Secțiunea a treia Cerere nr. 3473/06 Maxim TAXCI împotriva Moldovei introdusă la 4 ianuarie 2006 EXPOSAT DE FAPT, reclamantul, dl Maxim Tcaci, este un resortisant moldovean, născut în 1984. El este reținut în Rezina. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Cu privire la acuzațiile de maltratare La 30 martie 2005, reclamantul a fost arestat, fiind suspectat, printre altele, de comiterea mai multor jafuri și uciderea unui polițist. El a fost adus în arest temporar (l La 15 aprilie 2005, K.P. a trimis o scrisoare procurorului general al Republicii Moldova, care a informat că, în perioada de detenție în IDP, între 25 martie și 13 aprilie 2005, a fost martor la relele tratamente aplicate reclamantului. K.P. a indicat în special că, în jurul datei de 30 martie 2005, reclamantul, acoperit cu vânătăi, fusese adus în celula sa. Potrivit K.P., polițiștii îl scoteau în fiecare dimineață pe reclamantul celulei pentru a - l maltrata. K.P. a afirmat că el auzea strigătele reclamantului și că, la întoarcerea sa în celulă, erau urme de violență pe spate, piept, mâini și picioare ale reclamantului. După spusele lui K.P., polițiștii îi permiteau reclamantului să se așeze doar pe podeaua de beton a celulei. K.P. a afirmat, de asemenea, că polițiștii au introdus o sticlă în lanul reclamantului. Potrivit afirmațiilor sale, reclamantul a depus, la 6 mai 2005, o plângere la Parchet pentru a denunța inculpatarea relelor tratamente de către poliție. Potrivit unui extras medical eliberat la 13 ianuarie 2006 de către medicul curant al reclamantului, ultimul era sănătos din punct de vedere fizic la data ultimei consultări, la 14 decembrie 2004. Prin Decizia din 13 aprilie 2006, procurorul general S.O. a clasat fără întârziere plângerea reclamantului. În aprilie 2006, procurorul general S.O. a considerat că controlul efectuat fusese incomplet și a trimis cazul în fața Parchetului pentru o examinare suplimentară. La 6 aprilie 2007, procurorul general S.O. a luat o decizie de clasificare fără întârziere și l-a ascultat pe procurorul general care a dat în judecată pe reclamant și pe câțiva colegi de poliție implicați în fapte. a indicat că, la arestarea reclamantului, polițiștii au trebuit să aplice forța care cauzează excorii pe față. Procurorul a subliniat faptul că, în ziua arestării sale, reclamantul semnase mărturisiri, fără obligații și în prezența unui susținător. De asemenea, Tribunalul a constatat că, în conformitate cu registrul cererilor de asistență medicală din partea persoanelor aflate în detenție și a deținuților IDP, reclamantul nu a solicitat asistență din partea medicului în timpul detenției sale în această instituție. Procurorul concluzionează că afirmațiile reclamantului și ale K.P. nu au fost confirmate. Reclamantul a contestat decizia. În conformitate cu un certificat medical eliberat reclamantului la 6 aprilie 2007, s-a stabilit următorul diagnostic: leziune a ligamentului încrucișat anterior și ligamentului colateral lateral al genunchiului drept. După un extras din 20 aprilie 2007 din fișa medicală a reclamantului, acesta suferea de gonartroză (artroză a genunchiului) pe partea dreaptă și de instabilitatea genunchiului drept. Prin hotărârea din 6 iulie 2007, Tribunalul din Râșcani a declarat nul decizia procurorului din 6 aprilie 2007 și a trimis cauza în fața Parchetului pentru o examinare suplimentară. Tribunalul a notat că o serie de martori nu au fost audiați și că procurorul nu a elucidat măsura în care angajații de poliție care l-au scos pe reclamant din celula sa de mai multe ori erau implicați în urmărirea penală. La 6 septembrie 2007, Parchetul General a primit o scrisoare de la reclamant, în care a repetat acuzațiile de maltratare și a afirmat că polițiștii au fost obligați să semneze mărturisirea și s-a plâns, printre altele, că genunchiul său drept era deteriorat, iar reclamantul a informat procurorul general că a fost examinat de un medic legist în august 2007 în prezența unui procuror. Prin scrisoarea din 25 septembrie 2007, procurorul general l-a informat, printre altele, pe reclamant că o comisie de experți putea fi desemnată numai atunci când era deschisă o anchetă penală. Prin decizia din 2 noiembrie 2007, procurorul general S.O. a clasat fără întârziere plângerea inițială a reclamantului și a reiterat