CtEDO 08.11.2011 Auto

AVCI c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
08.11.2011
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
AVCI c. TURQUIE (CtEDO, 2011)
HUDOC · oficial

A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 43461/04 depuse de Murat AVCI împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care are loc la 8 noiembrie 2011 într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte, Danutė Jočienė, Isabelle Berro-Lefevre, András Sajó, Ișl Karakas, Paulo Pinto de Albuquerque, Helen Keller, judecători; din Francoise Elens-Passos, graffière adjunct de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 16 octombrie 2004, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Reclamantul, dl Murat Avci, este un resortisant turc, născut în 1979 și rezident în Bursa. El a fost student și președinte al Consiliului administrativ al Partidului Democrat al Poporului (Demokratik Halk Partizansi DEHAP), la Bursa. El este reprezentat în fața Curții de către domnul R. Do În cazul în care o persoană care a depus o plângere nu a făcut obiectul unei hotărâri a Curții de Justiție a Uniunii Europene sau al unei hotărâri a Curții de Justiție a Uniunii Europene sau a Curții de Justiție a Uniunii Europene sau a Curții de Justiție a Uniunii Europene sau a Curții de Justiție a Uniunii Europene sau a Curții de Justiție a Uniunii Europene a Uniunii Europene sau a Curții de Justiție a Uniunii Europene a Uniunii Europene sau a Curții de Justiție a Uniunii Europene sau a Curții de Justiție a Uniunii Europene sau a Curții de Justiție a Uniunii Europene a Uniunii Europene sau a Curții de Justiție a Uniunii Europene a Uniunii Europene a Uniunii Europene sau a Curții de Justiție a Uniunii Europene a Uniunii Europene a Uniunii Europene sau a Curții de Justiție a Uniunii Europene a Uniunii Europene a Uniunii Europene a Uniunii Europene sau a Curții de Justiție a Uniunii Europene a Uniunii Europene a Uniunii Europene sau a Curții de Justiție a Uniunii Europene a Uniunii Europene a Uniunii Europene a Energiei și a Energiei Atomice sau a Energiei Atomice, a Energiei Atomice sau a Energiei Atomice, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. La 11 noiembrie 2003, pe baza unei denunțări prin telefon anonim, reclamantul și alte 14 persoane au fost arestate în jurul orei 14 de către polițiștii Direcției de Securitate de la Bursa, în cadrul unei operații organizate pentru dezmembrarea KADEK, o ramură a PKK [1] Din procesul-verbal care nu a fost contestat de solicitant reiese că, în momentul arestării sale, a refuzat notificarea verbală a motivelor de arest prin solicitarea prezentării unui mandat de arestare. Se menționează că a fost singurul care a contestat arestarea sa, și că a refuzat să se urce în mașina poliției. În fața rezistenței sale, polițiștii au folosit forța pentru a - l duce în mașină. Reclamantul a fost condus la conducerea securității Bursa. Raportul medical întocmit înainte de a fi arestat a indicat lipsa rănilor și rănilor pe corpul său. El nu s - a plâns de nimic medicului. La cererea reclamantului, avocatul său A.B. a fost informat prin telefon cu privire la arestarea sa la ora 19:00. Procesul-verbal la ora 00:10 confirmă faptul că reclamantul a avut o discuție cu un avocat, M.D., în particular. La 12 noiembrie 2003, a fost interogat în prezența unui alt avocat, B.G. la 13 noiembrie 2003, reclamantul a fost examinat de un medic legist înainte de a fi prezentat la Parchet. El s - a plâns medicului că, atunci când a fost arestat, polițiștii i - au sucit brațul și i - au apăsat pe ceafă ca să - l urce în mașină. Raportul medical a indicat o înroșire pe partea de sus a spatelui reclamantului, și o scădere minoră a mișcării la nivelul lalaomoplat stânga, precum și lipsa de urme de alte lovituri și răni pe corpul reclamantului. Nu a fost prescris nici o oprire de lucru. În fața procurorului general, el s-a plâns că va fi arestat ilegal și a afirmat că polițiștii i-au sucit brațul la spate și i-au strâns gâtul în același timp ca să-l bage în mașină, a fost amenințat și insultat în custodie și a confirmat veridicitatea raportului medical și a spus că nu mai are alte plângeri. Procurorul din Bursa l-a eliberat după ce și-a obținut declarația, iar procurorul din Bursa a efectuat o anchetă judiciară cu privire la acuzațiile reclamantului. La 14 noiembrie 2003, reclamantul a depus o plângere împotriva polițiștilor pentru arestare