Rezoluția CM/ResDH(2011)210 [1] Executarea hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului Siliadin împotriva Franței (Recherche n 73316/01, Hotărârea din 26/07/2005, definitivă la 26/10/2005) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede ca Comitetul să supravegheze executarea hotărârilor definitive ale Curții Europene a Drepturilor Omului (denumită în continuare "Convenția" și "Curtea Văzând hotărârea transmisă Comitetului," după ce este definitivă Reamintind că încălcarea Convenției constatată de Curte în această cauză se referă la absența unei protecții concrete și efective a reclamantei de dreptul penal francez împotriva După ce a invitat guvernul statului pârât să ia măsurile pe care le-a luat pentru a se conforma hotărârii Curții în temeiul obligației care îi revine în temeiul articolului 46 alineatul (1) din Convenție, care a examinat informațiile transmise de guvern în conformitate cu normele Comitetului pentru aplicarea articolului 46 alineatul (2) din Convenție. În plus față de plata satisfaciei echitabile acordate de Curte în hotărârile sale, adoptarea de către statul pârât, dacă este necesar, este asigurată de faptul că statul pârât și-a exprimat satisfacia corectă prevăzută în hotărârea pronunțată (a se vedea detaliile în acest sens) prin care se reamintește faptul că constatările privind încălcarea de către Curte impun, pe lângă plata satisfaciei echitabile acordate de Curte în hotărârile sale, adoptarea de către statul pârât, dacă este necesar - măsuri individuale care să pună capăt încălcării și să șteargă consecințele, dacă este posibil prin restitutio in integrum; și - măsuri generale care să permită prevenirea unor încălcări similare; notând că o cerere privind obiecții similare a fost comunicată de Curte guvernului francez la 19 ianuarie 2011 (C.N. și V. c. Franța, n. 67724/09) și fără a aduce atingere concluziilor la care Curtea ar putea ajunge în această privință; DECLARĂ, după examinarea măsurilor luate de către statul pârât (a se vedea anexa), pe care l-a îndeplinit în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în prezenta cauză și DECIDE de la: în ceea ce privește examinarea. Anexă la Rezoluția CM/ResDH(2011)210 Informații privind măsurile luate pentru a se conforma hotărârii în cauza Siliadine împotriva Franței Rezumatul introductiv al cauzei Această cauză se referă la lipsa unei protecții concrete și efective a recurentei împotriva Recurenta, un resortisant tugolez minor și aflat în situație neregulamentară la momentul faptei, a fost timp de mai mulți ani începând din 1994 servitoarea care nu avea grijă de un cuplu de persoane care o puneau să lucreze șapte zile pe săptămână și i-au confiscat pașaportul. Curtea Europeană a statuat că art. 4 din Convenție aduce în sarcina statelor obligațiile pozitive care constau în adoptarea și aplicarea efectivă a dispozițiilor penale care sancționează practicile pe care le incriminează. Or, în speță, Curtea a constatat că reclamanta, supusă unor tratamente contrare articolului 4 și menținute în detenie, nu a luat în considerare autorii actelor condamnate la plan penal (§ 145). Astfel, dispoziiile penale în vigoare la momentul respectiv nu au asigurat reclamantei care era minoră, o protecie concretă și efectivă împotriva actelor de care a fost victima. Curtea a remarcat că au intervenit modificări în legislație, dar că aceste modificări ulterioare nu erau aplicabile situației recurentei. Plata satisfacției echitabile și măsuri individuale Detalii ale satisfacției echitabile Daune materiale Daune materiale Daune morale Total 196,69 EUR 196,69 EUR Plătit la 27/09/2006 b) Măsuri individuale Din punct de vedere civil, instanțele interne au alocat recurentei, pe de o parte, sumele care îi erau datorate pentru salariile neplătite și indemnizațiile și, pe de altă parte, 15 245 EUR ca compensație pentru Traumă