STOLYARUK v. UKRAINE

A cincea secțiune DECIZIE nr. 42854/09 de către Borys Romanovych STOLYARUK împotriva Ucrainei Curții Europene a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), care așeză la 15 noiembrie 2011 în calitate de comitet compus din: Mark Villiger, președinte, Karel Jungwiert, André Potocki, judecători și Stephen Phillips, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 31 iulie 2009, având în vedere decizia de a aplica procedura de judecată pilot adoptată în cazul Yuriy Nikolayevich Ivanov c. Ucraina (n. 40450/04, CEDH 2009 ... (extrageri)), având în vedere declarația unilaterală prezentată de Guvernul în cauză care solicită Curtea să excludă cererea din lista de cazuri și răspunsul reclamantului la această listă, după ce a deliberat, hotărăsește după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Borys Romanovych Stolyaruk, este un național ucrainean care s-a născut în 1965 și locuiește în Oleksandriya. Guvernul ucrainean (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, Valeria Lutkovska, al Ministerului Justiției. Prin hotărârea din 11 aprilie 2008, instanța internă a ordonat autorităților locale să plătească reclamantului anumite sume. La 21 octombrie 2008, instanța de recurs a modificat hotărârea de mai sus și a devenit finală. Cu toate acestea, aceasta rămâne neexecutată. COMPLAINT Reclamantul s-a plâns de neexecutarea hotărârii de mai sus. El se referă la articolele 6 § 1 și 13 din Convenție și la art. 1 din Protocolul nr. 1. HOTĂRÂREA Prin scrisoarea din 28 mai 2010, Guvernul a informat Curtea cu privire la declarația lor unilaterală, semnată la aceeași dată, în vederea soluționării cazului reclamantului. Prin prezenta declarație, Guvernul a recunoscut durata excesivă a executării hotărârii reclamantului și s-a angajat să-i plătească datoria în curs în conformitate cu această hotărâre, precum și ex gratie 285 euro. Restul declarației se citește după cum urmează: „Guvernul invită, prin urmare, Curtea să atace [depunerea] din lista cazurilor. Acestea sugerează că prezenta declarație ar putea fi acceptată de Curte ca „orice alt motiv” care justifică izbucnirea din lista cazurilor din Curte, astfel cum se menționează la art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. [Ex gratia] suma] ... [este] să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile și va fi eliberat de orice impozite care ar putea fi aplicabile. [Ea] va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care [acești sume] nu au fost plătite în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe [e] de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în perioada neîndeplinită plus trei puncte procentuale. Această plată va constitui rezoluția finală a [cazului]”. La 9 noiembrie 2010, reclamantul a informat că a fost de acord cu termenii declarației. Curtea reiterează că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să elimine o cerere din lista sa de cazuri în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § 1 în amenzi: „Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și protocoalele sale, necesită acest lucru”. Curtea reamintește în continuare că, în hotărârea sa pilotă (Yuriy Nikolayevich Ivanov , citată mai sus), a solicitat Ucrainei „În termen de un an de la data în care prezenta hotărâre [a devenit] finală, au fost comunicate tuturor reclamanților [...] a căror plângeri privind neexecuția prelungită a deciziilor interne [au fost] comunicate guvernului contestat”. Având în vedere acordul reclamantului cu declarația Guvernului, Curtea consideră că art. 37 § 1 litera (b) din convenție este relevant în cazul în cauză. Curtea ia act de faptul că părțile au convenit modalități de soluționare a cazului. Acest lucru este, de asemenea, în conformitate cu hotărârea pilotă (Yuriy Nikolayevich Ivanov , citată mai sus, §) 99 și punctul 6 din partea operativă) și Curtea nu constată motive pentru a justifica o examinare continuă a cauzei. În consecință, aceaceasta ar trebui eliminată din listă. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenii declarației guvernului contestat și de răspunsul reclamantului la acest subiect; de a elimina aplicarea din lista de cazuri în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (b) din Convenție. Stephen Phillips Mark Villiger Președintele adjunct al grefierului

FIFTH SECTION

DECISION

Application no. 42854/09

by Borys Romanovych STOLYARUK

against Ukraine

The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 15

November 2011 as a Committee composed of:

Mark Villiger,

President,

Karel Jungwiert,

André Potocki,

judges,

and Stephen Phillips,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 31 July 2009,

Having regard to the decision to apply the pilot-judgment procedure taken in the case of

Yuriy Nikolayevich Ivanov v. Ukraine

(no. 40450/04, ECHR 2009

‑

... (extracts)),

Having regard to the unilateral declaration submitted by the respondent Government requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply thereon,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Borys Romanovych Stolyaruk, is a Ukrainian national who was born in 1965 and lives in Oleksandriya. The Ukrainian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms

Valeria Lutkovska, of the Ministry of Justice.

By a judgment of 11 April 2008, the domestic court ordered the local authorities to pay the applicant certain amounts. On 21 October 2008 the court of appeal amended the above judgment and it became final. However, it remains unenforced.

COMPLAINT

The applicant complained about non-enforcement of the above judgment. He referred to Articles 6 § 1 and 13 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1.

THE LAW

By a letter dated 28 May 2010, the Government informed the Court of their unilateral declaration, signed on the same date, with a view to settling the applicant’s case. By this declaration, the Government acknowledged the excessive duration of the enforcement of the applicant’s judgment and undertook to pay him the outstanding debt according to that judgment as well as

ex gratia

285 euros. The remainder of the declaration read as follows:

“The Government therefore invite the Court to strike the [application] out of the list of cases. They suggest that the present declaration might be accepted by the Court as “any other reason” justifying the striking out of the case of the Court’s list of cases, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention.

The [

ex gratia

sum] ... [is] to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses and will be free of any taxes that may be applicable. [It] will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay [this sum] within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on [it] from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

This payment will constitute the final resolution of the [case]”.

On 9 November 2010 the applicant informed that he agreed with the terms of the declaration.

The Court reiterates that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified in paragraph 1 (a), (b) or (c) of that Article. Article 37 § 1

in fine

states:

“However, the Court shall continue the examination of the application if respect for human rights as defined in the Convention and the protocols thereto so requires”.

The Court further recalls that in its pilot judgment (

Yuriy Nikolayevich Ivanov

, cited above) it required Ukraine to

“grant adequate and sufficient redress within one year from the date on which the present judgment [became] final, to all applicants [...] whose complaints about the prolonged non-enforcement of domestic decisions [had] been communicated to the respondent Government”.

In the light of the applicant’s agreement with the Government’s declaration, the Court considers that Article 37 § 1 (b) of the Convention is relevant in the present case. The Court takes note that the parties have agreed terms for settling the case. This is also in line with the pilot judgment (

Yuriy Nikolayevich Ivanov

, cited above, §

99 and point 6 of the operative part) and the Court finds no reasons to justify a continued examination of the case. Accordingly, it should be struck out of the list.

For these reasons, the Court unanimously

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration and the applicant’s reply thereon;

Decides

to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (b) of the Convention.

Stephen Phillips

Mark Villiger

Deputy Registrar

President