Decizia nr. 72166/01 a treia secțiune de la Jan ROMER și Agnieszka DMOWSKA-BACULEWSKA împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care așezează la 8 noiembrie 2011 ca Cameră compusă din: Josep Casadevall, președinte, Corneliu Bîrsan, Lech Garlicki, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, judecători, și Santiago Quesada, grefierul secțiunii, Având în vedere cererea depusă la 18 septembrie 2000, după ce a deliberat, hotărăsc după cum urmează: FACTE Reclamanții, dl Jan Romer și dna Agnieszka Dmowska Baculewska, sunt resortisanți polonezi, reprezentați în fața Curții de către dna M. Nyczka, avocat care practică în Varșovia. Guvernul polonez („ Guvernul”) sunt reprezentați de agentul lor, dl. Predecesorii legali ai reclamanților au fost expropriați, prin intermediul unei decizii administrative, în 1944. La 8 august 1976, Oficiul Municipal din Varșovia a emis decizii care au declarat că terenurile aparținând bunicului reclamantului au devenit proprietate de stat pe baza articolului 2 alineatul (1) litera (e) din Decretul privind Reforma Agrariană din 6 septembrie 1944. În 1990, reclamanții au solicitat restabilirea proprietăților în cauză, prin decizia privind expropriarea fiind declarată nulă și nulă din cauza ilegalității sale. În scrisorile adresate reclamanților, dată de 21 ianuarie 1992, 27 februarie 1992, 13 Aprilie, 16 iulie, 29 octombrie și 1 decembrie 1993, Ministerul Agriculturii a declarat că proprietățile în cauză nu au căzut în categoriile de proprietăți care urmează să fie expropriate în temeiul decretului din 1944 și, prin urmare, nu ar fi trebuit să fie expropriate. Ministerul se referă la hotărârea Curții Constituționale din 19 Septembrie 1990. S-a afirmat, de asemenea, că proprietarii ar avea dreptul la compensare pentru daunele cauzate de expropriarea terenurilor care au fost date după aceea către terți și care, prin urmare, nu ar putea fi redau reclamanților. Cu toate acestea, Trezorul de Stat nu dispune de mijloace bugetare suficiente pentru a plăti această compensare. În scrisorile Ministerului din 29 octombrie și 1 octombrie Decembrie 1993 s-a reiterat că dacă deciziile de expropriare ar fi fost declarate nule și nule, nu ar fi existat mijloace bugetare suficiente pentru a plăti compensații reclamanților. În scrisorile din 21 ianuarie și 27 februarie 1992, 4 aprilie, 1 și 29 Decembrie 1993 s-a declarat că lipsa resurselor bugetare a împiedicat o rezoluție globală a cazurilor, cum ar fi reclamanții, în care persoanele ale căror proprietăți au fost expropriate în trecut de către autoritățile comuniste au susținut că proprietățile lor ar trebui restaurate. privatizarea proprietăților care au fost expropriate în trecut. La 16 iunie 1999, ministrul Agriculturii a refuzat din nou să declare decizia din 8 august 1976 nulă și nulă. El a observat că după intrarea în vigoare a Constituției din 1997 hotărârile interpretative ale Curții Constituționale au încetat să fie valabile. Prin urmare, interpretarea decretului din 1944 elaborată în decizia din 1990 a instanței respective și-a pierdut de asemenea validitatea. Prin urmare, hotărârea din 1976 dată în cazul reclamantului nu a putut fi declarată nulă și nulă. 10. După reexaminarea cazului la cererea reclamanților, ministrul a susținut acest refuz la 4 octombrie 1999. Hotărârile din 16 iunie și 4 octombrie 1999 au fost ulterior anulate de Curtea Supremă Administrativă la 3 martie 2000 11. Reclamanții au solicitat Ministerului Agriculturii să revizuiască cazul. La 22 aprilie 2008, ministrul a anulat decizia dată în 1976, constatând că este ilegală. 12. Reclamanții au depus ulterior o cerere civilă la Curtea Regională de Varșovia, cerând compensații pentru daunele cauzate de hotărârile de expropriare ilegală. 13. La 22 octombrie 2010, Curtea Regională de Varșovia a permis cererea reclamantului și le-a acordat compensații în valoare de 36.000.000 PLN. 14. Trezoreria de stat a apelat. 