CtEDO 08.11.2011 Auto

SÜRMELİ ET SEVİN c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
08.11.2011
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partiellement irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
SÜRMELİ ET SEVİN c. TURQUIE (CtEDO, 2011)
HUDOC · oficial

A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererilor nr. 29061/06 și 34582/06 prezentate de Hüseyin SÜRMEL Helen Keller, judecători, și de Françoise Elens-Passos, graffière adjuncte de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 6 iulie 2006, după ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA recurentului, dl Hüseyin Sürmeli (solicitarea nr. 29061/06), este un resortisant turc, născut în 1942, cu reședința la Izmir. Reclamantul Cemal Sevin (solicitarea n 34582/06), este un resortisant turc, născut în 1950, cu reședința în Izmir și care exercită funcția de "delik" (domeniu spiritual) într-un cemevi (loc de cult în alevi, mișcare religioasă nerecunoscută de la Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. Dl Sürmeli exercită funcția de În ceea ce-l privește pe dl Sevin, acesta exercită funcția de "de" în Cemevi de Limontepe" de la Izmir. La 8 octombrie 2001, reclamanții au prezentat două întrebări conducerii afacerilor religioase în care au cerut: recunoașterea existenței și a drepturilor alevișilor și reorganizarea conducerii menționate în conformitate cu această situație; recunoașterea cemevilor ca loc de cult propriu aleviilor ; și recunoașterea funcțiilor de mail-uri și de rehber cu acordarea unui statut și a unui salariu. La 7 noiembrie 2001, conducerea a răspuns că a fost imposibil să se dea un răspuns favorabil cererilor în cauză pe motiv că funcțiile desemnate prin cuvintele De asemenea, aceasta a subliniat că reclamanții nu îndeplinesc condițiile necesare pentru numirea la un post al funcției publice, deoarece, pentru o astfel de numire, trebuia să se treacă în prealabil un concurs de intrare, în temeiul Legii nr. 657 privind funcția publică. La 14 februarie 2002, dl Sürmeli a introdus o acțiune în anulare în fața instanței administrative din Ankara, iar dl Sevin a prezentat, de asemenea, o acțiune identică la o dată nespecificată. 633 privind crearea și atribuțiile Direcției pentru Afaceri Religioase (denumită în continuare "direcția") nu erau în conformitate cu art. 2, 12, 24 și 136 din Constituție și cu textele internaționale privind libertatea religioasă la care Turcia aderă. Aceștia au solicitat ca aceste dispoziții să fie supuse examinării Curții Constituționale (prin excepție). În al doilea rând, ei au afirmat că faptul că Hotărârea este organizată pentru a oferi un serviciu public exclusiv musulmanilor care aderă la școlile de teologie sunnite n mai era compatibil cu principiile constituționale ale laicității și neutralității serviciului public. printr-o hotărâre din 23 octombrie 2002, tribunalul administrativ l-a condamnat pe dl Sevin la cererea sa. Pe de altă parte, la 28 februarie 2003, Tribunalul Administrativ a respins, de asemenea, cererea domnului Sürmeli pe motiv că refuzul administrației pârâte era conform cu legislația relevantă. În primul rând, el a exclus excepția de neconstituționalitate invocată de solicitant, care nu o considera serioasă, în sensul articolului 152 din Constituție. În ceea ce privește fondul cererii, acesta a observat că, potrivit legislației relevante, Hotărârea era responsabilă de tratarea cazurilor care țin de domeniul credinței, al cultului și al moralității lalismului și de gestionarea locurilor de cult și de îndeplinirea funcției sale prin intermediul funcționarilor cu nume de mufti, vaiz, imam-hatip și muezzian. Astfel, a reieșit că a reieșit că a avut loc nici o funcție care corespunde celei invocate de solicitant, știind, de altfel, că, indiferent ce ar fi, reclamantul nu putea fi numit funcționar decât prin concurs. În aprilie 2003, domnul Sevin și la 20 octombrie 2003, domnul Sürmeli au formulat un recurs împotriva hotărârilor de primă instanță și au invocat articolele 2, 10 și 24 din Constituție, precum și textele internaționale relevante. La 20 martie 2006, Consiliul a infirmat hotărârea de primă instanță pronunțată cu privire la cauza M. Sürmeli pentru viciul de procedură și a retrimis cauza Tribunalului Administrativ din Ankara. El a considerat, în special, că instanța de primă instanță a respins cererea reclamantului, referindu-se în principal la cererea sa de integrare a funcției publice, în timp ce Õ aceasta ar fi trebuit să se pronunțe separat cu privire la toate cererile reclamantului. De asemenea, acesta a observat că reclamantul ar fi trebuit să introducă acțiuni separate pentru fiecare cerere. Potrivit elementelor dosarului, reclamantul, considerând