AFFAIRE KORBELY CONTRE LA HONGRIE

Rezoluția CM/ResDH(2011)296 [1] Executarea hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului Korbelly împotriva Ungariei (Recerne nr. 944/02, Hotărârea din 19/09/2008, Marea Cameră) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede ca Comitetul să supravegheze executarea hotărârilor definitive ale Curții Europene a Drepturilor Omului (denumite în continuare "menționate mai jos" Reamintind că încălcarea Convenției constatată de Curte în această cauză se referă la nerespectarea principiului legalității infracțiunilor și pedepselor din cauza condamnării, în 2001, a reclamantului pentru anumite acte comise în timpul revoluției maghiare din 1956, acte care nu aveau calificarea drept infracțiuni împotriva umanității în momentul faptelor (încălcarea articolului) 7) (a se vedea detaliile în la.i) A invitat guvernul statului pârât să informeze cu privire la măsurile pe care le-a luat pentru a se conforma hotărârii Curții în temeiul obligației care îi revine în temeiul articolului 46 alineatul (1) din Convenție După examinarea informațiilor transmise de guvern în conformitate cu normele Comitetului pentru aplicarea articolului 46 alineatul (2) din Convenție, reamintind că constatările privind încălcarea de către Curte impun adoptarea de către statul membru pârât,

dacă este necesar - a unor măsuri individuale care să pună capăt încălcării și să elimine consecințele, dacă este posibil prin restitutio in interum; și - măsuri generale de prevenire a unor încălcări similare DECLARĂ, după examinarea măsurilor luate de către statul pârât (a se vedea Anexa), care și-a îndeplinit funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în prezenta cauză și DECIDE de la: . Anexă la Rezoluția CM/ResDH(2011) 296 Informații privind măsurile luate pentru a se conforma hotărârii în cauza Korbelly împotriva Ungariei Rezumat introductiv al cauzei Acest caz se referă la nerespectarea principiului legalității infracțiunilor și a pedepselor (nullum crimen, nulla poena sine legie) ), deoarece, în 2001, instanțele interne îl condamnaseră pe solicitant, militar pensionat, pentru o crimă împotriva umanității, în conformitate cu dreptul internațional, din cauza uciderii lui Tamás Kaszás și a lui János Senkár în timpul unei operații militare în timpul revoluției maghiare din 1956 (încălcarea articolului 7). Curtea a considerat că instanțele interne nu au stabilit dacă crimele îndeplinesc criteriile suplimentare fără de care acestea nu puteau fi considerate infracțiuni împotriva umanității și, în special, dacă acestea ar trebui considerate drept crime împotriva umanității,

în cadrul unei politici de stat care presupunea atacuri masive și sistematice împotriva populației civile, astfel încât acestea să poată fi considerate infracțiuni împotriva umanității, astfel cum a fost înțelesă în 1956. Curtea a afirmat, de asemenea, că Tamás Kaszás nu era un non-combatant protejat de art. 3, comun convențiilor de la Geneva din 1949, pentru că conducea un grup înarmat din insurgenți și ascundea un pistol asupra lui. În plus, el nu și-a exprimat clar intenția de a se preda și a refuzat să-și predea arma. În urma unei altercații, el și-a scos arma fără să indice intențiile sale, în prezența reclamantului. Măsuri individuale. Curtea nu a acordat o satisfacție echitabilă, deoarece reclamantul nu a formulat nicio cerere în acest sens.

Reclamantul a beneficiat de o măsură de eliberare condiționată în mai 2005, iar procedura în cauza sa a fost redeschisă în fața Curții Supreme care a pronunțat o nouă hotărâre la 9 februarie 2009 (Bfv.X.1055/2008/5), condamnându-l pe reclamant pentru tentativă de omucidere multiplă, infracțiune care constituie o infracțiune împotriva umanității. În noua sa hotărâre conținând mai multe argumente detaliate, Curtea Supremă a luat în considerare hotărârea Curții Europene și diferitele elemente ale dreptului internațional. În special, aceasta a analizat condiția materială a unui atac militar non-internațional, condiția subiectivă a autorului care desfășoară acte interzise în calitate de executor al politicii statului, precum și condiția subiectivă a victimei care nu participă sau mai direct la conflictul armat.

Curtea Supremă a ajuns la concluzia că nu se putea stabili nicio infracțiune împotriva omenirii în ceea ce privește rănirea lui Tamás Kaszás, în măsura în care nu era posibil să se ajungă fără îndoială la concluzia că aceasta se afla sub protecția articolului 3 (comunicat) al celei de-a patra Convenții de la Geneva. Pe de altă parte, situația a fost considerată diferită față de conduita pârâtului împotriva lui János Senkár, Sándor Fasing, Bela Rónavölgyi și István Balázs. Prin urmare, având în vedere că reclamantul a beneficiat de o redeschidere la nivel intern ca urmare a hotărârii Curții, nicio altă măsură individuală nu a fost considerată necesară de către Comitetul de Miniștri. II. Măsuri generale Traducerea hotărârii Curții a fost transmisă Biroului Consiliului Național al Magistraturii însărcinat cu gestionarea sistemului judiciar, astfel încât instanțele să se familiarizeze cu această hotărâre.

Hotărârea a fost transmisă, de asemenea, Biroului Procurorului General și Curții Supreme în vederea deschiderii unei proceduri de revizuire. Acesta este disponibil pe site-ul Ministerului Justiției și Justiției (www.irm.gov.hu) și a fost publicat în reviste profesionale. Comisia competentă a Parlamentului ungar a fost informată cu privire la măsurile luate pentru a executa. III. Concluziile instanței pârâte Guvernul consideră că măsurile luate au remediat pe deplin consecințele pentru părțile solicitante ale încălcării Convenției constatate de Curtea Europeană în aceste cazuri, că aceste măsuri vor preveni încălcări similare și, prin urmare, Ungaria și-a îndeplinit obligațiile în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție.

[1] Adoptată de Comitetul miniștrilor în cadrul procedurii scrise în conformitate cu decizia adoptată în cadrul celei de-a 1128-a ședințe (decembrie 2011) (DH) la punctul F.

Résolution CM/ResDH(2011)296 [1] Exécution de l’arrêt de la Cour européenne des droits de l’homme Korbely contre Hongrie (Requête n o 9174/02, arrêt du 19/09/2008 – Grande Chambre) Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales, qui prévoit que le Comité surveille l’exécution des arrêts définitifs de la Cour européenne des droits de l’homme (ci-après nommées « la Convention » et « la Cour ») ; Vu l’arrêt transmis par la Cour au Comité une fois définitif ; Rappelant que la violation de la Convention constatée par la Cour dans cette affaire concerne le non ‑ respect du principe de la légalité des délits et des peines en raison de la condamnation, en 2001, du requérant pour certains actes commis pendant la révolution hongroise de 1956, actes qui n’avaient pas la qualification de crimes contre l’humanité au moment des faits (violation de l’article 7) (voir détails dans l’Annexe) ; Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures qu’il a prises pour se conformer à l’arrêt de la Cour en vertu de l’obligation qui lui incombe au regard de l’article 46, paragraphe 1, de la Convention ; Ayant examiné les informations transmises par le gouvernement conformément aux Règles du Comité pour l’application de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention ;

Rappelant que les constats de violation par la Cour exigent l’adoption par l’Etat défendeur, si nécessaire : - de mesures individuelles mettant fin aux violations et en effaçant les conséquences, si possible par restitutio in integrum ; et - de mesures générales permettant de prévenir des violations semblables ; DECLARE, après avoir examiné les mesures prises par l’Etat défendeur (voir Annexe) qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2 de la Convention dans la présente affaire et DECIDE d’en clore l’examen.

Annexe à la Résolution CM/ResDH(2011)296 Informations sur les mesures prises afin de se conformer à l’arrêt dans l’affaire Korbely contre Hongrie Résumé introductif de l’affaire Cette affaire porte sur la non-observation du principe de la légalité des délits et des peines ( nullum crimen, nulla poena sine lege ), car en 2001, les juridictions internes avaient condamné le requérant, militaire à la retraite, pour un crime contre l’humanité d’après le droit international, en raison du meurtre de Tamás Kaszás et de János Senkár au cours d’une opération militaire pendant la révolution hongroise de 1956 (violation de l’article 7). La Cour a estimé que les juridictions internes n’avaient pas tranché la question de savoir si les meurtres répondaient aux critères supplémentaires sans lesquels ils ne pouvaient être considérés comme des crimes contre l’humanité et en particulier s’ils devaient être considérés comme s’inscrivant dans le cadre d’une politique étatique supposant des attaques massives et systématiques contre la population civile de manière à en faire des crimes contre l’humanité telle que cette notion était comprise en 1956. La Cour a aussi affirmé que Tamás Kaszás n’était pas un non-combattant protégé par l’article 3, commun aux Conventions de Genève de 1949, car il dirigeait un groupe armé d’insurgés et dissimulait sur lui un pistolet.

De plus, il n’avait pas manifesté clairement son intention de se rendre et avait refusé de déposer son arme. A la suite d’une altercation, il avait sorti son arme sans indiquer ses intentions, en présence du requérant. I. Mesures individuelles La Cour n’a pas accordé de satisfaction équitable car le requérant n’avait formulé aucune demande à cet effet. Le requérant a bénéficié d’une mesure de libération conditionnelle en mai 2005 et la procédure dans son affaire a été rouverte devant la Cour suprême qui a rendu un nouvel arrêt le 9 février 2009 (Bfv.X.1055/2008/5), condamnant le requérant pour tentative d’homicide multiple intentionnel, infraction constitutive de crime contre l’humanité. Dans son nouvel arrêt contenant plus de raisonnement détaillé, la Cour suprême a pris en considération l’arrêt de la Cour européenne et les différents éléments du droit international.

En particulier, elle a analysé la condition matérielle d’une attaque armée non internationale, la condition subjective de l’auteur accomplissant des actes prohibés en tant qu’exécuteur de la politique étatique, ainsi que la condition subjective de la victime qui ne participe pas, ou plus directement, au conflit armé. La Cour suprême a conclu qu’aucun crime contre l’humanité ne pouvait être établi en ce qui concerne la blessure de Tamás Kaszás, dans la mesure où il n’était pas possible de conclure sans aucun doute possible qu’il était sous la protection de l’article 3 (commun) à la Quatrième Convention de Genève. Par contre, la situation a été jugée différemment à l’égard de la conduite du défendant exercée à l’encontre de János Senkár, Sándor Fasing, Béla Rónavölgyi et István Balázs.

Par conséquent et étant donné que le requérant a bénéficié d’une réouverture au niveau interne suite à l’arrêt de la Cour, aucune autre mesure individuelle n’a été considérée comme nécessaire par le Comité des Ministres. II. Mesures générales La traduction de l’arrêt de la Cour a été transmise au Bureau du Conseil national de la magistrature chargé de la gestion du système judiciaire de manière à ce que les tribunaux se familiarisent avec cet arrêt. L’arrêt a aussi été transmis au Bureau du Procureur général et à la Cour suprême en vue de l’ouverture d’une procédure de révision. Il est disponible sur le site internet du Ministère de la Justice et de l’Intérieur ( www.irm.gov.hu ) et a été publié dans des revues professionnelles.

Les commissions compétentes du Parlement hongrois ont été informées des mesures prises pour l’exécuter. III. Conclusions de l’Etat défendeur Le gouvernement estime que les mesures prises ont entièrement remédié aux conséquences pour les parties requérantes des violations de la Convention constatées par la Cour européenne dans ces affaires, que ces mesures vont prévenir des violations semblables et que la Hongrie a par conséquent rempli ses obligations en vertu de l’article 46, paragraphe 1, de la Convention. [1] Adoptée par le Comité des Ministres dans le cadre de la procédure écrite conformément à la décision adoptée lors de la 1128e réunion (décembre 2011) (DH) sous le point F.