motivele incluse în decizia din 6 aprilie 2007 și a adăugat că, potrivit unui raport de expertiză medicală din 10 august 2007, a fost descoperită o singură cicatrice în regiunea occipitală, originea căreia nu a putut fi stabilită. La 23 ianuarie 2008, reclamantul a contestat în fața procurorului ierarhic decizia din 2 noiembrie 2007. Acesta a subliniat, printre altele, că ar fi trebuit să fie supus unei expertize medicale începând cu luna mai 2005. La 10 februarie 2008, primul adjunct al procurorului general a anulat decizia de clasificare fără întârziere din 2 noiembrie 2007 și a dispus efectuarea unui control suplimentar. Prin decizia din 4 aprilie 2008, procurorul general M.C. a clasat fără întârziere plângerea reclamantului și a reluat în linii generale decizia de clasificare fără întârziere din 2 noiembrie 2007. La 12 mai 2008, primul adjunct al procurorului general a confirmat decizia din 4 aprilie 2008. La 22 mai 2008, Parchetul General a primit o scrisoare din partea reclamantului prin care solicita să se trimită copii ale deciziilor prim-adjunctului procurorului general din 10 februarie și 12 mai 2008. Prin scrisoarea din 26 mai 2008, Parchetul General l-a informat pe reclamant că dispozițiile legale nu prevăd trimiterea către reclamanți a copiilor deciziilor adoptate de procurorul districtual. În scrisoare s-a indicat că reclamantul ar avea posibilitatea de a lua cunoștință de aceste decizii în momentul examinării cauzei sale de către instanța judecătorească. La 22 mai 2008, reclamantul a contestat în fața judecătorului din mai multe motive hotărârile din 4 aprilie și 12 mai 2008. La 12 iunie 2008, Tribunalul din Rașcani a restituit plângerea reclamantului, fără a examina fondul, pe motiv că decizia primului adjunct al procurorului general din 12 mai 2008 nu era anexată. La 8 decembrie 2005, tribunalul din Chișinău l-a găsit pe reclamant vinovat de infracțiuni, inclusiv furturi, escrocherii, organizarea de bande armate, pregătirea pentru crimă, crimă și tentativă de crimă, și l-a condamnat la o pedeapsă cumulată de detenție pe viață. Reclamantul s-a ocupat de casare și a afirmat că a semnat mărturisirea după ce a fost maltratat de polițiști. Reclamantul a susținut că declarațiile sale făcute înainte de proces nu puteau fi admise ca probă. Prin hotărârea definitivă din 25 aprilie 2006, Curtea Supremă de Justiție a primit parțial recursul. Curtea Supremă l-a disculpat pe reclamant cu privire la pregătirea pentru crimă și a clasat cazul cu privire la acest caz de acuzare. Curtea Supremă a confirmat pentru restul hotărârii din partea instanței inferioare și a menținut pedeapsa de închisoare pe viață. În ceea ce privește acuzațiile de maltratare, instanța respectivă le-a respins ca fiind nefondate. În acest sens, aceasta s-a referit la decizia procurorului general S.O. din 13 aprilie 2006 de a clasa fără întârziere plângerea reclamantului. GRIEFS invocând articolele 3, 5 și 6 din Convenție, reclamantul se plânge de relele tratamente aplicate de poliție în secția generală de poliție din Chișinău și de lipsa unei anchete efective în această privință. Reclamantul se plânge, în esență, că a fost condamnat pe baza mărturisirii obținute ca urmare a inculpării relelor tratamente. Reclamantul se plânge că nu beneficiază de o cale de atac internă efectivă, în ciuda articolului 13 din convenție, pentru a-și exprima obiecțiunile întemeiate pe art. 3. Având în vedere protecția procedurală împotriva tratamentelor inumane sau degradante (a se vedea punctul 131 din Hotărârea Labita c. Italia [GC], nr 26772/95, CEDH 2000-IV), ancheta efectuată în speță de autoritățile interne a îndeplinit cerințele prevăzute la art. 3 din Convenție, astfel cum se prevede la art. 13 din Convenție, o cale de atac internă efectivă prin care ar fi putut să-și exprime necunoașterea articolului 3 din Convenție Acuzațiile în materie penală îndreptate împotriva reclamantului au fost examinate în mod echitabil, astfel cum se prevede la art. 6 din convenție (a se vedea punctul 173 din Hotărârea Gäfgen c. Germania [GC], nr 22978/05, CEDH 2010)
Requête n
o
3473/06
Maxim TCACI
contre la Moldova
introduite le 4 janvier 2006
Le requérant, M. Maxim Tcaci, est un ressortissant moldave, né en 1984. Il est détenu à Rezina.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
1.
