CASE OF FERENCNE KOVACS v. HUNGARY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Art. 5-1
CASE OF FERENCNE KOVACS v. HUNGARY (CtEDO, 2011)
Reclamantul s-a născut în 1925 și trăiește în Budapesta. Reclamantul a fost urmărit pentru că a atacat un oficial la 8 martie 2001. Între 21 martie 2003 și 20 octombrie 2008 nu a participat la, fără o scuză corespunzătoare, șapte audieri programate în acest caz. Prin urmare, mai multe mandate de bancă au fost emise, dar în zadar. În cele din urmă, la 5 martie 2009, Curtea de District de Tababánya a ordonat detenția anterioară în absența ei, care se bazează implicit pe art. 281 alineatul (6) din Codul de Procedură Penală. Nu este clar dacă acest act a avut loc la o audiere (tárgyalás) sau la o sesiune (ülés). La 17 martie 2009, reclamantul a fost prins, iar la 17 aprilie 2009, detenția a fost încheiată. Secțiunea 281 alineatul (6) din Codul de Procedință Penală (capitolul 13: Audierea instanței de primă instanță), în vigoare până la 7 martie 2007, prevăzută în mod relevant: „Dacă un mandat de bancă a fost eliberat în cadrul procedurii din cauza neatenției acuzaților, un mandat de arestare este eliberat sau ordonat de detenție preliminară, cu condiția ca infracțiunile în cauză să fie pedepsite cu închisoare.” 10. Prin decizia nr. 30/2007. (III.7) AB, Curtea Constituțională a șterget expresia „detenție anterioară ordonată” din dispoziția de mai sus. Curtea Constituțională a raționat în esență că dispoziția impugnată, în forma sa originală, a constituit o bază pentru o măsură disproporționată: pur și simplu neatenție a acuzatului după eliberarea unui mandat de bancă, cauzat de orice motiv, a condus la asumarea unei omisiuni nelegiuitoare de partea sa, ceea ce implică, fără alte examinări, ordonarea deținerii prealabile. Curtea Constituțională a încheiat după cum urmează: „Constituția [...] prevede ca garanție legală în cadrul procedurii, în vederea hotărârii [pentru detenția anterioară] că acuzatul trebuie să fie auzit. Pentru a auzi acuzatul face parte din cerința [constituțională] a procesului corespunzător, care este relevantă în fiecare etapă a procedurii. Nu există un astfel de interes sau obiectiv constituțional care să permită o limitare a dreptului [constituțional] al acuzatului de a fi ascultat de o instanță, fără încălcarea dreptului acesteia la un proces corespunzător.” 11. În răspunsul la argumente suplimentare care contestă constituționalitatea restului articolului 281 alineatul (6), Curtea Constituțională a susținut totuși dispoziția din partea sa, care permite eliberarea unui mandat de arest, susținând că o astfel de măsură se afla încă în limitele proporționale, spre deosebire de ordinul de detenție preliminară, care este cea mai strictă măsură coercitivă în acest domeniu. Acesta a susținut că odată ce a fost arestat acuzat sau nedisponibil, instanța ar fi în măsură să examineze meritele acele circumstanțe care ar putea necesita impunerea detenției preliminare. 12. În consecință, începând cu 7 martie 2007 și în momentul material, secțiunea 281 alineatul (6) a citit următoarele: „Dacă un mandat de bancă a fost eliberat în procedura din cauza neatenției acuzatului, se eliberează un mandat de arestare, cu condiția ca infracțiunile în cauză să fie pedepsite cu închisoare.”