psihologică importantă. Pe plan penal, decizia de relaxare a persoanelor care au ținut-o pe reclamantă în stare de servitute este acoperită de autoritatea de lucru judecată. Recurenta nu a formulat alte cereri. În consecință, nu a fost considerată necesară nici o altă măsură individuală. II. Măsuri generale Astfel cum Curtea a remarcat în hotărârea sa, articolele 225-13 și 225-14 din Codul penal (condiții de muncă și de cazare contrare demnității persoanei) au fost modificate ulterior faptelor din cauza Siliadin, prin legea din 18 martie 2003. De acum înainte, sunt condamnate mai multe persoane, a căror vulnerabilitate sau starea de dependență sunt aparente sau cunoscute de la autor, furnizarea de servicii neremunerate sau în schimbul unor servicii care în mod evident nu au legătură cu importanța muncii desfășurate (art. 225-13) și mai ales faptul de a supune unei persoane, a cărei vulnerabilitate sau stare de dependență sunt aparente sau cunoscute de autorul, unor condiții de muncă sau de cazare incompatibile cu demnitatea umană (art. 225-14). Pentru ca astfel de infracțiuni să fie constituite, cunoașterea vulnerabilității sau a stării de dependență a persoanei a înlocuit criteriul de abuz la adresa slăbiciunii sau a situației sale de dependență, care a fost utilizat în textele în vigoare la momentul respectiv a faptelor din cauza Siliadin. Prin urmare, autoritățile franceze subliniază că este suficient ca starea de slăbiciune să nu poată fi ignorată de autorul faptelor pentru a permite o condamnare, ceea ce este mai ușor de dovedit. În plus, această lege a instituit o prezumție de vulnerabilitate pentru minori (art. 225-15-1 din Codul penal) sau pentru persoanele împotriva cărora faptele au fost comise la sosirea lor pe teritoriul național. În plus, legea din 2003 a creat o nouă circumstanță agravantă, și anume minoritatea victimei (în timp ce, în cadrul vechii redactări a dispozițiilor, exista o singură circumstanță agravantă: pluralitatea victimelor); autoritățile subliniază încă înăsprirea pedepselor în noua lege : Pedepsele care erau de 2 ani de închisoare și 500 000 de franci (76 225 de euro) de pârnaie, sunt depășite la 5 ani de închisoare și 150 000 de euro de închisoare sau chiar 7 ani de închisoare și 200 000 de euro de pârnaie atunci când infracțiunile definite la articolele 225-13 și 225-14 sunt comise împotriva unui minor sau a mai multor persoane. În plus, legea din 20 noiembrie 2007 a definit o nouă infracțiune de trafic de persoane. Traficul de persoane este un fapt, în schimbul unei remunerații sau al oricărui alt avantaj sau al unei promisiuni de remunerare sau mai mult, de a recruta o persoană, de a o transporta, de a o transfera, de a găzdui sau de a găzdui, pentru a o pune la dispoziția sa sau la dispoziția unei terțe părți, chiar neidentificată, fie pentru a permite comisiei împotriva persoanei respective să comită infracțiuni de proxenetism, de agresiune sau de agresiune sexuală, de exploatare a cerșetoriei, de condiții de muncă sau de adăpostire împotriva demnității sale, fie pentru a obliga persoana respectivă să comită orice infracțiune sau infracțiune. Traficul de persoane este pedepsit cu șapte ani de închisoare și 150 000 de euro de închisoare. În plus, în raportul său din 22 iulie 2008 (CCPR/C/FRA/CO/4) s-a constatat că: [luat] ia act de faptul că Franța a definit o nouă infracțiune de trafic de persoane constituită prin exploatarea sexuală a unei persoane sau prin impunerea unor condiții de viață sau de muncă incompatibile cu respectarea demnității umane. Autoritățile franceze precizează că aceste dispoziții, interpretate de instanțe în lumina convenției și a prezentei hotărâri, permit să se obțină condamnarea penală a persoanelor care comit acte similare celor aplicate doamnei Siliadin și, astfel, să se evite încălcări similare ale art. 4. În acest spirit, s-au