AFFAIRE BRUSCO CONTRE LA FRANCE

Rezoluția CM/ResDH(2011)209 [1] Executarea hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului Brusco împotriva Franței Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede că el supraveghează executarea hotărârilor definitive ale Curții Europene a Drepturilor Omului (denumită în continuare "CEDO"). Convenția mai jos [2] Având în vedere hotărârea de mai jos, transmisă de Curte Comitetului odată definitivă Numele cauzei (referitor la cerere) Hotărârea Definitivului Brusco (1466/07) 14/10/2010 14/01/2011 Reamintind că constatările de încălcare făcute de Curte impun, pe lângă plata satisfacției echitabile acordate în hotărâri, adoptarea de către statul membru pârât, dacă este necesar, a unor măsuri individuale care să pună capăt încălcărilor și să șteargă, pe cât posibil, consecințele acestora pentru solicitant, precum și măsuri generale care să permită prevenirea unor încălcări similare; După ce a invitat autoritățile din statul membru pârât să furnizeze un plan de acțiune privind măsurile propuse pentru executarea hotărârii; după examinarea, în conformitate cu normele Comitetului privind aplicarea art. 46 alin. (2) din Convenție, a bilanțului de acțiune furnizat de guvern (a se vedea anexa) care a luat notă de faptul că Statul pârât a acordat părților reclamante satisfacția echitabilă prevăzută în hotărârea pronunțată; DECURSĂ că acesta și-a îndeplinit funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în aceste cauze și DECIDE de la Brusco împotriva Franței (n 1466/07) Hotărârea din 14 octombrie 2010 devenit definitiv la 14 ianuarie 2011 Bilanțul de acțiune al guvernului francez La question se referă la dreptul de a păstra tăcerea și de a nu contribui la propria incriminare. În conformitate cu art. 153 din Codul de procedură penală aplicabil faptelor din speță, audierea în calitate de martor i s-a cerut să jure. La sfârșitul custodiei sale pronunțate în conformitate cu dispozițiile articolului 154 din același cod, a fost pus sub acuzare de complicitate la tentativă de asasinat. Printr-o hotărâre care a devenit definitivă în 2006, a fost condamnat la cinci ani de închisoare, dintre care un an cu suspendare, pentru că a fost complice la comiterea unei infracțiuni de violență voluntară care a condus la o incapacitate totală de muncă mai mare de opt zile, săvârșită în cadrul unei reuniuni, cu premeditare și cu utilizarea unei arme de către L.E. și F.G., oferind instrucțiuni pentru a comite o infracțiune, în acest caz cerându-le să dea o corecție și să pună presiune asupra unui om ale cărui elemente de identificare au fost furnizate. Curtea Europeană a hotărât că, atunci când reclamantul a fost reținut și a trebuit să depună jurământ, acesta din urmă a făcut obiectul unei acuzații în materie penală și, prin urmare, avea dreptul de a nu contribui la propria incriminare și de a păstra tăcerea și a concluzionat că § 1 și 3 din art. 6 din Convenție au fost încălcate. Măsuri individuale Plata satisfacției echitabile Curtea a alocat reclamantului o satisfacție echitabilă de 12 000 EUR pentru repararea prejudiciului său moral și pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Suma principală a fost plătită reclamantului la 2 decembrie 2010. În hotărârea sa, Curtea a respins cererile prezentate de reclamant care solicitau rambursarea salariilor nerecuperate ca urmare a detenției și controlului judiciar al acesteia. Întradevăr, Curtea a considerat că mai mult decât singura bază care trebuie reținută pentru acordarea unei satisfacții echitabile constă în încălcarea articolului 6 alineatul (1) și a articolului 3 din Convenție. În plus, guvernul reamintește că articolele 626-1 și următoarele din Codul de procedură penală permit să se solicite reexaminarea unei decizii penale ca urmare a hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului. Guvernul este de acord cu faptul că mai multe măsuri individuale nu sunt necesare în această cauză. Măsuri cu caracter general Cu privire la difuzarea Ar trebui remarcat faptul că autoritățile franceze publică sistematic hotărârile Curții Europene și le difuzează autorităților în cauză. Această hotărâre a publicat astfel Observatorului dreptului european al Curții de Casație (octombrie 2010 n 34). Cu privire la celelalte măsuri generale Curtea a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) și a articolului 6 alineatul (3) din Convenția privind dreptul reclamantului de a nu contribui la propria incriminare și de a păstra tăcerea (punctul 3 din dispozitivul privind hotărârea). Astfel cum se menționează la punctul 29 și la punctul 53, diferitele legi de modificare a procedurii penale franceze au schimbat profund condițiile în care un martor poate fi ascultat. Astăzi, statutul de martor, auzit sub jurământ, și cel de păstrare la vedere, care nu depune niciodată sub jurământ în cauza care îl privește, sunt în mod clar distincte și chiar incompatibile (articolele 153 și 154 din Codul de procedură penală). Se poate menționa încă că legea din 14 aprilie 2011, pe de o parte, prevede că persoana aflată în arest este informată imediat cu privire la faptul că aceasta are dreptul de a face declarații, de a răspunde la întrebările care îi sunt adresate sau de a-și păstra tăcerea și, pe de altă parte, a modificat profund condițiile de intervenție a avocatului în custodie (articolele 63 și următoarele din Codul de procedură penală), avocatul care poate participa la audieri și la confruntările persoanei păstrate la vedere. De asemenea, se reamintește faptul că, de la legea din 15 iunie 2000, persoana poate, încă de la începutul custodiei, să solicite în mod direct cu un avocat. Prin urmare, măsurile generale necesare pentru a evita ca o încălcare similară a convenției să fi avut loc, iar executarea acestei hotărâri nu necesită nicio altă măsură generală. Guvernul consideră că această hotărâre a fost executată. [1] Adoptată de Comitetul de Miniștri la 2 decembrie 2011 cu ocazia celei de-a 1128-a reuniuni a delegaților miniștrilor. [2] a se vedea, de asemenea, recomandările pe care le-a adoptat în cadrul supravegherii hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului, în special Recomandarea Rec. (2004)6 din Comitetul miniștrilor din statele membre privind îmbunătățirea acțiunilor interne.

Résolution CM/ResDH(2011)209

[1]

Exécution de l’arrêt de la Cour européenne des droits de l’homme

Brusco contre France

Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales, qui prévoit qu’il surveille l’exécution des arrêts définitifs de la Cour européenne des droits de l’homme (ci-après nommées «

la Convention

» et «

la Cour

»)

[2]

,

Vu l’arrêt ci-dessous, transmis par la Cour au Comité une fois définitif

;

Nom de l’affaire (réf. requête)

Arrêt du

Définitif le

Brusco (1466/07)

14/10/2010

14/01/2011

Rappelant que les constats de violation faits par la Cour exigent, outre le paiement de la satisfaction équitable octroyée dans les arrêts, l’adoption par l’Etat défendeur, si nécessaire, de mesures individuelles mettant fin aux violations et effaçant autant que possible les conséquences de celles-ci pour le requérant, et de mesures générales permettant de prévenir des violations semblables ;

Ayant invité les autorités de l’Etat défendeur à fournir un plan d’action concernant les mesures proposées pour exécuter l’arrêt;

Ayant examiné, conformément aux Règles du Comité pour l’application de l’article 46, paragraphe

2, de la Convention, le bilan d’action fourni par le gouvernement (voir en annexe)

;

Ayant noté que

l’Etat défendeur a versé aux parties requérantes la satisfaction équitable prévue dans l’arrêt ;

DECLARE qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans ces affaires et

DECIDE d’en clore l’examen.

Annexe à la Résolution CM/ResDH(2011)209

Informations sur les mesures prises afin de se conformer à l’arrêt dans l’affaire

Brusco contre France

Brusco contre France (n

o

1466/07)

Arrêt du 14 octobre 2010 devenu définitif le 14 janvier 2011

Bilan d’action du gouvernement français

L’affaire concerne le droit de garder le silence et de ne pas contribuer à sa propre incrimination.

Le requérant, soupçonné d’être impliqué dans l’agression d’un homme par deux individus cagoulés dans le garage souterrain d’un immeuble parisien, fut placé en garde à vue dans le cadre d’une commission rogatoire. En application de l’article 153 du code de procédure pénale applicable aux faits de l’espèce, auditionné en qualité de témoin, il lui fut demandé de prêter serment. A l’issue de sa garde à vue prononcée conformément aux dispositions de l’article 154 de ce même code, il fut mis en examen du chef de complicité de tentative d’assassinat. Par un arrêt devenu définitif en 2006, il fut condamné à cinq ans d’emprisonnement, dont un an avec sursis, pour avoir « été complice du délit de violences volontaires ayant entraîné une incapacité totale de travail supérieure à huit jours, commises en réunion, avec préméditation et avec usage d’une arme par L.E. et F.G., en donnant des instructions pour commettre l’infraction, en l’espèce en leur demandant de donner une correction et de mettre la pression sur un homme dont il fournissait les éléments d’identification ».

La Cour européenne a jugé que lorsque le requérant avait été placé en garde à vue et avait dû prêter serment, ce dernier faisait l’objet d’une accusation en matière pénale et bénéficiait dès lors du droit de ne pas contribuer à sa propre incrimination et de garder le silence. Elle en a conclu que les §§ 1 et 3 de l’article 6 de la Convention avaient été violés.

I.

Mesures de caractère individuel

1.

Le paiement de la satisfaction équitable

La Cour a alloué au requérant une satisfaction équitable de 12

000 € en réparation de son préjudice moral et au titre des frais et dépens. La somme principale a été versée au requérant le 2 décembre 2010.

2.

Les autres mesures éventuelles

Dans son arrêt, la Cour a rejeté les demandes présentées par le requérant qui sollicitait le remboursement des salaires non perçus du fait de sa détention et de son contrôle judiciaire. Elle a en effet estimé que «

la seule base à retenir pour l’octroi d’une satisfaction équitable réside dans la violation de l’article 6 §§ 1 et 3 de la Convention

» et considéré qu’il n’existait pas de lien entre la violation constatée et le dommage matériel allégué. Le gouvernement rappelle par ailleurs que les articles 626-1 et suivants du code de procédure pénale permettent de demander le réexamen d’une décision pénale consécutif au prononcé d’un arrêt de la Cour européenne des droits de l’homme. Le gouvernement est d’avis qu’aucune autre mesure individuelle n’est requise dans cette affaire.

II

Mesures de caractère général

1.

Sur la diffusion

Il convient de noter que les autorités françaises publient systématiquement les arrêts de la Cour européenne et les diffusent aux autorités concernées. Cet arrêt a ainsi publié à l’Observatoire du droit européen de la Cour de cassation (octobre 2010 n

o

34).

2.

Sur les autres mesures générales

La Cour a constaté la violation de l’article 6 §§ 1 et 3 de la Convention «

s’agissant du droit du requérant de ne pas contribuer à sa propre incrimination et de garder le silence

» (point 3. du dispositif de l’arrêt).

Ainsi qu’elle l’a relevé (§§ 29 et 53), les différentes lois modifiant la procédure pénale française ont profondément fait évoluer les conditions dans lesquelles un témoin peut être entendu. Aujourd’hui, le statut de témoin, entendu sous serment, et celui de gardé à vue, qui ne dépose jamais sous serment dans l’affaire qui le concerne, sont clairement distincts et même incompatibles (articles 153 et 154 du code de procédure pénale).

Il peut encore être signalé que la loi du 14 avril 2011, d’une part, dispose que la personne placée en garde à vue est immédiatement informée du fait qu’elle bénéficie du droit de faire des déclarations, de répondre aux questions qui lui sont posées ou de se taire et, d’autre part, a profondément modifié les conditions d’intervention de l’avocat en garde à vue (articles 63 et suivants du code de procédure pénale), l’avocat pouvant assister aux auditions et confrontations de la personne gardée à vue. Il est rappelé en outre que, depuis la loi du 15

juin 2000, la personne peut, dès le début de la garde à vue, demander à s’entretenir avec un avocat.

Dès lors, les mesures générales nécessaires pour éviter qu’une violation similaire de la Convention ne se produise ont été prises et l’exécution de cet arrêt n’appelle aucune autre mesure générale.

Le Gouvernement considère que cet arrêt a été exécuté.

[1]

Adoptée par le Comité des Ministres le 2 décembre 2011 lors de la 1128e réunion des Délégués des Ministres.

[2]

voir aussi les recommandations qu’il a adoptées dans le cadre de la supervision des arrêts de la Cour européenne des droits de l’homme, et en particulier la Recommandation

Rec

(2004)6 du Comité des Ministres aux Etats membres sur l'amélioration des recours internes.