CtEDO 20.12.2011 Auto

CASE OF AHMET İLHAN v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
20.12.2011
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Art. 6-1
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF AHMET İLHAN v. TURKEY (CtEDO, 2011)
HUDOC · oficial

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE AHMET İLHAN v. TURKEY (Depunerea nr. 8030/07) HOTĂRÂREA STRASBOURG 20 decembrie 2011 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Ahmet İlhan v. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a doua), care stă în calitate de comitet compus din: Isabelle Berro-Lefèvre, președinte, Guido Raimondi, Helen Keller, judecători, și Françoise Elens-Pasos, grefierul adjunct al secțiunii, având deliberat în privat la 29 noiembrie 2011, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 8030/07) împotriva Republicii Turciei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național turc, dl Ahmet İlhan („reclamantul”), la 6 februarie 2007. Reclamantul a fost reprezentat de dl S. Güçlü, avocat practicant la Ankara. Guvernul turc (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. La 4 septembrie 2009, președintele secțiunii a doua a hotărât să anunțe de cerere guvernului. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1971 și trăiește în Turcia. La 16 octombrie 2000, reclamantul, un ofițer de poliție, a depus o procedură administrativă împotriva Ministerului Afacerilor Interne pentru că a refuzat cererea de compensare cu privire la daunele sale cauzate de un accident de trafic. La 28 decembrie 2001, Curtea Administrativă din Ankara a acordat cererea reclamantului. La 2 iunie 2004, Curtea Administrativă Supremă a anulat hotărârea din 28 decembrie 2001. La 5 iulie 2006, Curtea Administrativă Supremă a respins o cerere a reclamantului de rectificare a hotărârii. În conformitate cu informațiile prezentate de Guvern, la 19 decembrie 2006, instanța administrativă a respins cazul și reclamantul nu a recurs împotriva acestuia. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o audiere într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal...” 11. Guvernul a contestat acest argument și au susținut că procedurile impuzate nu ar putea fi considerate ca fiind excesiv de mult timp, având în vedere complexitatea cazului. Prin urmare, au concluzionat că nu a existat întârziere în cadrul procedurii care ar putea fi atribuibile statului. 12. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 16 Octombrie 2000 și s-a încheiat la 19 decembrie 2006. Astfel, a durat șase ani și două luni, pentru două nivele de competență. 13. Curtea constată că această plângere nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 litera (a) din Convenție. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care susțin chestiuni similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, §§ 42-46, ECHR 2000 VII, și Daneshpayeh c. Turcia , nr. 21086/04, §§ 26-29, 16 iulie 2009). 15. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în cazul în cauză. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că, în cazul instant, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rațională”. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. II. ALTE VIOLĂȚII ALEGATE A CONVENȚIEI 16. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 14 din Convenție, al articolului 1 din Protocolul nr. 12 și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, că decizia administrativă refuzând-l compensație este discriminatorie, deoarece alți polițiști din aceeași situație au primit acordări de compensare. 17. Curtea consideră că, în calitate de Protocol nr. 12 nu a fost ratificat de Statul pârât, plângerea reclamantului în acest sens este incompatibilă ratione personae cu Convenția și, prin urmare, trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ 3 și 4 din Convenție. 18. În ceea ce privește celelalte plângeri, având în vedere toate materialele în posesia sa, Curtea constată că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne deoarece nu a contestat decizia din 19 decembrie 2006. Prin urmare, aceste plângeri trebuie respinse în temeiul articolului 35 §§ § 1 și 4 din Convenția pentru neepuizarea recoursurilor interne. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIUNII 19. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite doar repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 20. Reclamantul a solicitat 50.000 de euro (EUR) în ceea ce privește pecuniarul și 50.000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale. 21. Guvernul a contestat aceste afirmații ca fiind excesive. 22. În ceea ce privește prejudiciile materiale, reclamantul nu a prezentat niciun argument care să susțină afirmația sa, astfel încât Curtea nu poate permite cererea de compensare prezentată sub acest cap. Pe de altă parte, Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit prejudiciu moral. În consecință, Curtea consideră că nu există nici un apel pentru a-l atribui pe acest cont. Dobânzile implicite 24. Curtea consideră oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. În ceea ce privește aceste motive, Curtea declară în mod inevitabil plângerea privind lungimea excesivă a procedurii admisibile și restul cererii inadmisibilă; deține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 3000 (3 mii) de euro, care urmează să fie transformat în lira turcă la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 20 decembrie 2011, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Pasos Isabelle Berro-Lefèvre Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă