Chernyy împotriva Rusiei

Prima secțiune decizia nr. 24822/06 Ivan Pavlovich CHERNYY împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 6 decembrie 2011 în calitate de Camera compusă de: Nina Vajić, Președintele, Anatoly Kovler, Peer Lorenzen, Elisabeth Steiner, Khanlar Hajiyev, Linos-Alexandre Sicilianos, Erik Møse, judecători și Søren Nielsen, grefierul secțiunii; având în vedere cererea depusă la 17 mai 2006, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 20 septembrie 2011 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Ivan Pavlovich Chernyy, a fost un național rus care s-a născut în 1940 și a trăit în Novocherkassk, regiunea Rostov.

La 8 mai 2008, reclamantul a murit. Prin scrisoarea din 16 iunie 2008, văduva sa, dna Galina Grigorievna Chernaya, născută în 1940 și care locuiește în Novocherkassk, a exprimat dorința de a continua cererea în locul său în ceea ce privește plângerile prevăzute la art. 6 din Convenția și la art. 1 din Protocolul nr. 1 privind neexecuția hotărârii în favoarea sa și a ulterioarei sale încheiere prin revizuire de supraveghere. Din motive conveniente, Curtea se va referi la dl Ivan Pavlovich Chernyy ca fiind „reclamantul”. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl P.V. Sedlyar, avocat practicant la Novocherkassk, precum și dna G.G. Chernaya. Guvernul Rus (“Guvernul”) a fost reprezentat de dl G. Matyushkin, reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 15 septembrie 2004, Tribunalul Novocherkassk a acordat reclamantului, un serviciu militar pensionat, 214.057.08 Ruble ruse (RUB) în achiziții de pensii, care urmează să fie plătit de către comisarul militar din regiunea Rostov. Hotărârea a intrat în vigoare zece zile mai târziu și a rămas neforțată. La 29 decembrie 2005, Presidium al Curții Regionale Rostov a anulat hotărârea din 15 septembrie 2004 prin revizuire a supravegherii și a remis cauzele pentru o proaspătă examinare de către o instanță diferită. La 17 mai 2006, reclamantul și-a prezentat cererea cu Curtea. La 20 martie 2006, Curtea de districtă Oktyabrskiy din Rostov a examinat acțiunea reclamantului împotriva comisarului și a respins-o ca fiind că nu are nicio bază în legislația internă.

COMPLAINTE Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 1 privind aplicarea întârziere a hotărârii în favoarea sa și încălcarea principiului de securitate juridică în supraveghere Procedura de reexaminare. De asemenea, el s-a plâns în temeiul articolului 13 pentru lipsa unui remediu intern eficace în ceea ce privește plângerile de mai sus. Prin scrisoarea din 16 iunie 2008, văduva reclamantului a susținut că a menținut cererea în măsura în care plângerile în temeiul articolului 6 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 privind neexecutarea hotărârii în favoarea reclamantului și a ulterioarei sale încheiere prin revizuire de supraveghere. LEG Locus standi Prin scrisoarea din 20 septembrie 2011, Guvernul a prezentat o declarație unilaterală din 29 august 2011 în vederea soluționării chestiunilor ridicate de cerere.

Declarația, în partea sa relevantă, a citit după cum urmează: [...] Autoritățile ruse recunosc că Galina Grigorievna Chernaya, văduva reclamantului, în calitate de succesor juridic în cazul în cauză.” Curtea reiterează că, atunci când o reclamantă moare în timpul examinării unei cauze, moștenitorii săi pot, în principiu, să urmărească cererea în numele său (a se vedea Ječius c. Lituania, nr. 34578/97, § 41, CEDH 2000 IX). În plus, în Streltsov și alte cazuri de „pensionari militari Novacherkassk” privind un set similar de fapte, Curtea a recunoscut dreptul rudelor reclamanților decedați de a continua cererea (a se vedea Streltsov și alte cazuri de „pensionari militari Novacherkask” c. Rusia , nos 8549/06 et al.

§§§ 37-42, 29 iulie 2010). Curtea constată că drepturile în joc în acest caz sunt foarte similare cu cele din centrul cazului menționat mai sus. Guvernul a acceptat faptul că văduva reclamantului a avut dreptul să urmărească acest caz. Prin urmare, Curtea consideră că văduva reclamantului are un interes legitim în urmărirea cererii, în măsura în care plângerile în temeiul articolului 6 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 1. Se referă la plângeri privind neexecuția și revizuirea supravegherii. Reclamantul s-a plâns în temeiul art. 6 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 1 privind neexecuția hotărârii în favoarea sa și a ulterioarei sale în mod de revizuire a supravegherii.

Aceste dispoziții, în măsura în care sunt relevante, se citesc după cum urmează: art. 6 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere corectă ... de [a] ... tribunal ...” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional.

Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Prin declarația din 29 august 2011, citată mai sus, autoritățile ruse au recunoscut o încălcare a drepturilor reclamantului ca urmare a anulării hotărârii din 15 septembrie 2004, prin reexaminare de supraveghere. Streltsov și alte cazuri de „pensionari militari Novacherkassk” v. Rusia , [menționate mai sus], autoritățile Federației Ruse sunt gata să plătească reclamantului ex grația sumele de 2.000 de euro în ceea ce privește prejudiciile morale și RUB 214.057.08 în calitate de arriéré pecuniare în temeiul hotărârii Curții de Oraș Novocherkask din 15 Septembrie 2004 a anulat ulterior prin revizuire a supravegherii, plus orice impozit care poate fi taxabil pe aceste sume.

Prin urmare, autoritățile invită Curtea să pună în aplicare cererea din lista cazurilor și sugerează că prezenta declarație ar putea fi acceptată de Curte ca „orice alt motiv” care justifică socoteala din lista cazurilor din Curtea, astfel cum se menționează la art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Suma menționată mai sus, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu a plătit această sumă în termenul de trei luni, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale.

Această plată va constitui rezoluția finală a cazului.” Prin scrisoarea din 20 septembrie 2011 care însoțește declarația, Guvernul a prezentat, în special, că hotărârea din 15 septembrie 2004 nu a fost pusă în aplicare datorită anulării sale la 29 decembrie 2005, prin revizuire de supraveghere. Prin scrisoarea din 21 octombrie 2011 văduva reclamantului a acceptat termenii declarației. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat continuarea examinării cererii”.

În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia, [GC], nr. 26307/95, §§§ 75 77, ECHR 2003-VI); WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03). În ceea ce privește prezentul caz, Curtea observă că, în conformitate cu declarația de mai sus, guvernul a recunoscut în mod explicit o încălcare a drepturilor reclamantului în ceea ce privește numai plângerea de supraveghere. Cu toate acestea, aceasta se referă la termenii declarației că Guvernul și-a exprimat dispunerea de a plăti văduva reclamantului suma datoriei inițiale neexecute.

În scrisoarea din 20 septembrie 2011 care însoțește declarația pe care a recunoscut-o în mod expres că hotărârea internă în joc a rămas neexecută datorită declanșării. În aceste circumstanțe, Curtea este convinsă că presupusele încălcări ale Convenției și ale protocolului său din cauza atât revizuirii de supraveghere, cât și a neexecuției sunt recunoscute de Guvern fie explicit, fie în substanță. Curtea constată, de asemenea, că compensația oferită pentru aceste presupuse încălcări este comparabilă cu atribuirea Curții în cazuri similare (a se vedea, de exemplu, Streltsov și alte cazuri de „pensionari militari Novacherkassk” c. Rusia , citate mai sus §§ 84-98 . Curtea observă în continuare că, în conformitate cu declarația, sumele de compensare sugerate de Guvern trebuie plătite reclamantului.

Cu toate acestea, prin aceeași declarație, Guvernul a recunoscut în mod explicit că a considerat văduva reclamantului ca succesorul juridic al reclamantului în sensul prezentului cerere (a se vedea mai sus). În aceste circumstanțe, Curtea este convinsă că sumele specificate în declarație vor fi, de fapt, plătite doamnei G.G. Chernaya, văduva reclamantului. Prin urmare, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii. În plus, având în vedere considerentele de mai sus, în special având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect (a se vedea Streltsov și alte cazuri de „pensionari militari Novacherkassk”, citat mai sus), este de asemenea convins că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție (art. 37 § 1 din amendă ) și protocoalele sale nu impun să continue examinarea cererii în această parte.

În consecință, cererea din partea referitoare la reclamațiile de neexecuție și revizuire de supraveghere ar trebui eliminată din lista. În orice caz, prezenta hotărâre a Curții nu aduce atingere unei hotărâri pe care le-ar putea lua pentru a restabili, în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție, prezenta cerere la lista cazurilor (a se vedea E.G. c. Polonia (dec.), nr. 50425/99, § 29, CEDO 2008 ... (extracte)). Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 13 din Convenție pentru lipsa unui remediu intern eficace împotriva neexecuției și a anulării hotărârii în favoarea sa. Curtea constată că reclamantul a murit.

În plus, ia notă de conținutul scrisorii dnei Chernaya din 16 iunie 2008, prin care ea a specificat că urmărește plângerile reclamantului numai în temeiul articolului 6 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. În consecință, Curtea consideră că văduva reclamantului nu a exprimat dorința de a continua procesul în ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 13 în fața prezentei instanțe în locul reclamantului. Curtea consideră în legătură cu art. 37 § 1 lit. (a) și (c) din Convenție că, în aceste circumstanțe, nu mai este justificat să continue examinarea cererii în această parte. În plus, nu există circumstanțe speciale în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, care necesită examinarea continuă a cazului în această parte (contrast Karner c. Austria, nr. 40016/98, §§ 24 28 CEDO 2003 IX).

Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că este oportun să atace cererea în partea privind plângerea reclamantului în temeiul articolului 13 din lista sa de cazuri în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) din Convenție. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate că dna Galina Grigoriyevna Chernaya are un interes legitim în urmărirea cererii în locul reclamantului în măsura în care plângerile prevăzute la art. 6 din Convenție și la art. 1 din Protocolul nr. 1 sunt vizate; ia act de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în aceasta; hotărăște că sumele specificate în declarația guvernului contestat ar trebui să fie plătite doamnei Galina Grigorievna Chernaya; hotărăște să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție.

Søren Nielsen Nina Vajić Președintele grefierului

FIRST SECTION

DECISION Application no. 24822/06 Ivan Pavlovich CHERNYY against Russia The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 6 December 2011 as a Chamber composed of: Nina Vajić, President, Anatoly Kovler, Peer Lorenzen, Elisabeth Steiner, Khanlar Hajiyev, Linos-Alexandre Sicilianos, Erik Møse, judges, and Søren Nielsen, Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 17 May 2006, Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 20 September 2011 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Ivan Pavlovich Chernyy, was a Russian national who was born in 1940 and lived in Novocherkassk, the Rostov Region.

On 8 May 2008 the applicant died. By letter of 16 June 2008 his widow, Ms Galina Grigoryevna Chernaya, born in 1940 and living in Novocherkassk, expressed a wish to pursue the application in his stead in so far as the complaints under Article 6 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 about non-enforcement of the judgment in his favour and its subsequent quashing by way of supervisory review were concerned.. For the sake of convenience, the Court will refer to Mr Ivan Pavlovich Chernyy as “the applicant”. He was represented before the Court by Mr P.V. Sedlyar, a lawyer practising in Novocherkassk, and so is Ms G.G. Chernaya. The Russian Government (“the Government”) were represented by Mr G. Matyushkin, the Representative of the Russian Federation at the European Court of Human Rights.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 15 September 2004 the Novocherkassk Town Court awarded the applicant, a retired military serviceman, 214,057.08 Russian roubles (RUB) in pension arrears, to be paid by the military commissariat of the Rostov Region. The judgment entered into force ten days later and remained unenforced. On 29 December 2005 the Presidium of the Rostov Regional Court quashed the judgment of 15 September 2004 by way of supervisory review and referred the case for a fresh examination by a different court. On 17 May 2006 the applicant introduced his application with the Court. On 20 March 2006 the Oktyabrskiy District Court of Rostov examined the applicant’s action against the commissariat and rejected it as having no basis in domestic law.

COMPLAINTS The applicant complained under Article 6 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 about delayed enforcement of the judgment in his favour and the violation of the legal certainty principle in the supervisory ‑ review proceedings. He also complained under Article 13 about the lack of an effective domestic remedy in respect of the above grievances. By letter of 16 June 2008 the applicant’s widow submitted that she maintained the application in so far as the complaints under Article 6 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 about non-enforcement of the judgment in the applicant’s favour and its subsequent quashing by way of supervisory review were concerned. THE LAW A . Locus standi By letter of 20 September 2011 the Government submitted a unilateral declaration dated of 29 August 2011 aimed at resolving the issues raised by the application.

The declaration, in its relevant part, read as follows: “[...] The Russian authorities acknowledge Galina Grigorievna Chernaya, the applicant’s widow, as a legal successor in the present case.” The Court reiterates that where an applicant dies during the examination of a case his or her heirs may in principle pursue the application on his or her behalf (see Ječius v. Lithuania , no. 34578/97, § 41, ECHR 2000 ‑ IX). Furthermore, in Streltsov and other “Novocherkassk military pensioners” cases concerning a similar set of facts, the Court recognised the right of the relatives of the deceased applicants to pursue the application (see Streltsov and other “Novocherkassk military pensioners” cases v. Russia , nos.

8549/06 et al., §§ 37-42, 29 July 2010). The Court notes that the rights at stake in the present case are very similar to those at the heart of the case referred to above. The Government accepted that the applicant’s widow had standing to pursue the case. Therefore, the Court considers that the applicant’s widow has a legitimate interest in pursuing the application insofar as the complaints under Article 6 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 are concerned. B. Complaints about non-enforcement and supervisory review The applicant complained under Article 6 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 about non-enforcement of the judgment in his favour and its subsequent quashing by way of supervisory review.

These provisions, in so far as relevant, read as follows: Article 6 “In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a fair ... hearing ... by [a] ... tribunal ...” Article 1 of Protocol No. 1 “Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law.

The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.” By their declaration of 29 August 2011 cited above the Russian authorities acknowledged a violation of the applicant’s rights as a result of the quashing of the judgment of 15 September 2004 by way of supervisory review.

They remainder of the declaration read as follows: “With reference to the European Court’s case-law in the similar case of Streltsov and other “Novocherkassk military pensioners” cases v. Russia , [cited above], the authorities of the Russian Federation are ready to pay the applicant ex gratia the sums of 2,000 euros in respect of non-pecuniary damage and RUB 214,057.08 as the pecuniary arrears under the judgment of the Novocherkassk Town Court of 15 September 2004 subsequently quashed by way of supervisory review, plus any tax that may be chargeable on those amounts. The authorities therefore invite the Court to strike the application out of the list of cases. They suggest that the present declaration might be accepted by the Court as “any other reason” justifying the striking out of the case of the Court’s list of cases, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention.

The sum referred to above, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. This payment will constitute the final resolution of the case.” By letter of 20 September 2011 accompanying the declaration the Government submitted, in particular, that the judgment of 15 September 2004 had not been enforced due to its quashing on 29 December 2005 by way of supervisory review.

By letter of 21 October 2011 the applicant’s widow accepted the terms of the declaration. The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article 37 § 1 (c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if: “for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”. To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the Tahsin Acar judgment ( Tahsin Acar v. Turkey , [GC], no. 26307/95, §§ 75 ‑ 77, ECHR 2003-VI); WAZA Spółka z o.o.

v. Poland (dec.), no. 11602/02, 26 June 2007; and Sulwińska v. Poland (dec.), no. 28953/03). Turning to the present case, the Court observes that, according to the above declaration, the Government explicitly acknowledged a violation of the applicant’s rights in respect of the supervisory review complaint only. However, it transpires from the terms of the declaration that the Government expressed their readiness to pay the applicant’s widow the amount of the initial unenforced judgment debt. In their letter of 20 September 2011 accompanying the declaration they expressly acknowledged that the domestic judgment at stake had remained unenforced due to the quashing. In these circumstances, the Court is satisfied that the alleged violations of the Convention and its Protocol on account of both supervisory review and non-enforcement are acknowledged by the Government either explicitly or in substance.

The Court also notes that the compensation offered in respect of these alleged violations is comparable with Court awards in similar cases (see, for example, Streltsov and other “Novocherkassk military pensioners” cases v. Russia , cited above, §§ 84-98). The Court further observes that, according to the declaration, the amounts of compensation suggested by the Government are to be paid to the applicant. However, by the same declaration the Government explicitly acknowledged that they regarded the applicant’s widow as the applicant’s legal successor for the purposes of the present application (see above). In these circumstances, the Court is satisfied that the amounts specified in the declaration will, in fact, be payable to Ms G.G.

Chernaya, the applicant’s widow. The Court therefore considers that it is no longer justified to continue the examination of the application. Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic (see Streltsov and other “Novocherkassk military pensioners” cases, cited above), it is also satisfied that respect for human rights as defined in the Convention (Article 37 § 1 in fine ) and the protocols thereto does not require it to continue the examination of the application in this part. Accordingly, the application in the part concerning the complaints of non-enforcement and supervisory review should be struck out of the list. In any event, the Court’s present ruling is without prejudice to any decision it might take to restore, pursuant to Article 37 § 2 of the Convention, the present application to the list of cases (see E.G.

v. Poland (dec.), no. 50425/99, § 29, ECHR 2008 ‑ ... (extracts)). C. Complaint under Article 13 of the Convention The applicant complained under Article 13 of the Convention about the lack of an effective domestic remedy against non-enforcement and quashing of the judgment in his favour. The Court notes that the applicant has died. It further takes note of the contents of Ms Chernaya’s letter of 16 June 2008 by which she specified that she was pursuing the applicant’s complaints only under Article 6 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1. Accordingly, the Court considers that the applicant’s widow has not expressed a wish to continue the proceedings in respect of the complaint under Article 13 before this Court in the applicant’s stead.

The Court considers with reference to Article 37 § 1 (a) and (c) of the Convention that, in these circumstances, it is no longer justified to continue the examination of the application in this part. Furthermore, it finds no special circumstances regarding respect for human rights which require the continued examination of the case in this part (contrast Karner v. Austria , no. 40016/98, §§ 24 ‑ 28, ECHR 2003 ‑ IX). In view of the above, the Court considers it appropriate to strike the application in the part concerning the applicant’s complaint under Article 13 out of its list of cases under Article 37 § 1 (c) of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously Decides that Ms Galina Grigoriyevna Chernaya has a legitimate interest in pursuing the application in the applicant’s stead in so far as the complaints under Article 6 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 are concerned; Takes note of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein; Decides that the amounts specified in the respondent Government’s declaration should be payable to Ms Galina Grigoryevna Chernaya; Decides to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.

Søren Nielsen Nina Vajić Registrar President