CASE OF CENTRAL MEDITERRANEAN DEVELOPMENT CORPORATION LIMITED v. MALTA (No. 2)
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- No violation of Art. 6-1
CASE OF CENTRAL MEDITERRANEAN DEVELOPMENT CORPORATION LIMITED v. MALTA (No. 2) (CtEDO, 2011)
Într-o dată neespecificată, societatea reclamantă a fost depusă în judecată în ceea ce privește nerespectarea obligației contractuale, și anume de a construi drumuri și de a le păstra într-o stare bună de reparare. La 27 iunie 2003, instanța de primă instanță constatată împotriva societății solicitantă și i-a dat trei luni pentru a executa lucrările. Hotărârea a fost confirmată, în parte (în ceea ce privește anumite drumuri), la recursul din 25 februarie 2005 de către Curtea de Apel într-o formație de trei judecători. La 17 mai 2005, societatea reclamantă a depus o cerere de reexaminare în temeiul articolului 811 litera (e) din Codul de Organizație și Procedura Civilă („COCP”) (a se vedea dreptul intern relevant mai jos), precum și o cerere de suspendare a executării hotărârii în temeiul articolului 823 alineatul (2) din COCP, în așteptarea deciziei privind cererea de reexaminare. La 3 noiembrie 2005, Curtea de Apel, care a stat în aceeași compoziție ca și în recursul privind procedura principală, a respins cererea de ședere a executării, considerând că garanția bancară de 100 000 de lire malteze („MTL”) oferită de societatea reclamantă nu era o garanție suficientă pentru executarea unei hotărâri care ar putea implica cheltuieli de 400 000 de lire MTL. La 9 noiembrie 2005, societatea reclamantă a solicitat Curții de Apel să reconsidere decizia menționată și a solicitat revocarea sumei MTL 400 000. A invocat art. 229 alineatul (4) din CCP (a se vedea legislația internă relevantă mai jos). Prin urmare, societatea reclamantă a depus o cerere de retragere a celor trei judecători, în conformitate cu art. 734 alineatul (1) litera (d) ii) din CCP, pe baza faptului că nu ar putea fi considerate imparțiale, deoarece au determinat meritele cererii care fac obiectul apelului. 10. La 14 decembrie 2005, Curtea de Apel, în aceeași compoziție, a respins cererea de retragere a societății reclamante și a declarat apelul nul și nul. Dimpotrivă, aceasta presupune că acest caz trebuie reexaminat de către exact aceiași judecători și, prin urmare, afirmația a fost frivolă și vexativă. În ceea ce privește recursul, a considerat că decizia din 3 noiembrie 2005 a constituit o hotărâre finală împotriva căreia nu există niciun recurs, fiind reglementată de art. 227 și nu de 229 din COCP (a se vedea legislația internă relevantă mai jos). 11. La 2 aprilie 2006, societatea reclamantă a instituit o procedură constituțională de recurs, susținând că procedura sa de recurs culminant în decizia din 14 decembrie 2005 nu a fost ascultată de un tribunal imparțial. 12. La 10 octombrie 2006, Curtea civilă în jurisdicția sa constituțională constatată împotriva societății solicitantă. Acesta a considerat că, deși era adevărat că dispozițiile articolelor 227 și 823 alineatul (6) din COCP au apărut contradictorii, interpretarea logică a dispozițiilor a fost faptul că un recurs de concediere a unei cereri de suspendare a executării nu era disponibil decât în cazul în care hotărârea a fost luată de o altă instanță decât Curtea de Apel. În cazul în care acest lucru nu ar fi fost cazul, societatea reclamantă ar fi avut motive să pună la îndoială imparțialitatea Curții de Apel. Cu toate acestea, aceasta din urmă nu a reconsiderat decizia sa din 3 noiembrie 2005, ci s-a abținut de la luarea în considerare a cererii pe baza faptului că aceaceasta este nulă și nu este. Astfel, afirmația societății solicitantă era nefondată. 13. Curtea Constituțională din 17 octombrie 2007 a confirmat hotărârea Curții Civile, constatând că nu era necesar ca Curtea Civilă să intre în interpretarea dată de Curtea de Apel, a afirmat că, la 14 decembrie 2005, Curtea de Apel nu și-a evaluat propriul comportament anterior. Acesta a adoptat o decizie privind o nouă chestiune juridică, și anume problema juridică și procedurală cu privire la dacă cererea de recurs este nulă și nulă, viz, dacă metoda de recurs utilizată de societatea reclamantă era prevăzută și permisă în conformitate cu COCP. Prin urmare, aceasta nu a hotărât pe fondul deciziei sale anterioare. În plus, s-a constatat că nu s-a dovedit suficient că există un risc real că judecătorii în cauză au fost prejudecați. Într-adevăr, societatea reclamantă nu a contestat imparțialitatea Curții de Apel la începutul procedurii, și anume pe baza faptului că recursul în ceea ce privește decizia din 25 februarie 2005 a fost, de asemenea, hotărât de aceeași formare a Curții de Apel. În plus, codul judiciar de etică, jurământul judiciar și dispozițiile relevante ale legii în ceea ce privește retragerea și abstenția judecătorilor oferă o garanție suficientă de imparțialitate. 14. Dispozițiile relevante ale COCP, în măsura în care este cazul, se citesc după cum urmează: „Jurisprudența pronunțată de Curtea de Apel nu este interzisă.” (1) Un recurs din decretele menționate în prezentul regulament nu decurge decât după hotărârea finală și împreună cu un recurs din această hotărâre, iar astfel de decrete nu pot fi contestate înainte de a fi eliberată hotărârea finală: ... (m) un decret care interzice o cerere de suspendare a procedurii. (2) O hotărâre a instanței din cauza menționată în continuare este dată prin decret care trebuie citit în instanță deschisă într-o zi notificată corespunzător părților, iar un recurs din acest decret poate fi interzis înainte de hotărârea finală sub rezerva procedurii prevăzute în subsecțiunea 4 și (5): ... (e) un decret care ordonă suspendarea procedurii. (3) Cu excepția cazului în care este prevăzut în prezentul cod în mod contrar, un recurs de la orice alt decret interlocutor care nu este inclus în subsecțiunea (1) și (2) poate fi introdus înaintea hotărârii definitive numai prin concediu special al instanței de audiere a cazului, care să fie solicitat de către o cerere care urmează să fie depusă în termen de zece zile de la data în care decretul este citit în instanță deschisă. Curtea, după audierea părților, poate acorda o astfel de concediu de recurs dacă consideră că este echitabil și corect ca chestiunea să fie prezentată în fața Curții de Apel înainte de hotărârea definitivă și termenul pentru depunerea unui astfel de recurs să înceapă să se execute de la data decretului menționat. (4) În cazul oricărui decret în temeiul subsecțiunea (2) și (3), cu condiția ca orice cerere de recurs nu a fost depusă, partea acuzată poate depune o cerere în termen de șase zile de la data în care decretul este citit în instanță deschisă, solicitând instanței care a pronunțat decretul să își reconsidere decizia. (5) Curtea decide, cât mai repede posibil prin decret, să fie citită în instanță deschisă, cererea de concediu special de recurs în ceea ce privește subsecțiunea (3) sau cererea de reexaminare a deciziei sale în ceea ce privește subsecțiunea (4), expunerea pe deplin în această instanță motivele deciziei. „ (1) Un judecător poate fi contestat sau abținut de la ședere într-o cauză - (d) (ii) în cazul în care el a luat anterior o conștiență a cauzei ca judecător sau ca arbitru: Cu condiția ca acest lucru să nu se aplice la nici o decizie pronunțată de judecător care nu a eliminat în cele din urmă meritele în cauză sau la orice hotărâre de neînsoțire a reclamantului;” „un nou proces al cauzei hotărâte prin o judecată din a doua instanță sau de Curtea civilă, Primă Sala, în competența sa constituțională, poate fi solicitat de oricare dintre părțile în cauză, astfel de hotărâre fiind în primul rând pusă deoparte, în oricare dintre următoarele cazuri: (e) în cazul în care hotărârea conține o aplicare necorespunzătoare a legii; În sensul prezentului paragraf nu se face referire la o interpretare a legii, numai atunci când hotărința nu se solicitează în mod expres (1).” (2) În ciuda dispozițiilor art. 1 alin. (1), instanța în care se solicită un nou proces poate, în acest caz, prin cerere atât în fața Curții de Apel, cât și în fața instanței de primă instanță, a partidului care face o astfel de cerere, să ordone o suspendare a hotărârii dacă - (a) împreună cu cererea sa, această parte oferă o garanție suficientă pentru executarea hotărârii, dacă nu este pusă deoparte, inclusiv o garanție menționată în art. 266(10); și (b) se demonstrează la satisfacția instanței că executarea hotărârii este posibil să provoace o mai mare prejudecăre față de această parte decât șederea executării ar provoca opoziției. (5) În cazul în care executarea unei hotărâri a fost autorizată prin hotărârea solicitată să fie anulată dispozițiile subsecțiunea (2), ... nu se aplică. (6) Un recurs de la o hotărâre care nu permite cererea de suspendare a executării hotărârii solicitate nu funcționează în niciun caz ca o suspendare a executării acesteia.”