KLEMENTYEVA AND KLEMENTYEV v. UKRAINE

A cincea secțiune DECIZIE Nr. 25192/06 Vera Fedoseyevna KLEMENTYEVA și Aleksandr Valentinovich KLEMENTYEV împotriva Ucrainei Curții Europene a Drepturilor Omului (A cincea secțiune), care stă la 13 decembrie 2011 în calitate de comitet compus din: Mark Villiger, președinte, Karel Jungwiert, André Potocki, judecători și Stephen Phillips, grefier adjunct al secțiunii; Având în vedere cererea depusă la 14 iunie 2006, având în vedere decizia de a aplica procedura de judecată a pilotului luată în cazul Yuriy Nikolayevich Ivanov c. Ucraina (n. 40450/04, CEDH 2009 ... (extracte)), având în vedere declarația unilaterală a guvernului contestat și răspunsul reclamanților la această declarație, după deliberare, hotărăsește după cum urmează: Cererea a fost depusă la 14 iunie 2006 de doi resortisanți ucrainieni, dna Vera Fedoseyevna Klementyeva („prima reclamantă”) și dl Aleksandr Valentinovich Klementyev („al doilea reclamant”), care s-a născut, respectiv, în 1928 și 1950. Al doilea reclamant locuiește în regiunea Kherson.

Primul reclamant a murit la 22 martie 2007 și al doilea reclamant, fiul și moștenitorul ei, exprimat în substanță dorința de a-și urmări partea din cerere. Guvernul ucrainean („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, Valeria Lutkovska, al Ministerului Justiției. Prin hotărârea din 14 octombrie 2004, Curtea Regională de Apel Kherson, în apel, a ordonat întreprinderii comune locale să plătească reclamanților anumite sume pecuniare. Hotărârea rămâne neexecutată. COMPLAINT Reclamanții s-au plâns în legătură cu lungul neexecutării hotărârii de mai sus. HOTĂRÂREA De la început, Curtea constată că nu a fost contestat de către părți că cel de-al doilea reclamant are dreptul să urmărească partea primului reclamant din cerere, nici nu consideră nici un motiv să rețină altfel.

Cu toate acestea, se va face trimitere la ambele reclamante pe parcursul textului următor. La 25 iunie 2011, Guvernul a prezentat o declarație unilaterală în vederea soluționării cazului reclamanților. Prin această declarație, ei au recunoscut durata excesivă a executării hotărârii reclamanților și au declarat că sunt dispuși să le plătească datoria în curs în temeiul acestei hotărâri, precum și 1.200 euro. Guvernul a invitat Curtea să pună în aplicare cererea din lista cazurilor, sugerând că declarația ar putea fi acceptată de Curte ca „un alt motiv” care să justifice socoteala din lista cazurilor din Curte, astfel cum se menționează la art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Suma de 1200 de euro a fost să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile și ar fi eliberate de orice impozite care ar putea fi aplicabile, care să fie convertite în moneda națională a statului contestat la rata aplicabilă la data decontare.

Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu s-a plătit această sumă în termenul de trei luni, Guvernul s-a angajat să plătească dobânzi simple de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Această plată ar constitui rezoluția finală a cazului. Reclamanții sunt de acord cu termenii declarației, iar Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, aceasta poate decide să decidă să facă o cerere din lista sa de cazuri în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alin. (1) lit. (a)-c).

art. 37 § 1 în amenzi: „Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenție și protocoalele sale, este necesar.” Curtea reamintește în continuare că, în hotărârea sa pilotă (Yuriy Nikolayevich Ivanov , citată mai sus), a solicitat Ucrainei să: „Răspuns adecvat și suficient [...] tuturor reclamanților [...] ale căror plângeri privind neexecuția prelungită a deciziilor interne [au fost] comunicate guvernului contestat”. Având în vedere acordul reclamanților cu declarația Guvernului, Curtea consideră că art. 37 § 1 litera (b) din Convenție este relevant în acest caz. Curtea ia act de faptul că părțile au convenit modalități de soluționare a cazului.

Acest lucru este, de asemenea, în conformitate cu hotărârea pilotă (Yuriy Nikolayevich Ivanov , citată mai sus, §) 99 și punctul 6 din partea operativă) și Curtea nu constată motive pentru a justifica o examinare continuă a cauzei. În consecință, aceaceasta ar trebui eliminată din listă. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenii declarației guvernului contestat și de răspunsul reclamanților la acest subiect; de a elimina aplicarea din lista de cazuri în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (b) din Convenție. Stephen Phillips Mark Villiger Președintele adjunct al grefierului

FIFTH SECTION

DECISION Application no. 25192/06 Vera Fedoseyevna KLEMENTYEVA and Aleksandr Valentinovich KLEMENTYEV against Ukraine The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 13 December 2011 as a Committee composed of: Mark Villiger, President, Karel Jungwiert, André Potocki, judges, and Stephen Phillips, Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 14 June 2006, Having regard to the decision to apply the pilot-judgment procedure taken in the case of Yuriy Nikolayevich Ivanov v. Ukraine (no. 40450/04, ECHR 2009 ‑ ... (extracts)), Having regard to the respondent Government’s unilateral declaration and the applicants’ reply thereon, Having deliberated, decides as follows: PROCEDURE The application was lodged on 14 June 2006 by two Ukrainian nationals, Mrs Vera Fedoseyevna Klementyeva (“the first applicant”) and Mr Aleksandr Valentinovich Klementyev (“the second applicant”), who were born, respectively, in 1928 and 1950. The second applicant lives in the Kherson Region.

The first applicant died on 22 March 2007 and the second applicant, her son and heir, expressed in substance his wish to pursue her part of the application. The Ukrainian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms Valeria Lutkovska, of the Ministry of Justice. By the judgment of 14 October 2004, the Kherson Regional Court of Appeal, on appeal, ordered the local communal enterprise to pay the applicants certain pecuniary amounts. The judgment remains unenforced. COMPLAINT The applicants complained about the lengthy non-enforcement of the above judgment. THE LAW 1. From the outset, the Court notes that it was not disputed by the parties that the second applicant is entitled to pursue the first applicant’s part of the application.

Nor does the Court see any reason to hold otherwise. However, reference will still be made to both applicants throughout the ensuing text. 2. On 25 June 2011 the Government submitted a unilateral declaration with a view to settling the applicants’ case. By this declaration they acknowledged the excessive duration of the enforcement of the applicants’ judgment and declared that they were ready to pay them the outstanding debt under that judgement as well as 1,200 euros. The Government invited the Court to strike the application out of the list of cases. They suggested that the declaration might be accepted by the Court as “any other reason” justifying the striking out of the case of the Court’s list of cases, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention.

The sum of 1,200 euros was to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses and would be free of any taxes that may be applicable, to be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement. It would be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertook to pay simple interest on it from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

This payment would constitute the final resolution of the case. The applicants agreed with the terms of the declaration. The Court reiterates that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified in its paragraph 1 (a)-(c). Article 37 § 1 in fine states: “However, the Court shall continue the examination of the application if respect for human rights as defined in the Convention and the protocols thereto so requires.” The Court further recalls that in its pilot judgment ( Yuriy Nikolayevich Ivanov , cited above) it required Ukraine to: “grant adequate and sufficient redress [...] to all applicants [...] whose complaints about the prolonged non-enforcement of domestic decisions [had] been communicated to the respondent Government”.

In the light of the applicants’ agreement with the Government’s declaration, the Court considers that Article 37 § 1 (b) of the Convention is relevant in the present case. The Court takes note that the parties have agreed terms for settling the case. This is also in line with the pilot judgment ( Yuriy Nikolayevich Ivanov , cited above, § 99 and point 6 of the operative part) and the Court finds no reasons to justify a continued examination of the case. Accordingly, it should be struck out of the list. For these reasons, the Court unanimously Takes note of the terms of the respondent Government’s declaration and the applicants’ reply thereon; Decides to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (b) of the Convention.

Stephen Phillips Mark Villiger Deputy Registrar President