15. La 16 septembrie 2011, Curtea de Apel din Varșovia a redus compensația acordată reclamanților de PLN 393.699 și a susținut restul hotărârii de primă instanță. Reclamanții se plângeau în continuare că durata procedurii era incompatibilă cu cererea de „tempă rezonabilă”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenția THE DIRECT Observații preliminare 18. Curtea trebuie să abordeze în primul rând problema doamnei Agnieszka Hanna Dmowska Baculewska și dreptul dlui Jan Romer la urmărirea cererii inițial prezentate de dna Anna Romer și dl Dmowska Ignacy Dmowski, care a murit la 23 iunie 2004 și, respectiv, 12 iunie 2001. 19. Într-o scrisoare din 30 ianuarie 2002 dna Dmowska-Baculewska a declarat că dorește să urmeze cererea tatălui său în fața Curții. Dl Jan Romer a declarat dorința de a continua cererea mamei sale în fața Curții în scrisoarea sa din 30 septembrie 2004. 20. Curtea reiterează că, în diferite cazuri în care un reclamant a murit în cadrul procedurii pe care le-a luat în considerare declarațiile moștenitorilor reclamantului sau ale membrilor apropiati ai familiei sale care au exprimat dorința de a continua procedura în fața Curții (a se vedea Malhous c. Republica Cehă (dec.), nr. 33071/96, Krempovskij c. Lituania (dec.), nr. 37193/97, 20 aprilie 1999; M.B. Polonia , (dec.) nr. 34091/96, 8 martie 2001; Sildedzis c. Polonia , nr. 45214/99, 24 mai 2005). 21. Curtea consideră că atât dna Agnieszka Hanna Dmowska Baculewska, cât și dl Jan Romer pot solicita un interes legitim în a continua procedurile în cazul reclamanților în fața Curții. Hotărârea de a elimina cazul din lista cazurilor 22. La 19 septembrie 2011, reprezentantul reclamanților a informat Curtea că reclamanții au vrut să retragă cererea deoarece au fost satisfăcuți cu rezultatul procedurii interne și cu suma compensației pe care le-au primit. 23. Curtea consideră că, în aceste circumstanțe, reclamanții nu mai doresc să își continue cererea, în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din convenție. , Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită examinarea continuă a cazului. 24. Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să excludă aplicarea din lista de cazuri. Santiago Quesada Josep Casadevall Președintele grefierului
Application no. 72166/01
by Jan ROMER and Agnieszka DMOWSKA-BACULEWSKA
against Poland
The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 8
November 2011 as a Chamber composed of:
Josep Casadevall,
President,
Corneliu Bîrsan,
Lech Garlicki,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Ineta Ziemele,
Luis López Guerra,
judges,
and Santiago Quesada,
Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 18 September 2000,
Having deliberated, decides as follows:
1.
The applicants, Mr Jan Romer and Ms Agnieszka Dmowska
‑
Baculewska, are Polish nationals. They are represented before the Court by Ms
J.
Wołąsiewicz of the Ministry of Foreign Affairs.
2.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
3.
The applicants’ legal predecessors were expropriated, by way of an administrative decision, in 1944.
4.
On 8 August 1976 the Warsaw Municipal Office issued decisions which declared that the land belonging to the applicants’ grandfather had become State property on the basis of Article
2 (1) (e) of the Decree on Agrarian Reform of 6
September 1944.
5.
In 1990 the applicants requested that the property concerned be restored to them, by way of the decision on expropriation being declared null and void on the grounds of its unlawfulness.
6.
In letters to the applicants, dated 21
January 1992, 27
February 1992, 13
April, 16 July, 29 October and 1 December 1993, the Ministry of Agriculture stated that the properties concerned did not fall into the categories of properties to be expropriated under the 1944 Decree and should therefore not have been expropriated. The Ministry referred to the judgment of the Constitutional Court given on 19
September 1990. It was further stated that the owners would be entitled to compensation for damage caused by the expropriation of the land which had afterwards been given to third parties and could not, therefore, be given back to the applicants. The State Treasury, however, did not have sufficient budgetary means to pay such compensation.
