CtEDO 13.12.2011 AI

SACAN c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
13.12.2011
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
SACAN c. TURQUIE (CtEDO, 2011)
HUDOC · oficial

Cererea nr. 65387/09

Adil Serdar SAÇAN

împotriva Turciei

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), ședând la 13 decembrie 2011 într-o Cameră compusă din:

Françoise Tulkens, președintă,

Danutė Jočienė,

Dragoljub Popović,

Ișıl Karakaș,

Guido Raimondi,

Paulo Pinto de Albuquerque,

Helen Keller,

judecători,

și Stanley Naismith,

grefier de secțiune,

După ce a văzut petiția menționată mai sus introdusă la 9 noiembrie 2009,

După cum a deliberat, redă următoarea decizie:

Reclamantul, d-l Adil Serdar Saçan, este cetățean turc născut în 1962 și rezidează la Istanbul. Este reprezentat în fața Curții de doamnele C. Ülgen și H. Ersöz, avocate la Istanbul. Fost șef de poliție responsabil de secția de luptă împotriva criminalității organizate la Istanbul, reclamantul exercita profesia de avocat la momentul arestării lui.

A.

Circumstanțele cauzei

Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează.

1.

Procesul Ergenekon

În 2007, procuratura din Istanbul a inițiat o investigație penală împotriva membrilor presupuși ai unei organizații criminale numite Ergenekon, toți suspectați de a se dedica activităților cu scopul de a răsturna prin forță și violență guvernul ales. Conform procuraturii, acuzații planiseseră și comisesera acte de provocare, cum ar fi atentate împotriva personalităților cunoscute, atacuri cu bombe în locuri sensibile cum ar fi sediile sanctuarelor sau curților supreme. Prin aceasta ar fi căutat să genereze o atmosferă de teamă și panică în opinia publică și să creeze deci un climat de insecuritate, în scopul de a deschide calea pentru un lovitura de stat militară.

Prin mai multe acte de acuzare, procuratura din Istanbul a intentat acțiuni penale în fața curții de asise din Istanbul împotriva mai multor persoane, inclusiv generali și ofițeri ai armatei, membri ai serviciilor de informații, oameni de afaceri, politicieni și jurnaliști. Le-a reproșat planificarea unui lovitura de stat cu scopul de a răsturna ordinea constituțională democratică, crimă penalizată cu pedeapsa de închisoare pe viață, în principal pe baza articolului 312 din codul penal.

Din acte de acuzare rezultă că primul indiciu revelând existența organizației clandestine Ergenekon a fost descoperirea unui stoc de arme (26 grenade de asalt) în urma unei percheziții efectuate în iunie 2007 la Ümraniye, un cartier al Istanbulului. În urma mai multor percheziții efectuate în cadrul aceleiași investigații, au fost confiscate elemente de dovadă evidențiind structura ierarhică a organizației și planurile ei de acțiune vizând răsturnarea guvernului prin forță.

Procuratura a explicat în acte de acuzare depuse în cadrul acestui caz că, conform structurii ierarhice a Ergenekon, militarii era considerați ca actorii principali ai organizației și civili era în schimb încărcați să furnizeze mijloace logistice și financiare și să facă propagandă.

Mai mult, mereu conform procuraturii, rețeaua incriminată stabilisese, pentru a-și conduce activitățile, planuri de acțiune concrete, dintre care unele putusera fi dezvăluite. Trei din aceste planuri de acțiune, Kafes (cușca), Irtica ile mücadele (lupta împotriva fundamentalismului) și Sarıkız (blonda), privea perioada anterioară lovituri de stat militare și aveau ca obiectiv principal pregătirea terenului pentru a justifica această intervenție. Planul de acțiune Yakamoz (reflexul lunii în apă) privea executarea lovituri de stat militare ca atare. În sfârșit, planul de acțiune Eldiven (mânușa) privea restructurarea puterii guvernamentale și instituțiilor politice în perioada ulterioară lovituri de stat militare.

Planul de acțiune Kafes prevedea, într-o prim etapă, realizarea de membri ai organizației a actelor de violență împotriva cetățenilor aparținând minorităților religioase, cum ar fi amenințări telefonice și înscrierea de slogane pe pereți, plasarea de explozibili în cartierele unde locuiau preponderent aceste persoane, atentate împotriva apărătorilor drepturilor minorităților cunoscuți publicului și, în sfârșit, răpiri de oameni de afaceri și artiști membri ai acestor minorități. A doua etapă a planului Kafes vizau manipularea media pentru ca AKP, partid la putere, să fie acuzat de comanditarea acestor acte de violență.

Planul de acțiune pentru lupta împotriva fundamentalismului (Irtica ile mücadele eylem planı) prevedea în special difuzarea prin intermediul media a unor fals informații privind AKP pentru a-i dăuna imaginei și a-l face să piardă sprijinul opiniei publice.

Planul de acțiune Sarıkız, așa cum exposez din jurnalul ținut de fostul comandant în șef al marinei, amiralul Ö.Ö., prevedea manipularea presă și incitarea studenților, membrilor sindicatelor și asociațiilor să organizeze manifestații de protest împotriva guvernului, și implementarea campaniilor de afișaj la nivel național pentru a face crezut un necontentament general împotriva guvernului. Acest plan de acțiune ar fi fost elaborat de generali ai armatei M.Ș.E., A.Y., Ö.Ö. și İ.F.

Planul de acțiune Ayıșığı (lună) vizau în principal să elimine sau neutralizeze șeful statului-major, generalul armatei H.Ö., reputat ostil oricărei acțiuni antidemocrătice. Planul aveau de asemenea scopul de a determina o serie de deputați ai AKP să-și părăsească partidul. Un alt obiectiv al acestui plan era de a se asigura de sprijinul președintelui Republicii la un lovitura de stat militar împotriva guvernului, sau de a neutraliza orice opoziție din partea acestuia.

Planul de acțiune Yakamoz privea în special executarea lovituri de stat militar și stabilirea unor noi administrații după răsturnarea guvernului.

Planul de acțiune Eldiven privea măsuri specifice de luat după reușita lovituri de stat militar împotriva guvernului. Privea restructurarea media și formațiunilor politice, reorganizarea forțelor armate, alegerea unui nou președinte al Republicii, reorganizarea instituțiilor dependente de președinție și reorientarea politicii externe.

Conform procuraturii, planurile de acțiune Ayıșığı, Yakamoz și Eldiven, care era descrise în CD-uri aparținând generalului armatei M.Ș.E., fusesera elaborate de acesta și de echipa lui cuprinzând militari de grad superior.

La cererea procuraturii, curtea de asise a Istanbulului – în fața căreia procedurile sunt mereu pendante – a ordonat plasarea și menținerea în arest preventiv a majorității acuzaților.

2.

Arestarea reclamantului și procedura penală entamată împotriva lui

La 23 septembrie 2008, reclamantul a fost arestat și plasat în custodie polițistă în cadrul operației conduse împotriva organizației Ergenekon.

La 27 septembrie 2008, după ce a fost audiat de procurator, a fost trimis în fața judecătorului assessor lângă curtea de asise a Istanbulului, care a ordonat plasarea lui în arest.

Printr-un act de acuzare (nr. 2) din 8 martie 2009, procuratura a entamat în fața camerei 13 a curții de asise o acțiune penală împotriva 56 de persoane, inclusiv reclamantul. A reproșat acestuia ascunderea unei mari cantități de documente și material revelând existența organizației Ergenekon și confiscate în cursul percheziții efectuate sub autoritatea lui ca șef de poliție responsabil de secția de luptă împotriva criminalității organizate; a reproșat de asemenea transmiterea documentelor poliției judiciare, clasificate secrete, asupra investigației Ergenekon membrilor presupuși ai acestei organizații. Procuratura a estimat că reclamantul slăbise intenționat investigația judiciară asupra Ergenekon în scopul de a împiedica această organizație să fie descoperită. A observat de asemenea că, după rapoartele eșuturii telefonice, reclamantul afirmase partaja obiectivele urmărite de alți membri ai Ergenekon și indicase dispunere de a îndeplini sarcinile care i-ar reveni în acest context.

Pentru a susține acuzațiile, procuratura a prezentat curții de asise, titlu de elemente de dovadă, documentele confiscate în cursul percheziții efectuate la domiciliile interesatului și ai coaccuzaților lui, rapoartele conversațiilor telefonice interceptate și depuneri de anumiți coaccuzați și martor. A concluzionat că reclamantul comisese delictele apartenență la o organizație ilegală și divulgare de informații secrete, infracțiuni pedepsite de articolele 314 §2 și 336 §1 din codul penal.

