CASE OF MERCIECA AND OTHERS v. MALTA

Reclamanții s-au născut în 1952, 1954, 1961, 1960, 1964, 1963 și, respectiv, 1945 și trăiesc în Malta. Sunt contabili publici certificati care acționează personal și în calitate de parteneri ai parteneriatului Deloitte & Touche Certified Public Accounts & Comptables. Într-o dată neespecificată, reclamanții au fost dați în judecată, personal și în calitate de parteneri ai parteneriatului Deloitte & Touche Certified Public Accounts & Accounts, în calitate de auditori ai PCO Ltd, într-o acțiune civilă de către o companie, V. Acesta a susținut că firma de audit al reclamanților a acționat în mod neglijent și fraudulent în elaborarea raportului de audit al PCO Ltd. și a fost, prin urmare, responsabilă pentru pierderile suportate de V ca urmare a se bazează pe aceste documente. În cursul procedurii, reclamanții au formulat un motiv preliminar în vederea faptului că se bazează pe V. privind raportul de audit atunci când a luat o decizie de credit specifică și cunoștințele reclamanților de o astfel de încredere atunci când au luat această decizie au fost lipsite. Aceste cerințe au fost fundamentale pentru acest tip de acțiune. La 1 decembrie 2003, Curtea Civilă a respins acest motiv într-o hotărâre preliminară. 10. La 3 decembrie 2003, reclamanții au solicitat permisiunea specială de a face apel la hotărârea preliminară în temeiul articolului 231 alineatul (1) din Codul de Organizație și Procedură Civilă („COCP”). La 12 decembrie 2003, Curtea civilă din jurisdicția sa ordinară a acordat permisiunea de recurs. 11. La 29 decembrie 2003, reclamanții au depus recurs. 12. La 8 iunie 2004, după ce au auzit argumentele părților, Curtea de Apel a respins recursul din timp. Acesta a remarcat că, în timp ce legislatorul a stabilit în mod clar că termenul de depunere a unui recurs împotriva unui decret interlocutor a avut loc de la data autorizației de recurs, în ceea ce privește un recurs împotriva unui „juzgament” legislatorul nu a făcut nicio distincție între un „juzgament” și un „juzgament parțial” (sentenża parżjali). Acesta a urmat faptul că termenul de douăzeci de zile care decurge de la data eliberării unei hotărâri în conformitate cu art. 226 alineatul (1) din COCP se aplică, de asemenea, la apelurile care necesită o autorizație prealabilă de recurs. 13. La 17 septembrie 2004, reclamanții au instituit proceduri de recurs constituțional în fața Curții civile în competența sa constituțională, susținând că o astfel de interpretare eronată a Curții de Apel le-a privat accesul la instanță. 14. La 15 noiembrie 2006, Curtea Civilă a susținut afirmațiile reclamanților, constatând că nu a putut apărea un drept de recurs înainte de a fi acordat o autorizație de recurs. În plus, un reclamant nu a trebuit să tolereze întârzierile instanței în ceea ce privește concedierea recursului. Prin urmare, interpretarea Curții de Apel a privat reclamanții de acces la instanță în încălcarea articolului 6 din convenție. La 2 martie 2007, Curtea Constituțională, în apelul procurorului general, a recunoscut că interpretarea acordată legii era eronată, privand astfel reclamanții de dreptul lor de a face apel la o etapă timpurie. Cu toate acestea, aceasta nu a susținut hotărârea de primă instanță, deoarece o interpretare greșită nu a fost suficientă pentru a conduce la o încălcare a Convenției. Deși a reiterat că un recurs poate fi ascultat în fața Curții de Apel doar o dată, a considerat că reclamanții au avut posibilitatea de a face apel în cazul civil după hotărârea finală. Astfel, având în vedere faptul că un defect în procedurile de primă instanță ar putea fi remediat în apel, dreptul la o audiere echitabilă nu ar fi încălcat în mod similar dacă un remediu nepotrivit a fost disponibil într-o etapă ulterioară a procedurii. 16. art. 231 alineatul (1) din Codul de organizare și de procedură civilă („COCP”) (capitolul 12 din Legile din Malta), se citește după cum urmează: „În cazul în care mai multe chestiuni din o acțiune au fost determinate prin hotărâri separate, apelul de la o astfel de hotărâri nu poate fi interzis decât după hotărârea finală și în termenul stabilit, să fie luată în considerare de la data unei astfel de hotărâri finale; și în acest recurs se face mențiune expresă a hotărârii sau a hotărârilor apelate de la aceasta: cu condiția ca un recurs de la o astfel de hotărâre separată să poată fi interzit în instanță deschisă numai prin concediu de instanță; astfel de ceri de concediu de recurs să fie făcută oral imediat după eliberarea unei astfel de hotărâri sau prin cerere în termen de șase zile de la această hotărâre.” 17. Articolul a fost modificat în 2005, prin care următoarea frază a fost adăugată la provizu: „și atunci când se acordă o astfel de autorizație de recurs de la astfel de hotărâri separate, timpul de depunere a recursului în ceea ce privește aceasta începe să se ruleze de la data în care concediul respectiv este citit în instanță deschisă.” 18. art. 226 alineatul (1) din COCP se citește după cum urmează: „Un recurs este introdus prin intermediul unei cereri care urmează să fie depuse în registrul Curții de Apel în termen de douăzeci de zile de la data hotărârii.”