Nakach și Schenkel împotriva Țărilor de Jos

Rezoluția CM/ResDH(2011)233 [1] Execuția hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului Nakach și Schenkel împotriva Țărilor de Jos (denumite în continuare „Domandele nr. 5379/02 și 62015/00”, hotărârile din 30 iunie 2005 și 27 octombrie 2005, finală la 30 septembrie 2005 și 27 ianuarie 2006) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede că Comitetul supraveghează executarea hotărârilor finale ale Curții Europene a Drepturilor Omului (denumită în continuare „Convenția” și „Curtea”); având în vedere hotărârile transmise de Curte Comitetului după ce au devenit finale; Amintind că încălcarea Convenției constatată de Curtea în aceste cazuri se referă la faptul că o Curte de Apel regională (Curtea de Apel Arnhem) nu a reușit să elaboreze înregistrări formale de audieri privind extinderea detenției reclamanților într-o instituție sigură și, respectiv, la o clinică de custodie (punerea la dispoziția guvernului) (violație la art. 5, alineatul (1)); cazul Schenkel se referă, de asemenea, la faptul că nu a examinat în mod prompt apelul reclamantului împotriva prelungirii hotărârii în clinica de custodie (violarea la art. 5 alineatul (4)) (a se vedea detaliile din apendicele);

după ce a invitat Guvernul Statului pârât să informeze Comitetul cu privire la măsurile luate pentru a se conforma obligației sale în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție de a se conforma hotărârilor; după examinarea informațiilor furnizate de guvern în conformitate cu normele Comitetului pentru aplicarea articolului 46 alineatul (2) din convenție; Având în vedere faptul că, în termenul stabilit, Statul pârât a plătit reclamanților satisfacția echitabilă prevăzută în hotărârile (a se vedea detaliile din apendice), reamintind că constatarea încălcărilor de către Curte necesită, mai mult și mai mult decât plata justă de satisfacție acordată în hotărâri, adoptarea statului contestat, dacă este cazul, de - măsuri individuale pentru a pune capăt încălcărilor și șterge consecințele acestora în vederea realizării, în măsura posibilului, a reactivării în integritate; și - măsuri generale pentru prevenirea încălcărilor similare; DECLARE, după examinarea măsurilor luate de Statul pârât (a se vedea Apendicele), care și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție în aceste cazuri și DECIDE să încheie examinarea acestor cazuri.

Apendicele la Rezoluția CM/ResDH(2011)233 Informații privind măsurile luate pentru a se conforma hotărârilor în cazul Nakach și Schenkel împotriva Țărilor de Jos Aceste cauze se referă la faptul că, în 2001 și, respectiv, în 2000, o instanță regională superioară din Țările de Jos (Arnhem Court of Appeal) nu a reușit să elaboreze înregistrări formale de ședințe de apel privind prelungirea detenției reclamanților pe motive de sănătate mentală. Reclamanții, fiind considerați vinovați de tentativă de omucidere, dar deficienți în competențe mentale, au fost condamnați să fie confinați într-o instituție sigură (cazul Nakach) și într-o clinică de custodie (cazul Schenkel) și plasați la dispunerea guvernului (comandamentul TBS).

Ordinele de plasare au fost prelungite pentru încă doi ani. Apelurile introduse de reclamanții în fața Curții de Apel Arnhem împotriva deciziilor de prelungire au fost respinse. Reprezentanții reclamanților au solicitat o copie a dosarului oficial al ședinței relevante; totuși, această cerere nu a putut fi îndeplinită, deoarece nu a fost întocmit niciun dosar oficial: acest lucru s-a considerat inutile, deoarece niciun recurs nu a putut fi interzis împotriva acestor hotărâri; în plus, această practică a fost considerată ca fiind economisirea de timp și de bani.

Curtea Europeană a remarcat că elaborarea înregistrărilor oficiale în astfel de situații este o cerință în temeiul legislației olandeze; prin urmare, prin nu elaborarea înregistrărilor oficiale a ședințelor relevante, Curtea de Apel Arnhem nu a respectat procedura prevăzută de dreptul intern (violații la art. 5 alineatul (1)). Cazul Schenkel se referă, de asemenea, la neexaminarea promptă a recursului reclamantului împotriva hotărârii Curții Regionale de la Amsterdam care extinde ordonanța de izolare într-o clinică de custodie (mai de 17 luni) (violație a articolului 5 alineatul (4). Plăți cu o justă satisfacție și măsuri individuale Detalii cu privire la satisfacție echitabilă Nume și număr de cerere Prejudiciu material Prejudiciu moral Costuri și cheltuieli Total Nakach (5379/02) 1 840,72 EUR 1 840,72 EUR Plătit la 07/07/2005 Schenkel (652015/00) 236,35 EUR 236,25 EUR Plătit la 29/11/2005 b) Măsuri individuale Curtea a constatat în ambele cazuri că constatarea unei încălcări constituie o satisfacție suficientă în ceea ce privește prejudiciile morale.

În cauza Nakach, Curtea a remarcat că „nu mai este în litigiu faptul că continuarea detenției reclamantei este „legitim” în sensul că autoritățile părții interesate au găsit suficiente motive de fond pentru decizia lor” (art. 34). În cazul din Schenkel, Curtea a indicat că reclamantul „trebuia să realizeze că, în așteptarea admiterii într-o clinică de custodie, un recurs împotriva prelungirii ordinului său TBS ar fi – având în vedere motivele pentru care a fost impusă – probabil că nu ar avea ca rezultat o eliberare de la detenție” (§ 45). Prin urmare, nu a fost considerată necesară nicio altă măsură individuală de către Comitetul de Miniștri. II. Măsurile generale Violația articolului 5 alineatul (1): Curtea de Apel Arnhem, ca toate celelalte instanțe de apel, elaborează acum dosare oficiale de ședințe de recurs privind astfel de chestiuni.

În plus, hotărârea Curții Europene în cazul Nakach a fost trimisă judiciarului și a fost publicată în mai multe jurnale juridice, în special în cazul drepturilor omului european (2005, nr. 8, pp. 817-821), Nederlands Juristenblad (2005, nr. 38, p. 1994), Nederlandse Jurisprudentie (2010, 322) și Delikt en Delinkwent (2005, p. 807). Violația articolului 5, punctul 4: cazul Schenkel prezintă similarități cu cel al Rutten (Aplicația nr. 32605/96, închisă prin Rezoluția Finală CM/ResDH (2009)6, adoptată la 09/01/2009). Cu toate acestea, se pare că încălcarea nu a fost cauzată de o problemă sistemică, ci mai degrabă de o interpretare eronată de către instanța regională. Având în vedere efectul direct al hotărârilor Curții Europene în ordinea juridică a Țărilor de Jos, se preconizează că instanța internă își aliniază practicile cu concluziile Curții și cu cerințele Convenției.

În acest scop, hotărârea în cauză a fost publicată în reviste juridice din Țările de Jos (Trema, 2005, nr. 10, p. 442-444; Nederlands Juristenblad 2006, 266; și Delikt en Delinkwent 2006, 20B). III. Concluzii statului contestat Guvernul consideră că măsurile adoptate au remediat pe deplin consecințele pentru reclamanții încălcării Convenției constatate de Curtea Europeană în acest caz, că aceste măsuri vor preveni încălcări similare și că Țările de Jos au respectat astfel obligațiile lor în temeiul articolului 46 alineatul (1) din Convenție [1]. Adoptată de Comitetul de Miniștri la 2 decembrie 2011 la a 1128-a ședință a Deputaților Miniștri

Resolution CM/ResDH(2011)233 [1] Execution of the judgments of the European Court of Human Rights Nakach and Schenkel against Netherlands (Applications No. 5379/02 and 62015/00, judgments of 30 June 2005 and 27 October 2005, final on 30 September 2005 and 27 January 2006) The Committee of Ministers, under the terms of Article 46, paragraph 2, of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms, which provides that the Committee supervises the execution of final judgments of the European Court of Human Rights (hereinafter “the Convention” and “the Court”); Having regard to the judgments transmitted by the Court to the Committee once they had become final; Recalling that the violations of the Convention found by the Court in these cases concern the failure by a regional Court of Appeal (Arnhem Court of Appeal) to draw up formal records of hearings concerning the extention of the applicants’ detention in a secure institution and a custodial clinic, respectively (placement at the government’s disposal) (violation of Article 5, paragraph 1); the Schenkel case also concerns the failure to examine promptly the applicant’s appeal against the decision extending his confinement in the custodial clinic (violation of Article 5, paragraph 4) (see details in Appendix);

Having invited the government of the respondent state to inform the Committee of the measures taken to comply with its obligation under Article 46, paragraph 1, of the Convention to abide by the judgments; Having examined the information provided by the government in accordance with the Committee’s Rules for the application of Article 46, paragraph 2, of the Convention; Having satisfied itself that, within the time-limit set, the respondent state paid the applicants the just satisfaction provided in the judgments (see details in Appendix), Recalling that a finding of violations by the Court requires, over and above the payment of just satisfaction awarded in the judgments, the adoption by the respondent state, where appropriate, of - individual measures to put an end to the violations and erase their consequences so as to achieve as far as possible restitutio in integrum ; and - general measures preventing similar violations; DECLARES, having examined the measures taken by the respondent state (see Appendix), that it has exercised its functions under Article 46, paragraph 2, of the Convention in these cases and DECIDES to close the examination of these cases.

Appendix to Resolution CM/ResDH(2011)233 Information on the measures taken to comply with the judgments in the cases of Nakach and Schenkel against the Netherlands Introductory case summaries These cases concern the failure by a regional higher court in the Netherlands (Arnhem Court of Appeal) in 2001 and 2000 respectively, to draw up formal records of appeal hearings concerning the extension of the applicants’ detention on mental health grounds. The applicants, having been found guilty of attempted homicide but deficient in mental powers, were ordered to be confined in a secure institution (Nakach case) and a custodial clinic (Schenkel case) and placed at the government’s disposal (TBS order).

The placement orders were prolonged for two more years. Appeals introduced by the applicants before the Arnhem Court of Appeal against the extension decisions were rejected. The applicants’ representatives requested a copy of the official record of the relevant hearing; however this request could not be satisfied, since no formal record had been drawn up: this had been felt as unnecessary, since no appeal could be filed against such rulings; in addition, this practice was considered as time- and money-saving.

The European Court noted that preparing official records in such situations was a requirement under Dutch law; therefore, by not drawing up official records of the relevant hearings, the Arnhem Court of Appeal did not respect the procedure prescribed by domestic law (violations of Article 5, paragraph 1). The Schenkel case also concerns the failure to examine promptly the applicant’s appeal against the decision of the Amsterdam Regional Court extending the confinement order in a custodial clinic (more than 17 months) (violation of Article 5, paragraph 4). I. Payments of just satisfaction and individual measures a) Details of just satisfaction Name and application number Pecuniary damage Non-pecuniary damage Costs and expenses Total Nakach (5379/02) - - 1 840,72 EUR 1 840,72 EUR Paid on 07/07/2005 Schenkel (62015/00) - - 3 236,35 EUR 3 236,25 EUR Paid on 29/11/2005 b) Individual measures The Court found in both cases that the finding of a violation constitutes sufficient just satisfaction in respect of non-pecuniary damage.

In the Nakach case, the Court noted that “it is no longer in dispute that the applicant’s continued detention was ‘lawful’ in the sense that the authorities of the respondent Party found sufficient substantive grounds for their decision” (§ 34). In the Schenkel case, the Court indicated that the applicant “must have realised that, pending his admission to a custodial clinic, an appeal against a prolongation of his TBS order would – given the reasons why it was imposed – in all likelihood not result in a release from detention” (§ 45). Consequently, no other individual measure was considered necessary by the Committee of Ministers. II. General measures 1) Violation of Article 5, paragraph 1: the Arnhem Court of Appeal, as all other Courts of Appeal, now draw up official records of appeal hearings concerning such issues.

In addition, the judgment of the European Court in the case of Nakach was sent out to the judiciary and was published in several legal journals, in particular in European Human Rights Cases (2005, No. 8, pp. 817-821), Nederlands Juristenblad (2005, No. 38, p. 1994), Nederlandse Jurisprudentie (2010, 322) and Delikt en Delinkwent (2005, p. 807). 2) Violation of Article 5, paragraph 4: the Schenkel case presents similarities to that of Rutten (Application No. 32605/96, closed by Final Resolution CM/ResDH (2009)6, adopted on 09/01/2009). It seems nonetheless that the violation was not caused by a systemic problem but rather by an erroneous interpretation by the regional court. Given the direct effect of the European Court’s judgments in the legal order of the Netherlands, the domestic courts are expected to align their practice with the Court’s findings and the Convention requirements.

For that purpose, the judgment in question was published in legal journals in the Netherlands ( Trema, 2005, no. 10, p. 442-444; Nederlands Juristenblad 2006, 266; and Delikt en Delinkwent 2006, 20B). III. Conclusions of the respondent state The government considers that the measures adopted have fully remedied the consequences for the applicants of the violations of the Convention found by the European Court in this case, that these measures will prevent similar violations and that the Netherlands have thus complied with their obligations under Article 46, paragraph 1, of the Convention. [1] Adopted by the Committee of Ministers on 2 December 2011 at the 1128th Meeting of the Ministers’ Deputies