Sur les allégations de mauvais traitements
Le 30 mars 2005, le requérant fut arrêté, étant soupçonné, entre autres, d’avoir commis plusieurs vols et le meurtre d’un policier. Il fut amené dans l’Isolateur de détention provisoire (l’IDP) du commissariat général de police de Chișinău.
Le 15 avril 2005, K.P. envoya une lettre au Procureur général de la République de Moldova l’informant que pendant la période de sa détention dans l’IDP, du 25 mars au 13 avril 2005, il avait été témoin des mauvais traitements infligés au requérant. K.P. indiqua notamment que vers le 30
mars 2005, le requérant, recouvert de bleus, avait été amené dans sa cellule. Selon K.P., les policiers sortaient tous les matins le requérant de la cellule pour le maltraiter. K.P. affirma qu’il entendait les cris du requérant et qu’à son retour dans la cellule, il y avait des traces de violences sur le dos, la poitrine, les mains et les jambes du requérant. Aux dires de K.P., les policiers ne permettaient au requérant de s’asseoir que sur le sol en béton de la cellule. K.P. affirma également que les policiers avaient introduit une bouteille dans l’anus du requérant.
Selon ses dires, le requérant déposa, le 6 mai 2005, une plainte auprès du parquet afin de dénoncer l’infliction de mauvais traitements par les policiers.
D’après un extrait médical délivré le 13 janvier 2006 par le médecin traitant du requérant, le dernier était physiquement en bonne santé à la date de la dernière consultation, le 14 décembre 2004.
Par décision du 13 avril 2006, le procureur S.O. classa sans suite la plainte du requérant. Ce dernier contesta la décision en question.
Le 14 juin 2006, le tribunal de Râșcani annula la décision du 13
avril 2006. Il estima que le contrôle effectué avait été incomplet et renvoya l’affaire devant le parquet pour un examen supplémentaire.
Le 6 avril 2007, le procureur S.O. prit une décision de classement sans suite. Il entendit le procureur ayant mené les poursuites pénales dirigées contre le requérant et plusieurs collaborateurs de police concernés par les faits. Le procureur S.O. nota que ceux-ci avaient nié l’infliction de mauvais traitements au requérant. Il indiqua que lors de l’arrestation du requérant les policiers avaient dû appliquer la force provoquant chez l’intéressé des excoriations sur le visage. Le procureur mit en évidence le fait que, le jour même de son arrestation, le requérant avait signé des aveux, sans contrainte et en présence d’un défenseur. Il releva également que, selon le registre des demandes d’aide médicale des gardés à vue et des détenus de l’IDP, le requérant n’avait pas sollicité l’aide du médecin durant sa détention dans cet établissement. Le procureur conclut que les allégations du requérant et de K.P. n’avaient pas trouvé confirmation.
Le requérant contesta la décision.
Selon une attestation médicale délivrée au requérant le 6 avril 2007, le diagnostic suivant fut établi
: lésion du ligament croisé antérieur et du ligament collatéral latéral de l’articulation du genou droit.
D’après un extrait du 20 avril 2007 de la fiche médicale du requérant, celui-ci souffrait d’une gonarthrose (arthrose du genou) sur le côté droit et de l’instabilité du genou droit.
Par jugement du 6 juillet 2007, le tribunal de Râșcani déclara nulle la décision du procureur du 6 avril 2007 et renvoya l’affaire devant le parquet pour un examen supplémentaire. Le tribunal nota qu’une série de témoins n’avait pas été auditionnée et que le procureur n’avait pas élucidé dans quelle mesure les collaborateurs de police qui avaient sorti le requérant de sa cellule à plusieurs reprises étaient impliqués dans la conduite de poursuites pénales.
Le 6 septembre 2007, le parquet général reçut une lettre du requérant dans laquelle il réitéra les allégations de mauvais traitements. Il affirma avoir été contraint par les policiers à signer les aveux. Il se plaignit, entre autres, que son genou droit était abîmé. Le requérant informa le parquet général d’avoir été examiné par un médecin légiste en août 2007 en présence d’un procureur. Il demanda à être examiné par une commission de médecins légistes.
Par lettre du 25 septembre 2007, le parquet général informa, entre autres, le requérant qu’une commission d’experts pouvait être désignée seulement lorsqu’une enquête pénale était ouverte.
Par décision du 2 novembre 2007, le procureur S.O. classa sans suite la plainte initiale du requérant. Il réitéra les motifs retenus dans la décision du 6
avril 2007 et ajouta que, selon un rapport d’expertise médicale du 10
août 2007, une seule cicatrice dans la région occipitale avait été découverte, l’origine de laquelle n’avait pas pu être établie.
Le 23 janvier 2008, le requérant contesta devant le procureur hiérarchique la décision du 2 novembre 2007. Il souligna, entre autres, qu’il aurait dû être soumis à une expertise médicale dès le mois de mai 2005.
Le 10 février 2008, le premier adjoint du procureur général annula la décision de classement sans suite du 2 novembre 2007 et ordonna un contrôle supplémentaire.
Par décision du 4 avril 2008, le procureur M.C. classa sans suite la plainte du requérant. Il reprit en lignes générales l’argumentation de la décision de classement sans suite du 2 novembre 2007.
Le 12 mai 2008, le premier adjoint du procureur général confirma la décision du 4 avril 2008.
Le 22 mai 2008, le parquet général reçut une lettre du requérant demandant l’envoi des copies des décisions du premier adjoint du procureur général des 10 février et 12 mai 2008.
Par lettre du 26 mai 2008, le parquet général informa le requérant que les dispositions légales ne prévoyaient pas l’envoi aux plaignants des copies des décisions adoptées par le procureur hiérarchique. Dans la lettre il fut indiqué que le requérant aurait la possibilité de prendre connaissance de ces décisions lors de l’examen de son affaire par le juge d’instruction.
Le 22 mai 2008, le requérant contesta devant le juge d’instruction les décisions des 4 avril et 12 mai 2008.
Le 12 juin 2008, le tribunal de Râșcani restitua la plainte au requérant, sans examiner le fond, au motif que la décision du premier adjoint du procureur général du 12 mai 2008 n’y était pas jointe.
2.
Sur la condamnation pénale du requérant
Le 8 décembre 2005, la cour d’appel de Chișinău trouva le requérant coupable des infractions incriminées, dont vols, escroqueries, organisation de bande armée, préparation de meurtre, meurtre et tentative de meurtre, et le condamna à une peine cumulée de détention à vie. La cour d’appel utilisa comme preuve y compris les aveux faits par le requérant durant la phase de l’enquête pénale.
Le requérant se pourvut en cassation. Il affirma avoir signé les aveux après avoir été maltraité par les policiers. Le requérant argua que ses déclarations faites avant le procès ne pouvaient pas être admises comme preuve.
Par arrêt définitif du 25 avril 2006, la Cour suprême de justice accueillit partiellement le pourvoi. Elle disculpa le requérant concernant la préparation de meurtre et classa l’affaire concernant ce chef d’accusation. La Cour suprême confirma pour le reste la décision de l’instance inférieure et maintint la peine d’emprisonnement à perpétuité. Quant aux allégations de mauvais traitements, ladite juridiction les rejeta en tant que mal fondées. A ce titre, elle fit référence à la décision du procureur S.O. du 13 avril 2006 de classer sans suite la plainte du requérant.
1.
Invoquant les articles 3, 5 et 6 de la Convention, le requérant se plaint des mauvais traitements infligés par les policiers dans le commissariat général de police de Chișinău et du manque d’une enquête effective à cet égard.
2.
Le requérant se plaint en substance d’avoir été condamné sur la base des aveux obtenus à la suite de l’infliction de mauvais traitements.
3.
Le requérant se plaint de ne pas bénéficier d’un recours interne effectif, au mépris de l’article
13 de la Convention, pour faire valoir ses griefs tirés de l’article 3.
1.
Le requérant a-t-il été soumis, en violation de l’article 3 de la Convention, à des traitements inhumains ou dégradants
? Eu égard à la protection procédurale contre les traitements inhumains ou dégradants (voir le paragraphe 131 de l’arrêt
Labita c. Italie
[GC], n
o
2000-IV), l’enquête menée en l’espèce par les autorités internes a-t-elle satisfait aux exigences de l’article 3 de la Convention
?
2.
Le requérant avait-il à sa disposition, comme l’exige l’article 13 de la Convention, un recours interne effectif au travers duquel il aurait pu formuler son grief de méconnaissance de l’article 3 de la Convention
?
3.
Le bien-fondé de l’accusation en matière pénale dirigée contre le requérant a-t-il été examiné équitablement, comme l’exige l’article 6 de la Convention (voir le paragraphe 173 de l’arrêt
Gäfgen c. Allemagne
[GC], n
o
?