ilegală, tratament greșit și insulte. El s-a plâns că polițiștii i-au sucit brațul și l-au strâns la ceafă ca să-l forțeze să urce în mașină. El nu a avut altă plângere corporală. El a luat în considerare audierea avocatului B.G. care l-a asistat în arest și care ar fi fost martorul insultelor și amenințărilor aduse împotriva lui. La 19 noiembrie 2003, Parchetul a ajuns la avocatul B.G. Acesta a declarat că reclamantul și-a refuzat propunerea de a-și prezenta propunerea în privat cu el și că, atunci când a fost interogat cu privire la condițiile de detenție în custodie publică, reclamantul i-a declarat că nu a suferit un tratament necorespunzător. La cererea procurorului cu privire la amenințările aduse de polițiști, avocatul a răspuns că reclamantul a fost foarte agresiv în timpul interogatoriului și că afirmațiile spuse de polițiști nu păreau a fi amenințări. La 14 noiembrie 2003, procurorul din Bursa A.S. a emis o hotărâre de nejudiciare cu privire la plângerea din 14 noiembrie 2003. 6/5 din regulamentul de arestare, de luare în custodie și depoziție. El a fost conform cu această dispoziție de a notifica oral motivele de arestare în cazul în care ar fi trebuit să facă acest lucru în scris. Reclamantul nu a contestat că ar fi rezistat arestării sale. Bazându-se pe raportul medical din 13 noiembrie 2003 care indica o înroșire pe spatele reclamantului și o reducere minimă a mișcării umărului său, procurorul a considerat că aceste leziuni corespund intervențiilor poliției pentru a neutraliza reclamantul. Procurorul, referindu-se la jurisprudența CEDO, a decis că rănile nu au depășit pragul de gravitate În plus, a arătat că forța utilizată era proporțională cu rezistența reclamantului și a concluzionat că tratamentul suferit de acesta nu putea fi calificat drept tortură. Procurorul a menționat, de asemenea, lipsa altor plângeri privind relele tratamente. În cele din urmă, a considerat că depoziția avocatului B.G. audierea la cererea reclamantului a confirmat lipsa de temei a acuzațiilor de maltratate. L La 14 noiembrie 2003, la ora 13.45, reclamantul a fost repelitat în fața unui oficiu poștal, în timp ce: a trimis 20 de scrisori către Marea Cameră Națională a Turciei (TBMM). ) Polițiștii au informat că aceste scrisori au făcut obiectul unei hotărâri de sechestru și i-au cerut să le predea. Reclamantul care a refuzat să le ia, a fost arestat. Avocatul său A.K. a fost informat cu privire la arestarea sa. El a dat declarația la ora 15:20 în prezența avocatului său și a fost eliberat la ora 22:15 fără să fi fost prezentat la Parchet, la instrucțiunea verbală a procurorului republicii. La 17 noiembrie 2003, reclamantul a depus o plângere împotriva arestării sale din 14 noiembrie 2003 în fața poștei pentru abuz de putere și s-a plâns, de asemenea, de încălcarea dreptului său la corespondență și de durata custodiei sale. În decembrie 2003, procurorul din Bursa M.D. a emis o hotărâre de nejudiciare, indicând faptul că textul sesizat cu privire la reclamant a făcut obiectul unei hotărâri judecătorești de sechestru, pronunțată la 10 noiembrie 2003 de tribunalul corecțional din Bingöl , prin urmare, distribuția sa constituia o încălcare a legii. Procurorul general s-a referit la raportul medical care a dus la absența loviturilor și a rănilor asupra corpului reclamantului și la absența unei plângeri pentru maltratare, iar procurorul general a considerat că perioada de probă nu depășea timpul necesar pentru obținerea depoziției reclamantului și pentru stabilirea diferitelor formalități administrative. La 16 aprilie 2004, președinția Tribunalului din Yalova a respins opoziția formulată de solicitant, pentru lipsa dovezilor, care și-a făcut propriile motive în decizia de nejudiciare. GRIFS Invocând art. 3 din convenție, reclamantul se plângea de insulte, amenințări și rele tratamente pe care le-ar fi suferit în timpul custodiei din 11 noiembrie 2003. El pretinde a fi afectat fizic și psihologic. El se plânge de lipsa unor căi de atac în despăgubire, având în vedere că instanțele judiciare nu au constatat în hotărârile de nejudiciare, nici la arestările sale, nici relele tratamente pe care le-a suferit. El face cunoscut faptul că, din cauza custodiei, el a suferit întârzieri în activitățile sale politice și daune. El invocă încălcarea art. 13 din Convenție. Invocând art. 5 alin. (1) din Convenție, reclamantul susține că a fost reținut la 11 noiembrie 2003, fără nici un motiv plauzibil pentru încălcarea dreptului comunitar și fără ordonanța Parchetului. În plus, acesta a fost menținut în sediul Direcției de Securitate fără motiv timp de două zile, în timp ce acesta fusese auzit în ziua arestării sale. El se plânge de o încălcare a articolului 6 din Convenție, considerând că hotărârile de nejudiciare au fost pronunțate pe temeiuri incorecte. El se plânge că instanța de judecată și-a examinat obiecțiile pe baza dosarului, fără o examinare contradictorie. El se referă la încălcarea articolului 6 alineatul (3) din Convenție, susținând că polițiștii nu l-au informat cu privire la acuzațiile aduse împotriva sa. Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul susține că confiscarea scrisorilor sale constituie o încălcare a drepturilor sale la corespondență și la viața privată. De asemenea, se plânge de o încălcare a articolului 10 din Convenție pentru că nu și-a putut exprima ideile în fața Marii Camere Naționale a Turciei. Invocând art. 14 din Convenție coroborat cu articolele 3, 5, 6, 8, 10 și 13, reclamantul consideră că a fost supus acestor intervenții din partea poliției din cauza originii sale kurde și a angajamentelor sale în cadrul unui partid politic care caută soluții la problemele kurzilor. Recurentul pretinde că a fost victima unui abuz în timpul arestării sale din 11 noiembrie 2003, în special în fața Curții, se plânge că polițiștii i-ar fi sucit brațul și i-ar fi strâns gâtul pentru a-l urca în mașina poliției și ar fi fost insultat și amenințat în timpul arestării. Invocând articolele 6 și 13 din convenție, reclamantul consideră că nu a dispus de o cale de atac eficientă pentru a-și susține afirmațiile. Reamintind că este amantă cu calificarea juridică a faptelor cu care a fost sesizată (a se vedea, printre altele, Guerra și alții c. Italia, 19 februarie 1998, § 44, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1998-I), Curtea consideră că este necesar să se examineze aceste obiecțiuni pe teren de la art. 3 astfel formulat nu poate fi supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. Guvernul susține că acuzațiile de maltratare ale reclamantului nu sunt confirmate de niciun element de probă și subliniază în special că raportul medical din 13 noiembrie 2003 indică simptome minore care rezultă din forța utilizată pentru a reduce rezistența reclamantului; guvernul consideră că forța utilizată era proporțională cu rezistența sa. Curtea amintește că acuzațiile de rele tratamente contrare articolului 3 trebuie să fie susținute de elemente de probă adecvate (a se vedea Martinez Sala și alții c. Spania, nr. 58438/00, § 121, 2 noiembrie 2004, Klaas c. Germania, 22 septembrie 1993, § 30, seria A n 269, și Erdagöz c. Turcia, 22 octombrie 1997, § 40, Rec. 1997. VI). Pentru stabilirea faptelor susținute, aceasta se folosește de criteriul probei, dincolo de orice îndoială rezonabilă; cu toate acestea, o astfel de dovadă poate rezulta dintr-o fâșie de finișuri de finiș, sau din prezumții necontestate, suficient de grave, precise și concordante (a se vedea Irlanda c. Regatul Unit, 18 ianuarie 1978, § 161 in fine, seria A n 25, și Labita c. Italia [GC], n 26772/95, § 121 și 152, CEDH 2000 IV. Cu toate acestea, este necesar să se reamintească că, pentru a intra sub incidența articolului 3, un tratament incorect trebuie să atingă un minim de gravitate. La aprecierea acestui minim este relativă în esență, ea depinde de ansamblul datelor cauzei, în special de durata prelucrării și de efectele sale fizice și mentale, precum și, uneori, de sexul, vârsta și starea de sănătate a victimei (Mousel c. Franța, nr. 67263/01, § 37, 14 noiembrie 2002, CEDH 2002 IX; Kudła c. Polonia [GC], n 30210/96, § 91, CEDO 2000 XI, Peers c. Grecia, n 28524/95, § 67, CEDO 2001 III, Jalloh c. Germania [GC], n 54810/00, § 67, 11 iulie 2006). Curtea amintește, de asemenea, că, atunci când un individ este pus în arest atunci când se află în stare bună de sănătate și se constată că acesta este rănit în momentul eliberării sale, revine statului să furnizeze o explicație plauzibilă cu privire la originea rănilor, în caz contrar, art. 3 din Convenție se aplică în mod clar (a se vedea Caloc c. Franța, n 33951/96, § 84, CEDH 2000 IX, și Selmuni c. Franța [GC], nr 25803/94, § 87, CEDH 1999 V. În acest caz, nu este contestat de părțile pe care polițiștii au folosit forța, în momentul arestării reclamantului, care le-a rezistat, pentru a-l aduce în