Secțiunea a doua Cerere nr. 52056/08 prezentată de Bülent KAYA împotriva Turciei introdusă la 9 octombrie 2008 EXPOSAT DE FAPT, recurentul, dl Bülent Kaya, este un resortisant turc născut în 1955 și rezident în Ankara. El este reprezentat în fața Curții de către dl S.C. Erkat, avocat în Ankara. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: la 7 septembrie 2003, reclamantul a participat, în calitate de reprezentant al sindicatului KESK (Kamu Emekçileri Sedikalar , Confederația sindicală a salariaților din sectorul public), la o adunare organizată de secția departamentală a DEHAP (Parteneriatul Democrat al Poporului) la Van. Această reuniune a fost filmată de forțele de ordine. La 20 noiembrie 2003, un expert a întocmit un proces-verbal de transcriere a înregistrării video de către forțele de ordine. Potrivit acestui proces-verbal, reclamantul ar fi ținut următoarele afirmații: În numele confederației mele, KESK, salut de pe frontul muncii pe poporul lui Serhat (...) de pe frontul muncii, știm ce înseamnă să fii negat, considerat inexistent, știm ce este sărăcia, cum este durerea, cum stăm în fața muncii pe care o suferiți de 15 ani. Avem aceleași suferințe, aceleași griji. Ne bucurăm cu voi. Suntem triști cu voi. Suntem convinși că marșul pentru pace și democrație început acum cinci ani (...) va continua, luându-se în serios, până când vom obține drepturile noastre și [răspunsuri] la cererile noastre (...) activismul vostru pentru pace și democrație este un răspuns rațional împotriva celor care se hrănesc din război, sânge. În același timp, cererile voastre sunt un mesaj de fraternitate, fraternizare, de viață împreună în diversitate. Din păcate, cei care ar trebui să vadă această cerere, să vadă entuziasmul (...) în întreaga regiune, la Diyarbakr și astăzi la Van, nu-i văd. Ei încă neagă existența kurzilor. Ei cred că vor rezolva acest lucru prin eliminarea kurzilor. În toate acestea, în acest sânge, nu știm cine se va îneca. Am văzut cu toții de pe frontul muncii cât de mult i-a costat acest război murdar pe muncitori și pe oamenii săraci, una dintre cauzele importante ale crizei politice și economice este acest război murdar. Noi nu dorim ca acest război să fie reluat din nou (...) aceaceasta este ceea ce arătați. Acest guvern, partidul de partid al L.A.K.P., conduce o politică fondată pe negare (...) El dorește să înăbușe cererile democratice ale lucrătorilor (...) de gaz, de poliție, de acuzații de anti-democrație. Noi, încă de pe frontul muncii, sărbătorim această luptă a poporului regional, declarăm încă o dată că vom pune piciorul în această linie (...) La 7 ianuarie 2004, reclamantul a fost ascultat în declarația sa de către procurorul republicii aproape de curtea de securitate a statului. Cu această ocazie, el susține că, prin conținutul său, discursul său avea legătură cu pacea și fraternitatea. Avocatul său a precizat, de asemenea, că discursul în cauză a fost pronunțat în cadrul unei adunări privind pacea, organizată cu permisiunea prefectului, și că el a fost implicat în exprimarea gândirii. La 5 iulie 2004, procurorul Republicii Van (atractul Republicii) În acest sens, reclamantul a fost acuzat, împreună cu alte două persoane care au luat cuvântul în cadrul adunării în cauză, de propagandă în favoarea organizației ilegale și teroriste PKK/KONGRA-GEL și a liderului acesteia și care a solicitat condamnarea lor în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului. În actul său de acuzare, procurorul Republicii Van a incriminat următoarele afirmații ale reclamantului: "Ei încă neagă existența kurzilor." Ei se gândesc că vor rezolva acest lucru prin uciderea, eliminarea kurzilor. Acest lucru este foarte periculos. Acest lucru atrage focul conflictului, al războiului. În toate acestea, în acest sânge, nu știm cine se va îneca. Recurentul a fost dat în judecată în fața tribunalului din Van (inclusiv în fața tribunalului din Déjasses, din 29 septembrie 2004, iar procurorul districtual al Republicii a subliniat în rechiziționările sale pe fond că, chiar dacă reclamantul ar fi fost acuzat de încălcarea articolului 7 alineatul (2) din Legea nr. 3713, cuvintele sale se refereau mai mult la instigarea poporului la urâțenie și la dușmănie, reprimată prin art. 312 din Codul penal. Potrivit procurorului, dreptul de a se supune jurisdicției tribunalului corecțional, instanța de judecată trebuie să se declare, în consecință, incompetentă. În aceeași zi, instanța de judecată a lui Van s-a declarat incompetentă pentru a cunoaște faptele în litigiu și a trimis cauza în fața tribunalului corecțional din Van. La 13 octombrie 2004, reclamantul a fost ascultat în apărarea sa și a negat orice intenție greșită. Avocatul său susținea, de asemenea, că discursul clientului său se referea la exprimarea gândirii și că nu conținea nici un element delicvent. La 15 februarie 2007, procurorul Republicii Estima, în rechiziționările sale pe fond, că faptele reproșate reclamantului se încadrează în propaganda organizațională prevăzută la art. 7 alineatul (2) din Legea nr. 3713, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 5532 din 29 iunie 2006. Acest tip de decădere fiind de competența instanței de judecată, el a invitat instanța corecțională să se declare incompetentă. În aceeași zi, instanța corecțională a adoptat o decizie de incompetență și a pronunțat cauza în fața instanței de judecată. La 12 aprilie 2007, instanța de judecată a adoptat o nouă decizie de incompetență, considerând că faptele în cauză intră sub incidența jurisdicției instanței corecționale. Ea a trimis cauza acestei instanțe și a înaintat Curții o cerere de a soluționa conflictul negativ de competență existent între aceasta și instanța corecțională. La 10 octombrie 2007, Curtea de Casație a ridicat decizia de incompetență a instanței judecătorești din 12 aprilie 2007. La data de 17 decembrie 2007, reclamantul a fost ascultat în apărarea sa și a negat faptele reprovocate și susținute de faptul că nu a ținut nicio declarație de natură să incite la violență. La 17 martie 2008, în rechizițiile sale pe fond, procurorul Republicii a considerat că faptele reproșate reclamantului intră sub incidența articolului 312 din Codul penal în vigoare în momentul faptelor, dar odată cu intrarea în vigoare a noului Cod penal, acestea corespundeau cu dreptul la apărare, în conformitate cu art. 215 din acesta. În consecință, acesta a solicitat condamnarea reclamantului în temeiul acestui articol. În aceeași zi, hotărând cu titlu definitiv, tribunalul de judecată l-a recunoscut pe reclamant vinovat de încuviințarea unei infracțiuni și a unui criminal și l-a condamnat la o pedeapsă de trei luni și zece zile de închisoare în temeiul articolului 215 din Codul Penal din Legea nr. 5237. Ea a transformat această pedeapsă într-o amendă de 2 000 de lire turcești [1] În motivarea sa, instanța de judecată a recunoscut că declarațiile în cauză nu implicau niciun stimulent pentru a recurge la violență sau la alte metode teroriste, astfel încât, la data la care au fost pronunțate, acestea să nu conțină elementele constitutive ale dreptului de propagandă în favoarea organizației teroriste PKK/KONGRA-GEL sau în favoarea scopurilor acestei organizații. Cu toate acestea, Comisia a considerat că faptele în litigiu intră, la data comisiei lor, sub incidența articolului 312 alineatul (1) din Codul penal în redactarea sa, în conformitate cu Legea nr. 765, că, având în vedere intrarea în vigoare, la 1 iunie 2005, a Legii nr. 5237 privind noul cod penal, era necesar să se aplice dispozițiile penale mai blânde, și anume art. 215 din această lege. La 12 mai 2008, această hotărâre a fost notificată recurentului. La 27 iunie 2008, procurorul Republicii Donkara a emis împotriva reclamantului o poruncă de a plăti în avans. La 23 iulie 2008, reclamantul a aplicat această amendă. Dreptul intern relevant în temeiul articolului 215 din Legea penală nr. 5237 din 26 septembrie 2004, intrat în vigoare la 1 iunie 2005 Oricine ia o infracțiune comisă sau a unei persoane din cauza infracțiunii pe care a comis-o este pedepsit cu o pedeapsă de până la doi ani de închisoare. GRIFS Invocă art. 10 din Convenție, reclamantul se plânge de o încălcare a libertății sale de exprimare. Invocând art. 2 din Protocolul adițional nr. 7, se plânge de caracterul definitiv al hotărârii pronunțate împotriva sa și de posibilitatea de a formula o acțiune. RĂSPUNSURI LA PĂRȚI S-a încălcat libertatea de exprimare a reclamantului, în sensul art. 10 alin. În special, art. 215 din Codul penal este suficient de clar și previzibil? În această privință, guvernul este invitat să clarifice definiția, domeniul de aplicare și elementele constitutive ale dreptului penal în cauză. Aproximativ 1 023 EUR.
Requête n
o
52056/08
présentée par Bülent KAYA
contre la Turquie
introduite le 9 octobre 2008
Le requérant, M. Bülent Kaya, est un ressortissant turc né en 1955 et résidant à Ankara. Il est représenté devant la Cour par M
e
S.C. Erkat, avocat à Ankara.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le 7 septembre 2003, le requérant participa, en tant que représentant du syndicat KESK (
Kamu Emekçileri Sendikaları Konfederasyonu
, Confédération syndicale des salariés du secteur public), à un rassemblement organisé par la section départementale du DEHAP (Parti démocratique du peuple) à Van. Cette réunion fut filmée par les forces de l’ordre.
Le 20 novembre 2003, un expert établit un procès-verbal de transcription de l’enregistrement vidéo fait par les forces de l’ordre. Aux termes de ce procès-verbal, le requérant aurait tenu les propos suivants
:
«
Au nom de ma confédération, le KESK, je salue depuis le front du travail le peuple de Serhat (...) Depuis le front du travail, nous savons ce que c’est qu’être nié, considéré comme inexistant, nous savons ce qu’est la pauvreté, l’oppression. Nous observons depuis le front du travail ce que vous subissez depuis quinze-vingt ans. Nous ressentons les mêmes souffrances, les mêmes soucis. Nous nous réjouissons avec vous, nous sommes tristes avec vous. Nous sommes convaincus que la marche pour la paix et la démocratie commencée il y a cinq ans (...) va, en prenant de l’ampleur, se poursuivre jusqu’à ce que nous obtenions nos droits et [des réponses] à nos demandes (...) Votre militantisme pour la paix et la démocratie est une réponse sensée contre ceux qui se nourrissent de la guerre, du sang. En même temps, vos demandes sont un message de fraternité, de fraternisation, du vivre ensemble dans la diversité. Malheureusement, ceux qui devraient voir cette demande, voir l’enthousiasme (...) dans toute la région, à Diyarbakır et aujourd’hui à Van, ne les voient pas. Ils nient toujours l’existence des Kurdes. Ils pensent qu’ils vont résoudre cela en liquidant, en supprimant les Kurdes. C’est très dangereux. Cela attise le feu du conflit, de la guerre. Dans tout cela, dans ce sang, nous ne savons pas qui va se noyer. Nous avons tous vu depuis le front du travail ce que cette sale guerre a coûté aux travailleurs et au peuple démuni. Une des causes importantes de la crise politique et économique est cette sale guerre. Nous ne souhaitons pas que cette guerre soit à nouveau rallumée (...) C’est ce que vous montrez. Ce gouvernement, le parti de l’AKP, mène une politique fondée sur le déni (...) Il veut étouffer les demandes démocratiques des travailleurs (...) par le gaz, la police, les accusations d’antidémocratisme. Nous, depuis le front du travail, nous célébrons cette lutte du peuple régional, nous déclarons une fois de plus que nous allons l’épauler dans cette ligne (...)
»
Le 7 janvier 2004, le requérant fut entendu en sa déposition par le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat. A cette occasion, il soutint que, par son contenu, son discours avait trait à la paix et à la fraternité. Son avocat précisa en outre que le discours en cause avait été prononcé dans le cadre d’un rassemblement sur la paix, organisé avec l’autorisation du préfet, et qu’il relevait de l’expression de la pensée.
Le 5 juillet 2004, le procureur de la République de Van («
le procureur de la République
») inculpa le requérant, ainsi que deux autres personnes ayant également pris la parole lors du rassemblement en question, pour propagande en faveur de l’organisation illégale et terroriste PKK/KONGRA-GEL et de son leader, et requit leur condamnation en vertu de l’article 7 § 2 de la loi n
o
3713 relative à la lutte contre le terrorisme («
loi n
o
3713
»). Dans son acte d’accusation, le procureur de la République de Van incriminait les propos suivants du requérant
: «
Ils nient toujours l’existence des Kurdes. Ils pensent qu’ils vont résoudre cela en liquidant, en supprimant les Kurdes. C’est très dangereux. Cela attise le feu du conflit, de la guerre. Dans tout cela, dans ce sang, nous ne savons pas qui va se noyer.
»
Le requérant fut poursuivi devant la cour d’assises de Van («
la cour d’assises
»).
Au cours de l’audience du 29 septembre 2004, le procureur de la République souligna, dans ses réquisitions sur le fond, que, même si le requérant avait été inculpé pour infraction à l’article 7 § 2 de la loi n
o
3713, ses propos relevaient plus de l’incitation du peuple à la haine et à l’hostilité, infraction réprimée par l’article 312 du code pénal. Selon le procureur, l’infraction relevant de la compétence du tribunal correctionnel, la cour d’assises devait en conséquence se déclarer incompétente.
Le jour même, la cour d’assises de Van se déclara incompétente pour connaître des faits litigieux et renvoya l’affaire devant le tribunal correctionnel de Van («
le tribunal correctionnel
»).
Le 13 octobre 2004, le requérant fut entendu en sa défense et nia toute intention délictueuse. Son avocat soutint en outre que le discours de son client relevait de l’expression de la pensée et qu’il ne contenait aucun élément délictueux.
Le 15 février 2007, le procureur de la République estima, dans ses réquisitions sur le fond, que les faits reprochés au requérant relevaient de la propagande organisationnelle prévue à l’article 7 § 2 de la loi n
o
3713 tel que modifié par la loi n
o
5532 du 29 juin 2006. Ce type d’infraction étant du ressort des cours d’assises, il invita le tribunal correctionnel à se déclarer incompétent. Le jour même, le tribunal correctionnel adopta une décision d’incompétence et renvoya l’affaire devant la cour d’assises.
Le 12 avril 2007, la cour d’assises adopta une nouvelle décision d’incompétence, estimant que les faits litigieux relevaient de la compétence du tribunal correctionnel. Elle renvoya l’affaire à cette juridiction et saisit la Cour de cassation d’une demande de résolution du conflit négatif de compétence existant entre elle et le tribunal correctionnel.
Le 10 octobre 2007, la Cour de cassation leva la décision d’incompétence de la cour d’assises du 12 avril 2007. L’affaire fut poursuivie devant cette juridiction.
Le 17 décembre 2007, le requérant fut entendu en sa défense. Il nia les faits reprochés et soutint n’avoir tenu aucun propos de nature à inciter à la violence.
Le 17 mars 2008, dans ses réquisitions sur le fond, le procureur de la République estima que les faits reprochés au requérant relevaient de l’article
312 du code pénal en vigueur au moment des faits, mais qu’avec l’entrée en vigueur du nouveau code pénal ils correspondaient à l’infraction énoncée à l’article 215 de celui-ci. Il requit en conséquence la condamnation du requérant en vertu de cet article.
Le jour même, statuant à titre définitif, la cour d’assises reconnut le requérant coupable d’éloge d’un crime et d’un criminel et le condamna à une peine de trois mois et dix jours d’emprisonnement en application de l’article
215 du code pénal issu de la loi n
o
5237.Elle commua cette peine en une amende de 2
000 livres turques
[1]
.
Dans sa motivation, la cour d’assises reconnut que les propos litigieux ne comportaient aucune incitation au recours à la violence ou à d’autres méthodes terroristes de sorte que, à la date où ils avaient été prononcés, ils ne comportaient pas les éléments constitutifs de l’infraction de propagande en faveur de l’organisation terroriste PKK/KONGRA-GEL ou en faveur des buts de cette organisation. Cependant, elle estima que les faits litigieux relevaient, à la date de leur commission, de l’article 312 § 1 du code pénal dans sa rédaction issue de la loi n
o
765.Elle ajouta que, cela étant, en raison de l’entrée en vigueur, le 1
er
juin 2005, de la loi n
o
5237 portant nouveau code pénal, il convenait d’appliquer les dispositions pénales plus douces, à savoir l’article 215 de cette loi.
Le 12 mai 2008, ce jugement fut notifié au requérant.
Le 27 juin 2008, le procureur de la République d’Ankara émit à l’encontre du requérant un commandement de payer l’amende.
Le 23 juillet 2008, le requérant acquitta cette amende.
B.
Le droit interne pertinent
Aux termes de l’article 215 de la loi pénale n
o
5237 du 26 septembre 2004, entrée en vigueur le 1
er
juin 2005
:
«
Quiconque fait l’éloge d’un crime commis ou d’une personne en raison du crime qu’elle a commis est passible d’une peine pouvant aller jusqu’à deux ans d’emprisonnement.
»
1.
Invoquant l’article 10 de la Convention, le requérant se plaint d’une atteinte à sa liberté d’expression.
2.
Invoquant l’article 2 du Protocole additionnel n
o
7, il se plaint du caractère définitif du jugement prononcé à son encontre et de l’impossibilité de former un recours.
Y a-t-il eu atteinte à la liberté d’expression du requérant, au sens de l’article 10 § 1 de la Convention
? Dans l’affirmative, cette atteinte était-elle prévue par la loi et nécessaire, au sens de l’article 10 § 2
?
En particulier, l’article 215 du code pénal est-il suffisamment clair et prévisible
? A cet égard, le Gouvernement est invité à apporter des précisions quant à la définition, la portée et les éléments constitutifs de l’infraction litigieuse.
1.
Environ 1
023 euros.