luat măsuri pentru a face cunoscut Tribunalul Siliadn, în special instanțelor. La rejudecare a fost publicat pe site-ul public Legifrance și difuzat tuturor instanțelor naționale prin intermediul site-ului Serviciului pentru afaceri europene și internaționale. Tribunalul a fost difuzat, de asemenea, de către Observatorul de drept european al Curții de Casație pe site-ul său intranet (accesibil tuturor instanțelor judiciare), în buletinul său din iunie-iul său din august 2007; a fost difuzat, de asemenea, la 30 septembrie 2007 de către Ministerul Justiției pe propriul site intranet (accesibil la toate instanțele judiciare). În cele din urmă, Tribunalul a fost publicat și comentat în reviste juridice. După decizia luată de Comitetul miniștrilor de a se adresa acestei cauze la cea de-a 1078-a ședință (DH) din 2-4 martie 2010, Comitetul împotriva Sclaviei Moderne (organizație neguvernamentale) a prezentat o comunicare Comitetului miniștrilor în temeiul Regulai nr. 9 a Regulilor privind supravegherea executării hotărârilor și a termenilor regulamentelor amiabile. Această comunicare a arătat că punerea în aplicare a textelor menționate anterior a dus la o represalie insuficientă a exploatării de către instanțe și s-a referit la un aviz privind traficul și exploatarea persoanelor în Franța, adoptat la 18 decembrie 2009 de Comisia Națională Consultativă pentru Drepturile Omului (instituția Națională pentru Drepturile Omului). Autoritățile franceze au considerat că această comunicare nu punea sub semnul întrebării concluzia lor potrivit căreia măsurile adoptate permit evitarea unor încălcări similare celei constatate, în cazul doamnei Siliadine, ca urmare a faptului că persoanele care au rămas în captivitate atunci când aceasta era minoră nu fuseseră condamnate penal. Acestea subliniază faptul că textele puse în aplicare în exemplele de jurisprudență menționate de Comitetul împotriva Sclaviei Moderne sunt anterioare reformelor legislative menționate mai sus. De asemenea, acestea atrag atenția, printre altele, asupra unei hotărâri recente a Curții de Casație privind aplicarea articolelor 225-13 și 225-14 din Codul penal, astfel cum au fost modificate prin Legea din 18 martie 2003, prin care se confirmă condamnarea penală a unei persoane acuzate într-un caz de sclavie domestică (hotărârea nr. 3662 din 15 iunie 2010). Autoritățile reamintesc, de asemenea, că, la 9 ianuarie 2008, Franța a depus instrumentul de ratificare a Convenției Consiliului Europei privind combaterea traficului de persoane. Această convenție este primul text internațional care urmărește protejarea și respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor care sunt victime ale traficului de persoane. În ceea ce privește Franța, Convenția a intrat în vigoare la 1 martie 2008. Autoritățile își continuă, de asemenea, acțiunile în domeniul combaterii traficului de persoane și al exploatării acestora, precum și în ceea ce privește protecția victimelor, în cadrul cooperării lor cu grupul de experți privind combaterea traficului de persoane (GRETA) ), însărcinat cu punerea în aplicare a Convenției Consiliului Europei privind combaterea traficului de persoane; aceste eforturi vor fi continuate și în cadrul cooperării autorităților cu raportorii speciali și cu comitetele convenționale care abordează problema în cadrul Organizației Națiunilor Unite. III. Concluziile Curții Guvernul consideră că măsurile individuale luate au remediat pe deplin consecințele pentru reclamant ale încălcării convenției constatate de Curtea Europeană în această cauză, că măsurile generale luate vor preveni alte încălcări similare și, prin urmare, Franța și-a îndeplinit obligațiile în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție. [1] Adoptată de Comitetul miniștrilor la 2 decembrie 2011 în cadrul celei de-a 1128-a ședințe a delegaților miniștrilor.
Résolution CM/ResDH(2011)210
[1]
Exécution de l’arrêt de la Cour européenne des droits de l’homme
Siliadin contre France
(Requête n
o
73316/01, arrêt du 26/07/2005, définitif le 26/10/2005)
Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales, qui prévoit que le Comité surveille l’exécution des arrêts définitifs de la Cour européenne des droits de l’homme (ci
‑
après nommées «
la Convention
» et «
la Cour
»)
;
Vu l’arrêt transmis par la Cour au Comité une fois définitif
;
Rappelant que la violation de la Convention constatée par la Cour dans cette affaire concerne l’absence de protection concrète et effective de la requérante par le droit pénal français contre la « servitude » à laquelle elle a été assujettie (violation de l’article 4) (voir détails dans l’Annexe) ;
Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures qu’il a prises pour se conformer à l’arrêt de la Cour en vertu de l’obligation qui lui incombe au regard de l’article
46, paragraphe
1, de la Convention
;
Ayant examiné les informations transmises par le gouvernement conformément aux Règles du Comité pour l’application de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention
;
S’étant assuré que l’Etat défendeur a versé la satisfaction équitable prévue dans l’arrêt dans des conditions acceptées par la partie requérante (voir détails dans l’Annexe)
;
Rappelant que les constats de violation par la Cour exigent, outre le paiement de la satisfaction équitable octroyée par la Cour dans ses arrêts, l’adoption par l’Etat défendeur, si nécessaire
:
- de mesures individuelles mettant fin aux violations et en effaçant les conséquences, si possible par
restitutio in integrum
; et
- de mesures générales, permettant de prévenir des violations semblables ;
Notant qu’une requête concernant des griefs similaires a été communiquée par la Cour au gouvernement français le 19 janvier 2011 (C.N. et V. c. France, n
o
67724/09) et sans préjuger des conclusions auxquelles la Cour pourrait aboutir à ce sujet ;
DECLARE, après avoir examiné les mesures prises par l’Etat défendeur
(voir Annexe), qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire et
DECIDE d’en clore l’examen.
Annexe à la Résolution CM/ResDH(2011)210
Informations sur les mesures prises afin de se conformer à l’arrêt dans l’affaire
Siliadin contre France
Résumé introductif de l’affaire
Cette affaire concerne l’absence de protection concrète et effective de la requérante contre la « servitude » à laquelle elle a été assujettie (violation de l’article 4 de la Convention).
La requérante, une ressortissante togolaise mineure et en situation irrégulière à l’époque des faits, fut durant plusieurs années à compter de 1994 la domestique non rémunérée d’un couple de particuliers qui la faisaient travailler sept jours par semaine et lui avaient confisqué son passeport. La Cour européenne a jugé que l’article 4 de la Convention fait naître à la charge des Etats des obligations positives consistant en l’adoption et l’application effective de dispositions pénales sanctionnant les pratiques qu’il incrimine. Or, en l’espèce, la Cour a constaté que la requérante, soumise à des traitements contraires à l’article 4 et maintenue en servitude, n’a pas vu les auteurs des actes condamnés au plan pénal (§ 145). Ainsi, les dispositions pénales en vigueur à l’époque n’ont pas assuré à la requérante qui était mineure, une protection concrète et effective contre les actes dont elle a été victime. La Cour a noté que des changements étaient intervenus dans la législation, mais que ces modifications postérieures n’étaient pas applicables à la situation de la requérante.
I.
Paiement de la satisfaction équitable et mesures individuelles
a)
Détails de la satisfaction équitable
Dommage matériel
Dommage moral
Frais & dépens
Total
-
-
25
25
Payé le 27/09/2006
b) Mesures individuelles
Au plan civil, les juridictions internes ont alloué à la requérante, d’une part, les sommes qui lui étaient dues au titre des salaires non versés et des indemnités, et d’autre part, 15 245 euros en compensation du «
traumatisme psychologique important » subi. Au plan pénal, la décision relaxant les personnes ayant tenu la requérante en état de servitude est revêtue de l’autorité de chose jugée. La requérante n’a pas formulé d’autres demandes. En conséquence, aucune autre mesure individuelle n’a été considérée nécessaire.
II.
Mesures générales
Tel que la Cour l’a noté dans son arrêt, les articles 225-13 et 225-14 du Code pénal (conditions de travail et d’hébergement contraires à la dignité de la personne) ont été modifiés postérieurement aux faits de l’affaire Siliadin, par la loi du 18 mars 2003. Désormais, sont condamnés « le fait d’obtenir d’une personne, dont la vulnérabilité ou l’état de dépendance sont apparents ou connus de l’auteur, la fourniture de services non rétribués ou en échange d’une rétribution manifestement sans rapport avec l’importance du travail accompli » (article
225-13) et « le fait de soumettre une personne, dont la vulnérabilité ou l’état de dépendance sont apparents ou connus de l’auteur, à des conditions de travail ou d’hébergement incompatibles avec la dignité humaine » (article 225-14). Pour que ces infractions soient constituées, la connaissance de la vulnérabilité ou de l’état de dépendance de la personne a remplacé le critère de l’« abus » de sa faiblesse ou de sa situation de dépendance, qui était utilisé dans les textes en vigueur à l’époque des faits de l’affaire Siliadin. Les autorités françaises soulignent donc qu’il suffit que l’état de faiblesse n’ait pas pu être ignoré par l’auteur des faits pour permettre une condamnation, ce qui est plus facile à prouver. Par ailleurs, cette loi a notamment institué une présomption de vulnérabilité pour les mineurs (article 225-15-1 du Code pénal) ou pour les personnes à l’encontre desquelles les faits sont commis à leur arrivée sur le territoire national. En outre, la loi de 2003 a créé une nouvelle circonstance aggravante, à savoir la minorité de la victime (alors que sous l’ancienne rédaction des dispositions, une seule circonstance aggravante existait : la pluralité de victimes).
Les autorités soulignent encore l’aggravation des peines dans la nouvelle loi
: les peines encourues qui étaient de 2 ans d’emprisonnement et 500 000 francs (76 225 euros) d’amende, sont passées à 5 ans d’emprisonnement et 150 000 euros d’amende, voire 7 ans d’emprisonnement et 200
000 euros d’amende lorsque les infractions définies aux articles 225-13 et 225-14 sont commises à l’égard d’un mineur ou de plusieurs personnes.
En outre, la loi du 20 novembre 2007 a défini une nouvelle infraction pénale de traite des êtres humains. Aux termes de l’article 225-4-1, «
La traite des êtres humains est le fait, en échange d’une rémunération ou de tout autre avantage ou d’une promesse de rémunération ou d’avantage, de recruter une personne, de la transporter, de la transférer, de l’héberger ou de l’accueillir, pour la mettre à sa disposition ou à la disposition d’un tiers, même non identifié, afin soit de permettre la commission contre cette personne des infractions de proxénétisme, d’agression ou d’atteintes sexuelles, d’exploitation de la mendicité, de conditions de travail ou d’hébergement contraires à sa dignité, soit de contraindre cette personne à commettre tout crime ou délit. La traite des êtres humains est punie de sept ans d’emprisonnement et de 150 000 euros d’amende.
» L’article 225-4-2 prévoit que cette infraction «
est punie de dix ans d’emprisonnement et de 1 500 000 euros d’amende lorsqu’elle est commise
», entre autres, «
à l’égard d’un mineur
». Le Comité des Droits de l’Homme des Nations Unies, dans la partie «
aspects positifs
» de son rapport du 22 juillet 2008 (CCPR/C/FRA/CO/4) a d’ailleurs «
[pris] note de ce que la France a défini une nouvelle infraction pénale de traite des êtres humains constituée par le fait d’exploiter sexuellement une personne ou de lui imposer des conditions de vie ou de travail incompatibles avec le respect de la dignité humaine. L’État partie a condamné à ce titre 130 personnes dans les quatre années qui ont suivi la création de cette infraction. »
Les autorités françaises indiquent que ces dispositions, interprétées par les tribunaux à la lumière de la Convention et du présent arrêt, permettent d’obtenir la condamnation pénale de personnes commettant des actes similaires à ceux infligés à Mme Siliadin, et ainsi d’éviter des violations semblables de l’article 4.
Dans cet esprit, des mesures ont été prises pour faire connaître l’arrêt Siliadin, en particulier aux juridictions. L’arrêt a été publié sur le site Internet public Legifrance et diffusé à l’ensemble des juridictions nationales via le site du Service des affaires européennes et internationales. L’arrêt a également été diffusé par l’Observatoire de droit européen de la Cour de cassation sur son site intranet (accessible à toutes les juridictions judiciaires), dans son bulletin de juin-juillet-août 2007 ; il a, en outre, été diffusé le 30
septembre
2007 par le ministère de la justice sur son propre site intranet (accessible à l’ensemble des juridictions judiciaires). L’arrêt a enfin été publié et commenté dans des revues juridiques.
Après la décision prise par le Comité des Ministres de clore l’examen de cette affaire à la 1078e réunion (DH) des 2-4 mars 2010, le Comité Contre l’Esclavage Moderne (organisation non gouvernementale) a soumis une communication au Comité des Ministres en vertu de la Règle n
o
9 des Règles pour la surveillance de l’exécution des arrêts et des termes des règlements amiables. Cette communication indiquait que la mise en œuvre des textes susmentionnés aboutissait à une répression insuffisante de l’exploitation d’autrui par les tribunaux, et se référait à un avis sur la traite et l’exploitation des êtres humains en France, adopté le 18 décembre 2009 par la Commission nationale consultative sur les droits de l’homme (institution nationale des droits de l’homme).
Les autorités françaises ont considéré que cette communication ne remettait pas en cause leur conclusion selon laquelle les mesures adoptées permettent d’éviter des violations semblables à celle constatée, dans le cas de Mme Siliadin, résultant du fait que les personnes qui l’avaient maintenue en état de servitude alors qu’elle était mineure n’avaient pas été condamnées pénalement.
Elles soulignent que les textes mis en œuvre dans les exemples jurisprudentiels cités par le Comité Contre l’Esclavage Moderne sont antérieurs aux réformes législatives exposées ci-dessus. Elles attirent également l’attention, entre autres, sur un arrêt récent de la Cour de cassation relatif à l’application des articles 225-13 et 225-14 du Code pénal tels que modifiés par la loi du 18 mars 2003, confirmant la condamnation pénale d’une personne accusée dans un cas d’esclavage domestique (arrêt n
o
3662 du 15 juin 2010).
Les autorités rappellent également que le 9 janvier 2008, la France a déposé l’instrument de ratification de la Convention du Conseil de l’Europe sur la lutte contre la traite des êtres humains. Cette convention est le premier texte international ayant pour objectif la protection et le respect des droits fondamentaux des personnes victimes de la traite des êtres humains. Pour la France, la Convention est entrée en vigueur le 1er
mars 2008.
Les autorités poursuivent par ailleurs leur action dans le domaine de la lutte contre la traite et l’exploitation des êtres humains ainsi qu’à la protection des victimes, dans le cadre de leur coopération avec le Groupe d’experts sur la lutte contre la traite des êtres humains (
GRETA
), chargé de veiller à la mise en œuvre de la Convention du Conseil de l’Europe sur la lutte contre la traite des êtres humains. Ces efforts seront également poursuivis dans le cadre de la coopération des autorités avec les rapporteurs spéciaux et les comités conventionnels abordant la question dans le cadre des Nations Unies.
III.
Conclusions de l’Etat défendeur
Le gouvernement estime que les mesures individuelles prises ont entièrement remédié aux conséquences pour la partie requérante de la violation de la Convention constatée par la Cour européenne dans cette affaire, que les mesures générales prises vont prévenir d’autres violations semblables et que la France a par conséquent rempli ses obligations en vertu de l’article 46, paragraphe 1, de la Convention.
[1]
Adoptée par le Comité des Ministres le 2 décembre 2011 lors de la 1128e réunion des Délégués des Ministres.