iunie 2006 și 29 octombrie 2009, plus dobânda moratorie calculată în perioada 30 octombrie 2009 - 1 septembrie 2010. 000 EUR pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a blocării activității sale pe o perioadă mai mare de patru ani; în ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate, se solicită 4 000 EUR, sumă care reprezintă cheltuielile suportate pentru elaborarea raportului financiar. 33. Guvernul susține că nu există nicio legătură de cauzalitate între presupusele încălcări ale convenției și prejudiciul material solicitat, susținând că evaluarea furnizată de societatea reclamantă este greșită și are un caracter speculativ vădit. Guvernul contestă, de asemenea, perioada luată în considerare în acest scop. În ceea ce privește prejudiciul moral solicitat, guvernul consideră că suma este nefondată și excesivă și consideră, de asemenea, că costurile suportate sunt excesive. 34. Având în vedere circumstanțele cauzei, Curtea consideră că problema aplicării articolului 41 nu este în stare de a fi soluționată și decide să o rezerve și să stabilească procedura ulterioară ținând seama de posibilitatea de a se ajunge la un acord între guvern și societatea reclamantă. PE CESUM, CURȚA LA L că a existat o încălcare a articolului 6 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 afirmă că problema aplicării articolului 41 din Convenție nu se află în stare; în consecință, rezerva invită guvernul și societatea reclamantă să îi transmită în scris, în termen de trei luni, observațiile lor cu privire la această chestiune și, în special, să îi dea cunoștință de orice acord la care ar putea ajunge. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 3 noiembrie 2011, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Marialena Tsirli Egbert Myjer Grefier Adjunct Președinte