Gazda împotriva Poloniei

CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 38005/03, de către Czesław GAZDA împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (Quarta Secțiunea), care așezează la 13 decembrie 2011 în calitate de Cameră compusă din: David Thór Björgvinsson, președinte, Lech Garlicki, Päivi Hirvelä, George Nicolaou, Zdravka Kalaydjieva, Nebojša Vučinić, Vincent A. De Gaetano, judecători și Lawrence, grefier, Având în vedere cererea depusă la 6 noiembrie 2003, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 23 februarie 2011 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE, dl reclamant Czesław Gazda, este un național polonez care s-a născut în 1938 și trăiește în Wadowice.

El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Ostrowski și mai târziu dna Sołtowska, avocații care practică în Cracovia. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum a fost prezentat de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este jurnalist. În momentul material a fost editorul unui ziar local, Nad Skawā , cu o circulație de 800 de exemplare. Din 1997 reclamantul a publicat articole care dezvăluie comportamentul inacceptabil al primarului lui Tomice și al biroului său, cel mai important, nepotism, corupție și șantaj. La 30 noiembrie 1999 a publicat în ziarul său un articolul intitulat “La un anumit tip de oameni – urmat de sesiunea de beat [consiliu] din Tomice”.

La 2 mai 2000, reclamantul a publicat o „scrisoare deschisă către Președintele Republicii Polonei” în care a criticat decizia Consiliului local de a recomanda primarul Ordinului Poloniei Restituta, unul dintre cele mai înalte Ordinele Poloneze ( Krzyż Kawalerski Orderu Odrodzenia Polski La 3 iunie 2000, dl A.G., primarul Tomice, a instituit un proiect de pronunțare privată împotriva reclamantului care l-a acuzat de difamație ca urmare a ambelor articole menționate mai sus. La 28 iunie 2002, Tribunalul de district Wadowice ( Såd Rejonowy ) a declarat reclamantul vinovat de difamație în temeiul articolului 212 § 2 din Codul Penal și l-au condamnat să plătească în total 4 300 zloty polonez (PLN) (sub formă de amendă, de plată pentru o caritate și de rambursare în favoarea cealaltă parte a costurilor procedurii).

Reclamantul a depus un recurs împotriva hotărârii. La 1 octombrie 2003, Curtea Regională Cracovia (SÜd Okręgowy) a respins recursul și a susținut hotărârea. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 10 din Convenția cu privire la încălcarea dreptului său la libertate de exprimare. HOTĂRÂREA Reclamantul a susținut că procedura interzisă împotriva lui în temeiul dispozițiilor relevante ale Codului penal și-a încălcat dreptul la libertate de exprimare în temeiul articolului 10 din Convenție care, în măsura în care este relevant, prevede următoarele: „1. Oricine are dreptul la libertatea de exprimare; acest drept include libertatea de a deține opinii și de a primi și divulga informații și idei fără interferență de către autoritatea publică și indiferent de frontiere; acest articol nu împiedică statele să impună autorizarea întreprinderilor de radiodifuziune, televiziune sau cinematografică.

Exercitarea acestor libertăți, având în vedere că are sarcini și responsabilități, poate fi supusă unor astfel de formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege și sunt necesare într-o societate democratică, în interesul securității naționale, integrității teritoriale sau al siguranței publice, pentru prevenirea tulburărilor sau a criminalității, pentru protecția sănătății sau a moralității, pentru protecția reputației sau drepturilor altor persoane, pentru prevenirea comunicării informațiilor primite în încredere sau pentru menținerea autorității și imparțialității judiciare.” Prin scrisoarea din 23 februarie 2011, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cererea.

Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul dorește prin prezenta să exprese – prin intermediul declarației unilaterale – recunoașterea faptului că a existat o încălcare a dreptului reclamantului la libertatea de exprimare în contravenție cu art. 10 din Convenție. Prin urmare, Guvernul este pregătit să plătească reclamantului PLN 20 000 de persoane care consideră că sunt rezonabile în funcție de jurisprudența Curții (...). Suma menționată mai sus, care este de a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, vor fi eliberate de orice impozite care ar putea fi aplicabile.

Va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu a plătit această sumă în termen de trei luni, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadelor implicite plus trei puncte procentuale. Guvernul ar sugera în mod respectuos că declarația de mai sus ar putea fi acceptată de Curte ca „un alt motiv” care să justifice soarta din cazul din lista de cauze a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție“.

La 7 aprilie 2011, reclamantul a respins propunerea Guvernului. Curtea observă că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, aceasta poate decide să scoată o cerere din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat continuarea examinării cererii”.

Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect (a se vedea, printre altele, Długołęcki c. Polonia , citată mai sus §§ 47, 24 februarie 2009; Sokołowski Polonia , nr. 75955/01, § 51, 29 martie 2005; Kwiecień Polonia , nr. 51744/99, §§ 56, CEDH 2007 I; și Piontek c. Polonia , (dec.), nr. 21307/07, 14 decembrie 2010); Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu solicită continuarea examinării cererii (art. 37 § în amendă Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolului 10 din Convenție și modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva Convenție; hotărăște să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu articolul (c) din Convenție.

Lawrence Early David Thór Björgvinsson Președintele grefierului

FOURTH SECTION

DECISION Application no. 38005/03 by Czesław GAZDA against Poland The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 13 December 2011 as a Chamber composed of: David Thór Björgvinsson, President, Lech Garlicki, Päivi Hirvelä, George Nicolaou, Zdravka Kalaydjieva, Nebojša Vučinić, Vincent A. De Gaetano, judges, and Lawrence Early, Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 6 November 2003, Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 23 February 2011 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Czesław Gazda, is a Polish national who was born in 1938 and lives in Wadowice.

He was represented before the Court by Mr W. Ostrowski, and later Ms E. Sołtowska, lawyers practising in Krakow. The Polish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr J. Wołąsiewicz of the Ministry of Foreign Affairs. The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows. The applicant is a journalist. At the material time he was the publisher of a local newspaper, Nad Skawą , with a circulation of 800 copies. Since 1997 the applicant had been publishing articles unveiling the unacceptable conduct of the mayor of Tomice and his office alleging, most importantly, nepotism, corruption and blackmail. On 30 November 1999 he published in his newspaper an article entitled “About a certain kind of people – follow-up to the drunken session [of the Council] in Tomice”.

On 2 May 2000 the applicant published an “open letter to the President of the Republic of Poland” in which he criticised the decision of the local council to recommend the mayor for the Order of Polonia Restituta , one of Poland’s highest Orders ( Krzyż Kawalerski Orderu Odrodzenia Polski ). On 3 June 2000 Mr A.G., the mayor of Tomice, instituted a private bill of indictment against the applicant charging him with defamation as a result of both above-mentioned articles. On 28 June 2002 the Wadowice District Court ( Sąd Rejonowy ) found the applicant guilty of defamation under Article 212 § 2 of the Criminal Code and sentenced him to pay in total 4,300 Polish zlotys (PLN) (as a fine, payment to a charity, and reimbursement in favour of the other party of the costs of the proceedings).

The applicant lodged an appeal against the judgment. On 1 October 2003 the Cracow Regional Court ( Sąd Okręgowy ) dismissed the appeal and upheld the judgment. COMPLAINT The applicant complained under Article 10 of the Convention of a breach of his right to freedom of expression. THE LAW The applicant alleged that the proceedings brought against him under the relevant provisions of the Criminal Code had infringed his right to freedom of expression under Article 10 of the Convention which, in so far as relevant, provides as follows: “1. Everyone has the right to freedom of expression. This right shall include freedom to hold opinions and to receive and impart information and ideas without interference by public authority and regardless of frontiers.

This Article shall not prevent States from requiring the licensing of broadcasting, television or cinema enterprises. 2. The exercise of these freedoms, since it carries with it duties and responsibilities, may be subject to such formalities, conditions, restrictions or penalties as are prescribed by law and are necessary in a democratic society, in the interests of national security, territorial integrity or public safety, for the prevention of disorder or crime, for the protection of health or morals, for the protection of the reputation or rights of others, for preventing the disclosure of information received in confidence, or for maintaining the authority and impartiality of the judiciary.” By letter dated 23 February 2011 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application.

They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention. The declaration provided as follows: “[T]he Government hereby wish to express – by way of unilateral declaration – their acknowledgement of the fact that there has been a violation of the applicant’s right to freedom of expression contrary to Article 10 of the Convention. Consequently, the Government are prepared to pay to the applicant PLN 20,000 which they consider to be reasonable in the light of the Court’s case-law (...). The sum referred to above, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable.

It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default periods plus three percentage points. The Government would respectfully suggest that the above declaration might be accepted by the Court as “any other reason” justifying the striking out of the case of the Court’s list of cases, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention.

” On 7 April 2011 the applicant rejected the Government’s proposal. The Court observes that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article 37 § 1 (c) in particular enables the Court to strike a case out of its list if: “for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1 (c)). Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic (see, among other authorities, Długołęcki v. Poland , cited above, §§ 44 ‑ 47, 24 February 2009; Sokołowski v. Poland , no. 75955/01, §§ 46 ‑ 51, 29 March 2005; Kwiecień v. Poland , no. 51744/99, §§ 52 ‑ 56, ECHR 2007 ‑ I; and Piontek v. Poland , (dec.), no. 21307/07, 14 December 2010), the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1 in fine ). For these reasons, the Court unanimously Takes note of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 10 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein; Decides to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.

Lawrence Early David Thór Björgvinsson Registrar President