vehiculul lor. Curtea observă că reclamantul se plânge în realitate de faptul că polițiștii i-au sucit brațul și i-au strâns gâtul pentru a-l urca în vehicul. El nu se plânge de alte forme de rele tratamente sau chiar de o utilizare excesivă a forței. Pe de altă parte, el afirmă că polițiștii l-ar fi insultat și amenințat în momentul arestării sale și în custodie. Curtea observă în raportul medical din 13 noiembrie 2003 că înroșirea pe spate și scăderea mișcării la nivelul l În ceea ce privește umilirile verbale și amenințările aduse de polițiști împotriva reclamantului, Curtea nu a prezentat niciun element în dosar, nicio mărturie a celorlalți membri ai grupului sau ai avocatului, care să vină în sprijinul afirmațiilor sale. Dimpotrivă, trebuie remarcat faptul că avocatul său, menționat de el ca martor al insultelor în timpul interogatoriului, a afirmat în fața procurorului că afirmațiile polițiștilor pronunțați nu păreau a fi amenințătoare. În ceea ce privește ancheta judiciară, Curtea constată că Õ chiar înainte de plângerea reclamantului, procurorul districtual al Republicii Bursa a deschis din oficiu o anchetă cu privire la acuzațiile de maltratare. Ca urmare a plângerii din 14 noiembrie 2003, procurorul A.S. a ascultat de avocatul său și, în special, a examinat proporționalitatea forței utilizate de poliție în momentul arestării sale și a comparat simptomele din raportul medical cu cele ale reclamantului și a concluzionat în cele din urmă că forța utilizată era proporțională și corespunde cu acțiunile necesare pentru a-l introduce pe solicitant în vehiculul polițist. Prin urmare, pe lângă instanțele judiciare interne, Curtea constată că urmele de pe corpul reclamantului în cursul examinării medicale din 13 noiembrie 2003 pot fi considerate ca fiind rezultatul forței utilizate de agenți pentru a o aresta și consideră, în plus, că forța utilizată era proporțională cu rezistența reclamantului (Milan c. Franța, nr. 7549/03, § 65, 24 ianuarie 2008, În consecință, acest aspect este în mod evident nefondat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. Reclamantul se plânge că a fost arestat fără motiv plauzibil și fără notificare scrisă. Orice persoană are dreptul la libertate și securitate. Nimeni nu poate fi privat de libertatea sa, cu excepția următoarelor cazuri și în conformitate cu căile legale: (...) dacă a fost arestat și deținut pentru a fi dus în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive plauzibile de crimă pe care a comis-o sau pe care există motive întemeiate de a crede în necesitatea de a împiedica comiterea unei infracțiuni sau de a nu comite o infracțiune după executarea acesteia; (...) Orice persoană arestată trebuie să fie informată, în cel mai scurt timp și într - o limbă pe care o înțelege, cu privire la motivele arestării sale și la orice acuzație adusă împotriva ei. (...) Guvernul contestă această teză. Curtea observă în procesul-verbal că arestarea reclamantului a fost efectuată în cadrul unei operațiuni polițienești și că motivele arestării sale i-au fost notificate verbal în momentul arestării sale, ceea ce nu este contestat de solicitant. În aceste condiții, Curtea consideră că dispozițiile art. 5 alin. (2) din Convenție au fost respectate și că reclamantul a fost arestat pe baza unor motive plauzibile de a fi comis o încălcare, în sensul art. 5 alin. (1) lit. (c) din Convenție. Prin urmare, presupunând chiar că obiecțiunile au fost introduse în termen de șase luni [art. 35 alineatul (1) ], Curtea consideră că acestea sunt în mod evident nefondate și trebuie respinse, în conformitate cu art. 35 alineatele (3) și (4) din convenție. Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul susține că confiscarea scrisorilor constituie o încălcare a drepturilor sale la corespondență și la viață privată. Guvernul susține că scrisoarea a făcut obiectul unei hotărâri judecătorești de sesizare. Curtea constată că reclamantul nu și-a exprimat obiecțiunile și că dosarul nu conține niciun element cu privire la conținutul scrisorii în cauză și la hotărârea de sesizare. După examinarea dosarului, Curtea concluzionează că elementele supuse evaluării sale îi permit să respingă restul obiecțiunilor pentru neatenție vădită de temei, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Grefier Adjunct Președinte Partidul Muncitorilor din Kurdistan, organizație ilegală înarmată.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă