Semik-Orzech împotriva Poloniei

Reclamantul s-a născut în 1955 și trăiește la Katowice. La 9 decembrie 2002, s-a desfășurat o audiere într-un caz penal cu privire la o fraudă la scară largă și a generat un interes considerabil în materie de media în fața Curții de District Cracovia. Avocatul J.Z., reprezentând trei acuzați (K.W., A.D. și A.M.D.) au prezentat curtei o putere de avocat care autorizează un alt avocat, dna D.K. care a reprezentat, de asemenea, A.M.D., pentru a-l înlocui în scopul de a reprezenta alți doi clienți. Curtea a acceptat acest document fără nici un comentariu. În aceeași audiere a izbucnit un schimb încălzit între avocați care reprezintă diferite acuzați în ceea ce privește posibilitatea unui conflict de interese între diferite clienți de avocați implicați în acest caz, inclusiv între cei doi clienți ai lui J.Z.

și A.D., pe de o parte și A.M.D., reprezentat de avocatul D.K., pe de altă parte. În timpul acelui avocat de schimb J.Z. a declarat că nu ar mai fi reprezentat A.M.D... Curtea a exprimat opinia că a fost prea devreme la această etapă a procedurii pentru a determina dacă există vreun conflict de interese între acuzatul care ar fi împiedicat aceleași avocați să le reprezinte. Tribunalul a avertizat avocații de mai multe ori pentru a permite dezbaterea să iasă din mână și pentru comportamentul lor necorespunzător în sala de judecată. La 15 decembrie J.Z. a informat clienții săi K.W. și A.D. la telefon că el nu ar putea participa la audierea programată pentru 16 decembrie 2002. El a menționat autorizația pe care a dat-o dnei D.K.

la 9 decembrie 2002, pentru a-l înlocui în sensul acestei audieri, el a informat, de asemenea, dna D.K. în consecință. La 16 decembrie 2002, instanța a desfășurat audierea. Avocatul J.Z. a fost absent. Avocatul D.K. A informat instanța că a informat-o că a autorizat-o să-l înlocuiască în sensul audierii respective și a făcut trimitere la autorizația depusă la dosarul de procedură la audiere din 9 decembrie 2002. Curtea a declarat ulterior, având în vedere mărturia dată de A.M.D. în audierea anterioară, că există un conflict de interese între K.W. și A.M.D. În consecință, acestea nu au putut fi reprezentate de același avocat. Curtea a suspendat audierea având în vedere faptul că avocatul D.K.

a reprezentat atât clientul ei A.M.D., cât și K.W. pe baza autorizației acordate de avocatul J.Z. la 9 decembrie 2002 (a se vedea punctul 6 mai sus). 10. La 17 decembrie 2002, Dziennik Zachodni, un ziar publicat la Katowice, a publicat un articol scris de reclamant și intitulat „Un nonism al avocatului?” Reclamantul a susținut că J.Z., avocatul care reprezintă acuzatul într-un caz penal major în așteptare în fața Curții de district Kraków δródmieście, nu a reușit să își îndeplinească obligațiile profesionale și a acționeze cu diligență prin faptul că nu a participat la ședința deținută la 16 decembrie 2002. Partea relevantă a textului a citit: „(...) „Este absența avocatului apărării care este o problemă” a explicat judecătorul președinte, avocatul E.S.

J.Z. nu a participat la ședință și nu a justificat absența sa. El a cerut doar un alt avocat să spună instanței că nu a putut participa la ședință și a solicitat avocatului (o zi înainte de ședință) să-l înlocuiască. Curtea nu a putut accepta acest înlocuitor, deoarece interesele acuzaților reprezentate de J.Z. și de avocatul respectiv au fost în conflict. Curtea nu a putut decât amâna audierea. Avocatul Z. a fost bine conștient de acest conflict. Alți avocați apăratori în acest caz și-au atras atenția asupra acesteia. Este dificil să nu vadă absența sa ca fiind nerespectuoasă față de instanță, procurorul (...), părțile care rezidă în Silesia. El, la urma urmei, ar trebui să știe cum să justifice o absență în fața unei instanțe.

„Sunt dezamăgit de atitudinea avocatului apărării” a declarat judecătorul E.S. Curtea a informat Consiliul Bar local despre comportamentul avocatului.” 11. După audiere, avocatul J.Z. În primul rând, a solicitat ziarului să publice o rectificare, în sensul articolului 31 din Actul de presă din 1984, susținând că conflictul de interese între clienții săi și clientul dnei D.K. a fost recunoscut oficial numai la 16 decembrie 2002. Prin urmare, el nu ar fi putut fi așteptat în mod rezonabil să știe că absența sa la acea dată ar presupune suspendarea procedurii. El a susținut că în ședința din 9 decembrie 2002 s-a avut loc un schimb între avocații implicați în acest caz în ceea ce privește posibilitatea unui conflict între diferitele inculpate, inclusiv între cei doi clienți săi și doamna A.M.D., reprezentată de dna D.K.

Cu toate acestea, în acea dată, instanța a exprimat doar opinia că nu este adecvat să aibă acest argument în sala de judecată. Nu s-a constatat nici un conflict de interese în acea dată. În orice caz, el a scăzut în calitate de avocat de apărare A.M.D.. 12. Ziarul a refuzat să publice o rectificare în sensul Legii de Presă din 1984. La 21 decembrie 2002, Comisia a publicat doar scrisoarea avocatului în titlul „Letters”, însoțită de observația nefavorabilă a reclamantului, reprezentând în esență afirmația de neglijență din partea sa. Reclamantul a scris că J.Z. și-a informat clienții prin telefon la 15 decembrie 2002 că i-a dat autorizația dnei D.K. de a acționa în numele său în apărarea lor.

În plus, s-a afirmat că clienții săi nu știau că el va fi absent la 16 decembrie 2002. [t]his este ceea ce mi-au spus” – reclamantul a încheiat. 13. Apoi, avocatul a depus în judecată ziarul, reclamantul și editorul lui Dziennik Zachodni pentru încălcarea drepturilor sale personale în sensul articolelor 24 și 25 din Codul Civil (a se vedea punctul 30 mai jos). 14. În cadrul unei audieri din acest caz, la 26 iunie 2003, Curtea Regională Katowice a auzit ca martori K.W. și A.D., clienții reclamantului și acuzații în cazul penal. K.W. a declarat că reclamantul a cunoscut încă de 9 decembrie 2002 că nu va putea participa la audierea programată pentru 16 decembrie 2002 și că, prin urmare, a autorizat dna D.K.

să-l înlocuiască. Judecătorul criminal a acceptat această autorizație fără obiecții. A.D. a formulat o declarație similară. El a adăugat că după audiere din 16 decembrie 2002, el a vorbit scurt cu un jurnalist în coridorul instanței și că el nu i-a spus că nu a fost informat despre absența avocatului înainte de această audiere. 15. Curtea a avut în vedere articolul publicat de reclamant la 17 decembrie 2002 și observațiile sale privind scrisoarea reclamantului publicată la 21 decembrie 2002 (a se vedea punctele 10 și 12 de mai sus), cu corespondența dintre reclamant și redactorul în șef al inculpatului, la procesul-verbal al ședințelor desfășurate la 9 și 16 decembrie 2002 și la declarațiile părților.

16. Hotărârea de primă instanță a fost dată la 18 septembrie 2003. Curtea regională Katowice a renunțat în primul rând schimbul de opinii dintre avocați în cursul audierii avute în cauza penală la 9 decembrie 2002 cu privire la posibilul conflict de interese între clienții lor. Acesta a remarcat declarația instanței penale, înregistrată în procesul-verbal al acestei audieri, că nu a existat nici o bază atunci pentru a constata că într-adevăr exista un conflict de interese. În plus, a constatat că, la 15 decembrie 2002, avocatul a informat clienții săi și dna D.K. la telefon că nu va putea participa la audierea programată pentru a doua zi. La 16 decembrie 2002, instanța penală a făcut o declarație oficială, înregistrată din nou în acta, că există un conflict între interesele A.M.D.

și K.W. și că, prin urmare, nu ar putea fi reprezentate de același avocat și a suspendat audierea până la 6 ianuarie 2003. Curtea civilă a remarcat că în cele două articole ale ei reclamantul a acuzat reclamantul de conduită neprofesională. Ea a făcut o declarație falsă în ceea ce privește faptul că clienții reclamantului nu au știut înainte de audiere din 16 decembrie 2002 că reclamantul nu va participa la aceasta. Articolele au fost discutate la scară largă în jurisprudența locală și au avut un impact negativ asupra situației reclamantului. Unii dintre clienții săi au pierdut încrederea în el. 17. Curtea a remarcat că dovezile anterioare au demonstrat faptul că afirmația reclamantului că K.W.

și A.D. au fost informate cu privire la absența reclamantului numai la audiere din 16 decembrie 2002 nu era corectă. Reclamantul a cunoscut deja absența sa la 9 decembrie 2002. Acest lucru a fost demonstrat prin faptul că în acea dată a autorizat un alt avocat să acționeze în numele său în apărarea clienților săi. Ei au fost deja conștienți de aceasta în acea dată. Curtea penală a acceptat această autorizație pentru dna D.K. să acționeze fără observații sau obiecții. În această dată nu a fost constatat de această instanță că a existat un conflict de interese între clienții reprezentați de reclamant și cei reprezentați de dna D.K. În aceste circumstanțe, reclamantul nu a avut niciun motiv să se aștepte că absența sa la 16 decembrie 2002 va perturba desfășurarea procedurii.

În consecință, neatenția sa la 16 decembrie 2002 nu a putut fi considerată nejustificată sau comportamentul său considerat necalent sau nerespectuos. 18. Curtea a fost de părere că articolele în cauză au încălcat drepturile personale ale reclamantului. Reclamantul a afirmat că nu a participat la audiere și a justificat absența acestuia și că audierea din 16 decembrie 2002 a trebuit suspendată din cauza faptului său. Curtea a remarcat că, în temeiul Actului de presă, presa a avut libertatea de exprimare. Această libertate nu este absolută; aceaceasta ar putea fi restricționată în anumite circumstanțe. În special, presa a fost obligată să respecte drepturile altor persoane. Actul de presă a obligat jurnaliștii să manifeste diligență și integritate în strângerea materialelor și a articolelor publice, deoarece publicațiile de presă ar putea afecta persoanele într-o manieră mult mai puternică decât orice alt mijloc de difamare.

19. Curtea a fost de părere că reclamantul ar fi trebuit să contacteze reclamantul înainte de publicarea articolului la 17 decembrie 2002 și să ceară observațiile sale. Ea nu a reușit să facă acest lucru. 20. Articolul publicat de reclamant nu avea obiectivitate, conținea critici nemeritate față de reclamant și a fost sensaționalist, în loc de a face cititorilor să informeze în mod echilibrat cazul penal. În special, titlul său este în special sensaționalist. Ziarul a avut o amplă citire în regiune și, prin urmare, impactul articolului asupra opiniei publice ar fi fost probabil semnificativ și grav prejudiciabil pentru interesele reclamantului. Prin urmare, a fost necesară impunerea inculpaților o obligație de a publica scuze și o rectificare.

21. Curtea a impus în continuare acuzaților o obligație de a plăti, împreună, 30.000 de zloti polonezi (PLN) unei organizații caritabile. A observat că această sumă a fost suficient de semnificativă pentru a avea un impact asupra editorului, dar nu suficient de ridicat pentru a fi văzută ca fiind grav prejudicioasă poziției sale financiare. 22. Reclamantul a apelat, susținând că și-a îndeplinit datoria jurnalistică în raportarea cazului. Opinia sa că avocatul nu a acționat cu diligence în reprezentarea clienților săi a fost bine fondată și instanța de primă instanță a stabilit în mod echitabil faptele cauzei. 23. La 7 octombrie 2003, Curtea de Apel Katowice a susținut hotărârea atacată, împărtășind în esență concluziile instanței inferioare.

24. Acesta a observat că dreptul la libertatea de exprimare garantat atât prin Constituție, cât și prin Convenția ar putea fi restricționat într-o societate democratică în scopul protecției drepturilor individuale, cum ar fi demnitatea sau drepturile personale în sensul Codului civil și în conformitate cu principiul proporționalității consacrat în Constituție. În cazul în care exercitarea libertății de exprimare s-a confruntat cu protecția reputațiilor persoanelor fizice, un astfel de conflict a trebuit rezolvat, ținând cont în mod corespunzător de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. 25. Curtea a remarcat faptul că articolul reclamantului publicat la 17 decembrie 2002 se referă la conducerea unui caz penal care generează un interes considerabil în rândul publicului în general.

Cu toate acestea, acest lucru nu implică faptul că a fost necesară o ingerință în drepturile personale ale reclamantului. Raportarea judiciară trebuia să fie obiectivă și prioritatea strictă a fost acordată informațiilor, ținând seama în mod corespunzător de faptele înregistrate prin intermediul dosarelor judiciare, care ar putea fi considerate fiabile; nu de opiniile și opiniile reporterului. Având în vedere acest principiu, nimic nu a justificat titlul „Noncialitatea unui avocat?”, referindu-se la avocatul care a fost numit în articolul. În plus, textul conținea informații false în ceea ce privește faptul că instanța și-a exprimat în mod clar intenția de a se plânge de comportamentul avocatului față de Asociația locală a avocatului.

Nu s-a demonstrat că instanța a făcut într-adevăr o astfel de declarație sau chiar a sugerat că are intenția de a face acest lucru. În 25 ianuarie 2006, Curtea Supremă a refuzat să aducă recursul de casare al reclamantului. 27. art. 54 din Constituție prevede: „1. Libertatea de exprimare a avizelor și de a dobândi și difuzarea informațiilor trebuie asigurată tuturor.

Se interzice censura preventivă a mijloacelor de comunicare socială și a licenței presei.” 28. Dispozițiile relevante privind corectarea informațiilor în presă și în alte mass-media sunt conținute în Actul de presă (Prawo prasowe) din 26 ianuarie 1984. Secțiunea 31 prevede, în măsura în care este relevant, după cum urmează: „La cererea unei persoane fizice sau juridice sau a unei alte entități organizaționale, redactorul-șef al zilnicului sau al revistei relevante este obligat să publice, gratuit: 1. o bază factuală (rzeczowe i odnoszęce się do faktów) rectificarea declarațiilor false sau inexacte, 2. un răspuns bazat pe fapt (rzeczowā) la orice declarație care ar putea încălca drepturile personale ale persoanei” 29. art. 23 din Codul civil conține o listă neexhaustivă a drepturilor cunoscute sub numele de „drepturi personale” (dobra osobiste).

Această dispoziție prevede: „Drepturile personale ale unei persoane, cum ar fi, în special, sănătatea, libertatea, reputația (cześć), libertatea conștiinței, numele sau pseudonimul, imaginea, secretul corespondenței, inviolabilitatea lucrărilor de acasă, științifică sau artistică, [și] invențiile și îmbunătățirile trebuie protejate de dreptul civil, indiferent de protecția prevăzută în alte dispoziții legale.” 30. art. 24 din Codul civil prevede modalități de remediere a încălcărilor drepturilor personale. În temeiul acestei dispoziții, o persoană care se confruntă cu riscul de încălcare a drepturilor sale poate cere autorului prospectiv să se abțină de la activitatea nelegiuială, cu excepția cazului în care nu este ilegală.

În cazul în care a avut loc o încălcare, persoana afectată poate solicita, printre altele, ca infractorul să facă o declarație relevantă sub o formă adecvată sau să ceară satisfacție echitabilă de la el. În cazul în care o încălcare a dreptului personal cauzează pierderea financiară, persoana în cauză poate solicita daune. 31. În conformitate cu art. 448 din Codul Civil, o persoană a căror drepturi personale au fost încălcate poate solicita compensare. Această dispoziție, în partea sa relevantă, spune: „Instanța poate acorda o sumă adecvată ca compensație pecuniară pentru daune nemateriale (krzywda) cauzate oricui a căror drepturi personale au fost încălcate. În alternativa, persoana în cauză, indiferent de căutarea oricărei alte măsuri care ar putea fi necesare pentru eliminarea consecințelor încălcării susținute, poate solicita instanței să acorde o sumă adecvată în beneficiul unui interes public specific ...”

5. The applicant was born in 1955 and lives in Katowice. 6. On 9 December 2002 a hearing in a criminal case concerning a largescale fraud and generating considerable media interest was held before the Kraków Śródmieście District Court. Advocate J.Z., representing three accused (K.W., A.D. and A.M.D.) submitted to the court a power of attorney authorising another advocate, Ms D.K. who also represented A.M.D., to replace him for the purposes of representing his other two clients. The court accepted that document without any comment. 7. During the same hearing a heated exchange broke out between lawyers representing various defendants as to the possibility of a conflict of interest between various clients of lawyers involved in the case, including between J.Z.’s two clients K.W.

and A.D. on the one hand and A.M.D., represented by advocate D.K., on the other. During that exchange advocate J.Z. declared that he would not represent A.M.D. any longer. The court expressed the view that it was too early at that stage of the proceedings to determine whether there was any conflict of interest between the accused which would have prevented the same lawyers from representing them. The courts admonished the lawyers several times for allowing the debate to get out of hand and for their inappropriate conduct in the courtroom. 8. On 15 December J.Z. informed his clients K.W. and A.D. on the phone that he would not be able to attend the hearing scheduled for 16 December 2002. He referred to the authorisation he had given to Ms D.K.

on 9 December 2002 to replace him for the purposes of that hearing. He also informed Ms D.K. accordingly. 9. On 16 December 2002 the court held the hearing. Advocate J.Z. was absent. Advocate D.K. informed the court that he had informed her that he had authorised her to replace him for the purposes of that hearing and referred to the authorisation submitted to the case file at the hearing of 9 December 2002. Subsequently, the court declared, having regard to the testimony given by A.M.D. at the previous hearing, that there was a conflict of interest between K.W. and A.M.D. and that, accordingly, they could not be represented by the same lawyer. The court adjourned the hearing having regard to the fact that advocate D.K.

was to represent both her client A.M.D. and K.W. on the basis of the authorisation given to her by advocate J.Z. on 9 December 2002 (see paragraph 6 above). 10. On 17 December 2002 Dziennik Zachodni, a newspaper published in Katowice, published an article written by the applicant and entitled “A Lawyer’s Nonchalance?” The applicant alleged that J.Z., the advocate representing the accused in a major criminal case pending before the Kraków Śródmieście District Court, had failed to meet his professional obligations and act diligently by failing to attend the hearing held on 16 December 2002. The relevant part of the text read: “(...) ‘it is the absence of the defence lawyer which is a problem’ explained the presiding judge, E.S.

Advocate J.Z. failed to attend the hearing and did not justify his absence. He only asked another advocate to tell the court that he could not attend the hearing and requested that advocate (one day before the hearing) to replace him. The court could not accept that replacement, because the interests of the defendants represented by J.Z. and by that advocate were in conflict. The court could not but adjourn the hearing. Advocate Z. was well aware of that conflict. Other defence lawyers in that case had drawn his attention to it. It is difficult not to see his absence as disrespect towards the court, the prosecutor (...), the parties who reside in Silesia. He is, after all, supposed to know how to justify an absence before a court.

‘I am baffled by the attitude of the defence lawyer’ said judge E.S. The court informed the local Bar Council about the lawyer’s conduct.” 11. After the hearing, advocate J.Z. first requested the newspaper to publish a rectification, within the meaning of Article 31 of the 1984 Press Act, arguing that the conflict of interest between his clients and the client of Ms D.K. had been officially acknowledged only on 16 December 2002. Hence, he could not reasonably have been expected to know that his absence on that date would entail the adjournment of the proceedings. He argued that at the hearing held on 9 December 2002 there had been an exchange between the lawyers involved in the case as to the possibility of a conflict arising between the various defendants, including between his two clients and Ms A.M.D., represented by Ms D.K.

However, on that date the court had only expressed the view that it was inappropriate to have that argument in the courtroom. No finding in respect of the conflict of interest had been made on that date. In any event, he had stepped down as A.M.D.’s defence lawyer. 12. The newspaper refused to publish a rectification within the meaning of the 1984 Press Act. On 21 December 2002 it merely published the advocate’s letter under the heading “Letters”, accompanied by the applicant’s unfavourable comment, essentially reiterating the allegation of negligence on his part. The applicant wrote that J.Z. had informed his clients by phone on 15 December 2002 that he had given Ms D.K. his authorisation to act on his behalf in their defence.

It was further stated that his clients had been unaware that he would be absent on 16 December 2002. “[t]his is what they told me” – the applicant concluded. 13. Subsequently, the advocate sued the newspaper, the applicant and the editorinchief of Dziennik Zachodni for breach of his personal rights within the meaning of Articles 24 and 25 of the Civil Code (see paragraph 30 below). 14. At a hearing in that case held on 26 June 2003 the Katowice Regional Court heard as witnesses K.W. and A.D., the claimant’s clients and defendants in the criminal case. K.W. stated that the claimant had known as early as 9 December 2002 that he would not be able to attend the hearing scheduled for 16 December 2002 and that he had therefore authorised Ms D.K.

to replace him. The criminal judge had accepted that authorisation without objections. A.D. made a similar statement. He added that after the hearing of 16 December 2002 he had briefly talked with a journalist in the court’s corridor and that he had not told her that he had not been informed about the advocate’s absence prior to that hearing. 15. The court had regard to the article published by the applicant on 17 December 2002 and to her comments on the claimant’s letter published on 21 December 2002 (see paragraphs 10 and 12 above), to the correspondence between the claimant and the defendant editor-in-chief, to the minutes of the hearings held on 9 and 16 December 2002 and to the parties’ statements.

16. The first-instance judgment was given on 18 September 2003. The Katowice Regional Court first recounted the exchange of views between the lawyers during the hearing held in the criminal case on 9 December 2002 as to the possible conflict of interest between their clients. It noted the criminal court’s statement, recorded in the minutes of that hearing, that there had been no basis at that time to find that a conflict of interest had indeed existed. It further found that on 15 December 2002 the lawyer had informed his clients and Ms D.K. on the phone that he would not be able to attend the hearing scheduled for the next day. On 16 December 2002 the criminal court had made an official declaration, again recorded in the minutes, that a conflict existed between the interests of A.M.D.

and K.W. and that they could therefore not be represented by the same lawyer, and adjourned the hearing until 6 January 2003. The civil court noted that in her two articles the applicant had accused the claimant of unprofessional conduct. She had made an untrue statement to the effect that the claimant’s clients had not known before the hearing of 16 December 2002 that the claimant would not attend it. The articles had been widely discussed in local legal circles and had had a negative impact on the claimant’s situation. Some of his clients had lost their trust in him. 17. The court noted that the evidence before it had demonstrated that the applicant’s allegation that K.W. and A.D. had been informed of the claimant’s absence only at the hearing of 16 December 2002 was untrue.

The claimant had already known about his absence on 9 December 2002. It was shown by the fact that on that date he had authorised another lawyer to act on his behalf in the defence of his clients. They had already been aware of it on that date. The criminal court had accepted this authorisation for Ms D.K. to act without comments or objections. On that date no finding had been made by that court that there had been a conflict of interest between the clients represented by the claimant and those represented by Ms D.K. In these circumstances, the claimant had had no reason to expect that his absence on 16 December 2002 would disturb the conduct of the proceedings. Consequently, his non-attendance on 16 December 2002 could not be seen as unjustified or his conduct regarded as nonchalant or disrespectful.

18. The court was of the view that the articles concerned had breached the claimant’s personal rights. The applicant had alleged that he had failed to attend the hearing and to justify his absence and that the hearing on 16 December 2002 had had to be adjourned because of his conduct. The court noted that under the Press Act the press enjoyed freedom of expression. That freedom was not absolute; it could be restricted in certain circumstances. In particular, the press was obliged to respect the rights of other persons. The Press Act obliged journalists to show diligence and integrity in gathering materials and publishing articles, because press publications could potentially harm individuals in a manner much more powerful than any other means of defamation.

19. The court was of the view that the applicant should have contacted the claimant before the publication of the article on 17 December 2002 and ask for his comments. She had failed to do so. 20. The article published by the applicant had lacked objectivity, contained undeserved criticism of the claimant and had been sensationalist rather than aimed at informing readers about the criminal case in a balanced manner. In particular, its title was particularly sensationalist. The newspaper had a wide readership in the region and therefore the impact of the article on public opinion was likely to have been significant and seriously detrimental to the claimant’s interests. Hence it was necessary to impose on the defendants an obligation to publish an apology and a rectification.

21. The court further imposed on the defendants an obligation to pay, jointly, 30,000 Polish zlotys (PLN) to a charity. It observed that that amount was significant enough to have an impact on the publisher, but not high enough to be seen as seriously detrimental to his financial position. 22. The applicant appealed, submitting that she had fulfilled her journalistic duties in reporting the case. Her view that the advocate had failed to act diligently in the representation of his clients had been well-founded and the firstinstance court had wrongly established the facts of the case. 23. On 7 October 2003 the Katowice Court of Appeal upheld the contested judgment, essentially sharing the conclusions of the lower court.

24. It observed that the right to freedom of expression guaranteed both by the Constitution and the Convention could be restricted in a democratic society for the purposes of the protection of individual rights such as dignity or personal rights within the meaning of the Civil Code and in compliance with the principle of proportionality enshrined in the Constitution. Where the exercise of the freedom of expression collided with the protection of the reputations of individuals, such a conflict had to be resolved with due regard being had to the case-law of the European Court of Human Rights. 25. The court noted that the applicant’s article published on 17 December 2002 concerned the conduct of a criminal case generating considerable interest among the general public.

However, that did not imply that an interference with the claimant’s personal rights had been necessary. Judicial reporting had to be objective and strict priority had to be given to information, with due regard to the facts recorded by way of court records, which could be considered reliable; not to the reporter’s opinions and views. In the light of this principle, nothing justified the title “A Lawyer’s Nonchalance?”, referring to the lawyer who had been named in the article. Moreover, the text had contained untrue information to the effect that the court had made clear its intention to complain about the lawyer’s conduct to the local Bar Association. It had not been shown that the court had indeed made such a declaration or even suggested that it intended to do so.

The applicant’ s intention to annoy the claimant and to undermine his professional reputation and integrity for the purposes of making the text more attractive or sensational could not be open to any doubt. 26. On 25 January 2006 the Supreme Court refused to entertain the applicant’s cassation appeal. 27. Article 54 of the Constitution provides: “1. Freedom to express opinions, and to acquire and disseminate information shall be ensured to everyone.

2. Preventive censorship of means of social communication and licensing of the press shall be prohibited.” 28. The relevant provisions concerning the correction of information in the press and other media are contained in the Press Act (Prawo prasowe) of 26 January 1984. Section 31 provides, in so far as relevant, as follows: “At the request of a natural or legal person or other organisational entity, the editor-in-chief of the relevant daily or magazine is under an obligation to publish, free of charge: 1. a factually based (rzeczowe i odnoszące się do faktów) rectification of untrue or inaccurate statements, 2. a factually based (rzeczową) reply to any statement which might infringe an individual’s personal rights” 29. Article 23 of the Civil Code contains a non-exhaustive list of the rights known as “personal rights” (dobra osobiste).

This provision states: “The personal rights of an individual, such as, in particular, health, liberty, reputation (cześć), freedom of conscience, name or pseudonym, image, secrecy of correspondence, inviolability of the home, scientific or artistic work, [as well as] inventions and improvements shall be protected by the civil law regardless of the protection laid down in other legal provisions.” 30. Article 24 of the Civil Code provides for ways of redressing infringements of personal rights. Under that provision, a person facing a risk of an infringement of his or her rights may demand that the prospective perpetrator refrain from the wrongful activity, unless it is not unlawful. Where an infringement has taken place, the person affected may, inter alia, request that the wrongdoer make a relevant statement in an appropriate form, or claim just satisfaction from him/her.

If an infringement of a personal right causes financial loss, the person concerned may seek damages. 31. Under Article 448 of the Civil Code, a person whose personal rights have been infringed may seek compensation. That provision, in its relevant part, reads: “The court may grant an adequate sum as pecuniary compensation for non-material damage (krzywda) caused to anyone whose personal rights have been infringed. Alternatively, the person concerned, regardless of seeking any other relief that may be necessary for removing the consequences of the infringement sustained, may ask the court to award an adequate sum for the benefit of a specific public interest ...”