În cursul arestului preventiv, reclamantul a depus recururi pentru a se opune arestului preventiv și pentru a cere liberarea lui provizorie. Curtea de asise a Istanbulului respinsese recururile interesatului pe baza următoarelor motive: natura infracțiunilor reprimate interesatului, suspiciunile puternice cântărind asupra lui, risc de fugă, starea elementelor de dovadă și riscul distrugerii acestora, cât și ipoteza conform căreia măsuri alternative la arest nu ar fi suficiente pentru a asigura participarea reclamantului la procedura penală.

La 15 ianuarie 2010, reclamantul a fost pus în libertate provizorie.

Dosarul este încă pendant în fața camerei 13 a curții de asise.

B.

Dreptul intern relevant

1.

Dispozițiile codului penal

art. 314 §§ 1 și 2 din codul penal, care prevede delictul apartenență la o organizație ilegală, se citește după cum urmează:

«1. Cine constituie sau conduce o organizație în scopul comiterii infracțiunilor prevazute de secțiunile patru și cinci ale acestui capitol va fi condamnat la o pedeapsă de zece la cincisprezece ani de închisoare.

»

art. 336 § 1 din codul penal prevede:

«Cine dezvălui informații, divulgarea cărora este interzisă, conform legii și dispozițiilor în materie, de autoritățile autorizate și care trebuie prin natură să rămână confidențiale va fi condamnat la o pedeapsă de unu la trei ani de închisoare.

»

2.

Dispozițiile codului de procedură penală

art. 91 § 2 al codului de procedură penală dispune:

«Plasarea în custodie polițistă depinde de necesitatea acestei măsuri pentru investigație și indicii permițând crede că interesatul a comis o infracțiune.

»

Arestul preventiv se reglementează prin articolele 100 și următoarele ale codului de procedură penală. Conform articolului 100, o persoană poate fi plasată în arest preventiv atunci când există fapte demonstrând existența unor suspiciuni puternice că a comis o infracțiune și arestul preventiv este justificat de unu din motivele enumerate în această dispoziție. Arestul preventiv poate fi considerat justificat în caz de fugă și risc de fugă, sau atunci când suspectul riscă ascunde sau modifica dovezi sau influența martori. Arestul preventiv poate fi de asemenea considerat justificat atunci când exista suspiciuni puternice că suspectul a comis anumite crime, în special contra securității Statului și ordinii constituționale.

art. 101 al codului de procedură penală prevede că arestul preventiv este ordonat la stadiul investigației de judecătorul unic la cererea procurorului Republicii, și la stadiul judecății de tribunalul competent, din oficiu sau la cerere procurorului. Ordinele de plasare și menținere în arest preventiv pot face obiect al unei opoziții. Deciziile la acest sens trebuie motivate în drept și în fapt.

În sfârșit, conform articolului 104 al codului, inculpatul sau inculpatul poate cere în orice moment al procedurii a fi eliberat. Ordinea menținerii în arest sau eliberării se ia de judecător sau tribunal. Decizia respingerii cererii de eliberare este de asemenea susceptibilă opoziție.

Invocând art. 5 § 1 al Convenției, reclamantul alege că privarea lui de libertate nu era conformă legislației interne nici Convenției deoarece ar fi fost arestat și deținut în absență, conform lui, a unor motive plauzibile de suspectare a comiterii o infracțiune penală.

Sub unghi art. 5 § 3 al Convenției, se plânge de durată – excesivă la vederile lui – de șaisprezece luni a arestului preventiv.

Invocând art. 6 § 1 al Convenției, denunță mai întâi durată procedurii penale entamată împotriva lui.

Invocând art. 6 § 1 al Convenției, luat izolat sau combinat cu art. 13, reclamantul se plânge în sfârșit că nu beneficiază proces echitabil în fața unui tribunal independent și imparțial și că nu dispune recurs efectiv în drept intern prin care ar fi putut contesta această situație.

1.

Invocând art. 5 § 1 al Convenției, reclamantul se plânge arestare și deținere în absență motive plauzibile de suspectare comiterii o infracțiune penală.

Curtea observă că reclamantul pretenție nu numai arestare și deținere sunt contrare dispozițiilor articolului 5 § 1 c) al Convenției, ci și că nu au fost efectuate conform «drumurilor legale», în sensul articolului 5 § 1 al Convenției, norma prevazute acestora cu privire la privarea libertate fiind, la vederile reclamantului, similare ale Convenției privind existența motive plauzibile suspectare interesatul comis o infracțiune penală. Curtea va examina deci pretenție mai întâi sub unghi noțiune «existența motive plauzibile» în sensul articolului 5 § 1 c) al Convenției.

Curtea reamintește că art. 5 § 1 c) nu autorizează plasare o persoană detenție numai cadru o procedură penală, în scopul traducere în fața autorității judiciare competente atunci când exista motive plauzibile suspectare comit o infracțiune (Ječius c. Lituania, nr. 34578/97, § 50, CEDH 2000-IX, și Włoch c. Polonia, nr. 27785/95, § 108, CEDH 2000-XI). «Plauzibilitate» suspiciunilor pe care trebuie baza arestare constituie element esențial protecției oferite art. 5 § 1 c). Existență suspiciunilor plauzibile prezupune aceea fapte sau informații proprii persuada observator obiectiv că individ cauză poate comit infracțiune. Ceea ce poate trece plauzibil depinde totuși ansamblu circumstanțelor (Fox, Campbell și Hartley c. Regatul Unit, 30 august 1990, § 32, seria A nr. 182, O'Hara c. Regatul Unit, nr. 37555/97, § 34, CEDH 2001-X, Korkmaz și alții c. Turcia, nr. 35979/97, § 24, 21 martie 2006, Süleyman Erdem c. Turcia, nr. 49574/99, § 37, 19 septembrie 2006, și Çelik și Yıldız c. Turcia, nr. 51479/99, § 20, 10 noiembrie 2005).

Curtea reamintește apoi că litera c) articol 5 § 1 nu prezupune că autorități investigație adunat dovezi suficiente pentru a prezenta acuzații momentul arestării. Obiect unui interogatoriu în cursul detenție titlu litera c) articol 5 §1 este completa investigație penală confirmând sau excludând suspiciuni concrete bazat arestare. Astfel, fapte dând naștere suspiciuni nu trebuie a fi același nivel cu acelea necesare justifica o condamnare sau chiar prezenta o acuzație, care intervine faza următoare procedurii investigație penală (Murray c. Regatul Unit, 28 octombrie 1994, § 55, seria A nr. 300-A, și Korkmaz și alții, precitat, § 26).

Nu trebuie sigur aplica art. 5 § 1 c) într-o manieră cauzeaza autorități poliție al Statelor contractante dificultăți excesive combate prin măsuri adecvate criminalitate organizată (a se vedea, mutatis mutandis, Klass și alții c. Germania, 6 septembrie 1978, §§ 58-68, seria A nr. 28). Sarcina Curții constă determina condiții fixate litera c) articol 5 § 1, inclusiv urmărire scop legitim prescris, fost îndeplinite speță. În context, nu-i aparține normalmente substitui proprie apreciere fapte acelea jurisdicțiilor interne, mai bine situate aprecia dovezi produse în fața lor (Murray, precitat, § 66).

Speță, Curtea constate că reclamantul a fost privat libertate motiv era suspectat a fi unu membri activi organizației criminale Ergenekon cărorilor era reproșat dedica activități scopul răsturnare prin violență guvernul. Ea observă că reclamantul era suspectat în special ascundere, folosind autoritate șef poliție, mare cantitate elemente dovadă revelând existență organizației Ergenekon, transmitere documente poliție judiciare, clasificate secrete, pe investigația Ergenekon membrilor presupuși acestei organizații, și slăbire intenționată investigația judiciară pe Ergenekon scopul împiedica această organizație descoperită.

Curtea observă de asemenea că elemente dovadă, cum ar fi rapoarte eșuturi telefonice sugerând reclamantul acționat coordonare alți membri presupuși organizației, documente material confiscate în cursul diverselor percheziții cât și depuneri anumiți coaccuzați martor, fost colectate procuratură înainte arestării reclamantului, pe baza suspiciunilor conform cărora acesta comis infracțiuni penale reprimate, pedepsite sever codul penal.

Deci urmează concluziona reclamantul poate trece a fi arestat și deținut pe baza «motive plauzibile suspectare» a fi comis o infracțiune penală, în sensul litera c) articol 5 §1 (Murray, precitat, § 63, Korkmaz și alții, precitat, § 26, și Süleyman Erdem, precitat, § 37).

Privind conformitate arestării reclamantului normele dreptului intern (Bozano c. Franța, 18 decembrie 1986, § 54, seria A nr. 111, Wassink c. Țările de Jos, 27 septembrie 1990, § 24, seria A nr. 185-A, Baranowski c. Polonia, nr. 28358/95, § 50, CEDH 2000-III, Mooren c. Germania, nr. 11364/03, § 72, 13 decembrie 2007, și Öcalan c. Turcia [GC], nr. 46221/99, § 83, CEDH 2005-IV), Curtea refere constatări expuse mai sus. Ea observă că autoritățile judiciare naționale s-au bazat pe elemente dovadă concrete pentru proceda arestării reclamantul invocând existență indicii și motive suspectare –în sensul articol 91 § 2 și articol 100 al codului procedură penală – a fi comis infracțiuni pedepsite codul penal și lege nr. 6136 pe arme de foc și arme albe. Curtea estimă deci că nimic nu arată speță interpretare și aplicație dispozițiilor legale invocate autorități interne fost arbitrară sau nerezonabilă punctul conferă arestării reclamantul caracter neregulamentar.

Urmează această parte cerere lipsit fundament evident și trebuie respinsă, aplicând articol 35 §§ 3 a) și 4 Convenției.

2.

Invocând art. 5 § 3 și articol 6 § 2 Convenției, reclamantul se plânge durată arestului preventiv.

În acest sens, Curtea reamintește că caracter rezonabil durată o detenție preventiv trebuie apreciat în fiecare caz după particularitățile cauze. Reamintește apoi că incumbă mai întâi autorități judiciare naționale veghea ca, într-un dosar dat, detenție preventiv suferit o acuzat nu depășească durată rezonabilă. În acest scop, trebuie, ținând deci în seama principiu prezumție inocență, examina toate circumstanțe natură manifesta sau exclude existență acestei cerințe interes public justificând o derogare regul fixat articol 5 și render conturi în decizii lor privind cererile elargire. Este în esență vedea motivele figurând în decizii și pe baza fapte necontestate indicate interesatul în mijloace că Curtea trebuie determina exista sau nu o încălcare articol 5 § 3 (a se vedea, de exemplu, McKay c. Regatul Unit [GC], nr. 543/03, § 43, CEDH 2006-X, și Bykov c. Rusia [GC], nr. 4378/02, § 63, 10 martie 2009).

Curtea reamintește de asemenea că persistență motive plauzibile suspectare persoană aresztată a fi comis o infracțiune este o condiție sine qua non regularitate menținerii detenție, dar că după anumit laps timp nu mai suficientă. Curtea trebuie atunci stabili ceilalți motive adoptați autorități judiciare continuă legalizarea privare libertate. Atunci când reveale «relevante» și «suficiente», cercetează dincolo dacă autorități naționale competente adus o «diligență particulară» urmărire procedură (a se vedea, printre alții, Letellier c. Franța, 26 iunie 1991, § 35, seria A nr. 207, și Yağcı și Sargın c. Turcia, 8 iunie 1995, § 50, seria A nr. 319-A). Complexitate și particularitățile investigației sunt de asemenea elemente a fi luate în considerare în acest sens (Van der Tang c. Spania, 13 iulie 1995, § 55, seria A nr. 321).

Speță, Curtea observă că detenție preventiv reclamantul început 23 septembrie 2008, dată arestării lui, și a luat sfârșit 15 ianuarie 2010, dată liberării lui provizorie. Detenție cauză deci durând aproximativ unu an și patru luni.

Curtea relevă de emblă, la fel jurisdicții naționale invitate pronunța pe întrebarea detenție, gravitate fapte care reclamantul era urmărit cât și complexitate și întindere acțiune penală dirigită împotriva mare număr coaccuzați pentru mai crime organizate deosebit grave.

Ea estimă, în aceste circumstanțe, durată detenție reclamantul, care ridică la aproximativ unu an și patru luni, trebuie trece compatibilă cerința celeritate înscrisă articol 5 § 3 Convenției (Bahattin Șahin c. Turcia (decizie), nr. 29874/96, 17 octombrie 2000, Türkdoğan c. Turcia (decizie), nr. 29742/03, 20 februarie 2007, și Köse și alții c. Turcia (decizie), nr. 50177/99, 2 mai 2006). Nicio întrebare separată nu se pune sub unghi articol 6 § 2 Convenției.

Urmează aceste pretențiuni trebuie respinse a fi lipsit manifest fundament, aplicând articol 35 §§ 3 a) și 4 Convenției.

3.

Invocând art. 6 § 1 Convenției, reclamantul se plânge de asemenea durată excesivă procedură.

Curtea observă că durată a lua în considerare începe 23 septembrie 2008, dată arestării reclamantul, și că procedură este mereu pendantă în fața curții asise speciale. La această dată, durată cauză este deci puțin mai trei ani.

Curtea reamintește jurisprudență constantă conform căreia caracter rezonabil durată o procedură trebuie apreciat urmând circumstanțe cauze și ținând seama criterii următoare: complexitate dosarului, comportament reclamantul și autorități competente cât și enjeu litigiu interesatul (a se vedea, printre alții, Sürmeli c. Germania [GC], nr. 75529/01, § 128, CEDH 2006-VII, și McFarlane c. Irlanda [GC], nr. 31333/06, § 140, 10 septembrie 2010).

Curtea estimă că prezenta cauză reveste o complexitate anumit, cum în testimonia, pe de o parte, mare cantitate piese convingere la care referi act acuzare dirigit împotriva reclamantul și, pe de alta parte, mare număr coaccuzați.

Pentru care care comportament autorități, Curtea relevă că procuratură prezentată act acuzare mai puțin șase luni după arestarea reclamantul. Ea constată dincolo că reclamantul nu releveaza existență perioade inactivitate importante în cursul desfășurării procedură în fața curții asise Istanbulului și nu reuși pun util în dubiu celeritate autorități judiciare.

Prin urmare, ținând seama ansamblu circumstanțe speță, și în special complexitate litigiu, Curtea estimă că durată procedură, luată global, nu depășit, la această dată, delai rezonabil, în sensul articol 6 § 1.

Urmează pretenție trebuie de asemenea respinsă pentru defect manifest fundament, aplicând articol 35 §§ 3 a) și 4 Convenției.

4.

Invocând art. 6 § 1 Convenției, luat izolat sau combinat articol 13, reclamantul se plânge în sfârșit nu beneficiază proces echitabil în fața tribunal independent și imparțial și nu dispune recurs efectiv drept intern prin care putut contesta situație.

Curtea relevă că procedură penală entamată împotriva reclamantul este mereu pendantă în fața curții asise Istanbulului, prima instanță în materie. Nu este deci în măsură a proceda la o examinare global proces deschis împotriva reclamantul. Estimă de asemenea nu putea specula nici pe decizia viitoare curții asise privind acuzații dirigite împotriva reclamantul nici pe rezultat eventuală cale recurs casație.

Urmează, la stadiul curent procedură în fața jurisdicțiilor interne, reclamantul nu sauriu plânge o orice încălcare dispozițiilor articol 6 Convenției. Îi este totuși liber sesiza din nou Curtea dacă estimă mereu, la încheierea procedură penale entamată împotriva lui, a fi victimă încălcări alegat. Această parte cerere este deci prematură (a se vedea, printre alții, Baltacı c. Turcia (decizie), nr. 495/02, 14 iunie 2005).

Având vederile sale relative articol 6 § 1, Curtea joacă inutil examinare dosarului sub unghi articol 13 Convenției; cerințele acestei dispoziție sunt în fapt mai puțin stricte ale articol 6 § 1 și absorbite ele speță (a se vedea, de exemplu, Hentrich c. Franța, 22 septembrie 1994, § 65, seria A nr. 296-A).

Urmează deci trebuie respinge de asemenea această parte cerere pentru defect manifest fundament, aplicând articol 35 §§ 3 a) și 4 Convenției.

Din aceste motive, Curtea, la unanimitate,

Declară petiția inadmisibilă.

Stanley Naismith

Françoise Tulkens

Grefier

Președintă

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă