AFFAIRE KARAMAN CONTRE LA TURQUIE

Rezoluția CM/ResDH(2011)280 [1] Executarea hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului Karaman împotriva Turciei (solicitarea nr. 6489/03, Hotărârea din 15/01/2008, definitivă la 15/04/2008 și la 08/06/2010, definitivă la 08/09/2010) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede ca Comitetul să supravegheze executarea hotărârilor definitive ale Curții Europene a Drepturilor Omului (denumită în continuare "Convenția" și "Curtea Văzând hotărârea transmisă Comitetului," după ce este definitivă Reamintind că încălcarea Convenției constatată de Curte în această cauză se referă la refuzul instanțelor interne ale reclamanților pentru neraportarea de către administrație a unei părți din proprietatea pe care o cedaseră administrației în acest scop (violarea art. 1 din Protocolul nr 1) (a se vedea detaliile în lai) După ce a invitat guvernul statului pârât să ia măsurile pe care le-a luat pentru a se conforma hotărârii Curții în temeiul obligației care îi revine în temeiul articolului 46 alineatul (1) din Convenție, care a examinat informațiile transmise de guvern în conformitate cu normele Comitetului pentru aplicarea articolului 46 alineatul (2) din Convenție. Reamintind că constatările privind încălcarea de către Curte impun, pe lângă plata satisfacției echitabile acordate de Curte în hotărârile sale, adoptarea de către statul pârât, dacă este necesar - a unor măsuri individuale care să pună capăt încălcării și să elimine consecințele, dacă este posibil prin restitutio in integrum; și - a unor măsuri generale care să permită prevenirea unor încălcări similare; DECLARĂ, după ce a examinat măsurile luate de statul pârât (a se vedea anexa), că a îndeplinit funcțiile care îi revin în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție în prezenta cauză și DECIDE d Rezumatul introductiv al cauzei Această cauză se referă la refuzul instanțelor interne ale reclamanților pentru neraportarea de către administrația unei lucrări de interes public asupra unei părți a proprietății pe care o cedaseră administrației în acest scop (încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1). În 1997, reclamanții cedaseră o parcelă de teren autorităților pentru construirea unei instituții de sănătate. Cu toate acestea, mai târziu, aceștia au introdus o acțiune împotriva primăriei atunci când au aflat că o parte din teren fusese vândută unor terți. Pe baza principiului dreptului contractual al donării condiționate, aceștia au solicitat o despăgubire pentru lotul vândut. Curtea de Casație a considerat că problema trebuie să fie analizată ca o chestiune de drept public care se apropie în mod direct de dreptul de proprietate, mai degrabă decât prin analogie cu donația condiționată care intră sub incidența dreptului contractual. Prin urmare, Comisia a concluzionat că, odată ce proprietatea a fost cedată autorităților, proprietarii săi anteriori nu mai puteau revendica niciun drept față de aceasta. Curtea Europeană a constatat că este legitim ca reclamanții să creadă că autoritățile ar utiliza întreaga proprietate pentru obiectivul de interes public prevăzut și că ar beneficia de o restituire sau de o despăgubire în cazul în care o parte din această proprietate nu ar fi utilizată astfel cum era prevăzut. Fără a lua în considerare dispozițiile de drept intern, Curtea Europeană a considerat că modul în care dispozițiile interne au fost interpretate și aplicate nu a fost compatibil cu cerințele Convenției. Plata satisfacției echitabile și măsuri individuale Detalii privind satisfacția echitabilă Prejudiciul material Prejudiciul moral Prospăt și Cheltuire Total 817 EUR -------- 817 EUR Reclamanții au semnat un protocol cu municipalitatea în cauză și au renunțat la dreptul lor la despăgubiri b) Măsuri individuale Le 08/06/2010, Curtea Europeană a pronunțat hotărârea cu privire la satisfacția echitabilă și le-a acordat reclamanților suma totală de 47 817 EUR pentru prejudicii materiale. La 8/09/2010, autoritățile au informat Comitetul miniștrilor cu privire la faptul că reclamanții au renunțat în mod expres la dreptul lor la despăgubiri și au comunicat că au semnat un memorandum de înțelegere cu comunitatea locală în cauză, conform căruia aceasta ar oferi terenul în discuție unei asociații caritabile (Yoksullara Yard La 28/08/2010, municipalitatea a transferat proprietatea asupra terenului către asociație. Într-o scrisoare adresată Comitetului miniștrilor, reclamanții au confirmat că au renunțat în mod expres la dreptul lor de despăgubire în conformitate cu protocolul menționat anterior. Prin urmare, nici o altă măsură individuală nu a fost considerată necesară de către Comitetul miniștrilor. II. Măsuri generale Tribunalul Curții Europene a fost tradus în limba turcă, trimis instanțelor superioare și autorităților în cauză și publicat pe site-ul oficial al Ministerului de Justiție din Turcia (www.inhak-bb.adalet.gov.tr ) Autoritățile turce consideră că problema revelată de această cauză este de natură izolată, care rezultă din interpretarea și aplicarea dreptului intern de către instanțele naționale, și că publicarea și difuzarea hotărârii Curții sunt măsuri suficiente pentru a preveni noi încălcări similare; prin urmare, nu este necesară nicio altă măsură generală. III. Concluziile Tribunalului de Primă Instanță Guvernul consideră că este necesară nicio măsură individuală, în afară de plata unei satisfacții echitabile, că măsurile generale luate vor preveni încălcări similare și că, prin urmare, Turcia și-a îndeplinit obligațiile în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție. [1] Adoptată de Comitetul de Miniștri la 2 decembrie 2011, cu ocazia celei de-a 1128-a reuniuni a delegaților miniștrilor.

Résolution CM/ResDH(2011)280

[1]

Exécution de l’arrêt de la Cour européenne des droits de l’homme

Karaman contre Turquie

(Requête n

o

6489/03, arrêts du 15/01/2008, définitif le 15/04/2008

et du 08/06/2010, définitif le 08/09/2010)

Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales, qui prévoit que le Comité surveille l’exécution des arrêts définitifs de la Cour européenne des droits de l’homme (ci

‑

après nommées «

la Convention

» et «

la Cour

»)

;

Vu l’arrêt transmis par la Cour au Comité une fois définitif

;

Rappelant que la violation de la Convention constatée par la Cour dans cette affaire concerne le refus des juridictions internes d’indemniser les requérants pour la non-réalisation par l’administration d’un ouvrage d’intérêt public sur une partie de la propriété qu’ils avaient cédé à l’administration à cette fin (violation de l’article 1 du Protocole n

o

1) (voir détails dans l’Annexe)

;

Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures qu’il a prises pour se conformer à l’arrêt de la Cour en vertu de l’obligation qui lui incombe au regard de l’article

46, paragraphe

1, de la Convention

;

Ayant examiné les informations transmises par le gouvernement conformément aux Règles du Comité pour l’application de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention

;

Rappelant que les constats de violation par la Cour exigent, outre le paiement de la satisfaction équitable octroyée par la Cour dans ses arrêts, l’adoption par l’Etat défendeur, si nécessaire

:

- de mesures individuelles mettant fin aux violations et en effaçant les conséquences, si possible par

restitutio in integrum

; et

- de mesures générales, permettant de prévenir des violations semblables ;

DECLARE, après avoir examiné les mesures prises par l’Etat défendeur

(voir Annexe), qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire et

DECIDE d’en clore l’examen.

Annexe à la Résolution CM/ResDH(2011)280

Informations sur les mesures prises afin de se conformer à l’arrêt dans l’affaire

Karaman contre Turquie

Résumé introductif de l’affaire

Cette affaire concerne le refus des juridictions internes d’indemniser les requérants pour la non-réalisation par l’administration d’un ouvrage d’intérêt public sur une partie de la propriété qu’ils avaient cédé à l’administration à cette fin (violation de l’article 1 du Protocole n

o

1).

En 1997, les requérants avaient cédé une parcelle de terrain aux autorités pour la construction d’un établissement de santé. Cependant, plus tard, ils ont intenté une action contre la mairie quand ils ont appris qu’une partie du terrain avait été vendue à des tiers. Se fondant sur le principe du droit contractuel de la «

donation conditionnelle

», ils ont réclamé une indemnité pour le lot vendu. La Cour de cassation a considéré que la question devait s’analyser comme une question relevant du droit public se rapprochant de l’abandon dans le cadre du droit d’expropriation, plutôt que par analogie avec le don conditionnel relevant du droit contractuel. En conséquence, elle a conclu qu’une fois la propriété cédé aux autorités, ses propriétaires précédents ne pouvaient plus revendiquer aucun droit à son égard.

La Cour européenne a constaté qu’il était légitime pour les requérants de penser que les autorités utiliseraient l’ensemble de la propriété pour l’objectif d’intérêt public prévu et qu’ils bénéficieraient d’une restitution ou d’une indemnisation si une partie de cette propriété n’était pas utilisée comme cela était prévu. Sans se pencher dans l’abstrait sur les dispositions de droit interne, la Cour européenne a estimé que la manière dont dispositions internes ont été interprétées et appliquées n’était pas compatible avec les exigences de la Convention.

I.

Paiement de la satisfaction équitable et mesures individuelles

a)

Détails de la satisfaction équitable

Préjudice matériel

Préjudice moral

Frais et dépens

Total

47

817 EUR

----

----

47

817 EUR

Les requérants ont signé un protocole avec la municipalité concernée et ont renoncé à leur droit à indemnisation

b) Mesures individuelles

Le 08/06/2010, la Cour européenne a rendu son arrêt sur la satisfaction équitable et a octroyé aux requérants la somme totale de 47

817 euros pour préjudice matériel.

Le 8/09/2010, les autorités ont informé le Comité des Ministres de ce que les requérants avait expressément renoncé à leur droit à indemnisation. Elles ont fait savoir qu’ils avaient signé un protocole d’accord avec la collectivité locale concernée, selon lequel celle-ci donnerait le terrain en question à une association caritative (

Yoksullara Yardım Derneği

– association d’aide aux indigents). Le 28/08/2010, la municipalité a transféré la propriété du terrain à l’association. Dans une lettre adressée au Comité des Ministres, les requérants ont confirmé qu’ils avaient expressément renoncé à leur droit à indemnisation conformément au protocole précité. Par conséquent, aucune autre mesure individuelle n’a été jugée nécessaire par le Comité des Ministres.

II.

Mesures générales

L’arrêt de la Cour européenne a été traduit en turc, envoyé aux juridictions supérieures et autorités concernées, et publié sur le site officiel du Ministère turc de la Justice (

www.inhak-bb.adalet.gov.tr

). Les autorités turques estiment que le problème révélé par cette affaire est de nature isolée découlant de l’interprétation et de l’application du droit interne par les juridictions nationales, et que la publication et diffusion de l’arrêt de la Cour sont des mesures suffisantes pour prévenir de nouvelles violations similaires. Par conséquent aucune autre mesure générale ne semble nécessaire.

III.

Conclusions de l’Etat défendeur

Le gouvernement estime qu’aucune mesure individuelle n’est nécessaire, hormis le paiement de la satisfaction équitable, que les mesures générales prises vont prévenir des violations semblables et que la Turquie a par conséquent rempli ses obligations en vertu de l’article 46, paragraphe 1, de la Convention.

[1]

Adoptée par le Comité des Ministres le 2 décembre 2011 lors de la 1128e réunion des Délégués des Ministres.