că căile de atac interne au devenit ineficiente, nu a dat curs hotărârii Consiliului de Stat și nu a continuat să se pronunțe în fața instanței administrative. La 27 martie 2006, Consiliul a infirmat, de asemenea, hotărârea de primă instanță pronunțată cu privire la cauza domnului Sevin din aceleași motive. Prin hotărârea din 6 februarie 2007, în urma trimiterii cauzei la tribunalul administrativ din Ankara, acesta din urmă nu s-a abătut la hotărârea Consiliului de la statul în ceea ce privește necesitatea de a iniția acțiuni separate pentru fiecare cerere. El s-a pronunțat din nou pe fondul cererilor dlui Sevin și le-a respins. Potrivit elementelor dosarului, dl Sevin, considerând că căile de atac interne au devenit ineficiente, nu a dat curs hotărârii Consiliului de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Toate persoanele sunt egale în fața legii, fără deosebire de limbă, rasă, culoare, sex, de conștiință politică, convingeri filozofice, religie sau sectă, sau distincție bazată pe considerații similare. (...) Organele statului și autoritățile administrative sunt obligate să acționeze în conformitate cu principiul egalității în fața legii în orice situație. (...) Părțile relevante ale articolului 24 sunt formulate după cum urmează: Fiecare are dreptul la libertatea de conștiință, de credință și de credință religioasă. (...) Nimeni nu poate fi constrâns să participe la rugăciuni sau la ceremonii și ritualuri religioase sau să dezvăluie convingerile și convingerile sale religioase.... ; nimeni nu poate fi învinuit sau acuzat din cauza convingerilor sau convingerilor religioase (...) Laart. 136 dispune Conducerea afacerilor religioase, care face parte din administrația generală, îndeplinește funcțiile care îi sunt încredințate în temeiul legii specifice care o reglementează, în conformitate cu principiul laicității, stând departe de orice opinie și idei politice, și stabilindu-se ca obiectiv realizarea solidarității și a legăturii naționale. Hotărârea pentru probleme religioase a fost creată prin Legea nr. 633 din 22 iunie 1965, publicată în Jurnalul Oficial la 2 iulie 1965, privind crearea și funcționarea Președinției pentru afaceri religioase. În conformitate cu art. 1 din legea menționată anterior, președinția afacerilor religioase, asociată prim-ministrului, are sarcina de a trata afaceri în domeniul convingerilor, cultului și moralității din l íislam și de a gestiona locurile de cult. În cadrul Direcției, Consiliul Superior al Afacerilor Religioase este cea mai înaltă autoritate de decizie și consultare. Acesta este format din șaisprezece membri, numiți de președintele Direcției. El este competent să răspundă la orice întrebări legate de religie (art. 5 din Legea nr. 633). Reclamanții se plâng de durata procedurilor care au avut loc în fața instanțelor administrative și se plâng, de asemenea, că nu au primit, în niciun moment al procedurii, nicio comunicare a avizelor procurorului și ale judecătorului raportor al Consiliului de Stat. Reclamanții invocă o încălcare a articolului 9 din convenție, citită izolare sau combinată cu art. 14. Ei susțin că, în calitate de demnitari ai mărturisirii aléviei, sunt privați de un statut juridic în dreptul turc, spre deosebire de demnitarii de la l Acestea explică faptul că Hotărârea de Afaceri Religioase, asociată Prim-ministrului și ale cărei resurse provin din bugetul general, este responsabilă cu tratarea afacerilor în domeniul convingerilor, al cultului și al moralității lalamului, în timp ce celelalte comunități religioase ale căror alevise nu pot beneficia de niciun ajutor financiar. Reclamanții se plâng că nu au beneficiat de o cale de atac internă efectivă prin intermediul căreia ar fi putut formula obiecțiuni de necunoaștere a articolelor 9 și 14 din convenție. Aceștia susțin că, având în vedere durata procedurilor și abordarea foarte formală a instanțelor administrative, nu mai este posibil să se susțină faptul că o acțiune în anulare în fața instanțelor administrative constituie o cale de atac internă eficientă. Având în vedere similitudinea cererilor privind faptele și obiecțiunile, Curtea consideră că este necesar să li se alăture și decide să le examineze într-o singură decizie. Pe durata procedurii Reclamanții se plâng de durata procedurilor care au avut loc în fața instanțelor administrative. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor obiecțiuni și consideră necesar să comunice această parte a cererilor guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Reclamanții invocă o încălcare a articolului 9 din convenție, atât în mod individual, cât și în combinație cu art. 14. Ei se plâng, de asemenea, că nu au beneficiat de o cale de atac internă efectivă prin intermediul căreia ar fi putut formula obiecțiunile de necunoaștere a articolelor 9 și 14 din convenție. În plus, reclamanții invocă o încălcare a dreptului lor la procedură consacrată prin art. 2 din Protocolul nr. 1. În cele din urmă, se plâng că nu au primit, în niciun moment al procedurii, comunicarea avizelor procurorului și ale judecătorului raportor al Consiliului de Stat. În acest sens, se referă la art. 6 din convenție. Curtea reamintește că, în temeiul articolului 35 alineatul (1) din Convenție, aceasta nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne. În această privință, ea subliniază că orice reclamant trebuie să fi acordat instanțelor interne posibilitatea ca art. 35 alineatul (1) să aibă ca scop, în principiu, ca statele contractante : evitarea sau corectarea presupuselor încălcări împotriva sa (a se vedea, printre multe altele, Cardot c. Franța, 19 martie 1991, § 36, seria A n 200, Civet c. Franța [GC], n 29340/95, § 41, CEDH 1999-VI și Selmuni c. Franța [GC], n 25803/94, § 74, CEDH 1999-V). Într-adevăr, un reclamant nu este obligat să facă recursuri care, deși teoretic de natură să constituie acțiuni eficiente, nu oferă de fapt nicio șansă de redresare a presupuselor încălcări. Un element de apreciere poate fi pasivitatea totală a autorităților naționale în fața unor afirmații serioase conform cărora agenții de la Ö Õ ï au comis păcate sau au cauzat un prejudiciu sau în cazul în care durata de acțiune a unei acțiuni duce la constatarea că Õil Õ nu este eficientă (a se vedea Ernst și alții c. Belgia (dec.), nr. 33400/96, 25 iunie 2002). Curtea constată că reclamanții susțin că căile de atac interne au devenit ineficiente, având în vedere durata procedurilor și abordarea foarte formală a instanțelor administrative. Cu toate acestea, Curtea constată că, în cadrul unor obiecțiuni precum cele prezentate de solicitanți, o acțiune în litigiu în fața instanțelor administrative constituie, în principiu, o cale de atac eficientă care trebuie epuizată (a se vedea mutatis mutandis Uysal Erdem c. Turcia (dec.), n 26328/95, 11 septembrie 2001). Pe de altă parte, în ceea ce privește procedura în fața instanțelor interne, nu se poate observa o pasivitate totală care să facă ineficiente căile de atac interne, în măsura în care instanțele interne au adoptat cel puțin două decizii într-o perioadă de patru ani și cinci luni pentru dl Sürmeli și cinci ani și patru luni pentru dl Sevin. Situația reclamanților se distinge, așadar, de cele în care Curtea a încheiat în mod ineficient o cale de atac existentă din cauza faptului că a fost pronunțată o perioadă lungă de timp și nu a putut fi așteptată pe termen scurt (comparată cu Ernst și cu altele menționate anterior, Selmuni c. Franța [GC], nr 25803/94, § 81, CEDH 1999-V, Özgür K 4259/98, 24 septembrie 2002). Prin urmare, reclamanții, care nu și-au urmărit cauzele în fața instanțelor interne, nu au acordat instanțelor turce ocazia pe care art. 35 are ca scop să o asigure în principiu statelor contractante : evitarea sau corectarea presupuselor încălcări. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, hotărăște să unească în mod unanim cererile Amâne la examinarea ui de reclamanți întemeiat pe durata procedurilor; Declara cererea inadmisibilă pentru surplus. Françoise Elens-Passos Francoise Tulkens Grefier Adjunct Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2011-02-01
0,93
OKMEN c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 15383/05 présentée par Nasır ÖKMEN contre la Turquie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 1 er février 2011 en une chambre composée de : Fra
CtEDO 2011-09-27
0,93
KOSEBASI ET ALAV c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 56433/08 présentée par Zeki KÖŞEBAŞI et ALAV contre la Turquie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 27 septembre 2011 en une chambre composé
CtEDO 2011-06-07
0,93
AFFAIRE SÜRMELİ ET AUTRES c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE SÜRMELİ ET AUTRES c. TURQUIE (Requêtes n os 16128/04, 21182/04 et 23014/04) ARRÊT Cette version a été rectifiée conformément à l'article 81 du règlement de la Cour le 12 mars 2013 STRASBOURG 7 juin 2011 DÉFINITIF 07
CtEDO 2011-06-21
0,93
AFFAIRE CİNGİL c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE CİNGİL c. TURQUIE ( Requête n o 29672/02) ARRÊT STRASBOURG 21 juin 2011 DÉFINITIF 21/09/2011 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’a
CtEDO 2012-06-05
0,93
TÜRKMEN c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 21024/10 Ömer TÜRKMEN contre la Turquie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 5 juin 2012 en un comité composé de : Isabelle Berro-Lefèvre, présidente, Guido Raimondi,
Sursă