7.
In the Ministry’s letters of 29 October and 1
December 1993 it was reiterated that if the expropriation decisions had been declared null and void, there would have been no sufficient budgetary means to pay compensation to the applicants.
8.
In the letters of 21 January and 27 February 1992, 4
April, 1 and 29
December 1993 it was stated that the lack of budgetary resources hindered a global resolution of cases such as the applicants’ in which persons whose properties had been expropriated in the past by the communist authorities claimed that their properties should be restored to them. The matter should therefore be left to a future statute on re
‑
privatisation of properties which had been expropriated in the past.
9.
On 16 June 1999 the Minister of Agriculture again refused to declare the decision of 8 August 1976 null and void. He observed that after the entry of the 1997 Constitution into force the interpretative rulings of the Constitutional Court had ceased to be valid. Hence, the interpretation of the 1944 Decree developed in the 1990 decision of that court had also lost its validity. As a result, the 1976 decision given in the applicant’s case could not be declared null and void.
10.
Having re-examined the case at the applicants’ request, the Minister upheld this refusal on 4 October 1999.
The decisions of 16 June and 4 October 1999 were subsequently quashed by the Supreme Administrative Court on 3 March 2000.
11.
The applicants requested the Ministry of Agriculture to re
‑
examine the case. On 22 April 2008 the Minister quashed the decision given in 1976, finding that it was unlawful.
12.
Subsequently the applicants lodged a civil claim with the Warsaw Regional Court, claiming compensation for damage caused by the unlawful expropriation decisions.
13.
On 22 October 2010 the Warsaw Regional Court allowed the applicant’s claim and awarded to them compensation in the amount of PLN
36,000,000.
14.
The State Treasury appealed.
15.
On 16 September 2011 the Warsaw Court of Appeal reduced compensation granted to the applicants by PLN
393,699 and upheld the remainder of the first
‑
instance judgment.
16.
The applicants complained of an infringement of their right to the peaceful enjoyment of their possessions within the meaning of Article
1 of Protocol No. 1.
17.
The applicants further complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement, laid down in Article
6 §
1 of the Convention
A.
Preliminary observations
18.
The Court must first address the issue of Ms
Agnieszka Hanna Dmowska
‑
Baculewska’s and Mr Jan Romer’s entitlement to pursue the application originally introduced by Ms Anna Romer and Mr
Ignacy Dmowski, who died on 23
June 2004 and 12
June 2001 respectively.
19.
In a letter of 30 January 2002 Ms Dmowska-Baculewska declared that she wished to pursue her father’s application before the Court. Mr
Jan Romer declared his willingness to pursue his mother’s application before the Court in his letter of 30 September 2004.
20.
The Court reiterates that in various cases where an applicant died in the course of the proceedings it has taken into account the statements of the applicant’s heirs or of close members of his family who expressed the wish to pursue the proceedings before the Court (see,
Malhous v.
the Czech Republic
(dec.), no.
33071/96,
Krempovskij v.
Lithuania
(dec.), no.
37193/97, 20
April 1999;
M.B.
v.
Poland
, (dec.) no.
34091/96, 8
March
2001;
Sildedzis v.
Poland
, no.
45214/99, 24
May 2005).
21.
The Court considers that both Ms
Agnieszka Hanna Dmowska
‑
Baculewska and Mr
Jan Romer can claim a legitimate interest in having the proceedings in the applicants’ case being pursued before the Court.
B.
Decision to strike the case out of the list of cases
22.
On 19 September 2011 the applicants’ representative informed the Court that the applicants wanted to withdraw the application since they were satisfied with the outcome of the domestic proceedings and with the amount of compensation they had received.
23.
The Court considers that, in these circumstances, the applicants may be regarded as no longer wishing to pursue their application, within the meaning of Article 37 § 1 (a) of the Convention. Furthermore, in accordance with Article 37 § 1
in fine
, the Court finds no special circumstances regarding respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols which require the continued examination of the case.
24.
In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.
For these reasons, the Court unanimously
Decides
to strike the application out of its list of cases.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Registrar
President