CtEDO 08.11.2011 Auto

PKS TYCHY SP. Z O.O. v. POLAND

RESPONDENT
POL
HOTĂRÂRE
08.11.2011
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
PKS TYCHY SP. Z O.O. v. POLAND (CtEDO, 2011)
HUDOC · oficial

CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 37574/08 PKS TYCHY sp. z o.o. împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (Quarta Secțiune), care așeză la noiembrie 2011 în calitate de Cameră compusă din: David Thór Björgvinsson, președinte, Lech Garlicki, Päivi Hirvelä, George Nicolaou, Ledi Bianku, Zdravka Kalaydjieva, Vincent A. De Gaetano, judecători și Lawrence Early, grefierul secțiunii, Având în vedere cererea depusă la 26 iulie 2008, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 30 iunie 2011 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Societatea reclamantă, Przedsiębiorstwo Komunikacyjno-Spedycyjne TYCHY sp. z o.o. este o societate de răspundere limitată înregistrată în Polonia. A fost reprezentată de președintele Consiliului său, dl M. Jarocki. Guvernul Polonez (“Guvernul”) au fost reprezentate de agentul lor, dl Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. La o dată neespecificată în 2007, o cooperativă de locuințe a depus în judecată o procedură sumară societății reclamante. La 12 iulie 2007, Curtea de District Tychy, ședința în calitate de ofițer de instanță ( referendarz sādowy ), a pronunțat un ordin de plată împotriva societății reclamante. Societatea reclamantă a depus obiecție la ordonanța și, prin urmare, cererile împotriva acesteia au fost examinate în cadrul procedurii obișnuite. La 30 noiembrie 2007, Curtea de District Tychy, care a stat ca evaluator (judecător judecător), a hotărât. A constatat că reclamantul și a ordonat societății reclamante să ramburseze costurile. Societatea reclamantă a apelat. A argumentat, referindu-se la hotărârea Curții Constituționale din 24 octombrie 2007, că hotărârea din 30 noiembrie 2007 nu a fost dată de un judecător independent. La 17 iunie 2008, Curtea de Apel Katowice a susținut hotărârea de primă instanță. A respins afirmația societății reclamante cu privire la avizul său de către un evaluator prin trimitere la concluziile Curții Constituționale. Legea și practicile interne relevante privind statutul evaluatorilor, inclusiv hotărârea istorică a Curții Constituționale Polone din octombrie 2007 (cazul nr. SK 7/06), sunt stabilite în hotărârea Curții în cazul Henryk Urban și Ryszard Urban c. Polonia , nr. 23614/08 , §§§ 16-25, 30 noiembrie 2010. Legea școlii naționale pentru justiție și serviciile de procuror La 23 ianuarie 2009, Parlamentul a adoptat Legea privind școala Națională pentru Judiciare și Serviciul Fiscal (Ustawa o Krajowej Szkole Sādownictwa i Prokuratury ), care a intrat în vigoare la 4 martie 2009. Legea instituie o instituție cuprinzătoare și centralizată responsabilă pentru formarea judecătorilor și procurorilor. Ca răspuns la hotărârea Curții Constituționale din 24 octombrie 2007, Legea privind școala națională pentru justiție și Serviciul de procuror a abolit instituția de evaluatori, astfel cum este prevăzută în Legea din 27 iulie 2001 privind organizarea curților (secțiunea 60 (12)). În plus, aceasta prevede în mod specific că, începând de la 5 Mai 2009 evaluatorii au încetat să fie autorizați să exercite competențe judiciare (art. 68 alin. (1)). DREPTUL Societatea reclamantă se plângea în temeiul art. 6 § 1 din Convenție că hotărârea din 30 noiembrie 2007 nu a fost dată de o instanță independentă. art. 6 § 1 din Convenție prevede, în măsura în care este cazul: "În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... de către un tribunal independent și imparțial instituit prin lege." Prin scrisoarea din 30 iunie 2011, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cererea. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul dorește, prin urmare, să exprime – prin intermediul declarației unilaterale – recunoașterea faptului că instanța de primă instanță care a tratat cazul reclamantului [societatea], care a stat ca evaluator, nu a fost un tribunal independent, conform articolului 6 § 1 din Convenție. În aceste circumstanțe și având în vedere hotărârea Curții din 30 noiembrie 2010 în cazul Henryk Urban și Ryszard Urban c. Polonia în care a declarat că faptul de a recunoaște încălcarea dreptului reclamanților de a-și auzi cazul de către un tribunal independent, astfel cum este garantat de art. 6 § 1 din Convenție, constituie în sine o satisfacție suficientă pentru prejudiciile morale și că acțiunile juridice ale statului (de exemplu. adoptarea Legii privind școala Națională pentru Judiciare și Serviciul Fiscal (Ustawa o Krajowej Szkole Sādownictwa i Prokuratury ) la 23 ianuarie 2009) pentru a remedia deficiențele bazate pe instituția de evaluatorii prin eliminarea acesteia și prin introducerea unui nou sistem cuprinzător și centralizat pentru formarea judecătorilor au remediat în mod eficient lipsa de independență a evaluatorilor în cadrul sistemului judiciar polonez, guvernul susține că recunoașterea lor necondiționată a faptului că dreptul reclamantului [societatea] în temeiul articolului 6 § 1 din convenție a fost restricționat de către Curtea Europeană ar trebui constatat o soluție suficientă pentru orice daune suferite de [compania] reclamantului ca urmare a deciziei sale de către Guvernul ar sugera respectuos că declarația de mai sus ar putea fi acceptată de Curte ca „un alt motiv” care justifică socoteala din cauza listăi Curții, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție.” Societatea reclamantă nu a formulat observații. Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, aceasta poate decide să ia o cerere sau o parte din această listă de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat continuarea examinării cererii”. art. 37 § în amendă include prevederea că: „Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile în cauză este necesar.” Acesta reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere sau o parte a acesteia în temeiul articolului 37 § (c) pe baza declarației unilaterale ale unui guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului (a se vedea Martyna c. Polonia (dec.), nr. 72040/01, 15 ianuarie 2008; Gołubowski și alte 6 cereri v. Polonia (dec.), nos. 21506/08, 22650/08, 34732/08, 41594/08, 55405/08, 38781/09 și 49198/09, 5 iulie 2011). În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (emisiune preliminară) [GC], nr. 26307/95, § 77, ECHR 2003 VI). Curtea reamintește că s-a ocupat deja de instituția de evaluatori polonezi din punctul de vedere al articolului 6 din Convenție. În Henryk Urban și Ryszard Urban c. Polonia (n. 23614/08, 30 noiembrie 2010), hotărârea sa principală privind această chestiune, Curtea a examinat în detaliu problema independenței unui „tribunal” compus dintr-un evaluator în ceea ce privește conformitatea cu cerințele articolului 6 § 1 și a constatat, printre altele , cum urmează: „48. Curtea Constituțională a luat în considerare statutul de evaluatori în hotărârea sa de conducere din 24 octombrie 2007. Actul de 2001, cu condiția ca ministrul justiției să poată conferi exercitarea competențelor judiciare către evaluatori, să nu respecte cerințele constituționale, deoarece evaluatorii nu beneficiază de garanțiile necesare de independență, în special față de ministru. Curtea constată că, în analiza chestiunii de independență a evaluatorilor, Curtea Constituțională a făcut trimitere la cazul de la Strasbourg Legea și a observat că art. 45 din Constituție a fost modelat pe art. 6 § 1 din Convenție (...). 51. (...) Curtea constată că concluziile Curții Constituționale au fost făcute în contextul unei revizuiri abstracte a constituționalității dispozițiilor legale, dar, având în vedere principiul subsidiarității, consideră că acestea pot fi aplicate faptelor prezentului caz, având în vedere asemănarea dintre cerințele constituționale și obligațiile Convenției în ceea ce privește independența judiciară și bazarea Curții Constituționale pe jurisprudența relevantă a Curții. (...) Considerarea importantă pentru această Curte este faptul că Curtea Constituțională a constatat că modul în care Polonia a legiferat statutul de evaluatori era deficient, deoarece nu avea garanțiile de independență prevăzute la art. 45 § 1 din Constituție, garanțiile care sunt substanțial identice cu cele prevăzute la art. 6 § 1 din Convenție. 52. Curtea subliniază că Curtea Constituțională a îndepărtat cadrul de reglementare care reglementează instituția de evaluatori, astfel cum este prevăzut în Legea din 2001. Subliniază, de asemenea, faptul că Curtea Constituțională nu a exclus posibilitatea ca evaluatorii sau ofițerii similari să exercite competențe judiciare cu condiția ca aceștia să aibă garanțiile necesare de independență (...). Curtea Constituțională, referindu-se la standardele internaționale, subliniate varietatea posibilelor soluții pentru a permite alegerea de persoane în afară de judecători. În acest sens, Curtea constată că sarcina sa în acest caz nu este de a decide abstracto în ceea ce privește compatibilitatea cu Convenția instituției de evaluatori sau a altor ofițeri similari care există în Unele state membre ale Consiliului Europei, dar să examineze modul în care Polonia reglementează statutul de evaluatori. 53. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că evaluatorul B.R. G. lipsește independența prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, motivul pentru care ea ar fi putut fi eliminată de Ministrul Justiției în orice moment în timpul mandatului său și că nu au existat garanții adecvate care să o protejeze împotriva exercitării arbitrare a acestei puteri de către ministru (...). Nu este necesar să se ia în considerare alte aspecte ale statutului de evaluatori, deoarece deplasarea lor de către executiv este suficient pentru a vicia independența Curții de District din Lesko, care a fost compusă din evaluatorul B.R. G.” Curtea a continuat să observe că, având în vedere principiul certitudinei juridice și jurisprudenței sale, nu există motive care ar fi solicitat să-i dirijeze re Deschiderea cazului reclamanților. Cu toate acestea, Comisia a remarcat că nu ar exclude faptul că ar putea lua o abordare diferită într-un caz în care, de exemplu, circumstanțele unui anumit caz au susținut îngrijorări legitime pentru a crede că ministrul justiției – Procurorul general a avut sau ar putea fi considerat rezonabil să aibă un interes în cadrul procedurii (a se vedea Henryk) Urban și Ryszard Urban , citat mai sus § 56 și Mirosław Garlicki c. Polonia , nr. 36921/07 , §§ 107 și 114, 14 iunie 2011 . Astfel, primul element al testului Curții în hotărârea Urbană Henryk și Ryszard Urban se concentrează pe deficitul instituțional în ceea ce privește poziția evaluatorilor vizați Ministrul Justiției – Procurorul General. După cum s-a menționat mai sus, Curtea a avut, de asemenea, în vedere al doilea element, și anume prezența unor circumstanțe specifice într-un caz specific. În cazul urban, Curtea a susținut că constatarea unei încălcări constituie, în sine, o satisfacție suficientă pentru orice prejudiciu moral care ar fi putut fi susținute de reclamanți (a se vedea Henryk Urban și Ryszard Urban , citat mai sus, § 62 . Aceaceasta este abordarea generală a Curții în cazul evaluatorilor în privința problemei de satisfacție, cu excepția cazului în care există circumstanțe specifice. În plus, în aceeași hotărâre, Curtea a constatat că: „67. (...) Este remarcabil faptul că deficitul constituțional și al Convenției privind statutul de evaluatori a fost remediat de către autoritățile interne – care au hotărât să elimine total biroul de evaluator – în termenul atribuit de Curtea Constituțională (...). Având în vedere cele de mai sus, se poate remarca faptul că autoritățile statului contestat au luat măsurile corective necesare pentru a aborda și remedia deficitul care substă în acest caz.” În ceea ce privește costurile și cheltuielile, Curtea a constatat că nu există justificare pentru atribuirea costurilor juridice în temeiul articolului 41 (Henrik Urban și Ryszard Urban) În acest caz, Curtea nu poate discerna nici o circumstanță care ar putea da naștere la o presupunere că ministrul Justiției – Procurorul General ar fi putut fi interesat de procedurile care implică societatea reclamantă și, prin urmare, problema în acest caz este limitat la deficitul instituțional în ceea ce privește statutul evaluatorilor (compară și contrast, Mirosław Garlicki a menționat mai sus § 114). În circumstanțele prezentului caz, Curtea acceptă faptul că guvernul nu este obligat să ofere nicio compensație reclamanților în lumina hotărârii Henryk Urban și Ryszard Urban c. Polonia. Curtea a examinat cu atenție termenii declarației guvernamentale și observă că declarația lor conține o recunoaștere clară a încălcării articolului 6 § 1 din Convenție și se referă la adoptarea Legii privind școala Națională pentru Judiciare și Serviciul Procuror care a abolit instituția de evaluatori (a se vedea Ținând cont de natura admiterilor conținute în declarația guvernului, precum și de absența unor factori care ar putea distinge situația actuală de abordarea Curții în cazul Henryk Urban și Ryszard Urban c. Polonia, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 §§) (c); a se vedea, în ceea ce privește principiile relevante Tahsin Acar c. Turcia (ediție preliminară) [GC], citată mai sus. Având în vedere toate considerațiile de mai sus, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile lor, nu impune să continue examinarea cererii (art. 37 § în amendă) În consecință, este necesar să se elimine aplicarea din lista cazurilor. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenii declarației guvernului contestat; decide să se elimine aplicarea din lista cazurilor în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Lawrence Early David Thór Björgvinsson Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă