CtEDO 22.11.2011 AI

L. B. A. c. FRANCE

RESPONDENT
FRA
HOTĂRÂRE
22.11.2011
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
L. B. A. c. FRANCE (CtEDO, 2011)
HUDOC · oficial

Cererea nr. 58015/08

împotriva Franței

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a cincea secție), ședință din 22 noiembrie 2011 în cameră compusă din:

Dean Spielmann,

președinte,

Karel Jungwiert,

Boštjan M. Zupančič,

Mark Villiger,

Ann Power-Forde,

Angelika Nußberger,

André Potocki,

judecători,

și de Claudia Westerdiek,

grefieră de secție,

Ținând seama de cererea menționată mai sus introdusă la 2 decembrie 2008,

Ținând seama de măsura provizoriu indicată guvernului pârât în temeiul articolului 39 din Regulament,

Ținând seama de decizia de a trata cererea în mod prioritar în temeiul articolului 41 din Regulament,

Ținând seama de observațiile prezentate de guvernul pârât și de răspunsurile oferite de reclamantă,

După deliberări, pronunță decizia care urmează:

Reclamanta, L.B.A., este o cetățeană columbiană, născută în 1979 și rezidând la Hendaye. Ea este reprezentată devant Curte de D-na J. Bohner, avocat la Strasbourg. Guvernul francez („Guvernul") este reprezentat de agent, D-na E. Belliard, directoare a afacerilor juridice la ministerul afacerilor externe.

A.

Circumstanțele cauzei

Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează.

Reclamanta locuia la Puerto Tejada, în departamentul Cauca (Columbia), o zonă deosebit de afectată de violența grupurilor paramilitare și a grupurilor legate de banditismul. În mai 2004, ea s-a angajat în asociația Benkos Biojo al cărei scop era să îngrijească tinerii columbieni care fugeau din grupurile armate. Reclamanta a exercitat funcția de coordonatoare a activităților, care includeau în special stabilirea unor „acțiuni șoc" pentru tinerii columbieni și organizarea de activități de cartier pentru a lupta împotriva fenomenului de încorporare forțată în grupurile armate implicate în activități de droguri și prostituție. Asociația a atras rapid ușurința acestor grupuri armate care au început să devină amenințătoare. Reclamanta nu oferă totuși nici o indicație cu privire la grupurile armate în mod specific vizate.

La 25 mai 2006, patru bărbați au tras în casa reclamantei după ce au strigat numele acesteia. Soțul și fiul acesteia, care se aflau în interior în momentul împușcăturilor, au reușit să scape. Reclamanta explică că a depus plângere la postul de poliție din Puerto Tejada după acest atac. Ea anexează un document redactat în limba spaniolă a cărui traducere indică că ar fi fost emis de Biroul funcției municipale din Puerto Tejada. Potrivit aceleiași traduceri, ar fi vorba de o certificare efectuată la 30 mai 2006 de funcționarul municipal la cererea reclamantei și constatând că aceasta ar fi „fost supusă [la 25 mai 2006] unor amenințări de moarte și de despăgubire de grupuri în afara legii". În vedere acestor evenimente, reclamanta a început să se teamă pentru siguranța sa și a hotărât, în iulie 2006, să plece din Columbia.

Ea a ajuns în Franța la 22 iulie 2006 și s-a prezentat imediat la prefectura de poliție din Paris în scop de a cere un permis de sedere pe baza azilului. În cursul interviului în locurile Oficiului francez de protecție a refugiaților și apatrizi (OFPRA), reclamanta a invocat, pe lângă atacul de care a fost victim, asasinarea unuia dintre colegii săi în circumstanțe nedetailate.

Printr-o decizie din 27 decembrie 2006, OFPRA a respins cererea reclamantei pe motiv că „s-a mulțumit să furnizeze informații generale despre asociația sa și a rămas imprecisă cu privire la activitățile sale personale, ceea ce a ridicat îndoieli cu privire la autenticitatea atestării pe care o prezenta, (...) nu a putut oferi detalii cu privire la circumstanțele atacului de care ar fi fost ținta domiciliul ei (...)". Biroul a concluzionat deci că „nici un element nu permite (...) de a considera că ar putea fi expusă la persecuții sau la amenințări grave în caz de întoarcere în Columbia". Din observațiile privind desfășurarea interviului după cum au fost stabilite de către ofițerul de protecție, reiese că „articolul de presă pe care îl produce [reclamanta cu privire la asasinatul de care ar fi fost victim una dintre colegele sale] indică că identitatea persoanei decedate [era] necunoscută și nu permit[ea] de a susține declarațiile sale cu privire la motivele. Pe lângă aceasta, articolul de presă [a] mai fost produs anterior într-un alt dosar pentru fapte diferite".

Această decizie a fost confirmată de Curtea Națională pentru Dreptul Azilului (CNDA) la 7 mai 2008 pe motiv că „nici piesele dosarului nici declarațiile făcute în ședință publică devant Curte nu permit[eau] de a considera că faptele pretinse ar fi stabilite și temeiurile de teamă enunțate ar fi fondate".

Ca rezultat al acestui refuz de azil, prefectul din Paris a luat la 2 iulie 2008 un ordin care refuzul cererii de permis de sedere a reclamantei și obligația de a părăsi teritoriul. Reclamanta explică că, notificarea deciziei i-a fost comunicată în limba franceză, ea nu a fost în măsură să înțeleagă care erau căile de atac disponibile pentru a o contesta. Ca urmare, nu a fost în măsură să se adreseze instanțelor administrative competente cu o cerere de anulare a ordinului prefectural.

Scurt timp după aceea, reclamanta a fost informată că riscul pe care-l cura în Columbia din cauza activităților sale asociative a persista în ciuda plecării sale din țară. De fapt, la începutul lunii august 2008, fiul ei de opt ani a fost victimă a unei tentative de răpire în timp ce se afla cu sora reclamantei.

În cursul acestei tentative de răpire, fiul reclamantei a suferit o fractură de femur, ceea ce a necesitat spitalizarea sa. Reclamanta prezintă la acest sens un document redactat în limba spaniolă a cărui antet indică că ar fi fost emis de serviciul de urgență al spitalului universitar San José din orașul Popáyan. Acest document precizează că fiul reclamantei a fost adus cu o fractură de femur la o dată parțial ilegibilă și evident retușată deoarece conține două scrieturi suprapuse care pot fi citite ca octombrie 2007 sau iunie 2008.

Ca urmare a acestei tentative de răpire, sora reclamantei a depus o plângere la autoritățile din Puerto Tejada. Reclamanta anexează dosarului un document redactat în limba spaniolă a cărui traducere indică că ar fi vorba de un proces-verbal stabilit de municipalitatea din Puerto Tejada la 11 august 2008. Acest proces-verbal menționează că sora reclamantei s-a prezentat pentru a denunța o tentativă de răpire care a avut loc la 8 august 2008 și atribuită „grupurilor care operează în afara legii" active în sector. Este precizat că acest atac este la originea unei fracturi de femur a fiului reclamantei și că a fost precedat de amenințări telefonice la adresa sorei reclamantei și a familiei sale precum și de „acte de vandalism" împotriva proprietății lor.

Reclamanta adaugă că un articol a apărut în presa locală care relatează aceste evenimente. Ea anexează copia unei pagini de ziar conținând mai mulți articoli de presă și în partea de sus căreia figurează mențiunea „El Informativo, Santiago de Cali 11 de Agosto del 2008". Cu toate acestea, nu se dă nici o indicație cu privire la numele ziarului din care ar fi extras această pagină. Unul din acești articoli, a cărui traducere este transmisă de reclamantă, este intitulat „Răpire eșuată de către guerilă" și raportează că sora și fiul acesteia au fost atacați pe stradă de doi membri ai Forțelor Armate Revoluționare ale Columbiei (FARC). Au fost apoi trași pe pământ înainte ca atacatorii să fugă ținând seama de mulțimea care se forma în jur. Articolul semnalează că acest atac pare să fi avut scopul de a forța reclamanta, al cărei nume este expresiv citat, să „se întoarcă în țară cu scopul de a fi judecată" de FARC după ce a fugit din țară din cauza „amenințărilor incessante de care era subiect timp de doi ani".

La 28 noiembrie 2008, reclamanta a fost oprit la frontiera spaniolă și plasată în detenție la Hendaye.

La 2 decembrie 2008, ea s-a adresat Curții și a formulat o cerere de măsură provizoriu pe baza articolului 39 din Regulament. Președintele camerei căreia îi fu atribuită cauza a hotărât, la 2 decembrie 2008, să indice guvernului francez, în aplicarea dispozițiilor citate mai sus, că era de dorit să nu o repartrizeze pe reclamantă către Columbia pentru durata procedurii devant Curte.

La 29 iulie 2009, reclamanta a depus o nouă cerere de azil invocând existența unor elemente noi, și anume tentativa de răpire a fiului ei și asasinarea vărului ei de către membri ai unui grup paramilitar în aprilie 2009 din cauza legăturilor sale cu ea. Cu privire la tentativa de răpire, reclamanta a explicat devant OFPRA că era fapta membrilor FARC care doreau să exercite presiune asupra ei pentru a retrage o plângere pe care asociația sa o depusese împotriva lor și la care participase. Devant Curte, reclamanta s-a mulțumit să explice că autorii erau „grupuri în afara legii" fără a menționa existența unei asemenea plângeri și fără a indica care ar putea fi motivele acestui atac. Cu privire la asasinarea vărului ei, reclamanta a menționat acest element numai devant OFPRA explicând că s-a găsit expusă, din cauza activităților sale asociative, la represalii atât din partea FARC cât și din partea paramilitarilor, aceștia din urmă fiind convinși că asociația sa avea relații cu „guerileros".

Într-o decizie din 18 septembrie 2009, OFPRA a respins cererea reclamantei după ce a constatat că declarațiile acesteia erau „puțin precise și puțin convingătoare" și că piesele prezentate dosarului nu permiteau de a stabili nici circumstanțele în care fiul ei fusese rănit, nici pe cele în care vărul ei murise. Această decizie a fost confirmată de CNDA la 2 noiembrie 2010.

B.

Texte și documente internaționale

În raportul prezentat Consiliului Drepturilor Omului al Națiunilor Unite la 4 martie 2010 (Raport privind situația apărătorilor drepturilor omului – Adendum), Raporterul special al Națiunilor Unite privind situația apărătorilor drepturilor omului a exprimat preocupările sale în termenii următori:

„B.

Insecuritate constantă pentru apărătorii drepturilor omului

12.

(...) La 30 aprilie 2008, Reprezentantul special de atunci, Raportele spécial privind execuțiile extrajudiciare, sumare sau arbitrare și Raportele special privind independența judecătorilor și avocaților au emis un comunicat de presă comun, în care și-au exprimat preocuparea profundă privind „dezvoltările recente în Columbia, care indică o deteriorare a situației apărătorilor drepturilor omului în lunile recente, în special o recrudescență a crimelor și a actelor de hărțuire și intimidare direcționate împotriva activiștilor societății civile, a liderilor de sindicat și a avocaților reprezentând victimele".

13.

Unele încălcări ale drepturilor fundamentale de care sunt victimă apărătorii drepturilor omului par a trebui atribuite guerilelor, grupurilor armate ilegale noi și grupurilor paramilitare care, potrivit apărătorilor drepturilor omului, nu au fost desființate; guvernul are responsabilitatea de a denunța aceste încălcări, de a conduce anchete aprofundate asupra acestora și de a urmări autorii. Cu toate acestea, potrivit unor surse diferite, forțele de aplicare a legii se fac ele înșele vinovate de încălcări împotriva apărătorilor drepturilor omului sau arată complezență atunci când persoane fizice comit acest tip de încălcări.

14.

Raportorle special declară că este foarte îngrijorat de fenomenul răspândit al amenințărilor la adresa apărătorilor drepturilor omului și ai familiilor lor, adesea sub formă de pamflete, avis mortuare, emailuri, apeluri telefonice și mesaje pe care le primesc. A luat cunoștință de numeroase narațiuni ale amenințărilor în toate locurile pe care le-a vizitat în țară. Acest fenomen s-ar fi agravat de la începutul anului 2009, după cum confirmă șeful poliției naționale.

În raportul intitulat UNHCR Eligibility Guidelines for Assessing the International Protection Needs of Asylum-Seekers from Colombia și publicat la 27 mai 2010, Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) a formulat în special următoarele considerații:

„4.

Societatea civilă și activiștii drepturilor omului

(...)

Membrii societății civile și activiștii drepturilor omului sunt în prezent printre grupurile cele mai vulnerabile din Columbia.

(...)

Ca urmare a percepției de către mulți dintre participanții la conflict – inclusiv de către guvern – că aceste organizații și membrii lor au simpatii de extremă stânga, mulți activiști ai drepturilor omului sunt considerați a fi „în legătură cu guerilele" și devin deci ținte ale paramilitarilor. Numeroase narațiuni fac referire la dețiuni arbitrare, în special la încarcerări în lipsa acuzațiilor, acuzații penale neîntemeiate, urmăriri, procese inechitabile, acte de hărțuire și amenințări de moarte împotriva activiștilor drepturilor omului, care denunță încălcările drepturilor fundamentale și masacrii comise de forțele de ordine și de paramilitari (...).

UNHCR consideră că activiștii drepturilor omului și membrii societății civile care denunță încălcări și abuzuri ale grupurilor armate ilegale și ale forțelor de ordine pot fi în pericol din cauza opiniilor lor politice reale sau imputate.

"

Invocând art. 3 din Convenție, reclamanta susține că o repartrizare către Columbia ar expune-o la a fi supusă unor tratamente contrare acestei dispoziții.

În observațiile sale prezentate la 29 iunie 2009, reclamanta se plânge de asemenea, sub aspectul articolului 13 din Convenție combinat cu art. 3, de a nu fi dispus de un recurs efectiv în detenție pentru a invoca existența unor fapte noi apărute în Columbia de la ordinul prefectural din 2 iulie 2008.

1.

Reclamanta consideră că executarea ordinului ei de repartrizare către Columbia ar expune-o la un risc de tratamente contrare articolului 3 din Convenție, liberat după cum urmează:

„Nimeni nu poate fi supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante."

a)

Pozițiile părților

Guvernul, la început, ridică o excepție bazată pe neepuizarea căilor de atac interne. El subliniază la acest sens că reclamanta a omis să se adreseze tribunalului administrativ cu un atac împotriva ordinului prefectural din 2 iulie 2008, deși un atac atât de departe îndeplinea toate cerințele stabilite de jurisprudența Curții, ținând seama că era atât accesibil, efectiv și disponibil. Guvernul adaugă că explicațiile reclamantei cu privire la această omisiune sunt, pentru că altfel, contradictorii și puțin convingătoare.

Ca măsură subsidiară, Guvernul consideră că reclamanta a eșuat în demonstrarea existenței unor motive serioase de a crede că ar fi expusă la un risc real și individual de rele tratamente în caz de repartrizare către Columbia.

Guvernul expune că cererea de azil a reclamantei a fost subiectul unui examen rigoros și aprofundat mai întâi de către OFPRA și apoi de către CNDA. Aceste examinări succesive au scos în evidență caracterul imprecis al declarațiilor reclamantei și existența îndoielilor cu privire la autenticitatea atestării din 30 mai 2006 prezentate de aceasta. Deci nu au permis de a concluziona la existența unor elemente serioase sau convingătoare care să permită stabilirea realității pretensiunilor reclamantei.

Pe lângă aceasta, Guvernul afirmă că cercetările efectuate de ambasada sa de la Bogota nu au permis de a găsi urme ale plângerii care ar fi trebuit depusă de reclamantă în iulie 2006. Guvernul subliniază, pentru că altfel, că reclamanta nu a făcut referire la această plângere în nici un moment devant autoritățile interne, indiferent dacă ar fi vorba de autorități administrative, polițiale sau de organe în sarcina azilului.

Guvernul adaugă că aceste cercetări nu au permis în egală măsură de a găsi informații cu privire la asociația în care reclamanta ar fi fost activă, fără totuși a putea afirma dacă această absență de informații înseamnă că asociația a fost disolvată sau că nu a existat niciodată.

Cu privire la excepția de neadmisibilitate ridicată de Guvern, reclamanta contestă a fi dispus de un acces efectiv la un atac efectiv devant tribunalul administrativ. Ea subliniază în special că notificarea ordinului prefectural a fost efectuată în limba franceză – adică într-o limbă pe care nu o stăpânea la acea vreme – și fără a face referire la posibilitatea care îi era oferită de a solicita ajutorul juridic.

Pe fond, reclamanta se referă la rapoartele publicate de Amnesty International și de United Kingdom Foreign and Commonwealth Office privind situația generală din Columbia și care constatau „proliferarea" pe loc a grupurilor armate ilegale care scăpau controlului autorităților columbiene.

Reclamanta precizează că dincolo de situația generală foarte critică, ea se confruntă cu un risc personal din cauza implicării sale în cadrul unei asociații care viza să lupte împotriva recrutării tinerilor columbieni în aceste grupuri armate. Ea reamintește că acest risc s-a materializat prin atacul de care au fost victimă sora și fiul ei în 2008, atac care a fost raportat într-un articol de presă și care a fost subiectul unei depuneri de plângere.

Reclamanta subliniază la acest sens că Guvernul se mulțumește să observe că cererea de azil a sa a fost examinată de OFPRA și CNDA fără a ține seama în nici un fel de existența acestui atac, apărut ulterior acestor examene și constituind totuși un element esențial al narațiunii ei.

b)

Aprecierea Curții

Curtea constată că, dacă reclamanta a omis să conteste ordinul prefectural care refuza permisul de sedere și ordinul de a părăsi teritoriul, ea a ridicat totuși plângerea sa din art. 3 al Convenției devant organele în sarcina azilului, și anume OFPRA și CNDA. Cu toate acestea, ea nu consideră necesar de a decide chestiunea privitoare la epuizarea căilor de atac interne, plângerea reclamantei fiind, în orice caz, neadmisibilă din următoarele motive.

Curtea se referă la principiile fundamentale care reiese din jurisprudența sa în materie (a se vedea, printre mulți alții, M.S.S. c. Belgia și Grecia [Marea Cameră], nr. 30696/09, § 365, 21 ianuarie 2011, și Saadi c. Italia [Marea Cameră], nr. 37201/06, §§ 124-133, CEDO 2008-...).

În particular, Curtea consideră că îi revine în principiu reclamantei să prezinte elemente susceptibile de a demonstra că ar fi expusă la un risc de tratamente contrare articolului 3, cu urmarea pentru Guvern de a disipa eventualele îndoieli cu privire la aceste elemente (Saadi, anterior citat, § 129).

Pe lângă aceasta, existența unui risc de rele tratamente trebuie examinată în lumina situației generale din țara de repartrizare și a circumstanțelor proprii cazului persoanei în cauză. Atunci când sursele de care dispune Curtea descriu o situație generală, pretensiunile specifice ale reclamantei trebuie să fie corroborate de alte elemente de probă (Saadi, anterior citat, §§ 130-131).

Cu privire la situația generală din Columbia, Curtea ia nota concluziilor rapoartelor emanând din surse internaționale demne de încredere (a se vedea partea „Texte și documente internaționale" mai sus) și care fac state de încălcări grave și persistente ale drepturilor omului, în special pentru apărătorii drepturilor omului și pentru membrii societății civile columbiene. Se pune totuși întrebarea dacă situația personală a reclamantei este susceptibilă, în caz de repartrizare, să o expună la un risc real de a suferi tratamente inumane sau degradante.

În acest caz, Curtea consideră mai întâi că numeroasele imprecizii și lacune din narațiunea reclamantei nu permit de a stabili cu claritate natura riscului suportat de aceasta. De fapt, nici una din narațiunile prezentate de reclamantă, indiferent dacă în fața OFPRA și CNDA de două ori sau devant Curte, nu oferă elemente detaliate cu privire la acțiunile precise care ar fi fost duse de reclamantă în cadrul activităților sale asociative și care ar fi putut-o expune la represalii ale agenților non-statali. Elementele prezentate dosarului de reclamantă sunt de asemenea insuficiente pentru a determina circumstanțele exacte care înconjoară amenințările și atacurile de care ea și apropiatele ei ar fi fost victimă.

Curtea constată apoi că narațiunea reclamantei nu permite în egală măsură de a caracteriza persoanele sau grupurile la originea riscului pretins. Deși vorbește numai de „grupuri armate" devant Curte, reclamanta menționează devant organele în sarcina azilului implicarea FARC. Ea ridică chiar devant aceștia, pentru prima dată în 2009, existența unui al doilea risc care ar emana de data aceasta din grupuri paramilitare.

Ca rezultat, reclamanta nu prezintă elemente cu adevărat susținute cu privire la situația sa personală, nici suficiente pentru a putea fi considerată ca având condus activități de natură să o expună la represalii ale grupurilor armate sau ale grupurilor paramilitare.

Pe lângă aceasta, Curtea nu poate decât să constate că credibilitatea reclamantei a fost serios afectată devant organele în sarcina azilului de prezentarea devant OFPRA în 2006 a unui articol de presă care fusese deja prezentat acestui organisme în alt dosar și pentru fapte diferite.

În final, Curtea observă că unele dintre piesele prezentate de reclamantă în sprijinul cererii sale ridică serioase îndoieli cu privire la autenticitatea lor. În particular, Curtea observă că certificatul de spitalizare al fiului reclamantei prezintă evident o supraîncărcare la nivelul datei sale, care pe lângă aceasta nu coincide în nici un fel cu data la care tentativa de răpire a fiului ei ar fi trebuit să aibă loc, și anume august 2008. Ea constată de asemenea că articolul de presă transmis de reclamantă și referitor la acest eveniment nu permite de a identifica ziarul din care ar fi extras. Cu toate acestea, reclamanta având omis, în ciuda solicitărilor Curții în acest sens, de a prezenta originalele acestor documente, îndoiala existentă cu privire la autenticitatea lor nu poate fi ridicată.

Deci, Curtea estimează că reclamanta a eșuat în demonstrarea existenței unui risc personal la care ar fi expusă în caz de repartrizare spre țara sa de origine.

La lumina celor de mai sus, această plângere trebuie respinsă ca fiind evident nechibzuită, în aplicarea articolului 35 §§ 3 a) și 4 din Convenție.

2.

Invocând art. 13 din Convenție combinat cu art. 3, reclamanta susține a nu fi dispus de un recurs efectiv în detenție pentru a invoca existența unor fapte noi apărute în Columbia de la ordinul prefectural din 2 iulie 2008. art. 13 din Convenție citit după cum urmează:

„Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) Convenție au fost încălcate are dreptul la un recurs efectiv devant o instanță națională, chiar dacă încălcarea ar fi fost comisă de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale."

Curtea constată de la început că această plângere nu a fost depusă de reclamantă nici la introducerea cererii de măsuri provizorii, nici la introducerea cererii, ci doar la 29 iunie 2009, după comunicarea cererii guvernului pârât, adică în mod tardiv. Pe lângă aceasta, Curtea constată că reclamanta dispunea, între august 2008, data la care a fost informată de fapte noi apărute în Columbia, și noiembrie 2008, data opririi și plasării sale în detenție, de posibilitatea de a se adresa OFPRA cu o nouă cerere de azil, la care s-a abținut. Reclamanta nu a făcut în egală măsură uz de această posibilitate în detenție, între 28 noiembrie și 2 decembrie 2008, deși recurul devant OFPRA rămânea disponibil.

Curtea constată în final că în iulie 2009, adică după ce a ridicat această plângere pentru prima dată devant ea, reclamanta s-a adresat OFPRA cu o nouă cerere de azil pe baza elementelor apărute în Columbia în august 2008. Aceste elemente au făcut obiectul unui examen dublu, mai întâi de către OFPRA, apoi de către CNDA în cadrul unei proceduri ale cărei garanții nu sunt contestate de reclamantă. Ca urmare, aceasta nu poate deci valabil să susțină că nu a dispus de un recurs efectiv pentru a invoca noile sale plângeri.

Ca rezultat, această plângere este evident nechibzuită și trebuie respinsă în aplicarea articolului 35 §§ 3 a) și 4 din Convenție.

Din aceste motive, Curtea, cu unanimitate,

Declară

cererea neadmisibilă.

Claudia Westerdiek

Dean Spielmann

Grefieră

Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă